Pagina Principala/Casa | Feng Shui | Aromaterapie/Carti Body, Mind, Spirit/Iubirea n-a uitat pe nimeni - Gary R. Renard, carte

Iubirea n-a uitat pe nimeni - Gary R. Renard, carte

Descriere

Iubirea n-a uitat pe nimeni
Răspunsul la tema vieţii

Aceasta este o carte despre spiritualitate, adevărata spiritualitate, nu ceea ce a trecut drept spiritualitate în mass-media de largă circulaţie în ultimele două decenii.

Descriere

Aceasta este o carte despre spiritualitate, adevărata spiritualitate, nu ceea ce a trecut drept spiritualitate în mass-media de largă circulaţie în ultimele două decenii. Spiritualitatea a ajuns în zilele noastre să fie confundată total cu mişcare de auto-ajutor. Când vei termina această carte, cititorule, nu numai că vei şti care e deosebirea dintre cele două, ci vei şti şi de ce doar una dintre ele va putea să te facă fericit vreodată.

„Iubirea n-a uitat pe nimeni nu este de fapt o carte – mai curând este un portal, un sistem de transport, o rearanjare a minţii. După ce o termini de citit, cred că vei fi mai aproape de cunoaşterea propriei tale Naturi Adevărate. Şi în afară de asta, Gary e şi foarte amuzant!“

• H. Ronald Hulnick

Discipolii Fundaţiei Curs de Miracole din întreaga lume consideră cărţile lui Gary R. Renard ca fiind ghidul cursului său, dându-le putinţa să citească, să înţeleagă şi să îi aplice învăţăturile profunde în viaţa cotidiană, în modul cel mai practic. Laureat al Premiului Infinity Foundation Spirit, Gary a ţinut prelegeri în 43 de state şi 24 de ţări şi a fost prezentat drept unul dintre cei mai interesanţi şi mai curajoşi lectori de spiritualitate din lume.

Vino alături de Gary Renard şi citeşte volumul Iubirea n-a uitat pe nimeni, o fascinantă călătorie cu un adevărat montagne-russe în sfera adevărului misterios care se află la baza capodoperei spirituale contemporane, Cursul de miracole. Mentorii lui, Maeştrii Înălţaţi, Arten şi Pursah, te vor călăuzi într-un tur în trombă al vieţii de apoi; te vor învăţa o metodă care, prin practică, îţi va evapora toată karma negativă; şi îţi vor dezvălui „ingredientul lipsă“ al tehnicilor de autoajutor populare din zilele noastre.

Caracteristici

Numărul de pagini: 310
Formatul în cm. (l x L): 13 x 20 x 1,9
I.S.B.N.: 978-606-8420-37-0
Traducerea din limba engleză: Bogdan Chircea
Titlul original: Love Has Forgotten No One: The Answer to Life

A apărut în: 2013-12

Specificatii

Autor

Gary R. Renard

Colectia

Dezvoltare personală

Editura

Adevar Divin

Review-uri

Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!

Scrie o recenzie

Cuprins carte

Introducere        11
Ce ai prefera să fii?        19
Un tur al vieţii intermediare        59
Scenariul este scris, dar nu cioplit în piatră: natura dimensiunilor        97
Vindecarea trupească pentru mintea iluminată        123
Lecţiile lui Toma şi Thaddaeus        145
Lecţiile lui Gary        179
Arten în această viaţă        243
Ultimele lecţii ale lui Pursah        273
Ultimele lecţii ale lui Arten        285
Iubirea n-a uitat pe nimeni        297
Despre autor        309
A apărut în: 2013-12

Fragmente din carte

1
Ce ai prefera să fii?

Eşti aşa cum te-a creat Dumnezeu şi la fel ca tine şi orice fiinţă pe care o vezi, indiferent de imaginile pe care le vezi. Ceea ce vezi ca fiind boală şi durere, slăbiciune şi suferinţă şi pierdere, nu este altceva decât tentaţia de a te percepe ca fiind neajutorat şi în Iad. Nu te lăsa pradă şi vei vedea toată durerea, sub orice formă, oriunde ar apărea, dispărând ca ceaţa în faţa soarelui.

La sfârşitul anului 2006 eram căsătorit şi locuiam în Maine. La sfârşitul anului 2007 eram divorţat şi locuiam în California. Anul 2006 fusese cel mai dezlănţuit an din viaţa mea, dar nu ştiam că anul 2007 îl va depăşi. Într-adevăr, nici nu aş fi putut crede că acest lucru era posibil.
I-am văzut ultima oară pe iubiţii mei mentori, Maeştri Înălţaţi Arten şi Pursah, care mi s-au arătat ca un bărbat şi o femeie, în luna august a anului 2005. Mă vizitaseră de 11 ori în 20 de luni şi îmi dăduseră partea lor de material pentru a doua carte a noastră, Your Immortal Reality: How to Break the Cycle of Birth and Death – Realitatea ta nemuritoare: cum să rupi ciclul naşterii şi morţii. (Eu am contribuit cu naraţiunea şi notele şi mi-am îndeplinit rolul în cadrul conversaţiei cât de bine am putut.) Către finalul ultimei lor vizite, am întrebat dacă o să-i mai văd vreodată. Răspunsul lor m-a luat prin surprindere: Într-un an de acum înainte, gândeşte-te dacă viaţa pe care o duci acum este într-adevăr genul de viaţă pe care ţi-o doreşti. Vrei să continui să fii autor?
Ei ştiau ceva ce eu nu ştiam. Următorul an şi câteva luni aveau să fie o perioadă foarte grea. În mijlocul unui voiaj de prelegeri care l-ar fi pus la grea încercare pe orice om şi încercând în acelaşi timp să fac toată munca pe care o face un autor activ, am devenit ţinta unei vendete – o campanie de invidie personală, organizată de aşa-numiţi mentori spirituali care s-au unit într-o încercare de a-mi distruge activitatea de misionariat.
Unul dintre ei era un bărbat pe care îl credeam prieten şi căruia i-am făcut o mulţime de favoruri. M-am simţit foarte jignit şi a fost una din cele mai mari lecţii de iertare din viaţa mea. Am avut nevoie de mai multe luni să diger situaţia. Din fericire pentru mine, eforturile acestor câţiva indivizi au eşuat, probabil din cauză că ceea ce făceau ei era diametral opus semnificaţiilor tuturor principiilor spirituale pe care ar fi trebuit să le predea. Oamenilor nu le place ipocrizia. Aceşti oameni vorbeau cu făţărnicie despre iubire, dar sufletul lor era hain.
În ce mă priveşte, eram tot eu, cel imperfect, dintotdeauna. Mă pusesem într-o asemenea măsură la dispoziţia publicului, încât oamenii aveau sentimentul că mă cunoşteau. Nu m-am prezentat niciodată ca fiind altceva decât un om obişnuit. Atât personalitatea, cât şi povestea mea au rămas neschimbate, lipsite de compromisuri, în ciuda anilor de cercetare răuvoitoare. Nu exista nicio dovadă care să susţină ura care era aruncată asupra mea, cu excepţia unor opinii. Iar aceste opinii avea să se demonstreze că reprezentau o minoritate extremă. În concluzie, majoritatea oamenilor era alături de mine şi acest lucru avea să se dovedească de multe ori în cursul lunilor şi anilor care au urmat.

