Acceptă-ţi teama, dar nu te lăsa inhibat de ea - Susan Jeffers, carte

CUVÂNT ÎNAINTE
LA CEA DE-A 20-A EDIŢIE ANIVERSARĂ
INTRODUCERE. Deschiderea uşii
1 Tu de ce anume te temi… şi de ce?
2 Nu poţi scăpa de aceste temeri?
3 De la durere la putere
4 Indiferent dacă ţi le doreşti sau nu… temerile îţi aparţin
5 Pollyanna e din nou pe val
6 Când „ceilalţi” nu te lasă să creşti
7 Cum să iei o decizie prin care nimeni să nu aibă nimic de pierdut
8 Cât de integrală este „toată viaţa ta”?
9 Dă pur şi simplu din cap – Spune „Da”
10 Alege iubirea şi încrederea
11 Umplerea golului interior
12 Ai suficient timp
MULŢUMIRI
DESPRE AUTOARE

Mă pregătesc să ţin un nou curs despre teamă. Clasa este goală, iar eu îmi aştept cursan­ţii. Nervozitatea mea legată de aceste cursuri a dispărut cu mult timp în urmă. Nu numai că am predat de foarte multe ori acest curs, dar am ajuns să îmi cunosc cursanţii chiar înainte de a-i întâlni faţă în faţă. Ei sunt la fel ca toţi ceilalţi: toţi încearcă să se descurce cum pot şi se simt nesiguri, căci nu ştiu dacă sunt suficient de buni. Acest tipar nu se schimbă niciodată.

De îndată ce cursanţii intră în sala de clasă, simt ten­siunea care pluteşte în aer. Fiecare se aşează cât mai departe de ceilalţi, până când locurile intermediare tre­buie umplute, căci nu mai există altele libere. Nimeni nu vorbeşte cu ceilalţi. Toţi stau nervoşi, în expectativă. Îi iubesc pe toţi pentru curajul lor de a recunoaşte că viaţa lor nu funcţionează aşa cum ar trebui sau cum îşi doresc ei. Prezenţa lor la cursul meu arată că îşi doresc să facă ceva în această privinţă.

Încep prin a mă plimba prin clasă întrebându-mi cur­sanţii cu ce dificultăţi se confruntă. Poveştile lor variază de la caz la caz:

Don vrea să îşi schimbe cariera pe care a urmat-o timp de 14 ani şi să îşi urmeze visul de a deveni artist.

Mary Alice este o actriţă şi doreşte să afle de ce îşi găseşte singură tot felul de scuze pentru a nu se duce la audiţii.

Sarah îşi doreşte să renunţe la o căsnicie în care a stat 15 ani.

Teddy vrea să se elibereze de teama sa de bătrâneţe. Are abia 32 de ani!

Jean este o femeie în vârstă şi ar dori să aibă o discu- ţie deschisă cu medicul ei, care o tratează ca pe un copil şi nu îi dă niciodată răspunsuri directe.

Patti ar vrea să îşi crească cifra de afaceri, dar nu se poate autoconvinge să facă paşii necesari.

Rebecca şi-ar dori să aibă curajul de a-i spune soţului ei toate lucrurile care o deranjează la el.

Kevin ar vrea să scape de teama de respingere care îl împiedică să invite vreo femeie la o întâlnire în oraş.

Laurie şi-ar dori să afle de ce se simte nefericită, deşi viaţa i-a oferit tot ce şi-a dorit vreodată.

Richard este pensionar şi se simte inutil. El se teme că viaţa sa s-a încheiat.

Răspunsurile continuă astfel, până când toată lumea îşi spune povestea.

În tot acest timp, privesc fascinată cum atmosfera din sala de curs începe să se schimbe. Tensiunea iniţială dis­pare rapid şi feţele tuturor reflectă uşurarea pe care o simt.

Mai întâi de toate, cursanţii mei încep să îşi dea seama că nu sunt singurii oameni din lume care se tem.

În al doilea rând, ei încep să realizeze cât de atrăgători devin atunci când îşi deschid inima şi îşi împărtăşesc sen­timentele reale. Cu mult timp înainte ca ultimul cursant să termine ce avea de spus, în sala de curs se instalează o senzaţie de afecţiune şi de camaraderie. Cursanţii nu se mai simt nişte străini.

