Iubește realitatea exact așa cum este - Byron Katie, Stephen Mitchell, carte

Prefață la ediția a doua a cărții ix

Introducere de Stephen Mitchell xv

Cum trebuie să citești această carte xliii

1 Câteva principii de bază 3

2 Marea destructurare 19

3 Prezentarea dialogurilor 47

4 Aplicarea Lucrării pentru cupluri și viața de familie 55

Afacerea extraconjugală a soțului meu 59

Elise mă ignoră 74

Tata s-a purtat oribil cu mine 93

Nu era necesar ca Stanley să moară 126

Am nevoie de aprobarea familiei mele 139

Peter nu și-a respectat cuvântul pe care mi l-a dat 156

Fiul și nora mea sunt nesăbuiți 177

5 Aprofundarea investigației interioare 209

6 Aplicarea Lucrării pentru diferite situații profesionale sau legate de bani 241

Este atât de incompetent! 246

Unchiul Ralph și sfaturile sale referitoare la acțiunile bursiere 254

Sunt furioasă din cauza Americii corporatiste 279

7 Aplicarea Lucrării pentru autocritici și judecarea de sine 293

8 Aplicarea Lucrării în cazul copiilor 301

Abby și Zoe nu vor să se joace cu mine 306

9 Aplicarea Lucrării pentru convingerile subconștiente profunde 321

Ea ar fi trebuit să mă facă fericit 330

Trebuie să iau o decizie 350

10 Aplicarea Lucrării pentru orice gând sau situație 369

11 Aplicarea Lucrării asupra corpului fizic și pentru diferite dependențe 377

Dependența fiicei mele 380

12 Împrietenirea cu scenariul cel mai rău care s-ar putea întâmpla 399

Tata o să mă bată 406

Mă tem de moarte 430

Bombele cad deasupra noastră 443

Sunt furioasă pe Sam pentru că a murit 455

Terorism în New York 465

13 Întrebări și răspunsuri 485

14 Aplicarea Lucrării în viața ta 515

Anexă: Lucrarea practicată individual (fără ajutorul unui moderator) 521

Informații de contact 529

Note referitoare la Introducere 533

Despre autori 535

Cum trebuie să citești această carte

Scopul cărții de față este să te ajute să îți redescoperi starea de fericire. Lucrarea a dat rezultate în cazul multor mii de oameni, iar cartea Iubește realitatea exact așa cum este te va învăța cum o poți aplica în propria ta viață.

Începe întotdeauna cu problemele care te irită sau te deprimă cel mai tare. Această carte te va învăța în ce fel le poți nota în scris, într-o formă cât mai ușor de investigat. În continuare, ea îți va prezenta cele patru întrebări și îți va explica în ce fel le poți aplica pentru problemele tale. În acest moment ar trebui să înțelegi deja în ce fel îți poate revela Lucrarea diferite soluții pe cât de simple, pe atât de radicale, capabile să îți transforme viața în bine.

Cartea îți va prezenta o serie de exerciții care te vor învăța cum să aplici Lucrarea cu o precizie din ce în ce mai mare și pe niveluri din ce în ce mai profunde, arătându-ți în ce fel poate fi aplicată aceasta practic în orice situație. După ce vei aplica Lucrarea asupra persoanelor din viața ta, tu vei învăța cum să o aplici inclusiv asupra diferitor probleme care îți afectează viața, cum ar fi banii, o boală, o nedreptate, ura de sine sau teama de moarte. Pe de altă parte, vei învăța în ce fel îți poți recunoaște convingerile subconștiente care îți ascund literalmente realitatea din fața ta și în ce fel poți lucra cu judecățile extrem de autocritice care te deranjează.