Cam la un an de la ultima vizită a lui Arten şi Pursah din cea de-a doua serie, desfăşuram un atelier intensiv la Omega Institute în Rhinebeck, New York. Un tip extraordinar pe nume Joe, veteran din Vietnam, mi-a spus cum reuşise cartea The Disappearance of the Universe (sau „D.U.“, cum este denumită cu afecţiune de mulţi dintre cititorii ei) – Dispariţia universului – l-a condus la Cursul de miracole. Datorită cărţii Dispariţia universului, Joe era capabil să înţeleagă şi să aplice învăţăturile Cursului în propria sa viaţă. Iar acest fapt, la rândul său, îi dăduse puterea să reuşească să ierte lucrurile oribile pe care le văzuse în Vietnam. De asemenea, pusese capăt deceniilor de coşmaruri care le urmaseră. Joe mi-a spus că voia să le împărtăşească această carte şi altor veterani din Vietnam. În acea fracţiune de secundă răspunsul la întrebarea lui Arten şi Pursah a încetat să mă mai roadă. Da, sigur că vreau să continui această muncă. Ce-aş fi putut cere mai mult?
Câteva luni mai târziu, după ce m-am ocupat de tentativele de atacuri din partea altor mentori, m-am trezit în sufrageria apartamentului meu din Auburn, Maine. Era în data de 21 decembrie 2006 şi aveam idee destul de bine ce anume era pe cale să se întâmple. În timp ce o criză personală din viaţa mea luase sfârşit şi o alta era pe cale să se declanşeze, eu anticipam o vizită din partea prietenilor mei. Maeştrii Înălţaţi spuseseră că decizia îmi aparţinea, dacă mi se vor mai arăta vreodată sau nu. Voiau să fie responsabilitatea mea. Mă învăţaseră să fiu cauza şi nu efectul şi se aşteptau ca eu să procedez astfel şi să nu mai fiu niciodată o victimă a lumii. De această dată, alegerea îmi aparţinea şi ştiam că vor fi alături de mine dacă eu voiam acest lucru. Nu am fost dezamăgit. Brusc, Arten şi Pursah mi s-au arătat pe canapeaua lor preferată, pe care aveam s-o pierd cât de curând în urma divorţului, pentru ca fosta soţie să mi-o returneze mai apoi.
Gary. Eram sigur că o să veniţi azi! Şi alţi oameni mi-au dat e-mailuri spunându-mi că după părerea lor o să apăreţi azi.
Arten. Celebritatea asta a ta nu are scăpare?
Pursah. Sunt paparazzi afară? Serios acum, pentru tine a fost o perioadă foarte solicitantă.
Gary. Nu serios? Aţi vrea să-mi explicaţi de ce nu m-aţi avertizat că o să fiu ţinta unor mizerii mai mari decât a suportat oricare alt mentor în istoria cărţii Un curs de miracole?
Arten. Scuză-mă, dar nu ţi-am spus încă de la început că nu-ţi vom dezvălui prea multe în legătură cu viitorul tău personal, pentru că nu vrem să te privăm de oportunităţile de a ierta?
Gary. A, am uitat. Nu contează. Dar, Iisuse Hristoase, n-a fost uşor, să ştiţi!
Pursah. Hai, Gary, nu-i vorbi lui Iisus despre greutăţi. El a mers până la capătul capătului şi tu ai pornit-o bine pe calea ta. Iisus a demonstrat că nimic nu e imposibil cu Dumnezeu, inclusiv completa absenţă a durerii. Te-ai descurcat foarte bine în privinţa strădaniilor tale recente de a ierta, în ciuda faptului că te plângi aici, aşa că de ce nu faci ca raţa?
Gary. În regulă, m-aţi prins. Ce înseamnă asta?
Arten. Raţa nu se uită niciodată în urma ei. Pentru raţă acest lucru e greu, aşa că de obicei nici nu-şi mai bate capul cu asta. vede doar ce e drept în faţa ei şi ignoră ce e în urmă. Tot ceea ce contează este ceea ce se petrece chiar acum. Nu are niciun rost să te gândeşti la trecut.
Gary. Spui că trecutul trebuie să fie în afara conştientizării mele – că ar trebui să mă gândesc numai la lucrurile cu care trebuie să mă confrunt în momentul actual. Pe urmă viitorul va avea grijă singur de el.
Arten. Da, dar nu este vorba că totul ar trebui să se rezume numai la asta, cum fac unele din învăţăturile spirituale populare. Orice încercare de a rămâne în momentul actual va fi un eşec dacă nu este depus un anumit efort de către novice. Şi asta din cauză că în minte e ceva care te împiedică să rămâi în momentul actual. Majoritatea spiritualităţilor nici nu ştiu asta, nicidecum să mai şi înveţe cum se poate vindeca. De asemenea, majoritatea mentorilor populari ai Cursului nu ştiu sau nu te învaţă cum să vindeci asta, pentru că nu au învăţat cu adevărat Cursul.
Pursah. Ne vom ocupa de asta într-o asemenea măsură, încât nu vei mai fi acelaşi.
Arten. Aşa cum spune I, maestrul, în Cursul Lui: „Unicul gând cu totul adevărat care poate fi nutrit cu privire la trecut este că nu e aici.“
