Imaginează-ţi raiul - John Burke, carte

Cuvânt înainte, de Don Piper 11

Introducere 15

1 Dacă ai şti ce te aşteaptă! 21

2 Medicii sceptici şi lumea de dincolo 39

3 Elementele comune ale experienţelor de moarte iminentă 57

4 Un corp mai bun 71

5 O să fii tu însuţi... în sfârşit! 91

6 Împreună cu prietenii şi cu cei dragi 111

7 Familia pe care nu ţi-ai cunoscut-o niciodată 123

8 Cel mai frumos loc imaginabil 139

9 O viaţă trăită în alte dimensiuni 163

10 O iubire la care nu-ţi vei mai dori vreodată să renunţi 187

11 Dumnezeu este relaţional 211

12 Lumina Lumii 233

13 Esenţa absolută a raiului 249

14 Gata cu jalea, plânsul şi durerea 265

15 Îngerii 281

16 Ce putem spune despre iad? 297

17 Retrospectiva vieţii trăite pe pământ 325

18 Răsplată şi judecată 347

19 Entuziasm, nu plictiseală 367

20 Paradisul regăsit 385

21 Oraşul lui Dumnezeu (sunt acceptate inclusiv animalele de companie) 407

Anexa A: Motive pentru a crede 431

Anexa B: Explicaţii alternative pentru experienţele de moarte iminentă 441

Mulţumiri 445

A apărut în: 2019-07

Cuvânt Înainte

Imaginează-ţi raiul… Gândeşte-te cum ar fi să înţelegi cu adevărat ce reprezintă el! Experienţa m-a învăţat că foarte mulţi oameni din întreaga lume ar fi dispuşi să se prezinte pentru a asculta o prelegere pe tema raiului. Foarte mulţi dintre ei sunt dispuşi să citească lucrări despre rai. Indiferent dacă recunosc acest lucru sau nu, practic toţi oamenii îşi doresc să ştie cum va fi viaţa după moarte. La urma urmelor, rata mortalităţii pe pământ este de sută la sută!

După ce am publicat cartea 90 de minute în rai: O poveste adevărată despre viaţă şi moarte, în care mi-am descris experienţa în timpul căreia un camion uriaş cu 18 roţi a trecut peste mine, după care am fost declarat mort timp de 90 de minute, timp în care am făcut o vizită în rai – foarte mulţi oameni m-au întrebat de ce nu am descris mai pe larg raiul. Adevărul este că eu am descris în carte tot ce mi s-a întâmplat cât timp m-am aflat acolo, dar nimic mai mult. Orice alte informaţii mi s-ar fi părut false şi nelalocul lor. Ceea ce am experimentat eu a reflectat perfect ceea ce susţine Biblia despre rai. De altfel, astfel de crâmpeie din lumea de dincolo au fost experimentate de foarte mulţi alţi creştini. Reacţiile oamenilor la poveştile lor personale sunt extrem de variate, mergând de la o neîncredere absolută de tip fariseic şi până la o acceptare oarbă. Unii oameni de ştiinţă au reacţii pline de condescendenţă, de aroganţă sau chiar de răutate în raport cu experienţele de moarte iminentă.

Care este aşadar adevărul legat de rai, şi cine ni-l poate spune?

Biblia prezintă numeroase exemple de oameni care au murit şi s-au întors apoi la viaţă. În consecinţă, poate că nu ar trebui să fim surprinşi în condiţiile în care numărul acestor experienţe a crescut dramatic în urma progreselor făcute de ştiinţa medicală modernă. În anii din urmă s-a produs o veritabilă avalanşă de oameni care şi-au recunoscut deschis experienţele trăite în rai. Deloc întâmplător, un om cu adevărat pasionat de Scripturi ar trebui să fie tentat de examinarea acestor experienţe în lumina Bibliei. Ei bine, John Burke a acceptat această provocare! El nu s-a limitat să tragă concluzii bazate pe subiectivismul său personal, ci a verificat în ce măsură pot fi considerate legitime şi corecte aceste relatări la prima mână referitoare la viaţa de după moarte.

Aşa se face că s-a născut în sfârşit o carte care analizează cu claritate datele existente referitoare la rai şi la iad, respectiv la ceea ce i se întâmplă omului după ce corpul său fizic moare. Burke a analizat un grup extrem de divers de cazuri, examinând cu atenţie fiecare experienţă de moarte iminentă. Concluzia lui a fost că nici unul dintre aceşti indivizi nu şi-a revelat prea uşor cunoaşterea detaliată a vieţii de după moarte. Dimpotrivă, ei au făcut acest lucru cu mare greutate. Mulţi dintre ei au fost martori recalcitranţi (deloc dispuşi să recunoască ce au văzut), dar incontestabil martori oculari. Cu toţii s-au simţit uluiţi şi au fost transformaţi de ceea ce au văzut, au auzit şi au simţit în timpul experienţei lor.

Nu pot decât să îl felicit din toată inima pe John Burke pentru capacitatea lui de a analiza atât de detaliat un subiect extrem de controversat, la începutul secolului XXI. El a făcut acest lucru cu compasiune, cu înţelegere şi cu o atitudine de deschidere faţă de toţi cei care îşi doresc să afle adevărul.

A fost un privilegiu pentru mine să fiu intervievat de moderatorul de radio/TV Sean Hannity în urmă cu câţiva ani. Acesta îşi dorea să afle mai multe despre rai. I-am împărtăşit vizita mea fascinantă până la porţile raiului în urma catastrofalului accident pe care l-am suferit. Hannity mi s-a părut extrem de interesat, după care mi-a pus următoarea întrebare:

- Este raiul plictisitor?

Celălalt invitat al emisiunii sale din acea seară a fost pastorul Bisericii Saddleback Rick Warren, autorul unui best-seller. Warren a râs în hohote auzind întrebarea lui Hannity:

- Nu poţi fi serios! Raiul este un loc fabulos. Nu există nimic plictisitor acolo!

După care a continuat povestind extraordinarele activităţi care se petrec în căminul lui Dumnezeu.

