Caracteristicile cristalelor

Caracteristicile Cristalelor

    Dacă există ceva în natură care a fascinat omul de-a lungul timpului, fiind o constantă în acest sens, acest ceva trebuie să fie pietrele, iar diversitatea şi frumuseţea unora dintre ele le-au făcut centrul multor mituri. Chiar şi astăzi, există o întreagă industrie a pietrelor preţioase, de la explorare, exploatare la transformarea acestora în ornamentele pe care le cunoaştem din magazine. Astfel, pietrele preţioase si semi-pretioase nu sunt numai materiale rare găsite în subsolul pământului, ci simboluri care au fost în centrul culturilor umane, reprezentând calităţi.

Pietrele preţioase sunt create din roci şi minerale, adânc în crusta terestră, la presiuni şi temperaturi ridicate. Natura lucrează din greu la fabricarea acestora, în procese care pot dura şi milioane de ani. Presiunea, temperatura, timpul, alături de compoziţia chimică duc la crearea acestor cristale admirate în toată lumea, de-a lungul istoriei.

Din punct de vedere istoric, cristalele au fost împărțite în clase prețioase și semiprețioase. Pietrele prețioase au fost clasificate pentru prima dată în categoriile de "pietre prețioase" și "pietre semi-prețioase" la mijlocul anilor 1800. Acești termeni au devenit rapid populari și sunt acum folosiți în întreaga lume. Majoritatea oamenilor care vând pietre prețioase și bijuterii sunt foarte familiarizați cu termenii și i-au folosit.

    Există o variatie de pietre frumoase, dar diamantele, rubinele, safirele și smaraldele continuă să se califice drept „prețioase”. (La un moment dat, ametistul era, de asemenea, considerat o bijuterie prețioasă, dar rezerve mari au fost găsite mai târziu în Brazilia, reducându-i valoarea.

Deși pietrele semiprețioase sunt clasate sub categoria pietrelor prețioase, ele aparțin și unor clase specifice de pietre prețioase. Procesul de tăiere și lustruire utilizat pentru îmbunătățirea pietrelor este același. Cu toate acestea, dacă piața comercială nu consideră pietrele rare sau fine, acestea sunt apoi clasificate ca pietre semiprețioase.

    Mineralele și pietrele sunt clasificate după proprietățile lor fizice, inclusiv duritatea, luciul, culoarea, densitatea și magnetismul. Ele sunt, de asemenea, identificate prin modalitățile prin care se rup, sau tipul de semn, sau dungă, pe care o lasă atunci când sunt frecate pe un instrument de laborator.

Duritatea cristalelor

   Duritatea reprezintă gradul de rezistenţă pe care un mineral îl opune unei acţiuni mecanice exterioare (zgâriere, sfredelire, şlefuire).

Scara de duritate a lui Moh este cel mai frecvent utilizat sistem pentru evaluarea duritatii pietrelor pretioase. Orice piatra cu un rating egal cu 7 sau mai mare decat acesta reprezinta cele mai frecvente pietre pretioase utilizate astazi.

Pe scara lui Moh, 1 inseamna cel mai putin dur mineral si 10 este cel mai dur mineral:

10 – Diamant

9 – Corindon – safir si rubin

8 – Topaz, Smarald, Acvamarin

7 – Cuartz – ametist, citrin si agat

6 – Ortoza

5 – Apatit

4 – Flurospar

3 – Calcit

Luciul cristalelor

    Luciul este considerat un parametru descriptiv de bază pentru minerale, dar variază chiar și într-un singur cristal. Strălucirea este un fenomen de lumină reflectată și se datorează în principal stării de agregare a mineralului. Cu cât bijuteria este mai densă optic, cu atât este mai mare reflexia suprafeței.

Odată ce pietrele semiprețioase sunt lustruite, apare un luciu specific. De exemplu, jaspul, turcoazul și carneolul au o suprafață lucioasă cerată. Serpentinul și peridotul au o suprafață grasă. Opalul și dolomitul au o suprafață sidefată.

   Termenii utilizaţi pentru descrierea luciului nu sunt denumiri ştiinţifice, ci unele descriptive, uşor de explicat. După indicele de refracţie, mineralele pot avea următoarele tipuri de luciu:

•adamantin(diamant, casiterit, ceruzit, rutil);

•metalic (pirită, galenă, stibină, calcopirită, molibdenit);

•gras(nefelin, halit, cuarţ, sulf);

•sticlossau vitros(cuarţ, fluorină, granat, corindon);

•sidefos(talc, muscovit, ghips, stilbit);

•mătăsos(aragonit, azbest, ghips fibros);

•răşinos(opal, sulf, chihlimbar);

•cerat(serpentinit);

•mat (caolinit, cretă, glauconit)

Culoarea cristalelor

   Culoarea este cel mai important factor la evaluarea pietrelor  si semi-prețioase colorate. Culoarea este cauzată de cantități mici de elemente colorante care nu fac parte din structura cristalină normală a mineralului și / sau imperfecțiunile cristaline (centrele de culoare). În stare pură, mineralele  sunt incolore, de exemplu Safirul. Fără elemente de colorat toate safirele ar fi incolore.

Unele cristale au fost supuse unui tratament chimic non-invaziv de modificare sau ameliorare a culorii naturale, pentru un aspect mai placut sau pentru diversitatea culorilor. Pentru ca unele pietre sunt, in forma lor naturala, mai putin atractive, au culori mai terne, fade, de aceea producatorii le aplica tratamente de colorare suplimentara care le fac atat de frumoase si de diverse.

     Multe minerale formează cristale frumoase, dar cele mai admirate dintre toate sunt pietre prețioase. Abia atunci când sunt tăiate și lustruite, obțin strălucirea care le conferă valoarea lor.