Gary. Foarte tare. Dar în iluzia timpului, cât veţi mai veni în această serie de vizite? Am un program foarte încărcat, să ştiţi! Dacă o să vă rezervaţi anumite date, trebuie să-mi sun agentul.
Arten. De fapt, cât vom veni depinde de cât de bine şi de repede îţi vei face treaba. O să te provocăm. Cu toate călătoriile tale, e posibil să nu poţi face faţă acestor provocări. Dar procesul iertării pe care îl vei parcurge ar trebui să se scurteze. Ai observat în cursul ultimei serii de vizite că procesele avansate de iertare au fost mai scurte. Vor fi scurte şi de această dată. În cele din urmă, nici nu vei mai avea nevoie de cuvinte şi vei face totul automat. Este o stare foarte avansată. Deocamdată, să spunem că o să înveţi repede şi în viitorul nu prea îndepărtat, vei învăţa să ierţi automat orice ţi-ar ieşi în faţă. Vei rămâne într-o stare care va include credinţa şi bucuria, care sunt caracteristicile unui mentor al lui Dumnezeu. Te vei afla într-o stare de gratitudine faţă de Creatorul tău, care nu te-a făcut să fii un trup, ci ca să fii asemenea Creatorului tău. Vei ajunge într-un punct în care să te poţi relaxa întru Dumnezeu.
Gary. Da, aş vrea să fiu mai relaxat şi mai recunoscător pentru toate cele care m-au ajutat în cursul ultimilor ani; înţelegi tu, I, Cursul, tu, Pursah, Just For Men, Viagra…
Pursah. Şi tu ar trebui să le fii recunoscător oamenilor care te-au provocat în ultimele câteva luni. Iertându-i, ei au devenit mântuitorii tăi.
Gary. Păi, unul dintre ei a venit şi chiar şi-a cerut iertare în public. Dar mă îndoiesc că ceilalţi doi ticăloşi îşi vor scoate vreodată capetele din funduri. Glumesc. Orice e posibil. Dar înţeleg perfect ce vrei să spui. Iertându-i, practic eu sunt cel iertat şi în acest sens literalmente ei sunt mântuitorii mei. N-aş putea să ajung acasă fără ei.
Pursah. exact, frate dragă. Felul în care îi priveşti sau gândeşti despre ei va determina felul în care vei gândi despre tine şi în ultimă instanţă ceea ce crezi că eşti tu însuţi: trup sau spirit. Şi tu ce-ai prefera să fii? Ceva temporar, condamnat să moară sau ceva definitiv, care nu poate să moară? Iar experienţa pe care o vei trăi este determinată de felul în care te gândeşti la cei din jurul tău. Aşa cum te îndeamnă I în Curs, „Nu uita niciodată asta, căci în el te vei găsi pe tine însuţi sau te vei pierde pe tine însuţi.“
Gary. Şi iertând orice s-ar întâmpla, plus orice amintiri sau gânduri din trecut care îmi revin în minte, sunt eliberat de el, de trecut. Dar e un gen deosebit de iertare pe care l-a folosit I, şi care nu e înţeles cu adevărat de majoritatea oamenilor.
Arten. Genul de iertare despre care vorbim, care îţi demontează ego-ul, îţi va permite să rămâi în condiţia prezentului fără sfârşit. trecutul şi viitorul vor fi date uitării. Şi, aşa cum spune Cursul: „… ce ai uitat, s-a dus“.
Gary. Hei, stai aşa! Nu am dat drumul la înregistrare.
Arten. Nu-ţi face griji din cauza asta. Nu vrem să înregistrezi de data asta. poţi să iei notiţe, ceea ce ai şi început să faci şi ai o memorie excelentă. Plus că ne auzi foarte bine acum, când îţi vorbim între vizite sau îţi arătăm cuvintele, vizibil, când ai ochii închişi. Aşa că o să te corectăm dacă faci vreo eroare de scriere care să fie destul de importantă pentru a fi corectată.
   Gary. Nu ştiu, omule. Pare mai greu decât ce sunt obişnuit să aud. Adică, adaug notele şi naraţiunea mea în cărţi şi le fac ale mele spunându-le oamenilor ce se petrece în viaţa mea. În felul acesta transmit o mulţime de experienţe personale. Dar mi-a fost de un real ajutor să dactilografiez conversaţiile care au avut loc, de pe înregistrări. Acum îmi spuneţi că nu pot să fac asta.
Pursah. Îţi spunem că nu trebuie să faci asta. O să fie în regulă. O să vezi.
Gary. De ce fără înregistrare?
Pursah. Simplu. Pentru că decizia ta de a continua această muncă înseamnă că vor mai urma multe cărţi. Aşa că hai să lăsăm de-o parte orice fel de întrebare pe care ar putea s-o pună oamenii, referitor la înregistrări. Acum, poţi să faci treaba asta fără înregistrări. Iar oamenii ar trebui să se concentreze la ce avem de spus, nu la lucrurile superficiale cum ar fi dacă suntem reali sau dacă înregistrările sunt reale, când de fapt noi am încercat să-i învăţăm că nimic nu e real în afară de Dumnezeu, inclusiv ei!
De asemenea, ai răspuns cât se poate de decent la întrebări. De ani de zile oamenii tot pun întrebări referitoare la tine, la Arten şi la mine de ani de zile, iar tu le-ai răspuns la toate, exact aşa cum te-am sfătuit să faci.