Raiul este un loc cât se poate de real. Cu cât aflăm mai multe despre el, cu atât mai intens ar trebui să ne dorim să ajungem în el. Aşa cum am sugerat nu o dată, raiul este un loc special pregătit pentru oamenii pregătiţi pentru el. După ce îşi prezintă cercetările şi comentariile critice, Burke pune întrebarea supremă: tu te simţi pregătit pentru viaţa de după moarte? Gândeşte-te că ultima ta respiraţie pe pământ este echivalentă automat cu prima ta respiraţie într-o altă lume! Burke consideră că această tranziţie reprezintă o sărbătoare – dacă te simţi pregătit să o realizezi. El spune: „Oamenii nu îşi pot imagina raiul; de aceea, ei nu îşi trăiesc viaţa pe pământ ca şi cum şi-ar dori să ajungă în el”. Cât de adevărat! Experimentarea raiului a fost cea mai reală experienţă pe care am trăit-o vreodată. Nu mi-am dorit nici o clipă să mă întorc înapoi. Cine a ajuns vreodată acolo nu îşi mai doreşte să revină pe pământ. După ce m-am întors totuşi, mi-am intensificat exponenţial eforturile de a-i ajuta pe oameni să înţeleagă darul gratuit al raiului oferit prin intermediul lui Iisus Christos.

Mă rog cu ardoare ca un număr cât mai mare de oameni să citească această analiză echilibrată, relevantă şi pătrunzătoare a raiului aşa cum este descris acesta în Biblie, dar şi în relatările puţinilor oameni care au avut norocul de a experimenta raiul în timpul unei separări temporare de pământ, acceptând astfel nevoia urgentă de a se pregăti pentru adevărata lor pătrundere în eternitate.

Aşadar, imaginează-ţi raiul…

- Don Piper,

Iunie 2015

Introducere

Doctorii ne-au spus că mama nu mai avea decât câteva zile de trăit. De-a lungul celor două săptămâni cât timp aceasta a zăcut pe patul de spital, le-am citit mamei şi sorei mele manuscrisul needitat al cărţii Imaginează-ţi raiul. Nu ştiu dacă mama m-a auzit, dat fiind că se afla într-o stare de comă, dar comentariul sorei mele la sfârşit a fost: „Mi-aş dori să pot pleca cu ea”. Şi eu simţeam acelaşi lucru, nu în sensul morbid că mi-aş fi dorit să mor, ci cu entuziasmul unui copil care se trezeşte în dimineaţa zilei de Crăciun – dorindu-mi viaţa efervescentă din lumea de dincolo. Nu pot decât să sper că în urma citirii acestei cărţi vei simţi acelaşi lucru ca şi mine. Deşi toţi oamenii se aşteaptă să moară, nu toţi anticipează cu aceeaşi speranţă viaţa din lumea de dincolo. Motivul – cred eu – este că nu sunt foarte mulţi cei care îşi pot imagina această viaţă. Ei bine, cartea de faţă – Imaginează-ţi raiul – te va ajuta să faci exact acest lucru.

Raiul şi experienţele de moarte iminentă (EMI) – în timpul cărora oamenii mor din punct de vedere clinic, sunt resuscitaţi, iar apoi pretind că au văzut un crâmpei din lumea de dincolo – a devenit un subiect fascinant şi controversat în deceniile din urmă. De regulă, ni se spune să îi credem pe cuvânt pe cei care vin cu astfel de relatări, dar personal nu am fost niciodată înclinat să îi cred cu adevărat pe toţi cei care susţin că au ajuns în rai. În consecinţă, această carte s-a născut foarte lent. De-a lungul ultimilor 35 de ani am citit sau am auzit aproape 1000 de poveşti legate de experienţele de moarte iminentă (în total, acestea sunt de ordinul milioanelor). Fără să vreau, am sesizat că există anumite elemente comune ale acestora, cum ar fi descrierile detaliate şi uluitoare ale unor medici, profesori, piloţi de avioane comerciale, copii şi alţi oameni din toate categoriile sociale şi din toate ţările globului. Deşi nu erau absolut similare, aceste relatări prezentau mai mult sau mai puţin aceeaşi imagine, dintr-un unghi uşor diferit.

În aceşti 35 de ani ai vieţii mele de adult, am trecut de la o carieră în inginerie la una de pastor. Cu cât am studiat mai mult scripturile creştine, atât individual cât şi la seminar, cu atât mai fascinante şi mai neverosimile mi s-au părut experienţele de moarte iminentă. Acestea mi s-au părut fascinante deoarece descriu efectiv imaginea referitoare la lumea de dincolo pe care o regăsim în scripturi. Pe de altă parte, ele mi s-au părut neverosimile deoarece interpretările date de oameni experienţelor pe care le-au trăit se pot îndepărta enorm de relatările din scripturi, ba chiar se pot afla la extrema opusă acestora.

După ce am citit sute de relatări referitoare la EMI, am început să sesizez diferenţa dintre experienţele raportate şi interpretările date lor. În timp ce interpretările variază, esenţa experienţelor trăite corespunde întotdeauna descrierilor din scripturi. De fapt, cu cât am studiat mai mult acest subiect, cu atât mai clară mi-a devenit concluzia că imaginea descrisă în scripturi cu referitoare la viaţa de după moarte reprezintă experienţa comună pe care o descriu toate experienţele de moarte iminentă.

Unii creştini susţin că experienţele de moarte iminentă ar trebui să fie respinse, întrucât aceste relatări referitoare la lumea de dincolo neagă adevărul absolut al scripturilor, încercând să adauge ceva în plus la revelaţia lui Dumnezeu. Personal, nu sunt de acord cu ei (cu tot respectul). Aşa se face că am inclus referinţe scripturale pretutindeni în această carte, pentru a ilustra astfel cât de mult corespund acestea cu experienţele trăite de oameni. Adaugă aceste experienţe culoare şi detalii care ne ajută să înţelegem mai bine viaţa care va urma după încheierea celei fizice? De bună seamă!