Deşi mediul din care provin cursanţii şi situaţiile cu care se confruntă ei variază de la caz la caz, nu trece mult şi diferenţele aparente dintre acestea încep să se disi­peze, făcând loc unui contact la un nivel cât se poate de uman. Numitorul comun este faptul că teama îi împie­dică pe toţi să se bucure de viaţa pe care şi-ar dori-o.

Acest scenariu se repetă la toate cursurile despre teamă pe care le predau. Poate că te întrebi cum poate acoperi un singur curs toate temerile atât de diferite descrise de cursanţi. La prima vedere, nevoile lor par extrem de variate. Este adevărat. Ele par astfel, dar numai până când începem să săpăm puţin şi scoatem la lumină cauza care stă la baza temerilor lor (şi ale oricărui alt om).

Teama poate fi divizată în trei nivele. Primul se referă la povestea de la suprafaţă, cum ar fi istoriile descrise mai sus. Acest nivel al fricii poate fi împărţit în două categorii: temeri care „apar pur şi simplu” şi temeri care necesită un tip de acţiune. Iată o listă parţială cu temeri de pe Nivelul 1 împărţite în aceste categorii:6

TEMERI DE PE NIVELUL 1

Temeri care „apar pur şi simplu”
    

Temeri care necesită un tip de acţiune

Teama de bătrâneţe
    

Teama de întoarcerea la şcoală (cursuri)

Teama de handicap
    

Teama de luare a unei decizii

Teama de pensionare
    

Teama de schimbarea carierei

Teama de singurătate
    

Teama la gândul de a-ţi face prieteni

Teama de plecarea

copiilor de acasă

după ce au crescut
    

Teama de încheierea sau de începerea unei relaţii

Teama de dezastrele naturale
    

Teama de mersul la doctor

Teama de pierderea

securităţii financiare
    

Teama de a spune ce gândeşti

Teama de schimbare
    

Teama de o cură de slăbire

Teama de moarte
    

Teama de participarea la un interviu

Teama de război
    

Teama de condusul maşinii

Teama de boală
    

Teama de vorbitul în public

Teama de pierderea

unei persoane dragi
    

Teama de a nu face vreo greşeală

Teama de accidente
    

Teama de intimitate

Teama de viol

Probabil că mai poţi adăuga şi alte temeri la lista de mai sus. Aşa cum spuneam mai devreme, nu ai fi nici pe departe singurul om din lume dacă ai bifa toate temerile de mai sus sau o bună parte din ele. Există o explicaţie în această direcţie: una din cele mai insidioase calităţi ale fricii este tendinţa ei de a penetra cât mai multe domenii ale vieţii. Spre exemplu, dacă te temi să îţi faci prieteni noi, pare de la sine înţeles că te temi să te duci la petre­ceri, să ai relaţii intime, să trimiţi cereri pentru slujbe noi etc.

Acest lucru devine şi mai evident dacă analizăm cel de-al doilea nivel al fricii, care este perceput foarte dife­rit de primul. Nivelul 2 nu depinde de situaţiile exteri­oare, ci implică egoul.

TEMERI DE PE NIVELUL 2

Temerile de pe Nivelul 2 se referă mai degrabă la stă­rile interioare ale minţii decât la situaţiile exterioare. Ele reflectă simţul identităţii şi capacitatea personală de a ne descurca în această lume. Aşa se explică de ce trăim într-o societate în care teama este generalizată. Dacă te temi de respingere, această teamă îţi va afecta toate domeniile vieţii: relaţiile cu prietenii, cele intime,

Teama de respingere
    

Teama de a nu fi înşelat

Teama de succes
    

Teama de neajutorare

Teama de eşec
    

Teama de dezaprobarea celor din jur

Teama de vulnerabilitate
    

Teama de pierderea imaginii favorabile

Temerile de pe Nivelul 2 se referă mai degrabă la stă­rile interioare ale minţii decât la situaţiile exterioare. Ele reflectă simţul identităţii şi capacitatea personală de a ne descurca în această lume. Aşa se explică de ce trăim într-o societate în care teama este generalizată. Dacă te temi de respingere, această teamă îţi va afecta toate domeniile vieţii: relaţiile cu prietenii, cele intime, interviurile pentru slujbe şi aşa mai departe. Respinge­rea rămâne respingere, indiferent de domeniul în care se manifestă. De aceea, cei care o percep încearcă să se protejeze, şi astfel se autolimitează. Ei încep să se închidă sufleteşte, blocând toate porţile către lumea exterioară. Reciteşte lista temerilor de pe Nivelul 2 şi vei vedea că toate aceste temeri pot avea un impact extrem de mare asupra foarte multor domenii din viaţa ta.