NOTĂ: De la sfârşitul primei serii de vizite, la sfârşitul anului 2001, i-am auzit pe Arten şi Pursah vorbindu-mi ca Sfântul Duh, deşi această formă de comunicare nu a fost întotdeauna aşa cum crede majoritatea oamenilor. Cu toate că adeseori auzeam o Voce perceptibilă, de cele mai multe ori comunicarea îmbrăca o altă formă, mai ales după a doua carte. cu ochii închişi dar treaz, şezând sau întins pe pat, chiar înainte să adorm, ori la trezire, vedeam cuvinte ca şi cum aş fi citit o carte. Aceasta este una dintre cele mai clare forme de comunicare inspirată pe care am primit-o până acum.

Arten. Nu e deloc greşit să răspunzi la întrebări şi nici nu e defensiv. Pur şi simplu dai informaţii pentru corectarea informării greşite. Nu e amuzant că unii oameni cred că e în regulă din partea lor să te atace sub forma unor întrebări care de fapt sunt afirmaţii – care te acuză că ai fi un mincinos fără nicio dovadă – dar pe undeva încearcă să pară că e ceva în neregulă cu tine dacă le răspunzi! Cât de convenabil pentru ei. Adevărul este că la nivelul formei, dacă nu le împărtăşeşti oamenilor din experienţa ta, ei îşi vor inventa propriile răspunsuri.
Şi mai există un motiv pentru care te-am sfătuit să răspunzi la întrebări. În patruzeci sau cincizeci de ani de acum înainte, când savanţii vor privi în urmă la subiectele zilei cu mai puţină patimă decât manifestă mulţi oameni acum, vor vedea că ai avut răspunsuri la aceste întrebări şi de obicei au fost răspunsuri foarte bune.
Pursah. Ai devenit un mentor binecunoscut în lume, în ultimii câţiva ani. De ce nu ne spui, ca o trecere în revistă pentru cititorii tăi, care sunt câteva din aspectele principale pe care le propovăduia I acum 2.000 de ani – şi încă le mai propovăduieşte în Cursul de miracole, pe care lumea nu le-a înţeles nici atunci, cu mici excepţii şi nu le înţelege nici acum, cu mici excepţii.
Gary. Desigur, dar voi încerca să fiu scurt, pentru că am câteva întrebări pentru voi. Aşadar, primul lucru pe care trebuie să-l înţelegi este că există doar două lucruri şi că numai unul dintre ele e real. Ce este real este Dumnezeu din Ceruri, Sursa ori Căminul tău sau oricum vrei tu să-i spui. Însă indiferent cum i-ai spune, este perfect. După cum spun şi Biblia, şi Cursul de miracole: Dumnezeu este iubirea perfectă. Ce se întâmplă, această iubire perfectă nu se abate şi nu se schimbă. Este absolut nemişcată. Dacă s-ar fi abătut sau s-ar fi schimbat, ar fi evoluat; şi dacă ar fi evoluat, n-ar fi mai fost perfectă. Dar realitatea este deja perfectă; nu trebuie să se mai îmbunătăţească pe ea însăşi. Şi aceasta este realitatea tuturor. Această iubire perfectă nu poate fi nici predată şi nici explicată, dar se poate trăi experienţa ei, chiar şi atunci când părem să ne aflăm aici, într-un trup.
Aşadar, dacă Dumnezeu este iubirea perfectă, atunci tot ce ar şti cum să facă ar fi să iubească. Dacă ar şti să mai facă şi altceva, atunci nu ar mai fi iubirea perfectă, nu? Acesta este un aspect important când e vorba de înţelegerea naturii non-dualiste a Cursului.
Dar pe urmă mai este un lucru care crede că este aici. Nu este cu adevărat aici, dar crede că este. Acest lucru crede că s-a separat de Sursă şi şi-a luat o identitate individuală proprie. Vom numi acest lucru, ego. Iar ego-ul este mai ales inconştient. Se află sub suprafaţă. Nu vedem decât o mică parte din el cu mintea conştientă şi cea mai mare parte a lui este ascunsă de noi. Iar în partea care este ascunsă, există această extraordinară vină din cauza aparentei separări de Dumnezeu. Asta este ceea ce ai putea numi păcat originar – nu e vorba că ar exista cu adevărat un păcat, ci de ideea de a fi separat. Asta a făcut conştienţa pentru că în scopul de a avea conştienţă, trebuie să ai mai multe lucruri: un subiect şi un obiect. Atunci mai există un lucru de care să fii conştient. În realitate, nu există niciun subiect sau obiect, ci doar o perfectă identitate.
Aşadar, pentru a scurta vorba lungă, nu trebuie să te lupţi să fii ceea ce eşti deja. Adevăratul tu este deja perfect şi de neschimbat. Tot ceea ce trebuie să faci este să-l demontezi pe falsul tu care crede că s-a separat de Sursa lui – falsul tu, care crede că e vinovat.
Pursah. Iar dacă Dumnezeu e iubirea pură, absolut perfectă, atunci cum poate să existe măcar acest gând al separării?
Gary. Aha! Asta e o întrebare capcană. În Cursul de miracole se spune că propovăduirea conştientizării depline a Căinţei „este recunoaşterea faptului că separarea nu s-a produs niciodată“.
Cu alte cuvinte, separarea este iluzie, un vis, o proiecţie a unui univers de timp şi spaţiu. Şi nu putem să găsim singuri răspunsul la această iluzie, doar cu intelectul, pe care ego-ul îl foloseşte adeseori pentru a ne ţine, pe cât se pare, împotmoliţi aici. Separarea este o experienţă falsă. Şi răspunsul adevărat la separare este să o înlocuieşti cu o experienţă adevărată, care este conştientizarea identităţii perfecte cu Dumnezeu. În această stare, nu mai eşti o fiinţă separată, ci eşti unul şi acelaşi lucru cu întreaga creaţie şi această experienţă este Răspunsul la ceea ce noi numim viaţă. De fapt, în această experienţă nu există nicio întrebare, ci numai Răspunsul. Pe urmă te întorci temporar aici, la falsa experienţă a separării şi se dovedeşte că visai întrebările! Pentru că întrebările nu există în realitate, care este trăirea experienţei iubirii perfecte, identică cu Sursa noastră şi care devine realitatea noastră permanentă din momentul în care lăsăm corpul de-o parte pentru ultima oară.
Pursah. În regulă, frate. Şi cum este posibil să producă cineva această experienţă?
Gary. Ei bine, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să încetezi să mai fii victimă. De exemplu, dacă această lume a fost făcută de Dumnezeu, atunci ai fi o victimă a lui Dumnezeu. Ai fi o victimă a unei forţe care este în afara ta, şi care ţi-a făcut-o. Dar lumea nu a fost făcută de Dumnezeu, şi aşa cum se spune în una din primele lecţii ale Manualului din Curs: „Nu sunt o victimă a lumii pe care o văd.“ Apropo, de aceea este atât de important să înţelegi Textul Cursului, altminteri nu vei înţelege cu adevărat lecţiile din Manual, de regulă dându-le o turnură tipică de New Age. Dar Cursul nu e New Age – este unic. Nu propovăduieşte aceleaşi lucruri ca mentorii spirituali populari din zilele noastre. Şi aşa cum se spune chiar la începutul Manualului: „Un fundament teoretic precum acela asigurat de Text este necesar ca un cadru pentru a umple de semnificaţii exerciţiile din acest Manual.“ Majoritatea mentorilor Cursului nu au învăţat cu adevărat acest lucru şi nu-i înţeleg cu adevărat semnificaţia. Sau, dacă o înţeleg, în mod sigur nu spun nimic nimănui.