Gândeşte-te astfel: scripturile ne spun că întreaga creaţie cântă slava lui Dumnezeu (vezi Psalmul 19:1). Atunci când asişti însă personal la un apus glorios al soarelui, în cele mai explozive culori, sau atunci când vezi albastrul fabulos al oceanului hawaiian şi plajele aurii ale insulei mărginite de munţii maiestuoşi, poţi experimenta cuvintele în alb şi negru ale scripturii într-o manieră extrem de colorată, care îl slăveşte încă şi mai mult pe Dumnezeu. Experienţele de moarte iminentă nu neagă şi nu modifică afirmaţiile scripturale, ci doar colorează imaginea creată de acestea. De bună seamă însă, la fel ca în cazul oricărui alt dar al lui Dumnezeu, este posibil ca oamenii să nu înţeleagă plenar ce anume doreşte Acesta să le reveleze, să îşi interpreteze în mod greşit experienţa sau chiar să venereze darul, în locul Celui care li l-a oferit.

Am inclus în această carte peste o sută de poveşti ale unor oameni care au trecut prin starea de moarte clinică sau iminentă, au fost resuscitaţi, după care au relatat istorii absolut uimitoare. Pe unii i-am intervievat personal, dar cele mai multe poveşti le-am compilat în urma lecturilor mele. Prin urmare, nu pot garanta personal autenticitatea tuturor poveştilor şi credibilitatea tuturor autorilor lor. Voi cita anumite relatări numai din cauza corelaţiei pe care am stabilit-o personal cu experienţele altora şi cu descrierile din scripturi, fără a fi însă neapărat de acord cu interpretările sau cu concluziile lor. De altfel, chiar dacă anumite poveşti s-ar dovedi a fi frauduloase (precum aceea a băiatului care a inventat o experienţă de moarte iminentă numai pentru a le capta atenţia celor din jurul lui), nu sunt foarte interesat de acest lucru, căci toate poveştile pe care le-am ales pot fi înlocuite cu multe altele, care descriu mai mult sau mai puţin aceleaşi lucruri. De altfel, eu nu recomand în nici un caz formarea unei imagini globale asupra lumii de dincolo pornind de la un număr redus de interpretări personale ale anumitor oameni. Intenţia mea este diferită: de a-ţi arăta o realitate absolut uimitoare, despre care cred că mi-a fost revelată direct de Dumnezeu.

Doresc să precizez că deşi scriu din perspectiva unui creştin absolut convins, realitatea este că nu am fost întotdeauna un credincios. Am studiat toate religiile lumii, şi fiind eu însumi un fost sceptic, pasiunea mea este să îi ajut pe alţi sceptici să ia în considerare numeroasele argumente care m-au făcut pe mine să cred. Prin urmare, dacă încă mai eşti sceptic în privinţa existenţei lui Dumnezeu, a lumii de dincolo sau chiar a liderilor religioşi, te asigur că această carte este pentru tine. Vei găsi în ea o înţelegere profundă a imaginii raiului prezentată de Biblie, dar nu trebuie să îţi faci griji, căci această carte nu este în nici un caz un manual de teologie. După cum ai constaţi citind-o, ea este mai degrabă un roman. Chiar dacă nu vei crede tot ce vei citi în ea, cel puţin vei afla că există milioane de relatări care i-au convins pe cei mai sceptici medici, pe profesorii universitari atei şi pe mulţi alţii (ale căror poveşti le vei citi) că raiul există cu adevărat.

Este oare posibil ca unii oameni să inventeze poveşti sau detalii pentru a-şi vinde cărţile? Da, este. Din acest motiv, am preferat să aleg numai relatările oamenilor care nu sunt (în esenţă) motivaţi de profit: medici ortopezi, piloţi de avioane comerciale, profesori, neurochirurgi – adică persoane care nu au nevoie de bani şi care se bucură de o mare credibilitate, pe care şi-ar putea-o pierde cu uşurinţă dacă s-ar descoperi că au inventat astfel de poveşti. Am inclus de asemenea copii; persoane din alte culturi şi religii, îndeosebi musulmani, hinduşi şi budişti; precum şi oameni care nu au scris cărţi. În mod paradoxal, cu toţii descriu mai mult sau mai puţin aceeaşi imagine a lumii de dincolo. Acesta este principalul meu motiv de a scrie această carte, pentru a te ajuta să îţi imaginezi raiul astfel încât să înţelegi cât de înţelept este să ajungi în el, să îţi planifici această tranziţie şi să te asiguri că vei fi pregătit pentru a ajunge cu siguranţă în el într-o bună zi.

La două zile după ce le-am citit această carte mamei şi sorei mele la spital, mama şi-a dat ultima suflare. Eu şi sora mea ne aflam în salon, aşa că am putut-o îmbrăţişa şi binecuvânta pe mama, sărbătorind marele moment împreună cu ea, întrucât ştiam că în ceasul morţii sale, ea s-a născut practic a doua oară, devenind mai vie ca oricând până atunci! Nici un om care trăieşte pe pământ nu îşi poate imagina acest gen de viaţă.

Prin urmare, alătură-te mie în această călătorie şi haide să… ne imaginăm împreună raiul.

Capitolul 1

Dacă ai şti ce te aşteaptă!

M-am trezit speriat. Cât era ora? M-am uitat către măsuţa de lângă pat, dar luaseră ceasul de pe aceasta. De fapt, unde îmi erau toate lucrurile? Orarul trenului. Ceasul meu! Am privit în jur. Mă aflam într-o încăpere micuţă, pe care nu am mai văzut-o până atunci[1].

Incidentul s-a petrecut în anul 1943, la baza militară Camp Barkley din Texas. Protagonistul poveştii este George Ritchie, care s-a înrolat în armată pentru a lupta împotriva naziştilor. Ajuns la baza militară, el a aflat că Armata urma să îl trimită la şcoala medicală, împlinindu-i astfel visul! Vremea şi antrenamentul dificil şi-au lăsat însă amprenta asupra lui, iar Ritchie a făcut o dublă pneumonie chiar în săptămâna în care ar fi trebuit să fie trimis la şcoala de medicină din Richmond. În dimineaţa zilei în care trebuia să ia trenul către Richmond, el s-a trezit în mijlocul nopţii scăldat în sudoare, cu inima bătându-i nebuneşte şi cu o temperatură de 41 de grade. Dus la spital, el a leşinat în timpul radiografiei.