De-a lungul cărții, vei descoperi numeroase exemple referitoare la diferiți oameni exact la fel ca tine care au aplicat Lucrarea. Ei au pornit de la premisa că problemele lor erau imposibil de rezolvat, fiind convinși că aveau să sufere de-a lungul întregii vieți din cauză că le-a murit un copil sau că erau nevoiți să trăiască alături de o persoană pe care nu o mai iubeau. Spre exemplu, vei face cunoștință cu un bărbat chinuit de gelozie, cu o femeie care trăia într-o teamă continuă din cauza investiților sale la bursă, cu diferite persoane terorizate de gândurile lor asociate cu traumele suferite în copilărie, și așa mai departe. Toți acești oameni au reușit să găsească însă o cale de ieșire din cercul vicios al gândurilor lor negative, și implicit al suferinței lor. Ș;i cine știe? Poate că astfel, cu ajutorul lor, vei reuși și tu să îți descoperi propria cale către eliberare…

Fiecare om învață să aplice Lucrarea în propria sa manieră. Unii învață acest proces prin simpla contemplare a dialogurilor prezentate în carte. (Te încurajez chiar să citești într-o manieră activă aceste dialoguri, privind în interiorul tău și căutând aici propriile tale răspunsuri – în timp ce citești.) Alții învață să aplice Lucrarea direct prin punerea ei în practică. Ei se întreabă ce anume îi tulbură în momentul respectiv, investigându-și gândurile cu ajutorul laptopului, al telefonului mobil sau al unei foi de hârtie și al unui pix. Sugestia mea este să citești capitolul 2, eventual și capitolul 5, pentru a înțelege cât mai bine instrucțiunile de bază ale Lucrării. Poți citi ulterior toate dialogurile unul după altul, dar numai dacă acest lucru ți se pare util. Dacă dorești să sari peste anumite dialoguri și să te duci direct la cele care tratează subiectele care te interesează direct, foarte bine. Nimeni nu te împiedică să faci acest lucru. La fel de bine, tu poți pune în aplicare instrucțiunile care apar de-a lungul întregii cărți, citind dialogurile doar când și când (dacă ai chef). Nu mă îndoiesc nicio clipă că vei descoperi rapid metoda care funcționează cel mai bine în cazul tău.

Pătrundem acum într-o dimensiune în care deținem în sfârșit controlul: cea din interiorul nostru.

Capitolul 1

Câteva principii de bază

Lucrul care îmi place cel mai mult în ceea ce privește Lucrarea este faptul că aceasta te ajută să pătrunzi în interiorul tău și să descoperi aici propria fericire, să experimentezi ceea ce există deja înlăuntrul tău, realitatea imuabilă și neschimbătoare, eternă și așteptându-te de-a pururi să o descoperi. Practic, tu nu ai nevoie de niciun maestru în acest scop. Tu ești învățătorul pe care l-ai așteptat dintotdeauna. Tu ești cel care poate pune capăt suferinței tale.

Îmi place să repet adeseori: „Nu crede nimic din ceea ce spun eu”. Dorința mea este să descoperi ceea ce este adevărat din perspectiva ta, nu a mea. Cu toate acestea, foarte mulți oameni au descoperit următoarele principii, pe care le consideră utile atunci când încep să pună în aplicare Lucrarea.

Observă când intri în conflict cu realitatea obiectivă (exterioară) în interiorul minții tale

Singurele momente în care suferim sunt cele în care dăm crezare anumitor gânduri care se află în conflict cu realitatea care există în fața noastră. Atunci când mintea noastră se află într-o stare de claritate deplină, noi nu ne putem dori altceva decât exact ceea ce există deja.

Dacă îți dorești ca realitatea să fie diferită de realitatea care există deja, este ca și cum ai încerca să înveți o pisică să latre! Oricât de mult ai încerca, pisica va sfârși prin a te privi în ochi și a-ți spune: „miau”. Dorința de a avea parte de o realitate diferită de cea existentă este absurdă și inutilă. Chiar dacă îți vei petrece întreaga viață încercând să înveți o pisică să latre, tu nu vei reuși niciodată.