Majoritatea sistemelor spirituale încearcă să găsească echilibrul între corp, minte şi spirit. Toate sunt la fel de importante, dar nu aceasta este abordarea Cursului. Odată cu Cursul, înveţi cum să foloseşti mintea pentru a face alegerea între corp, care este marele simbol al separării ego-ului şi spiritul, care în Curs este identitatea perfectă, care nu trebuie să fie confundată cu ideea unui suflet individual, care este în continuare o idee a separării.
Cursul ne învaţă că lumea este o proiecţie care vine din propria noastră minte colectivă inconştientă. Ceea ce a fost în mintea noastră la un nivel puternic metafizic – anume, teribila vină subconştientă pe care am simţit-o faţă de separarea iniţială de Sursa noastră – a fost negat şi proiectat în exterior.
   Un psiholog ţi-ar spune că proiecţia urmează întotdeauna negării. Asta din cauză că atunci când negi ceva, acel ceva trebuie să se ducă undeva. Aşadar, din momentul în care un lucru este negat, devine inconştient şi Cursul vorbeşte enorm despre negare. Aşa că uiţi că ai negat lucrul respectiv şi pe urmă, când este proiectat în exterior, crezi că proiecţia pe care o vezi este realitatea. Uiţi că tu ai făcut-o, pentru că ai negat-o! prin urmare, este proiecţia ta, dar tu nu eşti conştient de asta. Şi, pe urmă, Cursul ne învaţă că „proiecţia face percepţia“. Aceasta înseamnă că tu ai făcut de fapt ceea ce vezi în faţa ochilor, dar pe urmă ai uitat şi iei totul drept realitate. Uiţi că e o greşeală care îţi aparţine. Aşa cum se exprimă I: „Nu e ciudat să crezi că a gândi că tu ai făcut lumea pe care o vezi înseamnă aroganţă? Nu Dumnezeu a făcut-o. De asta poţi să fii sigur. Cum poate El să cunoască ce înseamnă efemer, păcătos şi vinovat, temere, suferinţă şi singurătate şi mintea care trăieşte într-un corp care trebuie să moară? Tu nu faci decât să-L acuzi de nebunie, crezând că El a făcut o lume în care asemenea lucruri par să fie reale. Nu e nebun. Însă numai nebunia poate să facă o asemenea lume.“
   Arten. Tu şi prietenul tău I trebuie să încetaţi să mai ascundeţi lucruri. Aşadar, ai spus că o parte a ieşirii este să încetezi să mai fii victimă şi în mod evident să-ţi asumi responsabilitatea pentru experienţa ta. Vrei să fii puţin mai exact cum se poate face asta?
Gary. Ei bine, nu o poţi face prin gândire inteligentă sau fiind propriul tău mentor. Trebuie să asculţi de sistemul de gândire al Sfântului Duh şi nu de al tău. Adevărul este simplu şi consecvent, dar ego-ul nu este aşa. Ego-ul este foarte complicat şi practic vrea ca ideea de separare să supravieţuiască, deoarece asta îl face să se simtă special. Pe urmă, în această lume stabileşte relaţii speciale, care sunt fie relaţii speciale de iubire, fie relaţii speciale de ură şi sunt sigur că o să ajungem şi la asta. Ideea este că ego-ului îi plac la nebunie complicaţiile, pentru că sunt un ecran de fum în faţa adevăratei probleme şi a unicei adevărate soluţii.
Unica problemă reală este ideea că ne-am separat de Dumnezeu şi singura soluţie reală este să demontezi ideea separării şi să te duci acasă. Pentru a ne conduce acasă, Sfântul Duh ne dă adevărul simplu în faţa complexităţii ego-ului. Dar ego-ul nu se dă bătut. E ca Terminator – continuă să se întoarcă. Dar adevărul care stă la baza ego-ului va învinge pe termen lung, deoarece Sfântul Duh este perfect şi ego-ul nu e.
E posibil pentru oricine să înţeleagă şi să aplice învăţăturile Sfântului Duh. Cursul spune că e simplu şi nu o spune o singură dată. Foloseşte acest cuvânt de 158 de ori! L-am căutat în Concordanţă. Şi, peste asta, Cursul nu ne îndeamnă pe noi sau pe mentorii lui, inclusiv pe Maeştrii Înălţaţi, să aibă idei originale. De fapt, spune el: „Gândirea inventivă nu este adevărul care te va elibera, ci tu eşti liber de nevoia de a-l aborda când eşti dornic să te eliberezi.“ Şi mai spune – stai, să mă uit – „Cursul nu face decât să dea un alt răspuns în momentul în care s-a formulat o întrebare. Pe de altă parte însă, acest răspuns nu încearcă să recurgă la inventivitate sau ingeniozitate. Acestea sunt atributele ego-ului. Cursul este simplu. Are o singură funcţie şi un singur scop. Numai prin asta rămâne absolut consecvent, deoarece numai acestea pot să fie consecvente.“
Arten. Este adevărat. Dar tot nu mi-ai dat cheia. Pe baza a ceea ce-ai spus, ce anume din Curs îţi schimbă experienţa?
Gary. Îţi schimbi experienţa propriei fiinţe prin schimbarea modului în care îi vezi pe oamenii din jurul tău.
Pursah. Exact. Iertarea este o schimbare a modului în care priveşti lucrurile, indiferent că e vorba de situaţii, evenimente sau alţi oameni. Dar nu este uşor.
Gary. Nu le spun niciodată oamenilor că e uşor să-i ierte pe alţi oameni. De fapt, e o tâmpenie, pentru că nu merită asta.
Pursah. Asta poate părea să fie adevărat la nivelul formei, dar după un timp te prinzi de faptul că tu eşti acela care este iertat, de fiecare dată când îi ierţi pe alţii.
Gary. Asta pentru că suntem toţi, de fapt, unul singur.
Arten. Da. Oamenii pot părea că sunt separaţi pentru că ceea ce văd este o proiecţie care se bazează pe ideea separării, dar acesta este un truc. Indiferent de câte ori ego-ul pare să se dividă, este doar o iluzie. În realitate, există o singură fiinţă care crede că s-a separat de Sursa ei. Da, se arată ca o multitudine, dar în realitate este una singură şi această fiinţă eşti tu. Cu toate acestea, mintea pare să continue să dividă. Pe urmă, proiectează aceste diviziuni, ceea ce se concretizează prin faptul că par să fie şi mai mulţi oameni aici, în proiecţie. Însă totul este un joc de fum şi oglinzi. Întotdeauna există un singur ego, indiferent cât de multe imagini diferite vezi.
Gary. Asta ar explica de ce se porneşte doar de la un om sau doi, ca Adam şi Eva, şi la un moment dat, par să existe miliarde de oameni. Întotdeauna m-am întrebat cum s-ar potrivit reîncarnarea cu asta. Vreau să zic, dacă ai avea numai doi indivizi, cum ar putea ei să pară că se reîncarnează în miliarde de oameni, dacă nu s-ar scinda mintea? N-ar fi posibil. Şi zic „par să se reîncarneze“ pentru că totul este o iluzie sau şi mai bine, un vis, care pur şi simplu pare să fie adevărat. Da, evenimentele din vis par într-adevăr că se petrec, dar asta nu înseamnă că se şi petrec cu adevărat.
Pursah. Crezi în reîncarnare?
Gary. Nu, dar credeam, într-o altă viaţă.
Arten. Ai spus că-ţi schimbi experienţa propriei persoane schimbând felul în care îi priveşti pe cei din jurul tău. Trebuie să facem vreo două distincţii aici. Am citat mai înainte Cursul ca afirmând o lege foarte importantă a minţii: „Aşa cum îl vezi pe el, te vei vedea pe tine.“ Cred că este cazul să fii puţin mai precis în această privinţă dar, mai întâi, ce-ţi mai face mâna?