Unde mă aflu, s-a întrebat Ritchie, şi cum am ajuns aici?

Am încercat să îmi aduc aminte. A, da, aparatul cu raze X! M-au dus la laboratorul pentru radiografii şi… probabil că am leşinat, sau ceva de genul acesta.

Trenul! Aveam să ratez plecarea trenului! Am sărit imediat din pat, alarmat şi căutându-mi hainele…

Când m-am întors, am încremenit.

Cineva zăcea întins pe patul meu.

M-am apropiat. Era un bărbat tânăr, cu părul şaten scurt, care nu se mişca deloc. Bine, dar era imposibil! Adineauri m-am aflat eu însumi pe acel pat! Pentru o clipă, m-am luptat să înţeleg acest mister [al bărbatului de pe patul meu]. Întreaga poveste mi se părea însă prea ciudată, şi oricum nu aveam timp pentru ea!

Infirmierul! Poate că hainele mele se aflau în camera lui! M-am grăbit să ies din micul meu salon şi am privit în jur…

Un sergent venea către mine [pe coridor], ducând o tavă cu instrumente medicale acoperite cu o pânză. Probabil că nu ştia mare lucru, dar eram fericit să găsesc pe cineva treaz la acea oră din noapte, aşa că m-am îndreptat imediat către el.

- Scuzaţi-mă, domnule sergent, i-am spus, l-aţi văzut cumva pe infirmierul care răspunde de această unitate?

Nu mi-a răspuns. De fapt, nici măcar nu s-a uitat la mine. A continuat să vină către mine, privind înainte, fără să încetinească deloc.

- Ai grijă! i-am strigat.

Sergentul a trecut însă prin George, fără să îl trântească la pământ şi fără să îşi răstoarne tava cu instrumente. Cum era posibil? Lui George nu îi păsa. Singurul gând care îl obseda era să nu îşi rateze trenul către Richmond. La urma urmelor, şcoala medicală nu îl putea aştepta. Hotărât să ajungă cu orice preţ la Richmond, chiar dacă aveam să piardă trenul, George s-a îndreptat către uşa spitalului.

M-am trezit afară, fără măcar să îmi dau seama prea bine cum, călătorind mai rapid decât am făcut-o vreodată în întreaga mea viaţă. Nu îmi mai era la fel de frig cum îmi fusese ceva mai devreme. De fapt, nu îmi era nici frig, nici cald.

Privind în jos, am rămas uimit să descopăr că nu păşeam pe sol, ci pluteam pe deasupra unor tufişuri de mesquite. Baza militară Camp Barkley rămăsese mult în urmă, iar eu goneam pe deasupra deşertului îngheţat şi întunecat. Mintea îmi spunea că ceea ce mi se întâmpla era imposibil, dar totuşi… aceste lucruri se întâmplau.

Am văzut sub mine luminile unui oraş, inclusiv semafoarele de la intersecţii. Mi s-a părut ridicol! O fiinţă umană nu poate zbura fără un avion. De altfel, eu zburam oricum la o înălţime mult prea joasă pentru a mă afla într-un avion…

Am trecut apoi pe deasupra unui râu foarte mare. am văzut un pod lung şi înalt, iar pe malul opus cel mai mare oraş pe care l-am văzut în viaţa mea. Mi-am dorit instantaneu să cobor şi să cer informaţii de la cineva…

… Am sesizat o lumină albăstruie intermitentă. Venea de la o firmă luminoasă situată deasupra unei uşi a unei clădiri cu un etaj şi acoperişul roşu. Pe vitrină era un afiş care făcea reclamă la berea Pabst Ribbon. Pe uşă scria ‚Cafenea’, iar luminile din interior luminau trotuarul de afară.

Un bărbat s-a apropiat, mergând în pas rapid pe trotuarul din faţa cafenelei.

M-am gândit: „Cel puţin voi afla în ce oraş sunt şi în ce direcţie trebuie să merg”. Chiar în timp ce această idee îmi trecea prin minte, m-am trezit instantaneu lângă acel bărbat, întrucât gândurile mele deveniseră una cu realitatea…

- Vă rog, îmi puteţi spune în ce oraş mă aflu? am întrebat.

Bărbatul şi-a văzut însă de drum.

- Vă rog, domnule, am insistat. Nu sunt din partea locului şi v-aş rămâne recunoscător dacă…

Am ajuns în dreptul cafenelei, iar bărbatul a apăsat pe mânerul uşii. Oare era surd? Mi-am pus mâna stângă pe umărul lui.

Aceasta a trecut însă prin el…

Tulburat de faptul că mâna sa a trecut prin corpul acelui bărbat, George s-a sprijinit de un stâlp, încercând să se gândească la ceea ce i se întâmpla… Acela a fost momentul în care prin minte i-a trecut pentru prima dată gândul că ar putea fi mort. Sergentul care trecuse prin el… corpul tânărului întins pe patul său…

De îndată ce a început să înţeleagă adevărul, George s-a decis să se întoarcă la trupul său. Cum s-a gândit la acest lucru, el a părăsit oraşul de lângă râu, întorcându-se la baza militară chiar mai rapid decât la venire. Ajuns la bază, a început să îşi caute cu frenezie corpul, prin toate saloanele spitalului militar. Fusese inconştient atunci când a fost plasat în acea cameră mică, aşa că nu ştia unde se afla aceasta. Singurătatea pe care a simţit-o în acel oraş străin a început să se transforme acum într-o stare din ce în ce mai intensă de panică, întrucât nu reuşea să îşi găsească propriul corp.

Nici timpul nu i se mai părea acelaşi, în această lume în care regulile referitoare la spaţiu, viteză şi masa solidă păreau complet suspendate. George nu mai reuşea să îşi dea seama dacă experienţele pe care le trăia durau o fracţiune de secundă sau ore în şir. În final, el a ajuns la un bărbat întins pe un pat, care avea un inel pe mâna stângă, cu o bufniţă micuţă din aur pe un oval din onix negru. George şi-a recunoscut propriul inel! Bărbatul era înfăşurat într-un linţoliu!