Pe de altă parte, dacă vei fi suficient de atent, tu vei putea observa faptul că dai zilnic crezare unor gânduri de gen: „oamenii ar trebui să fie mai buni”, „copiii ar trebui să fie cuminți și bine crescuți”, „vecinii mei ar trebui să își îngrijească mai bine gazonul”, „timpul de așteptare la coadă (la casieria supermarketului în care mă aflu) ar trebui să fie mai scurt”, „soțul meu (sau soția mea) ar trebui să fie de acord cu mine”, „ar trebui să fiu mai suplu (sau mai frumos, sau să am un succes mai mare)”, și așa mai departe. Aceste gânduri nu sunt altceva decât simple dorințe ca realitatea din fața noastră să fie diferită de cea care este în momentul prezent. Dacă acest mecanism ți se pare deprimant, ai perfectă dreptate. Realitatea este că tot stresul pe care îl simțim noi este cauzat de conflictul aproape permanent în care ne aflăm cu realitatea din jurul nostru.

După ce m-am trezit la realitate în anul 1986, foarte mulți oameni au ajuns să mă numească „femeia care s-a împrietenit cu vântul”. Într-adevăr, Barstow este un orășel din mijlocul deșertului, în care vântul bate cu putere în cea mai mare parte a timpului. De bună seamă, toată lumea detestă acest lucru. Nu sunt puțini cei care preferă chiar să se mute în altă parte pentru simplul motiv că nu mai pot suporta vântul care bate continuu. Motivul pentru care m-am împrietenit cu vântul – sau mai bine zis cu realitatea din jurul meu – este acela că am descoperit că nu am de ales. Prin urmare, am înțeles că este absurd să mă împotrivesc. Ori de câte ori încerc să mă împotrivesc realității din jurul meu, eu sunt cea care are de pierdut. Ș;i asta în proporție de sută la sută din cazuri! De unde știu eu că vântul trebuie să bată? E simplu: pentru că bate deja!!

Oamenii care nu au mai practicat până acum Lucrarea îmi spun adeseori: „Bine, dar dacă aș renunța la conflictul meu cu realitatea, aș avea tendința de a-mi pierde puterea personală. Dacă aș accepta realitatea exact așa cum este, aș deveni pasiv. Mi-aș putea chiar pierde dorința de a acționa!” Lucrurile nu stau însă chiar așa. Tu ce consideri că amplifică puterea personală, afirmația „îmi doresc să nu îmi fi pierdut slujba” sau întrebarea: „Mi-am pierdut slujba; ce soluții inteligente pot găsi în acest moment?”

Lucrarea îți demonstrează că ceea ce crezi că nu ar fi trebuit să se întâmple chiar a trebuit să se întâmple. De ce? Pentru simplul motiv că s-a întâmplat, și niciun gând contrar din această lume nu va putea schimba vreodată această realitate. De bună seamă, asta nu înseamnă că trebuie să susții sau să aprobi ceea ce s-a întâmplat, ci doar că trebuie să accepți realitatea exact așa cum este ea, fără să îi opui nicio rezistență și fără să cazi pradă unei stări de confuzie din cauza conflictului tău interior. Nimeni nu își dorește ca unul dintre copiii săi să se îmbolnăvească, ori ca el însuși să sufere un accident de mașină, dar astfel de lucruri se întâmplă, și atunci ce rost mai are să te „cerți” cu ele? Un om inteligent nu ar trebui să facă niciodată acest lucru, și totuși foarte mulți oameni îl fac, deoarece nu știu cum să pună capăt acestui proces.

Personal, iubesc și accept realitatea exact așa cum este aceasta, dar nu neapărat deoarece sunt o persoană foarte spirituală, ci mai degrabă pentru că ori de câte ori intru într-un conflict interior cu ea, mă simt automat mai rău decât înainte. Motivul pentru care realitatea este bună exact așa cum este în momentul prezent este acela că ori de câte ori intrăm în conflict cu ea, refuzând să o acceptăm, noi experimentăm în mod automat o stare de tensiune și de frustrare. Cu alte cuvinte, ne pierdem starea de echilibru interior natural. La antipod, ori de câte ori încetăm să ne mai opunem realității, acțiunile noastre devin mult mai simple, fluide, pline de bunătate și lipsite de teamă.

Vezi-ți de treaba ta

Personal, consider că nu există decât trei tipuri de activități în univers: cele care reprezintă „treaba mea”, cele care reprezintă „treaba ta (altora)” și cele care reprezintă „treaba lui Dumnezeu”. (Tot ce nu ține de controlul meu direct, de controlul tău sau de controlul altor oameni, reprezintă automat „treaba lui Dumnezeu”.)