NOTĂ: Cu o săptămână înainte de întoarcerea lui A&P (cum îi numesc eu uneori în particular), m-am trezit într-o dimineaţă cu mâna amorţită complet şi inutilizabilă. M-am dus la un neurolog şi am fost diagnosticat cu traumatism al nervului radial drept. Mi s-a spus că scrisul continuu la tastatură şi dedicaţiile pe cărţile mele produseseră acest traumatism. Medicul mi-a spus că vindecarea poate să dureze până la un an, în cazul că s-ar fi mai vindecat ceva. Eu am fost hotărât să mă asigur că se va vindeca mult mai repede.
Simptomele au apărut într-un moment potrivit, dacă poate să existe moment potrivit pentru apariţia unor asemenea simptome. Aveam liber o lună de sărbătorile Crăciunului, înainte să reîncep călătoriile şi prelegerile extinse. Am decis că nu voi lăsa această afecţiune să aibă vreun efect asupra mea şi chiar am plecat într-o călătorie minunată pentru a vedea sărbătoarea Crăciunului în New York, împreună cu soţia mea, Karen, în ciuda faptului că aproape nu-mi putem folosi mâna dreaptă.
Am început să practic învăţăturile de vindecare pe care le primisem atât din Cursul de miracole, cât şi de la cei doi prieteni ai mei Înălţaţi. Mâna se vindeca, dar încă mă mai durea şi avea, probabil, 50 la sută din forţă, în noaptea în care s-au întors Arten şi Pursah. Am luat notiţe cum am putut, cu toate că uneori păreau mâzgălituri de copil.

