Istoria bijuteriilor tibetane

Istoria bijuteriilor tibetane

  Unul dintre cele mai fascinante lucruri despre Tibet sunt femeile și bijuteriile pe care le poartă. Este un fel de curiozitate subtilă, dar dacă mergi acolo vei observa că poartă multe piese - coral, smarald, aur, argint și jad. Bijuteriile joacă un rol imens în cultura Tibetului, cu o istorie lungă și bogată în rândul poporului său. Ei își prețuiesc bijuteriile pentru simbolismul său bogat.

  Adesea fabricate de meșteri locali pricepuți, tibetanii sunt cunoscuți ca fiind mari argintari, cu artefacte datând din 600 d.Hr. Deși de cele mai multe ori lucrau cu cupru.

   Aceste metale prețioase au fost apoi împodobite cu pietre originare din regiune, predominant turcoaz și coral - pietre care purtau un simbolism profund pentru poporul tibetan. Pietrele semiprețioase au fost, de asemenea, folosite, inclusiv chihlimbar, jad, granat, lapis lazuli, ametist și altele, fiecare cu propriile sale proprietăți de vindecare, care erau foarte râvnite. S-a folosit și osul de iac, un animal pe care tibetanii îl consideră sacru. Purtarea de bijuterii fastuoase era o parte obișnuită a rochiei tibetane și era adânc înrădăcinată ca simbol al spiritualității - o demonstrație de mare cinste și apropiere față de zeii budiste, care sunt descriși cu coroane și bijuterii din aur abundente. Mulți cred, de asemenea, că prin purtarea de bijuterii fine le aduce protecție împotriva spiritelor rele.

Femeile tibetane poartă bogăția familiei lor ca semn al poziției și mândriei lor. Dintre toți pantalonii scurți de bumbac și schimbările simple și plictisitoare ale nepalezilor, femeile tibetane s-au evidențiat ca niște temple sfinte vii, respirând, daruite de enoriașii lor.

  Aceste simboluri sunt, de asemenea, comune pentru bijuteriile tibetane:

Simboluri de bun augur: Există opt simboluri de bun augur în gândirea tibetană care învață poporul principiile budiste într-o formă ușor de reținut.

Mantre: Mantra cea mai obișnuită este „Om Mani Padme Hum”, care înseamnă „Floarea de Lotus Bijuterie din inimă” și conectează purtătorul la univers. Se crede că aceasta conține esența învățăturilor lui Buddha.

Om: Simbolul om este sunetul universului. Are o mare semnificație pentru budiști și hinduși.

God Beads (margele Dzi): mărgelele Dzi datează din 1000 î.Hr. și se crede că sunt capabile să alunge spiritele rele și să protejeze împotriva catastrofelor naturale.

  Scurta istorie a bijuteriilor tibetane

  Bijuteriile ornamentate ale Tibetului sunt unul dintre cele mai definitoare elemente culturale ale regiunii și sunt apreciate pe tot globul, în special în America.

  Bijuteriile nu au fost purtate niciodată de tibetani doar pentru a se înfrumuseța. Bijuteriile din Tibet ar putea servi ca amulete, ca un fel de bancă, care este întotdeauna cu dvs. sau ca un indicator al statutului social.
Majoritatea bijuteriilor realizate din metale prețioase - argint sau aur - erau considerate de bun augur și noroc. În sudul Tibetului, a fost considerat ghinion ca o femeie să meargă fără podoabe pentru păr.

  Au existat, de asemenea, câteva obiecte care erau purtate special pentru a proteja împotriva răului spiritual, cum ar fi inelele mari de fildeș purtate de bărbați pe degetul mare al mâinii stângi pentru a le proteja împotriva vrăjitoarelor. Credința tibetană era, de asemenea, că, fără urechile găurite, cineva risca să renască ca măgar. Acest lucru i-a determinat pe bărbații care purtau în mod normal un cercel în urechea stângă să poarte și un știft mic de turcoaz în dreapta.

  Pentru bărbați, bijuteriile și ornamentele erau declarații ale poziției lor în societate. Împreună cu arma, sabia, o cutie de amulete era un simbol de stare. O soție oficială trebuia să primească și ea bijuterii adecvate rangului soțului ei.

  La momentul Anului Nou, oficialii purtau bijuterii și costume excepționale despre care se spunea că le copiază pe cele ale prinților regali din Tibetul antic. Ornamentele constau in cutii mari de amuletă circulare  de aur împânzite cu cercei turcoaz, cu pandantive grele din turcoaz și o bandă lungă de aur acoperită cu turcoazuri atașate la urechea stângă. Coliere de mărgele mari de corali și mărgele chiar mai mari de chihlimbar, unele de mărimea mingilor de golf, au completat ansamblul.

  Până în anii 1950, bărbații și femeile din clasa conducătoare erau obligați să poarte seturi complete de ornamente adecvate pentru ocazii importante, iar o femeie putea fi amendată pentru că nu purta coafura în timpul ceremoniilor de Anul Nou.
Fiecare femeie tibetană care se respecta trebuia să aibă cel puțin un set minim de bijuterii. Acestea erau formate din coifurile acoperite cu corali și perle, cerceii lungi în formă de bug de lotus, cutia de amulete și șirul de perle. Construcția coafurii depindea de zona de locuit.

  Bijuteriile unei femei erau deseori principalul ei holding financiar independent, majoritatea venind la ea în căsătorie. În estul și vestul Tibetului, o mare parte din această bogăție a fost purtată sub formă de ornamente sau pietre atașate de haine care se întindeau pe spatele unei femei.

  Până în anii 1950, astfel de ornamente erau uzate de zi cu zi, purtate în timpul îndeplinirii sarcinilor zilnice. În perioade de criză, aurul, argintul sau pietrele ar putea fi vândute.

  În zilele noastre, astfel de costume și seturi de bijuterii sunt purtate doar la ocazii festive. Cantitatea de ornamente purtate zilnic s-a redus. Dimensiunile bijuteriilor s-au schimbat, de asemenea, în mod vizibil. Ceea ce se poartă astăzi este o versiune mult mai redusă și mult mai slabă a ceea ce se purta înainte de 1959.