Energia cristalelor chiar functioneaza?
Energia cristalelor chiar funcționează?
Cristalele, pietrele prețioase și pietrele semiprețioase sunt folosite de milenii în diferite scopuri. Printre acestea regăsim și utilizarea lor pentru energia cu care se spune că sunt înzestrate cristalele și pentru proprietățile vindecătoare pe care le oferă. În același timp, putem spune fără teama de a greși că puterea cristalelor este foarte vastă și imposibil de înțeles pe deplin.
Puterile vindecătoare ale cristalelor au la bază abilitatea acestora de a transforma și de a elibera energia. Una dintre întrebările frecvente în cazul cristalelor este aceea referitoare la eficiența cristalelor ca instrumente de vindecare și la energia pe care acestea o dețin. Este o întrebare absolut firească, dar în același timp este greu sau chiar imposibil să nu conștientizăm faptul că toate lucrurile și elementele care au luat naștere pe Terra sunt rezultatul unei anumite energii și conțin o anumită energie.
Prin prisma acestei energii regăsite în formarea rocilor și a cristalelor, acestea pot susține în mod natural și eficient vindecarea anumitor probleme la nivelul corpului fizic, la nivel mental și la nivelul sufletului.
Cum pot cristalele să vindece?
Cristalele au anumite proprietăți care să ajute la vindecare prin prisma faptului că sunt conductoare de energie. Fiecare cristal sau piatră are o anumită frecvență care poate întrerupe alte câmpuri energetice. Energia negativă spre exemplu este regăsită în durere, iar un disconfort fizic, mental sau spiritual este cu siguranță o stare ce poate fi foarte greu de suportat.
În acest sens cristalele acționează pentru a dispersa energia negativă și pentru a întrerupe fluxul respectiv de energie. Practic cristalele susțin schimbarea energiei și astfel se poate ajunge la eliminarea sentimentelor și a stărilor negative. Este o caracteristică specifică pentru cristale, aceea de a avea abilitatea să îndepărteze energia negativă din anumite câmpuri energetice. Consecința o reprezintă vindecarea durerii și a stării de disconfort.
Puterea cristalelor și a pietrelor semiprețioase a fost pentru prima dată recunoscută și folosită de către Sumerienii din Antichitate. Încă din acele vremuri cristalele și energia acestora erau folosite pentru a combate anxietatea, depresia, stima de sine scăzută, bolile fizice, conexiunea slabă cu spiritualitatea sau problemele cu fertilitatea.
Cum „funcționează” de fapt cristalele?
Cristalele lucrează prin transformarea energiei și prin curățarea blocajelor energetice. Este vital să te conectezi la vibrația cristalelor pe care le folosești, tot la fel cum este esențial să conectezi cristalul la vibrațiile și energia ta. Din acest punct de vedere contactul fizic este absolut necesar ca etapă în lucrul cu cristalele. Prin contactul direct al corpului cu acele cristale pe care le folosim, putem să aducem pe aceeași frecvență energia noastră și energia cristalelor.
Odată ce cristalele sunt ajustate la energia și la vibrațiile noastre, trebuie să trecem la pasul următor și să setăm o intenție. Repetarea acestei intenții atunci când ținem cristalul în mână sau în contact cu corpul nostru este modul prin care transmitem cristalului din vibrația noastră. Urmează pasul în care vizualizăm la nivelul imaginației cum energia din cristal intră în corpul nostru și acționează în beneficiul nostru. Cu alte cuvinte, putem afirma că modul în care cristalele lucrează este prin intermediul credințelor nostre, prin energie și prin imaginația pe care o generăm la nivel mental.