Gary. Se vindecă. Fac ce am fost învăţat.
Arten. Bine. În a patra vizită a noastră din această serie vom vorbi despre vindecare, evident că nu doar pentru tine, ci şi pentru cititorii tăi. Mai ai trei săptămâni până vei intra din nou în tranşee. Continuă să lucrezi la mână cu mintea şi vom discuta pe urmă cum te-ai descurcat la a patra întâlnire, când o să putem să ne ocupăm de acest subiect.
Pursah. Aşadar, revenind la subiectul curent. Sunt câteva greşeli elementare pe care le fac oamenii în legătură cu aplicarea Cursului. Unul dintre motive este că nu îşi amintesc ce este cu adevărat spiritul. O altă greşeală este aceea că se concentrează asupra iluziei, în loc să se concentreze asupra realităţii.
Gary. La ce anume te referi?
Pursah. Când oamenii se apucă de o asemenea lucrare, adeseori se concentrează asupra faptului că viaţa este o iluzie, acest aspect nefiind tocmai acela asupra căruia ai vrea să te concentrezi. Asta din cauză că dacă e adevărat că aşa cum îi vezi pe ceilalţi te vezi pe tine, şi acest lucru este adevărat, atunci dacă îţi trăieşti viaţa văzând oamenii şi lumea ca fiind o iluzie, în cele din urmă te vei vedea pe tine însuţi, în subconştientul tău, ca fiind o iluzie. Te vei simţi gol şi lipsit de importanţă, iar acest fapt te va deprima. Reţine, subconştientul va traduce orice ai gândi tu despre alţii ca fiind un mesaj referitor la tine însuţi. Şi asta pentru că deşi tu nu eşti conştient de asta, subconştientul tău ştie totul, inclusiv că eşti unicul care crede că se află aici. De aceea tot ceea ce crezi despre alţii este de fapt un mesaj de la tine, către tine, despre tine. Şi aşa îl va considera subconştientul tău. Prin urmare, în mod sigur nu vrei să crezi că oamenii sunt o iluzie căci altminteri te vei considera şi pe tine însuţi o iluzie.
Nu numai novicii de aici, din Statele Unite, fac această greşeală. Pentru că hinduismul şi buddhismul au propovăduit dintotdeauna că lumea pe care o vezi este o iluzie – sau o impermanenţă, cum se exprimă buddhiştii – mulţi oameni din alte locuri, inclusiv din India, gândesc în acest fel. Pe urmă, pentru ca lucrurile să se complice şi mai mult, în India există sistemul castelor, prin care o treime din populaţie este considerată ca fiind inferioară animalelor. Nu are niciun drept şi niciodată nu va avea. Imaginează-ţi ce înseamnă pentru psihicul unei naţiuni să considere că o treime din oamenii care o alcătuiesc sunt sub-umani.
Din fericire, în India sunt şi mulţi oameni care practică o idee pe care am împrumutat-o de la ei. O vezi şi o auzi foarte mult în bisericile Unitare din această ţară. Este ideea de Namaste, care înseamnă „Divinitatea din mine se înclină în faţa divinităţii din tine.“ Cu siguranţă este un pas înainte în direcţia cea bună, dar nu ajunge suficient de departe. Când zici: „Divinitatea din mine se înclină în faţa divinităţii din tine“, limitezi această persoană la un fir de timp şi spaţiu. Faci individualitatea reală. De asemenea, te separi de celălalt, ca subiect şi obiect. Ce a făcut I a fost să treacă cu vederea corpul. Nu se pune problema că ochii corpului lui nu ar fi părut să vadă celelalte corpuri. Însă El a înţeles că nu vedea cu ochii corpului şi că El însuşi nu era de fapt într-un corp. Ştia că de văzut, vedea cu mintea. Aşa cum se exprimă în Curs: „revezi mintal ceea ce s-a petrecut deja“. Apropo, ar putea să existe o definiţie mai bună a urmăririi unui film? A fost filmat deja şi s-a sfârşit cu totul şi cu totul. Iar acum tu îl priveşti. Şi o parte din ceea ce priveşti este propriul tău corp! Corpul tău este doar o parte a aceleiaşi proiecţii, ca şi toate celelalte corpuri pe care le vezi.
Aşadar, în loc să limitezi persoana cu care interacţionezi la un fir de timp şi spaţiu, ceea ce vrei este să treci cu vederea corpul şi să faci ceea ce a făcut I. Vrei să crezi că acea persoană este nelimitată. În loc să o crezi o parte, vrei să crezi că este întregul. Dacă faci acest lucru, nu te vei mai concentra pe faptul că este o iluzie şi vei ajunge la un rezultat deosebit de pozitiv. O să meargă. Te va scuti de efortul unor vieţi întregi. Dacă vei vedea oamenii ca fiind întregul, nici mai mult şi nici mai puţin decât Dumnezeu, atunci aşa vei ajunge, în cele din urmă, să trăieşti şi experienţa propriei fiinţe. Aşa a făcut I. A văzut chipul lui Hristos pretutindeni. În Curs, I nu este special. Îţi spune că eşti egalul Lui şi că vei trăi experienţa acestui fapt. Dar modul cel mai rapid în care să trăieşti experienţa asta este să vezi realitatea spiritului în toţi oamenii pe care îi întâlneşti.
Gary. În regulă. Deci să cred că toţi oamenii pe care îi văd sunt unul şi acelaşi lucru cu Dumnezeu. E unitatea perfectă despre care vorbeşte Cursul. În starea noastră naturală, nu suntem cu nimic diferiţi de Dumnezeu şi nu e nicio aroganţă să credem asta. O aroganţă este să credem că am putem, cumva, să ne separăm de Dumnezeu. Adevărul este că nu putem să fim separaţi de Dumnezeu decât în vis, acesta fiind şi motivul pentru care ai putea să spui că acest Curs consideră că universul timpului şi spaţiului este o iluzie şi o rafinează şi mai mult, ajungând la ideea că acesta este un vis din care ne vom trezi şi această trezire este iluminarea.
Arten. Foarte bine. Cheia este să gândeşti că fiecare om este întregul. Dacă vei face acest lucru, o să faci ceea ce puţini oameni în istorie au făcut vreodată, şi asta îţi va grăbi iluminarea. Subconştientul tău va înţelege că dacă oamenii sunt într-o identitate perfectă cu Dumnezeu, înseamnă că tu însuţi trebuie să reprezinţi o identitate perfectă cu Dumnezeu. chiar şi I a trebuit să lucreze la acest lucru, dar în cele din urmă vigilenţa lui a învins.
Gary. Omule, păi dacă el a trebuit să lucreze la asta, atunci toată lumea trebuie să facă asta.
Arten. Absolut. Şi asta ne aduce la ceea ce înseamnă de fapt vederea spirituală. Ego-ului îi plac la nebunie deosebirile. Cum poţi să ai judecată fără deosebiri? Cum e posibil să ai războaie şi crime şi violenţă, fără deosebiri? Prin urmare, ego-ul vrea ca tu să crezi că toată această separare pe care o vezi este adevărată. Asta o face reală pentru tine – faptul că crezi în ea. Asta îi conferă puterea pe care o are. Asta îi conferă puterea pe care o are asupra ta. Ego-ul tânjeşte după contraste şi te păcăleşte să crezi în ele în lume, dar Sfântul Duh vede identitatea. Da, Sfântul Duh îşi compară sistemul de gândire cu sistemul ego-ului. Dar aceasta este aplicarea corectă a comparaţiei, deoarece unul este adevărat şi celălalt nu este.
Sfântul Duh nu gândeşte în termeni de separare. Vede întregul pretutindeni. Şi prin „vede“, mă refer la faptul că acesta este modul în care gândeşte Sfântul Duh. Modul în care gândeşti este cel care constituie vederea spirituală. Vederea spirituală nu are nimic de-a face cu ochii corpului, deşi cu ei vezi simbolurile spiritului în lume. Dar acestea exact asta rămân, doar simboluri. Realitatea nu poate fi văzută cu ochii minţii, dar se poate trăi experienţa ei cu mintea.
Dacă vrei să te întorci la spirit, gândeşte ca Sfântul Duh. Sfântul Duh trece cu vederea corpul, care este o imagine falsă, şi gândeşte adevărul care se află dincolo de vălul iluziei. Adevărul este perfecta identitate şi inocenţă, exact la fel ca Dumnezeu. Iar să gândeşti în acest fel în privinţa oamenilor pe care îi vezi înseamnă vedere spirituală.
Şi-acum, spune-ne o glumă.