Nivelul 3 este încă şi mai profund, identificând cea mai mare teamă dintre toate, cea care te menţine cu ade­vărat blocat. Eşti pregătit să o afli?

TEAMA DE PE NIVELUL 3

NU POT FACE FAŢĂ!

Poate că te întrebi: „Asta-i tot? Asta e marea teamă?” Ştiu că te simţi dezamăgit şi că ţi-ai fi dorit o cauză mai dramatică, dar adevărul este că:

LA BAZA TUTUROR TEMERILOR TALE STĂ PUR ŞI SIMPLU TEAMA CĂ NU POŢI FACE FAŢĂ CONFRUNTĂRILOR PE CARE ŢI LE SCOATE ÎN CALE VIAŢA.

Haide să verificăm acest lucru. Temerile de pe Nivelul 1 se traduc prin:

Nu pot face faţă bolii.

Nu pot face faţă comiterii unei greşeli.

Nu pot face faţă pierderii slujbei.

Nu pot face faţă bătrâneţii.

Nu pot face faţă singurătăţii.

Nu pot face faţă unei situaţii în care m-aş face de râs.

Nu pot face faţă situaţiei în care nu aş obţine această slujbă.

Nu pot face faţă pierderii partenerului meu (parte- nerei mele).

Nu pot face faţă situaţiei în care mi-aş pierde toţi banii etc.

Temerile de pe Nivelul 2 se traduc prin:

Nu pot face faţă responsabilităţilor pe care le atrage după sine succesul.

Nu pot face faţă eşecului.

Nu pot face faţă respingerii etc.

Aşadar, temerea de pe Nivelul 3: „Nu pot face faţă!” – sintetizează practic toate celelalte temeri.

Adevărul este însă că:

DACĂ AI ŞTI CĂ POŢI FACE FAŢĂ TUTUROR SITUAŢIILOR CARE ÎŢI IES ÎN CALE, DE CE TE-AI MAI PUTEA TEME?

Răspunsul este simplu: DE NIMIC!

Ştiu că încă nu sari în sus de bucurie, dar crede-mă că tocmai ţi-am dat o veste bună. Ceea ce tocmai ţi-am spus este că tu îţi poţi controla toate temerile fără a fi nevoit să controlezi nimic din lumea exterioară. Acest lucru ar trebui să îţi producă o uşurare enormă. Tu nu mai trebuie să controlezi ce face partenerul tău, prie­tenii tăi, copiii tăi sau şeful tău, ce se întâmplă la un interviu, la slujbă, în noua ta carieră, cu banii tăi sau la bursa de valori.

TOT CE TREBUIE SĂ FACI PENTRU A-ŢI REDUCE TEAMA ESTE SĂ ÎŢI CULTIVI ÎNCREDEREA ÎN CAPACITATEA TA DE A FACE FAŢĂ ORICĂROR EVENIMENTE!

Doresc să insist asupra acestui aspect, căci îl consider absolut critic. Începând din acest moment, ori de câte ori simţi că ţi-e teamă de ceva, reaminteşte-ţi că acest lucru se datorează exclusiv faptului că nu te consideri suficient de bun. În continuare, foloseşte unul sau mai multe instrumente descrise în această carte pentru a-ţi ridica moralul. Cel puţin ştii foarte clar ce ai de făcut, aşa că nu ai de ce să te simţi confuz.

Am fost rugată adeseori să explic de ce avem noi atât de puţină încredere în sine. Sinceră să fiu, nu cunosc răspunsul la această întrebare. Tot ce ştiu este că anu­mite temeri sunt instinctive şi sănătoase, ferindu-ne de probleme. Celelalte – acele temeri care ne împie­dică să ne continuăm creşterea personală – sunt ina­decvate şi distructive, iar una din cauzele lor ar putea fi condiţionarea.