Cristalele și modul în care acestea „oferă” energie
Modul în care cristalele transmit energie este prin sincronizarea cu vibrațiile corpului fizic sau cu energia din mediul înconjurator. Energia se transferă și interacționează cu diferite câmpuri și corpuri. Cristalele sunt înzestrate cu energie de către planeta Pământ prin modul lor de formare. Această energie originală rămâne în interiorul pietrei și este eliberată atunci când piatra interacționează cu alte câmpuri energetice aflate în preajma pietrei respective. Energia din interiorul cristalelor este activată prin contact fizic direct și prin setarea anumitor intenții sau prin diferite afirmații făcute atunci când suntem în contact direct cu cristalul respectiv.
Primul pas pentru a folosi cristalele este să realizezi și să conștientizezi că acestea sunt încărcate cu energie. Puterile vindecătoare ale cristalelor sunt accesate prin facilitarea transferului de energie între cristal și câmpurile energetice ale organismului tău. Cristalele sunt sursă de transfer atât pentru energie pozitivă, cât și pentru energie negativă. Important de subliniat este faptul că orice cristal este eficient doar atunci când intențiile sunt clar menționate. Stabilirea unei intenții în practica folosirii cristalelor este ca și cum am atribui o sarcină de îndeplinit pentru cristale.
Cristalele emană energie sau absorb energie din mediul înconjurător, din spațiul unde sunt păstrate și de la persoanele cu care intră în contact. Însă atunci când vrei să folosești cristalele ca instrumente pentru atingerea unor obiective și pentru vindecarea stării fizice, mentale sau spirituale, setarea unor intenții clare este foarte importantă pentru a ajunge la rezultatele dorite. Interacțiuneaa cu energia cristalelor prin intermediul intențiilor te poate ajuta să manifești în planul realității rezultatele dorite.
Există mai multe moduri prin care oamenii apelează la energia cristalelor în fiecare zi. Printre acestea putem aminti amplasarea cristalelor în diferite spații precum locuință sau birou, plasarea cristalelor la nivelul corpului în apropierea chackrelor, purtarea cristalelor sub formă de bijuterii, utilizarea cristalelor în diferite ritualuri de vindecare sau folosirea cristalelor pentru practicile de meditație.
Când au devenit cristalele populare pentru vindecare?
Folosirea cristalelor pentru proprietățile lor vindecătoare datează de mii de ani. Astăzi foarte multă informație privind folosirea cristalelor în diferite ritualuri de vindecare provine de la vechile filozofii indiene care subliniază importanța energiei pe care o avem la nivelul fiecărui centru energetic al organismului, așa-numitele chackre. Astfel, în spațiul occidental vindecarea prin intermediul cristalelor a devenit tot mai populară la mijlocul anilor 1980, iar de atunci terapiile prin cristale au devenit tot mai folosite și acceptate drept tratamente complementare pentru alte metode de îngrijire a sănătății și a bunăstării.
Există foarte mulți terapeuți care apelează la cristale și la energia acestora pentru a ajuta oamenii să depășească anumite probleme de ordin fizic, emoțional sau spiritual. Acești terapeuți folosesc ritualurile de vindecare pentru a încuraja interacțiunea dintre energia pacientului și cristalele folosite pentru vindecare. În același timp există terapeuți care te pot învăța cum să folosești energia cristalelor acasă pentru a continua aceste practici de vindecare sau de reechilibrare a energiei prin intermediul cristalelor și a pietrelor semiprețioase.
Scopuri pentru care sunt folosite cristalele
Cristalele sunt folosite din mai multe motive de către acele persoane care consideră ca fiind benefică utilizarea lor. Printre cele mai importante beneficii care stau la baza motivelor pentru folosirea cristalelor putem aminti îndepărtarea energiei negative, protejarea de energia negativă a altor persoane sau dintr-un anumit spațiu, evidențierea sau creșterea energiei pozitive, transformarea aurei personale, eliberarea energiei care este blocată la nivelul celor șapte chackre sau centri energetici ai organismului.