Realitatea era că George se simţea atât de plin de viaţă încât mult timp nu a putut accepta faptul că era mort. Abia acum a trăit el această revelaţie! Disperat, s-a scufundat în patul în care se afla corpul său.

Lumina din cameră a început să devină din ce în ce mai strălucitoare.

M-am uitat uimit cum această strălucire devine din ce în ce mai intensă, venind parcă de nicăieri şi părând să emane pretutindeni simultan… Lumina era incredibil de strălucitoare; era ca şi cum un milion de lămpi ar fi fost aprinse în acelaşi timp. Deşi eram fascinat, prin minte mi-a trecut un gând foarte prozaic, născut probabil din vreo prelegere de la cursul de biologie pe care l-am urmat la universitate: „Îmi pare bine că nu am ochi fizici în acest moment, altminteri această lumină orbitoare mi-ar fi distrus retina într-o fracţiune de secundă”.

Nu, m-am corectat, nu lumina.

El.

Numai El putea fi atât de strălucitor, încât să nu te poţi uita la El. Într-adevăr, am sesizat că lumina orbitoare era de fapt un Bărbat care a intrat în cameră, sau mai bine zis, o Fiinţă alcătuită în întregime din lumină…

De îndată ce L-am văzut, prin minte mi-a trecut un gând foarte ferm: „Ridică-te!” Cuvântul provenea din interiorul meu, dar avea o autoritate pe care gândurile mele obişnuite nu au avut-o niciodată. M-am ridicat imediat în picioare, şi atunci am înţeles cu o claritate uluitoare: te afli în prezenţa Fiului lui Dumnezeu!

George şi-a amintit atunci de Iisus, Fiul lui Dumnezeu, despre care învăţase în copilărie la Şcoala de Duminică, şi despre care crezuse că era delicat, bun, blând, un fel de om foarte slab. Persoana din faţa lui era însă Puterea personificată, dublată – ce-i drept – de o iubire necondiţionată care l-a copleşit imediat.

Era o iubire incredibilă, care îmi depăşea orice imaginaţie. Ea ştia toate lucrurile urâte pe care le-am făcut de-a lungul vieţii – certurile mele cu mama vitregă, firea mea explozivă, gândurile sexuale pe care nu mi le puteam controla, toate celelalte gânduri răutăcioase şi egoiste care mi-au trecut vreodată prin minte şi acţiunile corespondente, de când m-am născut şi până în prezent, etc. – dar totuşi mă iubea şi mă accepta aşa cum eram.

Atunci când spun că El ştia totul despre mine, nu fac decât să afirm un simplu fapt uşor de observat, căci în acea cameră am putut vedea – odată cu prezenţa Lui luminoasă – toate episoadele din viaţa mea de până atunci. Practic, le-am revăzut simultan, deşi atunci când vorbesc despre el nu le pot descrie decât unul câte unul. Tot ce mi s-a întâmplat vreodată în această viaţă mi-a trecut pur şi simplu prin faţa ochilor, în acelaşi moment…

Nu îmi dau seama nici astăzi cum a fost posibil aşa ceva…

… Transfigurat, m-am revăzut în faţa tablei la ora de ortografie din clasa a treia. Am privit momentul în care mi-am primit insigna de Cercetaş în faţa plutonului meu; discuţia cu Papa Dabney de pe veranda casei din Moss Side…

Am vizualizat sute şi mii de alte scene similare, toate proiectate de acea Lumină, într-o existenţă ce părea complet ieşită în afara timpului. În mod normal, aş fi avut nevoie de săptămâni pentru a putea urmări toate acele scene…

Toate detaliile celor 20 de ani de viaţă ai mei mi-au fost prezentate astfel într-o manieră explicită, pentru a le putea contempla…

Ce ai făcut cu viaţa ta? Ce îmi poţi arăta?...

La fel ca orice altceva emana din El, şi această întrebare avea o legătură directă cu iubirea: cât de mult ai iubit în viaţa ta? Ţi-ai iubit semenii, aşa cum te iubesc Eu pe tine? în totalitate? Necondiţionat?

… Sincer să fiu, nici măcar nu mi-am imaginat vreodată că o astfel de iubire este posibilă. Cineva ar fi trebuit să îmi spună! m-am gândit indignat. Acesta a fost momentul în care am înţeles în ce constă esenţa vieţii.

Eu ţi-am spus.

Cum? Când? Încă îmi mai doream să mă justific în faţa Lui. Cum era posibil să îmi fi spus acest lucru, iar eu să nu îl fi auzit?

Ţi-am spus acest lucru prin viaţa pe care am trăit-o Eu pe pământ; prin moartea pe care am avut-o. Dacă vei continua să te uiţi la mine, vei vedea din ce în ce mai multe lucruri[2].

Viaţa de după viaţă

Potrivit relatării sale, George Ritchie a văzut într-adevăr mult mai multe lucruri, pe care le vom explora în paginile care urmează: o frumuseţe care depăşeşte cu mult cele mai favorite destinaţii de vacanţă din dimensiunea fizică; oameni care trăiesc şi acţionează într-o lume nu foarte diferită de a noastră, dar impregnată cu o iubire infinită, cu scop şi semnificaţie, prin comparaţie cu care pământul fizic pare o simplă umbră a adevăratei Vieţi care va urma. Atunci când Fiinţa de Lumină plină de iubire l-a trimis înapoi pe pământ, după turul său prin lumea de dincolo, George a declarat: „Din momentul cel mai singuratic al existenţei mele m-am trezit proiectat în cea mai perfectă lume pe care mi-aş fi putut-o imagina vreodată. Lumina lui Iisus a intrat în viaţa mea şi a impregnat-o complet; ideea de a mă separa din nou de El mi se părea insuportabilă[3]”.