În toată viaţa mea nu am auzit niciodată vreo mamă spunându-i copilului ei care pleacă la şcoală: „Iubitule, astăzi asumă-ţi toate riscurile posibile.” Dimpotrivă, marea majoritate a mamelor le spun copiilor lor: „Ai grijă, dragule.” Acest „ai grijă” conţine un dublu mesaj: „Lumea exterioară este periculoasă”… şi … „Nu o să fii capabil să te descurci”. În realitate, mama vrea să spună: „Indiferent ce ţi s-ar întâmpla, eu nu aş fi capabilă să îi fac faţă.” Ea îi transmite astfel copilului ei lipsa sa de încredere în capacitatea ei de a face faţă lucrurilor care s-ar putea întâmpla.

Îmi amintesc de un moment în care îmi doream cu disperare o bicicletă cu două roţi şi refuzul mamei de a mi-o cumpăra. Răspunsul ei era întotdeauna acelaşi: „Te iubesc prea tare. Nu vreau să ţi se întâmple nimic rău.” În traducerea mea, acest lucru însemna: „Nu eşti suficient de competentă pentru a te descurca cu o bici­cletă cu două roţi.” Acum, după ce am îmbătrânit şi am devenit mai înţeleaptă, îmi dau seama că ceea ce dorea ea de fapt să îmi spună era: „Dacă ţi s-ar întâmpla ceva, aş fi distrusă.”

Odată, mama mea superprotectoare se afla la terapie intensivă după o operaţie chirurgicală, cu tuburi ieşindu-i din nas şi din gât. Când mi s-a spus că trebuie să plec, i-am şoptit la ureche, fără să ştiu dacă mă aude, că o iubesc şi că mă voi întoarce mai târziu. În timp ce mă îndreptam către uşă, am auzit vocea ei şoptită spunându-mi ca de obicei: „Ai grijă.” Chiar şi în starea ei de somnolenţă dato­rată anesteziei, încă mai îmi transmitea acelaşi mesaj apo­caliptic. Marea majoritate a mamelor sunt la fel ca mama mea. Date fiind toate avertismentele de tip „ai grijă” cu care ne-au bombardat părinţii, este de mirare că reuşim să ajungem chiar şi la uşa de la intrarea în casă!

Dincolo de această conexiune evidentă, temerile noastre ar putea avea şi alte cauze. Sinceră să fiu, eu nu cred că contează foarte mult cum au apărut acestea. Intenţia mea nu este să analizez aceste cauze şi zonele tulburi ale minţii noastre. Adeseori este imposibil să ne dăm seama care sunt cauzele tiparelor noastre negative, şi chiar dacă le-am cunoaşte, acestea nu s-ar schimba automat. Eu cred că dacă te deranjează ceva, tot ce tre­buie să faci este să porneşti de la situaţia curentă şi să faci ceea ce trebuie pentru a o schimba.

În cazul de faţă, este evident că îți displace faptul că lipsa ta de încredere în sine te împiedică să obţii ceea ce îţi doreşti de la viaţă. Această înţelegere creează o foca­lizare foarte clară, de tip laser, asupra lucrurilor care trebuie schimbate. Nu are niciun sens să îţi risipeşti inutil energia întrebându-te cum ai ajuns în această situaţie. Pur şi simplu nu contează. Ceea ce contează este să începi să îţi cultivi încrederea în sine până când vei putea spune:

INDIFERENT CE MI SE ÎNTÂMPLĂ ŞI CU CE SITUAŢIE MĂ CONFRUNT, POT FACE FAŢĂ!

Parcă îi aud pe foarte mulţi cititori spunându-şi: „O, lasă-mă! Cum poţi face faţă paraliziei sau canceru­lui, sau morţii unui copil?” Le înţeleg perfect scepticis­mul. Îţi reamintesc să am fost cândva eu însămi un Toma Necredinciosul. Tot ce pot să fac deocamdată este să îţi recomand să continui cu lectura cărţii. Oferă-ţi o şansă şi aplică instrumentele recomandate în continuare. Vei descoperi astfel că te vei apropia din ce în ce mai tare de nivelul absolut al încrederii în sine şi că în ultimă instanţă vei realiza că poţi aceste faţă oricăror situaţii sau conjuncturi care îţi ies în cale. Nu lăsa niciodată aceste trei cuvinte micuţe să îţi iasă din minte, căci s-ar putea dovedi cele mai importante cuvinte din viaţa ta:

POT FACE FAŢĂ!

pag. 3 - 12

A apărut în: 2014-02