O mare parte a stresului nostru derivă din faptul că ne ocupăm de treburile altora – în sinea noastră. Spre exemplu, ori de câte ori gândim în termenii: „Ar trebui să îți găsești o slujbă”, „Mi-aș dori să fii fericit”, „Ar trebui să nu mai întârzii”, „Ar trebui să ai mai multă grijă de tine și de sănătatea ta”, noi ne băgăm literalmente nasul în treburile altora. La fel, ori de câte ori ne facem griji din cauza unui cutremur, a unei inundații, a unui război, sau chiar a momentului în care vom muri, noi ne băgăm nasul în treburile lui Dumnezeu. Ori de câte ori ne băgăm nasul în treburile unei alte persoane sau ale lui Dumnezeu, efectul pe care îl producem este unul de separare. Personal, am remarcat acest lucru la începutul anului 1986. Am realizat atunci că dacă îmi băgam nasul în treburile mamei mele, de pildă printr-un gând de gen: „Mama ar trebui să mă înțeleagă”, eu experimentam instantaneu un sentiment de singurătate. Cu această ocazie, mi-am dat seama că în toate momentele din viața mea în care m-am simțit rănită sau singură, ea mi-am băgat de fapt nasul în treburile altor oameni.

Dacă tu îți trăiești propria viață, iar eu o trăiesc la rândul meu în plan mental (mă refer la viața ta, nu a mea), cine mai rămâne prezent pentru a-mi trăi mie viața? Practic, trăim amândoi aceeași viață: a ta. La fel, ori de câte ori îmi bag nasul (în sinea mea) în treburile tale, eu nu mai pot fi practic prezentă în treburile mele. Cu alte cuvinte, eu mă separ astfel de propria mea viață și de mine însămi, după care ajung să mă întreb de ce nu îmi merge deloc bine…

Convingerea că eu știu mai bine ce este cel mai bine pentru alți oameni echivalează cu a-mi băga nasul în treburile lor, uitând de ale mele. Chiar dacă facem acest lucru în numele iubirii, noi dăm de fapt dovadă de o aroganță pură, iar rezultatul nu poate fi altul decât o stare de tensiune, de anxietate și de teamă. Ș;tiu eu ce este bine pentru mine? Indiferent dacă da sau nu, aceasta este treaba mea. De aceea, eu trebuie să mă ocup întotdeauna de rezolvarea acestor probleme (personale) înainte de a încerca să rezolv problemele altor oameni.

Dacă înțelegi suficient de clar conceptul celor trei tipuri de activități pentru a nu-ți mai băga nasul în treburile altora, acest lucru te va elibera de o povară mai mare decât ți-ai fi putut imagina vreodată. În concluzie, cu prima ocazie în care experimentezi o stare de stres sau de disconfort, întreabă-te în ale cui treburi încerci să îți bagi nasul în sinea ta. Nu m-ar mira dacă în final ai izbucni în râs!

Mai mult decât atât, această întrebare te va reproiecta automat în propria ta viață, ajutându-te să înțelegi că nu ai fost niciodată sută la sută prezent în aceasta, fiind implicat (mental) în treburile altor oameni de-a lungul întregii tale vieți. Simpla observare a faptului că îți bagi nasul în treburile altor oameni te poate proiecta automat înapoi, în lumea propriului tău sine, care este cu adevărat un miracol.

Dacă vei practica mai mult timp această metodă, ai sfârși prin a constata că nu este necesar să îți bagi nasul nici măcar în propriile tale treburi, căci viața ta se derulează perfect de sine stătător sau pe cont propriu, fără intervenția ta subiectivă (a egoului tău).

Dă dovadă de înțelegere față de propriile tale gânduri

Un gând este întotdeauna absolut inocent până când ajungem să îi dăm crezare. Nu gândurile noastre ne produc starea de suferință, ci atașamentul nostru față de ele. Atașamentul față de un gând echivalează cu a-i da acestuia crezare, fără a ne pune însă alte întrebări legate de el. O convingere interioară nu este altceva decât un gând de care ne-am atașat, adeseori de ani de zile.

