Credinte, legende si mituri din Antichitate referitoare la pietre semipretioase

Credințe, legende și mituri din Antichitate referitoare la pietre semiprețioase

Cristalele, mineralele și metalele au avut numeroase roluri de-a lungul veacurilor în foarte multe legende și mituri aparținând diferitelor tradiții și culturi în istoria omenirii. Sunt exemple extraordinare ale încercărilor oamenilor încă din cele mai vechi timpuri să explice lumea din jurul lor fără a avea acces la știință, dar în același timp având acces la prejudecățile, superstițiile și interesele oamenilor de la vremea respectivă. Toate aceste legende și mituri din Antichitate ne oferă astăzi o imagine de ansamblu asupra psihologiei și gândirii oamenilor acelor vremuri.

Acvamarin
Numele derivă din ”apă de mare”, iar conform anumitor legende, această piatră semiprețioasă este comoara sirenelor, având chiar puterea de a oferi siguranță marinarilor. Se spune că puterea acestui cristal este mai mare atunci când este scufundată în apă. De cealaltă parte, se crede că acvamarinul are o influență puternică asupra cuplurilor căsătorite.

Conform legendelor și miturilor străvechi, romanii din Antichitate credeau că acvamarinul a fost de faptul zeul mărilor, Neptun, și că acesta a căzut din cutia cu bijuterii a sirenelor, ajungând pe malul mării. Navigatorii din vechime purtau acvamarinul ca talisman sculptat cu imaginea lui Neptun pentru a se proteja de pericolele care puteau fi prezente pe mare.

Asocierea cu apa conduce la credința conform căreia acvamarinul este mai puternic atunci când este introdus în apă. Această apă era în Antichitate folosită pentru a vindeca o paletă largă de afecțiuni ale inimii, ficatului, stomacului, gurii sau gâtului. Acvamarinul a fost de asemenea folosit pentru a anula efectele otrăvirii și pentru a ajuta în atragerea norocului. Atunci când acvamarinul este oferit sub formă de cadou, acesta simbolizează siguranța, securitatea în relațiile de lungă durată. Se spune chiar că această piatră semiprețioasă readuce la viață iubirea într-o căsnicie care a devenit rutină.

Smaraldul
Numele smaraldului este un derivat din cuvântul antic de origine persană și care a ajuns în zilele noastre prin alterarea cuvântului latin „Smaragdus”, cuvânt care însemna „smarald”. În Antichitate smaraldul era venerat ca simbol al iubirii, renașterii și tinereții veșnice. Datorită culorii sale verzi care reamintește de primăvară, smaraldul a fost considerat valoros încă din urmă cu patru milenii în diferite culturi ale lumii.

Se spune că însăși Cleopatra a apreciat smaraldele mai mult decât oricare alte pietre prețioase. Tot în Egiptul Antic această piatră semiprețioasă a fost venerată pentru simbolistica în ceea ce înseamnă fertilitate și renaștere. În Roma Antică se credea că smaraldele cu o nuanță pală sunt imature și vor ajunge să crească și să devină mai intens colorate odată cu trecerea anilor. Savantul Pliniu din Roma Antică era atât de încântat de strălucirea smaraldului încât acesta a afirmat că „nimic nu este mai intens decât verdele smaraldului” și că „vederea este reîmprospătată și îmbunătățită prin simpla privire la această piatră de smarald”. Prin urmare, ținând cont de sfatul savantului, împăratul Nero purta ochelari de soare din smarald pentru a se uita la spectacolele cu gladiatori.

Se spune că smaraldul are abilitatea de a oferi puteri supranaturale pentru a prevesti evenimente care vor urma. În același timp se consideră că smaraldul are capacitatea de a îmbunătăți memoria și de a susține inteligența.

Safirul
Alături de smarald, safirul este o altă piatră prețioasă considerată a fi extrem de importantă și de puternică încă din vremurile străvechi. Numele acestei pietre provine din cuvântul de origine greacă „sapphirus” care înseamnă „albastru”. Culoarea de un albastru profund este văzută drept o rămășiță a cerului senin pe timpul nopții.

Civilizațiile și popoarele din Antichitate credeau că lumea exista într-un enorm safir albastru, iar cerul albastru era reflexia acestuia. În vremurile din Antichitate safirele erau considerate a fi adevărate talismane pentru a proteja de răutate și dușmănie, protejând împotriva otrăvirii. Exista inclusiv o credință des întâlnită care vorbește despre faptul că un șarpe veninos pus într-un vas de safir ar fi murit foarte repede. Tot în Antichitate pulberea de safir ajuta în vindecarea colicilor, a reumatismului și a afecțiunilor mentale, ajutând de asemenea la întărirea vederii.

Safirul este o piatră care simboliza adevărul, sinceritatea și credința. Conform mitologiei, Moise a primit cele zece porunci pe table de safir, acest lucru transformând safirul într-o piatră prețioasă sacră. Datorită faptului că safirele reprezintă o favoare divină, acestea au fost alegerea regilor și a înalților preoți pentru multe veacuri în vremurile străvechi. Nu în ultimul rând merită a fi punctat faptul că în Antichitate safirul era un talisman foarte des folosit pentru a îndruma călătorii și căutătorii de toate tipurile.

Perlele
Timp de multe decenii perlele au fost cunoscute drept „regina pietrele semiprețioase”, acestea fiind foarte apreciate încă din urmă cu multe sute de ani. În China legendele vorbeau despre faptul că perlele ar fi de fapt picături de ploaie care au fost înghițite de către stridii. În același timp tot în China perlele erau asociate cu dragonii datorită credințelor care vorbeau despre lupta dragonilor printre nori, fapt ce cauzau căderea stropilor de ploaie din cer.

