Dupa cei 50 de ani - Chico Xavier, carte

Scrisoare către cititor

PRIMA PARTE

1 – O familie romană

2 – Înger și filosof

3 – Umbre în casă

4 – Pe Via Nomentana

5 – Predicând Evanghelia

6 – Vizita la închisoare

7 – Festivitățile lui Hadrian

PARTEA A DOUA

1 – Moartea lui Cneius Lucius

2 – Bârfă și Sacrificiu

3 – Drumul suferinței

4 – De la Minturno la Alexandria

5 – Drumul ispășirii

6 – În grădina Celiei

7 – În Lumea Spiritelor

Scrisoare către cititor

Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!

Dacă ați citit modestele pagini ale volumului „Acum 2000 de ani în urmă”, este posibil să căutați aici continuarea luptelor cumplite prin care au trecut personajele sale reale, în arena pământească a strădaniilor pentru răscumpărare.

De aceea mă simt obligat să explic unele aspecte ale acestei noi povestiri.

După 50 de ani de la catastrofa din Pompei, în care orgoliosul senator Publius Lentulus părăsea din nou lumea pentru a-și evalua dureroasele experiențe pământești, îl găsim în aceste pagini îmbrăcat în umilele veșminte ale sclavilor, pe care, în mândria lui, îi disprețuise în trecut. În mila Lui, Domnul i-a îngăduit să aibă personalitatea lui Nestorius, pentru a compensa abuzurile și actele despotice pe care le săvârșise în trecut, când, ca persoană publică, își închipuise că deținea toată puterea în mâinile sale neputincioase, printr-un drept divin nejustificat. În fiecare suferință a sa ca sclav veți recunoaște mântuirea binecuvântată a unui trecut plin de greșeli evidente.

Consider că este de datoria mea să vă satisfac curiozitatea în privința foștilor săi companioni, prezenți în acest nou pelerinaj pământesc, ale cărui evenimente reale sunt relatate în această carte.

Chiar dacă membrii familiei Severus, Flavia și Marcus Lentulus, Saul și Andre din Gioras, Aurelia, Sulpicius, Fulvia și restul actorilor din acea dramă sunt întrupați în aceeași perioadă, este necesar să clarific că toți aceștia își ispășesc păcatele în alte sectoare ale binecuvântatei suferințe. Așadar ei nu apar în această poveste, în care fostul senator Publius Lentulus vă este înfățișat în veșmântul unui sclav de vârstă mijlocie, ca parte integrantă a acestui nou scenariu.

Totuși, dintre toate personajele din „Acum 2000 de ani în urmă”, unul apare aici printre alte figuri din acele vremuri, inclusiv Polycarp, deși acesta din urmă nu apăruse în povestea anterioară. Prin legăturile afective create, el fusese un frate devotat al lui Publius Lentulus în vremurile politice și sociale tulburi ale Romei lui Nero și Vespasian. Mă refer la Pompilius Crassus, camaradul său, care a împărtășit aceeași soartă în timpul distrugerii Ierusalimului, și a cărui inimă i-a fost scoasă din piept de către Nicandrus, la ordinul unui stăpân crud și răzbunător.

Pompilius Crassus este acum Helvidius Lucius, revenit în lume pentru a-și continua reabilitarea. Și dacă am amintit de un prieten devotat și binevoitor, vă informez că nu am scris această carte în scopul de a-mi povesti propriile strădanii trecătoare din această lume. Ea este mai degrabă mărturia inimii sublime a unei femei transformate într-o sfântă, al cărei eroism dumnezeiesc a fost un far călăuzitor pentru multe spirite cuprinse de amărăciune.

În „Acum 2000 de ani în urmă” am urmărit să examinăm o epocă a luminii și a întunericului, în care materialismul și creștinismul roman s-au luptat pentru câștigarea sufletelor, într-un tablou al mizeriilor și splendorii, pe fondul grandorii extreme a Cezarului și a minunatelor edificări spirituale ale lui Iisus Cristos. Atunci Publius Lentulus a trăit într-o lume a decadenței morale și a plăcerilor trecătoare, dar acum, ca sclavul Nestorius, el veghează asupra unui suflet, și mă refer la figura centrală a acestei narațiuni, Celia, a cărei inimă plină de iubire și înțelepciune înțelege și aplică toate lecțiile Învățătorului dumnezeiesc în viața ei plină de suferințe. În succesiunea evenimentelor o veți vedea ca fată și ca tânără femeie, ca și cum ați privi un înger plutind deasupra tuturor atașamentelor pământești. Virtuțile și acțiunile vieții sale edificatoare îi arată sufletul pios precum crinul, care înflorește în mocirla patimilor lumești pentru a parfuma noaptea vieții pământești cu aroma blândă a celor mai minunate speranțe dumnezeiești ale Cerului.

Astfel, dragă cititor, se poate spune că acest volum nu reprezintă o continuare integrală a experiențelor purificatoare ale fostului senator Lentulus în cadrul ciclurilor pământești izbăvitoare. Este în schimb povestea unei sublime inimi feminine, îndumnezeite prin sacrificiu și altruism, care nu-și pierde credința în Cristos nici după multele lacrimi ale suferințelor mântuitoare. Biserica Romană i-a păstrat amintirea faptelor minunate în arhivele sale vechi, chiar dacă datele, numele, descrierile și adnotările au fost modificate și denaturate de diverși naratori.

În orice caz, frați și surori, deschideți aceste pagini și reflectați asupra râurilor de lacrimi scurse din inima umană, gândiți-vă la numeroasele experiențe amare pe care vi le-au adus zilele trecătoare ale vieții. Poate că și voi ați iubit și ați suferit mult, și uneori ați simțit cum vânturile reci ale necazurilor v-au înfrigurat inimile. Alteori, sufletul vostru, bine intenționat și sensibil, a fost rănit de calomnii sau decepții. În anumite situații ați privit la rândul vostru cerul și ați întrebat în tăcere unde ar putea fi adevărul și dreptatea, invocând mila lui Dumnezeu printr-o rugăciune disperată. Știind, însă, că orice suferință servește scopului glorios al mântuirii sufletului, citiți această poveste adevărată și reflectați asupra ei. Exemplul unui suflet sfințit prin suferință și smerenie vă va învăța să apreciați truda și greutățile de zi cu zi; fiind martorii sacrificiilor ei și simțindu-i credința profundă, simțiți o mângâiere ce vă regenerează credința în Cristos.

Căutați să pătrundeți esența acestei compilații de adevăruri reconfortante, și spiritul pur al eroinei noastre va picura în inimile voastre balsamul mângâietor al speranțelor sublime.

Dorința acestui frate și slujitor umil al vostru este să beneficiați, așa cum am făcut și noi, în urma exemplului strădaniilor și experiențelor din vremuri de mult apuse.

Emmanuel

Pedro Leopoldo, 19 decembrie 1939