Foarte mulți oameni cred că ei sunt ceea ce le spun că sunt propriile lor gânduri. Într-o zi, eu am observat că nu eu respir, ci că respirația mea se produce de la sine, cu sau fără controlul meu conștient. Devenind mai atentă, am constatat cu uimire că nu eu gândesc, ci că gândurile mele se derulează de la sine, nefiind cu adevărat personale. Tu te trezești vreodată dimineața spunându-ți: „Cred că astăzi nu voi gândi deloc”? Chiar dacă ai face acest lucru, ar fi deja prea târziu, căci ai emis deja un prim gând! Gândurile apar pur și simplu, din neant, după care dispar în același neant, la fel ca și norii care apar și dispar pe cerul gol. Gândurile nu rămân niciodată definitiv în mintea noastră, ci sunt trecătoare prin însăși natura lor. Așa cum spuneam, ele nu ne pot face niciodată vreun rău, atât timp cât nu ne atașăm de ele, considerându-le reale.

Niciun om nu și-a putut controla vreodată propriile gânduri, deși foarte mulți susțin și se laudă că au făcut acest lucru. În ceea ce mă privește, eu nu încerc să mă eliberez vreodată de gândurile mele, ci le întâmpin cu bunăvoință și înțelegere. În acest fel, ele sunt cele care mă părăsesc de la sine, eliberându-se de mine.

Gândurile sunt precum o briză, precum frunzele unui copac sau precum picăturile de ploaie care cad pe pământ. Ele apar de la sine, iar noi ne putem împrieteni cu ele, prin intermediul interogării interioare. Ce sens are să te cerți cu o picătură de ploaie? Acestea nu sunt niciodată personale. La fel stau lucrurile și cu gândurile noastre. Dacă ne împrietenim cu un gând dureros, cu prima ocazie în care ne apare din nou, noi l-am putea găsi chiar interesant! Ceea ce înainte ni se părea un coșmar devine dintr-o dată fascinant, poate chiar amuzant. Dacă am ajuns în acest stadiu, este posibil ca data următoare când ne apare, nici măcar să nu îl mai observăm. Atât de mare este puterea iubirii…

Devino conștient de poveștile pe care ți le spui

Personal, obișnuiesc să folosesc adeseori cuvântul poveste atunci când vorbesc despre gândurile sau despre suitele de gânduri de care ne convingem singuri că sunt reale. O poveste pe care ne-o spunem în sinea noastră se poate referi la trecutul, la prezentul sau la viitorul nostru; la ceea ce ar trebui să fie, la ceea ce ar putea să fie sau la motivele pentru care este realitatea așa cum este. Poveștile apar în mintea noastră de sute de ori pe zi, spre exemplu atunci când cineva se ridică și iese din cameră fără niciun cuvânt, când altcineva nu ne zâmbește sau nu ne sună la telefon după ce i-am lăsat un mesaj, ori chiar când un străin ne zâmbește; înainte de a deschide o scrisoare importantă ori dacă simțim o senzație nefamiliară în zona pieptului; atunci când șeful ne cheamă în biroul lui sau atunci când partenerul de cuplu ne vorbește pe un anumit ton. Aceste povești pe care ni le spunem în sinea noastră sunt simple teorii netestate și neinvestigate care încearcă să dea noimă realității din jurul nostru. Din păcate, cei mai mulți dintre oameni nu realizează că ele sunt simple teorii.

Odată, am intrat într-o toaletă publică ce nu avea decât o singură cabină, într-un restaurant de lângă casa mea. Chiar în acel moment, o femeie a ieșit din cabină. Am intra în locul ei, și pe când închideam ușa, am auzit-o pe femeie începând să cânte în timp ce se spăla pe mâini. „Ce voce încântătoare!”, mi-am spus în sinea mea. Femeia a plecat, iar eu am încercat să mă așez pe scaunul veceului, dar am constatat că acesta avea colacul complet ud. „Cum poate fi cineva atât de nesimțit?, m-am întrebat imediat. Ș;i cum a reușit această femeie să facă pipi pe întregul colac? A stat în picioare deasupra lui?” Mi-am dat apoi seama că „femeia” era de fapt un bărbat, un travestit care cânta în falset, cu vocea unei femei. M-am gândit atunci să mă duc după ea (el) și să îi spun că a dat dovadă de nesimțire. În timp ce curățam colacul veceului, m-am gândit la toate lucrurile pe care i le-aș spune. În final, am tras apa, iar aceasta a inundat colacul! Abia atunci am înțeles care era de fapt realitatea. De bună seamă, nu am mai putut face altceva decât să izbucnesc în râs.