Energia regăsită în cristale poate ajuta în cazul unui număr mare de probleme. Terapia prin cristale poate fi o metodă eficientă în problemele la nivel mental, la nivel fizic sau la nivel spiritual. Scopul pentru folosirea cristalelor este acela de a aduce pace și echilibru în viața ta prin neutralizarea energiei care se interpune în atingerea obiectivelor personale sau în atingerea unei stări de pace interioară.
Pe lângă folosirea cristalelor pentru transformarea energiei interioare, acestea pot fi folosite eficient inclusiv pentru transformarea energiei din anumite spații. Plasarea pietrelor semiprețioase și a cristalelor cu proprietăți vindecătoare în mod strategic în anumite locuri din casă, la birou sau în alte spații unde petreci multe ore zilnic ajută la protejarea împotriva energiei negative. Astfel vei fi protejat(ă) atât tu, cât și cei dragi, de energia negativă a altor persoane din jur sau care împart spațiul respectiv cu tine. Nu în ultimul rând energia cristalelor și a pietrelor semiprețioase contribuie la manifestarea unor rezultate pozitive, creșterea prosperității și a sentimentelor de iubire.
Principalele argumente pentru care oamenii cred în puterea cristalelor
Foarte multă lume se întreabă care sunt motivele pentru care oamenii chiar cred în energia și în puterea cristalelor și a pietrelor semiprețioase. În acest sens sunt mai multe motive pentru care oamenii aleg să își afirme credința și încrederea în energia cristalelor. Printre acestea pot fi amintite motive precum credințele culturale și tradiția din strămoși care foloseau cristalele, dorința de a ajunge la o cunoaștere mult mai profundă a sinelui interior, dorința de a se conecta mai profund cu domeniul spiritual, intenția de a îmbunătăți conexiunea cu Pământul și cu Natura sau conștientizarea că într-adevăr cristalele au energie.
Credința primordială în privința cristalelor și a pietrelor semiprețioase este de fapt conștientizarea care afirmă faptul că toate lucrurile sunt create din energie. Atragerea și captarea de mai multă energie este absolut necesară pentru a continua să existăm, iar natura este entitatea cea mai puternică din Univers, fiind sursa de conexiune dintre energia corpului uman și energia Pământului. Datorită faptului că fiecare cristal este creat din forța Naturii și a Pământului, este firesc ca aceste cristale să fie încărcate cu energie.
Câmpul energetic original este capabil să interacționeze cu alte câmpuri energetice, fie în mod pozitiv, fie în mod negativ. Cristalele și pietrele semiprețioase sunt pure din perspectiva energiei și prin urmare pot capta sau pot transforma energiile negative înapoi în energii în stare pură, nealterată. Din acest motiv înțelegerea energiei și a informațiilor privind fiecare piatră și fiecare cristal este primul pas pentru înțelegerea puterilor acestor pietre.
În loc de încheiere
La întrebarea dacă „energia cristalelor chiar funcționează?” fiecare poate răspunde în dreptul propriei persoane. Atâta timp cât conștientizezi și realizezi faptul că totul în jur este energie, este simplu să înțelegi că fiecare dintre cristale este încărcat cu o anumită energie. La rândul său, corpul uman este energie, prin urmare între aceste câmpuri de energie se va face un schimb energetic la momentul în care se află în contact direct sau în apropiere unul de celălalt.
De cealaltă parte, dacă consideri că nu există vreo posibilitate ca pietrele semiprețioase și cristalele să fie încărcate cu energie, atunci cel mai probabil nu vei reuși să observi, să percepi sau să beneficiezi de proprietățile cristalelor. În speranța că informațiile din acest articol te vor ajuta să înțelegi cum funcționează energia cristalelor și cum poți să beneficiezi de energia acestora, te invităm să descoperi foarte multe cristale și pietre semiprețioase în oferta magazinului StoneMania. Poți folosi aceste cristale pentru a le avea în contact direct cu corpul fizic, pentru a le purta sub formă de bijuterii sau pentru a transforma energia din anumite spații.
Recenzii clienti
Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!