După ce a fost declarat mort timp de nouă minute, George s-a trezit înapoi în corpul său fizic, cu un linţoliu tras deasupra capului. Dr. Francy a semnat o declaraţie notarială a decesului său, pe care George a prezentat-o mai târziu la toate conferinţele la care a vorbit despre experienţa sa[4]. Câţiva ani mai târziu, George şi prietenii săi s-au întors cu maşina în Texas, venind din Virginia. George nu a trecut niciodată prin Vicksburg, Mississippi, dar de îndată ce a ajuns în acest oraş, l-a recunoscut imediat. El a insistat ca şoferul să îi urmeze directivele şi şi-a condus prietenii către cafeneaua cu acoperişul roşu şi cu reclama la Pabst Blue Ribbon din vitrină, pe care o mai vizitase odată, dar într-o altă dimensiune a realităţii.

În cartea sa, Întoarcere din viitor, George spune: „Nu am nici o idee cum va fi viaţa care va urma. Practic, eu m-am aflat doar la poarta celeilalte dimensiuni, aşa că nu am văzut decât un mic crâmpei din ea. A fost suficient însă pentru a mă convinge definitiv de două lucruri: pe de o parte, că existenţa noastră nu încetează după moartea corpului fizic, ci dimpotrivă, conştiinţa noastră devine încă şi mai acută; şi pe de altă parte, că felul în care ne petrecem viaţa pe pământ, şi îndeosebi relaţiile pe care ni le construim, sunt mult mai importante decât cunoaşterea pe care o achiziţionăm aici[5]”.

După această experienţă care i-a schimbat literalmente viaţa, George a reuşit să ajungă în sfârşit la facultatea de medicină, după care a lucrat timp de 13 ani ca medic, iar în final a creat o organizaţie care s-a dovedit un fel de precursoare a Peace Corps. La vârsta de 40 de ani, George Ritchie şi-a dat doctoratul în psihiatrie. Peste ani, dr. Raymond Moody a ascultat o conferinţă a dr. Ritchie la Universitatea din Virginia referitoare la experienţa sa. Moody nu mai auzise niciodată până atunci despre aşa ceva, dar a studiat lucrările lui Platon despre nemurire în timp ce şi-a dat doctoratul în filozofie.

Dr. Moody şi-a pus studenţii (era profesor universitar de filozofie) să citească despre teoriile referitoare la supravieţuirea post-mortem. Spre uimirea lui, el a descoperit că fiecare student din circa 30 avea o poveste personală similară celei a dr. Ritchie. Moody a început să „colecţioneze” astfel de relatări, iar în anul 1975 a inventat expresia „experienţă de moarte iminentă” (EMI), publicându-şi descoperirile în best-seller-ul internaţional Viaţa de după viaţă. Moody a scris că speră ca lucrarea sa să aducă mai multă lumină asupra acestor experienţe misterioase, care sunt mult mai comune decât se crede la prima vedere[6].

Patru ani mai târziu, am văzut cartea Viaţa de după viaţă pe noptiera părinţilor mei şi am început să o răsfoiesc. În acele zile tata murea de cancer, şi chiar dacă nu eram foarte interesat de Dumnezeu, de lumea de dincolo sau de orice alt subiect asociat cu acestea, realitatea era că moartea bătea la uşa familiei mele. În acea noapte am citit cartea din scoarţă în scoarţă, sceptic, dar şocat de faptul că atât de mulţi oameni trăiau astfel de experienţe de moarte iminentă. Moody a intervievat sute de oameni care susţineau că au trăit experienţe de moarte iminentă. Deşi nu existau relatări absolut identice, multe dintre ele împărtăşeau caracteristici comune. Moody a descris suita celor mai comune dintre acestea.

Aceasta începe cu momentul în care un muribund atinge apogeul unei stări de angoasă fizică extrem de intensă, iar uneori îşi aude medicul declarându-l mort. Instantaneu, el descoperă că nu se mai află în interiorul corpului său fizic, deşi de cele mai multe ori continuă să se afle în mediul din imediata apropiere a acestuia. El îşi observă acum propriul corp de la distanţă, ba chiar asistă la eforturile personalului medical de a-i resuscita trupul. La început se simte confuz şi nu îşi dă seama că a murit, dar în scurt timp se adaptează la noua sa stare existenţială. El observă că are în continuare un corp, cu o natură şi capacităţi foarte diferite însă de cele ale fostului său corp fizic. În cele din urmă, alte spirite apar şi se oferă să îl ajute în diferite feluri. Spre exemplu, spiritul îşi regăseşte alţi membri de familie şi prieteni decedaţi. Urmează apoi apariţia unei fiinţe de lumină mai strălucitoare decât soarele, descrisă unanim ca emanând o iubire unică şi fără egal. Fiinţa îi pune întrebări comunicate prin gândurile spiritului, călăuzindu-l să îşi examineze propriile acţiuni, moment în care multe spirite decedate îşi vizualizează o retrospectivă a întregii vieţi fizice.

Mai departe, spiritul întâlneşte în cale un fel de hotar între viaţa terestră aşa cum o cunoaşte el şi viaţa eternă. Ajuns aici, el descoperă că trebuie să se întoarcă pe pământ, întrucât nu i-a sosit încă sorocul de a muri. Date fiind pacea, bucuria şi iubirea care îl înconjoară de pretutindeni, el protestează, nedorind să se întoarcă pe pământ. Deşi opune rezistenţă, se trezeşte însă înapoi în corpul său fizic şi îşi continuă viaţa[7].

După ce am terminat de citit cartea, am rămas uluit în patul meu. Trebuie să descopăr neapărat dacă există măcar un grăunte de adevăr în toată povestea asta. Nu există nimic mai important decât acest lucru!

Este ciudat că trebuie să trecem printr-o moarte iminentă sau printr-o tragedie pentru a ne gândi la viaţa eternă, dar aşa stau lucrurile. Propria tragedie din familia mea m-a determinat să explorez cu toată seriozitatea acest subiect. De-a lungul anilor care au urmat am studiat ingineria, dar simultan mi-am pus mintea analitică la treabă, studiind toate informaţiile pe care le-am putut găsi despre Dumnezeu. Cu această ocazie, am descoperit că există într-adevăr motive solide de a crede în El, atât timp cât ne dorim cu adevărat să le găsim.