În acest exemplu, cursul natural al evenimentelor s-a derulat suficient de frumos pentru a-mi revela adevărul înainte de a trece la alte acțiuni, mai radicale. De cele mai multe ori el nu o face însă. Înainte să descopăr interogarea interioară, eu nu aveam niciun mecanism pentru a opri acest mod de a gândi. Așa se face că micile povești au condus la altele mai mari, care au condus la diferite teorii referitoare la viața mea, la nenorocirile pe care le-am trăit și la faptul că lumea în care trăim este un loc extrem de periculos. În final, am ajuns să devin prea speriată și prea deprimată pentru a mai fi capabilă să îmi părăsesc dormitorul.

Atunci când acționăm pe baza teoriilor noastre neinvestigate referitoare la ceea ce se petrece de fapt, fără măcar să ne dăm seama că procedăm în acest fel, noi trăim literalmente în ceea ce eu numesc un „vis”. De multe ori, acest vis al nostru se transformă într-un vis urât, sau chiar într-un coșmar. În astfel de momente, cel mai bine este să ne testăm adevărul teoriilor noastre mentale prin aplicarea Lucrării asupra lor. În final, Lucrarea ne neutralizează întotdeauna povestea inconfortabilă pe care ne-o spunem (sau cel puțin îi reduce importanța). Cine ai fi tu fără această poveste? Ce procent din lumea în care trăiești este alcătuit din astfel de povești neexaminate? Realitatea este că nu vei afla niciodată răspunsul la aceste întrebări dacă nu vei începe să pui în aplicare interogarea interioară.

Caută întotdeauna gândul care se ascunde în spatele suferinței tale

Personal, nu am trăit niciodată o stare de stres care să nu fi fost atașată de un gând neadevărat. În spatele tuturor sentimentelor noastre inconfortabile se ascunde întotdeauna un gând neadevărat (din perspectiva adevărului obiectiv), de gen: „nu ar trebui să bată vântul” (aici, în deșert), „soțul meu ar trebui să fie de acord cu mine” etc. Astfel de gânduri intră în conflict cu realitatea exterioară / obiectivă, generându-ne o stare de stres, care ne conduce apoi la anumite acțiuni ce amplifică și mai mult stresul în care trăim. În loc să înțelegem cauza primordială a stării noastre de disconfort, care este întotdeauna un gând, noi încercăm să ne eliberăm de starea de stres căutând în afara noastră. Astfel, încercăm să schimbăm o altă persoană sau apelăm la sex, la mâncare (în exces), alcool, droguri sau bani, încercând să ne găsim în acest fel o stare temporară de confort și iluzia controlului.

Este foarte ușor să fii dat peste cap de un sentiment copleșitor. De aceea, este extrem de util să îți aduci aminte de faptul că orice stare de stres și orice senzație de disconfort pot fi comparate cu un ceas de alarmă plin de compasiune care îți transmite că: „Ești prins în capcana unui vis”. Astfel, depresia, durerea interioară și teama sunt niște veritabile daruri care îți spun: „Scumpule / iubito, analizează ce gândești în acest moment. Tu trăiești literalmente într-o poveste care nu este adevărată pentru tine”. Prinși în capcana viselor noastre, noi încercăm din răsputeri să le modificăm și să ne manipulăm starea de stres sau sentimentul de disconfort intervenind în lumea exterioară. De cele mai multe ori, noi suntem conștienți de sentimentul de disconfort pe care îl simțim chiar înaintea unui gând negativ. De aceea cred eu că sentimentele / senzațiile noastre sunt un ceas de alarmă care ne avertizează că ar trebui să aplicăm Lucrarea asupra unui gând. De asemenea, investigarea unui gând neadevărat ne conduce întotdeauna înapoi la esența noastră, la cel care suntem cu adevărat. Este întotdeauna dureros să crezi că ești altcineva decât cel care ești sau să trăiești orice altă poveste decât cea a fericirii.