Înainte de apariția perlelor de cultură la începutul secolului al XIX-lea, perlele naturale erau foarte rare și extrem de scumpe. Tocmai din acest motiv erau accesibile doar nobilimii și oamenilor foarte bogați. Există povești care spun că până și unii dintre generalii romani au finanțat adevărate campanii militare folosind doar unul dintre cerceii mamei sale, atât de valoroase erau perlele la un moment dat.

Grecii din Antichitate credeau că folosirea perlelor ajută la susținerea armoniei în căsătorie și previne apariția lacrimilor între tinerii căsătoriți. Perlele erau foarte populare și apreciate inclusiv în Egiptul Antic, acolo unde se vorbește despre faptul că până și Cleopatra a introdus o perlă într-un pahar cu vin și l-a băut pentru a câștiga un pariu cu Marcus Antonius, pariu conform căreia Cleopatra ar fi putut consuma întreaga bogăție a imperiului la o singură masă.

Rubinul
Rubinul își are denumirea din cuvântul latin „ruber” care înseamnă roșu. Rubinul se numără printre cele mai apreciate și importante pietre prețioase din lume încă de acum câteva milenii. Se spune că rubinul este una dintre pietrele prețioase ale lui Dumnezeu și că este una dintre pietrele care se aflau la gâtul lui Aaron în urma mesajului Divin. În Biblie se menționează faptul că Iov spune că „înțelepciunea este mai prețioasă decât rubinele”, aici rubinele fiind considerate a reprezenta căldura și puterea.

Triburile din vechime foloseau rubinele sub formă de gloanțe și se spune că aceștia aveau credința conform căreia un vas cu apă ar fierbe instant dacă un rubin ar fi aruncat în vasul respectiv. Printre mulțimea de legende și credințe datând din vremurile străvechi, se regăsește și aceea conform căreia purtarea unui rubin însemna binecuvântarea cu sănătate, bunăstare, înțelepciune și succes răsunător.

Granatul
Granatul este o piatră semiprețioasă care are strânse legături cu Grecia Antică. Conform unor legende grecești, numele granatului are legătură strânsă cu rodia („pomegranate” în limba engleză). Astfel se crede că piatra de granat a preluat din proprietățile și caracteristicile rodiei.

Mitologia vorbește despre o legendă cu Hades și Persefona. Legenda spune că după ce Hades a răpit-o pe Persefona și a dus-o în lumea ascunsă, Zeus în numele lui Demetrei i-a poruncit să o elibereze. Pentru a se asigura de siguranța Persefonei, Zeus la trimis pe Hermes, acesta găsind-o pe Persefona stând lângă Hades. La vederea lui Hermes, Persefona a fost bucuroasă să fie eliberată. Hades știa că nu are de ales decât să o lase să plece.

Înainte de a pleca, Hades i-a oferit Persefonei o rodie. Aceasta a acceptat-o bucuroasă, iar Hades știa că odată ce Persefona va gusta din dulceața semințelor rodiei, aceasta se va întoarce din nou la el. Legenda vorbește despre faptul că Persefona s-ar fi întors la Hades pentru trei luni în fiecare an, acest lucru simbolizând venirea lunilor de iarnă.

Rodia și granatul sunt astfel asociate cu eternitatea în multe mituri grecești. Multe mituri asociază oferirea în dar a rodiei cu oferirea sub formă de cadou a unor pietre fine de granat. Astfel a apărut și semnificația granatului ca fiind un cadou pentru atragerea iubirii sau pentru a reîntoarcere rapidă a persoanei iubite.

Peridotul
Piatra de peridot era folosită în Egiptul Antic datorită faptului că era foarte similar cu soarele, fiind numită chiar „piatra soarelui” ca urmare a strălucirii pietrei în deșert la lumina soarelui. Preoții egipteni o foloseau pentru a bea anumită băuturi energizante din căni făcute din peridot, aceștia crezând că prin această practică vor putea ajunge mai aproape de Isis, zeița naturii.

Tot conform credințelor străvechi, peridotul era privit ca având puteri pentru a îndepărta descântece și spiritele rele. În timpul Cruciadelor multe exemplare de peridot au fost aduse înapoi din zona Mediteranei pentru a decora catedrale Europene, rămânând astfel în catedralele respective.

Opalul
Datând din vremea Cretacicului când dinozaurii erau stăpânii Pământului, opalul este de fapt un siliciu care s-a descompus din roci amestecate cu apa subterană, adunată și pietrificată în cavități subterane. În vremurile străvechi opalul era privind ca fiind cea mai norocoasă și magică dintre pietrele semiprețioase datorită abilității sale de a afișa mai multe culori.

Grecii din vechime credeau că această piatră poate oferi puterea prezicerii și a profeției. Arabii din perioada lui Mohamed erau foarte îndrăgostiți de această piatră și erau convinși de faptul că piatra a ajuns pe pământ prin intermediul fulgerelor.

O legendă care este atribuită vechilor greci spune că un zeu al furtunii a aruncat un fulger în curcubeul care a fost trimis pentru a pune capăt furtunii. Explozia care a urmat a fost una cu foarte multe culori, iar această explozie a căzut pe Pământ pătrunzând în roci și ducând la formarea opalului. În secolul al XIII-lea opalul era cea mai folosită piatră pentru bijuterii în Europa. Când Ciuma Neagră a apărut, oamenii credeau că opalul persoanelor care au fost recent infectate va arde și în cele din urmă își va pierde culoarea până la moartea acestora.