Începând din acel moment, mi-am reorientat cariera, căutând o biserică pentru persoane care se îndoiesc, la fel ca mine, întrucât eram convins că Dumnezeu ne iubeşte necondiţionat pe fiecare în parte, şi oricum, marea majoritate a oamenilor sunt la fel ca mine, în sensul că nu realizează cât de sublimă poate deveni viaţa atunci când îl pui în centrul ei pe Dumnezeu, lucru valabil chiar în această dimensiune fizică, dar cu atât mai mult în lumea de dincolo.

Este raiul plicticos?

Spre surpriza mea, marea majoritate a oamenilor au o imagine oribilă asupra raiului, indiferent dacă sunt sau nu creştini. În cel mai bun caz, ei cred că raiul este un fel de experienţă eterică, destrupată, nefizică, pe un fel de norişori albi, eventual dublată de iubire, bucurie şi absenţa suferinţei. Să fim serioşi însă: nimeni nu se poate umple de entuziasm atunci când se gândeşte la o astfel de imagine! De fapt, nici măcar nu ne-am putea imagina că ne-ar putea plăcea vreodată o astfel de experienţă! În cel mai rău caz, oamenii se gândesc la rai ca la o liturghie plicticoasă care nu se mai termină niciodată, în care trebuie să stai şi să asculţi cântece de slavă adresate lui Dumnezeu – de-a pururi! Mie însumi o astfel de imagine mi se pare absolut oribilă – şi eu sunt pastor!!

Felul în care îţi imaginezi raiul îţi influenţează întreaga viaţă: prioritatea pe care o acorzi iubirii, dorinţa ta de a-ţi sacrifica plăcerile pe termen scurt de dragul bunăstării pe termen lung, maniera în care priveşti suferinţa, lucrurile de care te temi sau nu, etc. Personal, sunt absolut convins că noi nu ne putem imagina în nici un fel (deşi ar trebui să încercăm măcar) cât de magnific, de spectaculos şi de amuzant este raiul, şi cât de multe lucruri pe care le iubim din această viaţă ne aşteaptă acolo, alături de altele, pe care, la fel, nu ni le putem imagina deocamdată. După cum spune Scriptura: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Corinteni 2:9). Asta nu înseamnă însă că nu ar trebui să ne forţăm imaginaţia dincolo de limitele ei obişnuite pentru a încerca să înţelegem aceste lucruri.

În ultimii 30 de ani am studiat Biblia, marile religii ale lumii, filozofia şi un număr enorm de experienţe de moarte iminentă. Concluzia pe care am tras-o a fost că elementele comune ale experienţelor de moarte iminentă sunt un dar de la Dumnezeu, care colorează imaginea revelată de profeţi şi de Iisus în Biblie. Personal, sunt convins că unul din motivele pentru care foarte mulţi oameni (creştini sau nu) duc o viaţă materialistă şi egocentrică este incapacitatea lor de a-şi imagina în mod corect viaţa care va urma după aceasta. Ei nu îşi pot imagina raiul, aşa că nu îşi trăiesc actuala viaţă cu scopul de a ajunge în el. Şi totuşi, toţi marii eroi ai credinţei „au căutat o viaţă mai bună, adică pe cea cerească. De aceea, Dumnezeu nu se ruşinează să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate (un oraş)” (Evrei 11:16). Imaginarea şi viaţa trăită în rai nu este opţională pentru Dumnezeu. Dimpotrivă, ele reprezintă speranţa pe care Acesta şi-ar dori să ne-o inoculeze, astfel încât să o avem mereu în faţa ochilor noştri, pentru a ne inspira să ne trăim actuala viaţă în acord cu ea.

La ora actuală noi avem capacitatea de a ne imagina raiul aşa cum nu am mai făcut-o până acum, nu doar prin folosirea imaginilor din Scriptură pe care ni le-a lăsat Dumnezeu, ci şi pe baza experienţei noastre terestre (căci tot Dumnezeu a creat şi această viaţă, şi nimic din ceea ce a creat El nu este mai puţin spectaculos decât celelalte creaţii ale Sale). În sfârşit, medicina modernă aduce înapoi un număr din ce în ce mai mare de oameni care s-au întors din moarte, pentru a ne oferi relatări la prima mână care ne pot colora imaginea referitoare la rai, motivându-ne să ne trăim viaţa din perspectiva eternităţii. Acesta este motivul pentru care scriu această carte.

Iubirea de viaţă

Nu pot decât să sper că vei începe să înţelegi cu ajutorul acestui dar oferit de Dumnezeu numit imaginaţie că raiul nu este deloc imaginar, ci este mai real decât lumea fizică pe care o cunoaştem noi. Poate că eşti sceptic în privinţa existenţei lui Dumnezeu şi a lumii de dincolo, sau poate că nu eşti creştin. Personal, scriu această carte din perspectiva unui creştin convins sută la sută, dar te asigur că nu am fost întotdeauna aşa. În paginile care vor urma voi încerca să îţi prezint ce anume afirmă Biblia despre rai şi cum se intersectează această imagine cu marea majoritate a experienţelor de moarte iminentă (nu neapărat cu interpretările date de cei care le-au trăit, ci mai degrabă cu esenţa experienţelor raportate). Intenţia mea nu este de a completa în vreun fel învăţăturile oferite deja de scripturi, ci mai degrabă de a te ajuta să îţi imaginezi (să vizualizezi) aceste imagini. În acest scop, voi include în carte mai multe referinţe scripturale. În acest fel, în final vei avea parte de o experienţă senzorială mult mai bogată, similară vizionării unui film pe un ecran 3-D de înaltă definiţie, cu un sunet surround, în locul unui ecran alb-negru.

Deşi intenţia mea este să scriu această carte dintr-o perspectivă creştină, este foarte uşor să integrezi poveştile descrise în continuare inclusiv din alte perspective religioase. Speranţa mea este că vei citi paginile care urmează cu o minte deschisă, indiferent de backgroundul tău cultural şi religios, întrucât am convingerea de neabătut că Dumnezeu (Creatorul) te iubeşte mai mult decât îţi poţi imagina vreodată, aşa că viaţa alături de El ţi se va părea absolut încântătoare!