Dacă îți bagi mâna în foc, mai trebuie să aștepți tu ca altcineva să îți spună să ți-o scoți rapid? Mai trebuie tu să cumpănești, înainte de a lua o decizie? Nu! Atunci când simte senzația de arsură, mâna ta se mișcă de la sine. Într-o manieră similară, atunci când ajungi să înțelegi – cu ajutorul interogării interioare – că la baza suferinței tale stă un gând neadevărat al tău, tu te îndepărtezi automat de acesta, fără a mai sta pe gânduri. La urma urmelor, înaintea gândului respectiv tu nu sufereai. Acum suferi, dar atunci când înțelegi faptul că gândul tău nu este adevărat, suferința ta dispare din nou. Acesta este mecanismul prin care acționează Lucrarea. „În ce fel reacționez eu atunci când emit acest gând?” Simplu: această reacție echivalează cu mâna în interiorul focului. „Cine aș fi eu dacă nu aș emite acest gând?” La fel de simplu: aș fi echivalentul scoaterii mâinii din foc (nu aș mai suferi). Atunci când ne examinăm gândul, noi simțim instantaneu că mâna noastră ne arde, așa că revenim în mod natural la poziția noastră inițială (ne scoatem automat mâna din foc). Nu mai este necesar ca cineva să ne spună acest lucru! Mai mult decât atât, cu prima ocazie în care gândul respectiv revine în mintea noastră, aceasta se ferește de la sine de el, la fel cum instinctul ne spune automat să ne ferim pe viitor de foc. Așadar, Lucrarea ne invită să devenim conștienți de cauzele interne ale stării noastre de spirit și de efectele acestora. De îndată ce ajungem să înțelegem acest mecanism, întreaga noastră suferință începe să se destrame de la sine.

Interogarea interioară

În accepțiunea mea, expresia interogarea interioară este sinonimă cu Lucrarea. A-ți pune întrebări sau a investiga echivalează cu a pune un gând sau o poveste pe care ți-o spui singur sub lupa celor patru întrebări ale Lucrării, la care se adaugă întoarcerea la 180 de grade (toate acestea vor fi explicate în capitolul următor). Interogarea interioară este o modalitate de a pune capăt stării de confuzie și de a experimenta o stare de pace interioară, chiar dacă trăim într-un haos exterior aparent. Mai presus de orice, interogarea interioară constă în a înțelege că toate răspunsurile de care vom avea vreodată nevoie există deja în interiorul nostru.

Interogarea interioară este mai mult decât o simplă tehnică. Ea conferă viață unui aspect lăuntric, născut din adâncurile ființei noastre. De altfel, dacă este practicată mai mult timp, ea poate căpăta propria sa viață în interiorul nostru. Ea apare simultan cu diferitele gânduri, ca un partener al acestora, capabil să le echilibreze. Acest parteneriat interior ne eliberează și ne ajută să ne trăim viața ca un ascultător amuzat, într-o manieră fluidă și lipsită de teamă, cu bunătate și cu umor, ca și cum am fi un discipol al propriei noastre vieți sau un prieten în care putem avea încredere, întrucât nu ne va respinge, nu ne va critica și nu ne va purta niciodată pică. Mai devreme sau mai târziu, această realizare va deveni automată în interiorul nostru, transformându-se literalmente într-un mod de viață. Noi ajungem să experimentăm astfel într-un mod natural, într-o manieră inevitabilă și ireversibilă, o stare de pace interioară și de bucurie lăuntrică, ce pătrunde în toate cotloanele minții noastre, ajungând să caracterizeze toate relațiile și toate experiențele noastre. Procesul este atât de subtil că foarte puțini oameni devin cu adevărat conștienți de el. Cu toții realizează însă că înainte sufereau, iar acum nu mai suferă.

Nu există decât două alternative: să te atașezi de gândurile tale, sau de procesul interogării interioare.