Hazeliene din Singapore a descoperit direct adevărul acestei afirmaţii într-o zi în care a leşinat, s-a lovit la cap şi a „murit”, cel puţin la prima vedere. Iată povestea ei în propriile sale cuvinte, în limba engleză (care nu este limba ei natală):

M-am trezit subit într-un tunel extrem de întunecat, care avansa ascendent, tot mai sus… După ce am ieşit prin acesta, întunericul s-a transformat într-o lumină extrem de strălucitoare. Iniţial am crezut că este lumina soarelui, dar nu am văzut deloc astrul ceresc. Nu am nici o idee de unde provenea acea lumină. Cineva a vorbit cu mine o vreme. I-am auzit vocea, care venea direct din lumină. Ştii ce am simţit când am văzut acea lumină? Atunci când am văzut acea lumină strălucitoare, am simţit că cineva mă iubeşte extraordinar de mult (nu am însă nici o idee cine a fost). M-am simţit literalmente copleşită de acea lumină strălucitoare. În timp ce mă scăldam în ea, am simţit o iubire aşa cum nu am mai trăit vreodată până atunci. Lumina m-a îmbrăţişat cu multă căldură şi cu o iubire inegalabilă. Cuvintele pe care i le-am adresat luminii înainte de a mă trezi au fost: „Mi-aş dori să rămân aici, dar am doi copii”. De îndată ce am spus aceste cuvinte, m-am trezit înapoi în corpul meu fizic… Să fi fost acea lumină DUMNEZEU? De ce altfel m-aş fi simţit atât de copleşită? Am simţit atunci că numai acea lumină mă putea iubi atât de necondiţionat. Oamenii nu ştiu decât să mă bată, să mă rănească, să mă critice, să mă insulte, şi aşa mai departe. Nimeni nu m-a iubit vreodată la fel ca acea lumină. Nu îmi doresc nimic altceva decât să ajung din nou înapoi acolo, împreună cu cei doi copii ai mei, pentru a simţi din nou acea iubire[8].

Sper că am reuşit să te conving de faptul că Dumnezeu/Creatorul te iubeşte într-o manieră necondiţionată şi fără egal. El nu îţi impune însă cu forţa voinţa Lui, ci te-a înzestrat cu un liber arbitru. Cu alte cuvinte, El ne lasă pe toţi să decidem dacă dorim să îl cunoaştem şi să îl iubim la rândul nostru (aşa cum vei vedea în continuare). Nu pot decât să sper că îţi vei face timp pentru a descoperi ce anume susţin persoanele resuscitate din moartea clinică, şi chiar medicina modernă.

Dacă te consideri creştin, sper ca această carte să îţi ofere o imagine mai clară a raiului decât ţi-ai imaginat-o până acum. Iisus ne-a implorat să nu acumulăm comori pe pământ şi bunuri materiale efemere, ci să ne trăim fiecare zi cu un ochi aţintit asupra eternităţii. La rândul lui, C.S. Lewis a spus: „Dacă vei citi istoria, vei descoperi că cei care au făcut cele mai multe lucruri bune pentru această lume au fost exact creştinii care s-au gândit cel mai mult la lumea de dincolo… Propune-ţi să ajungi în rai şi te vei bucura inclusiv de viaţa trăită pe pământ; propune-ţi să te desfeţi exclusiv cu viaţa trăită pe pământ şi nu te vei bucura nici de una, nici de cealaltă[9]”.

Occidentalii nu trăiesc decât cu gândul la pensionare. Ei au o viziune (o imagine mentală creată în imaginaţia lor) referitoare la pensionarea pe care şi-o doresc: o casă pe un teren superb de golf, în munţi sau pe o plajă; timp liber pentru a juca golf, pentru a se ocupa de grădinărit, pentru a face plimbări cu iahtul sau pentru a se ocupa de alte hobby-uri, precum şi pentru a fi alături de oamenii pe care îi iubesc. Dat fiind că îşi pot imagina acest ideal, ei acţionează pentru împlinirea lui, fac economii şi chiar sacrificii de dragul lui. De bună seamă, nu este nimic greşit în a-ţi dori o pensionare cât mai plăcută, dar aceasta nu durează mai mult decât câteva decenii (în cel mai bun caz).

Ce s-ar întâmpla însă dacă ne-am forma o viziune referitoare la Viaţa eternă care va urma după cea fizică? Dacă am înţelege că viaţa noastră actuală nu reprezintă decât un gust efemer pe vârful limbii noastre, prin comparaţie cu marele festin al Vieţii care va urma? Mai mult decât atât, ce s-ar putea întâmpla dacă actuala viaţă fizică va conta într-adevăr pentru cea următoare? O astfel de viziune ne-ar schimba dramatic maniera în care trăim, muncim, iubim şi ne sacrificăm – nu-i aşa? Mă rog ca acest lucru să ţi se întâmple şi ţie, pe măsură ce îţi vei forma o imagine mai clară asupra raiului. Până atunci însă, ce dovezi există că aceste experienţe de moarte iminentă nu sunt simple halucinaţii sau un ultim zvâcnet al creierului muribund? De ce s-au convins atât de mulţi medici că ele sunt autentice? Haide să aflăm împreună...

[1] George G. Ritchie şi Elizabeth Sherrill, O întoarcere din viitor (Grand Rapids: Spire, o divizie a Baker Publishing Group, 1978), 36. Cu permisiunea autorilor.

[2] Ibid., pag. 36-55.

[3] Ibid., pag. 86.

[4] Ibid., pag. 93.

[5] Ibid., pag. 20.

[6] Raymond Moody, Viaţa de după viaţă, (New York: HarperCollins, 2001), pag.. 5.

[7] Ibid., pag. 21-22.

[8] “Experienţa morţii iminente a lui Hazeliene M”, NDERF.org, http://www.nderf.org/NDERF/NDE_ Experiences/hazeliene_m_nde.htm.

[9] C.S. Lewis, Doar creştinismul (San Francisco: HarperSanFrancisco, Harper edition, 2001), pag. 134–35.