NOTĂ: De ani de zile spun glume la atelierele mele. Am descoperit de mult timp că umorul este o parte foarte importantă a prezentărilor mele. Constituiau câte un intermezzo comic punctând învăţăturile cât se poate de dificile. Uneori inventam câte o glumă sau alteori glumele veneau de la alţii. Oamenii ştiau că-mi plăceau glumele şi umblând prin lume, mi se spuneau glume preferate. Pe urmă, eu le repetam. Erau antidotul perfect pentru o problemă descrisă în Curs: „În eternitate, în care totul este un singur lucru, s-a strecurat o idee foarte măruntă, o idee nebunească, la care Fiul lui Dumnezeu şi-a amintit să nu râdă.“ Este în regulă să îţi aminteşti să râzi la atelierele mele, astfel încât toţi avem de învăţat şi ne putem şi distra în acelaşi timp.

Gary. În regulă. Colonelul Sanders întră să se întâlnească cu Papa. În cursul întâlnirii, îi spune Papei: „Pontifule, am hotărât că o să fac o donaţie de un miliard de dolari bisericii.“ Papa îi răspunde: „Oh, câtă generozitate! Înseamnă că ai foarte mult succes în viaţă.“ La care Colonelul Sanders îi spune: „Ar fi ceva, totuşi. Trebuie să schimbi rugăciunea Tatăl nostru. În loc să se spună «Dă-ne nouă pâinea noastră cea de toate zilele,» trebuie să se spună «Dă-ne nouă puiul nostru de toate zilele».“
Papa îi răspunde: „Nu ştiu, e o schimbare mare. Nu pot să iau o asemenea decizie de unul singur. O să trebuiască să mă consult cu cardinalii. O să trebuiască să convocăm o conferinţă. Uite cum facem – întoarce-te mâine, ca să apuc să vorbesc cu ei şi îţi voi da un răspuns.“
După ce pleacă Colonelul Sanders, Papa îi cheamă pe cardinali şi le spune: „OK, am o veste bună şi una proastă. Pe care vreţi să o auziţi prima, pe cea bună sau pe cea proastă?“ Unul dintre cardinali spune: „Spune-ne vestea cea bună.“ „În regulă“, spune Papa: „suntem pe cale să primim o donaţie de un miliard de dolari“. Toţi cardinalii sunt entuziasmaţi, dar unul dintre cardinali spune: „Hei, staţi aşa! Care e vestea cea proastă?“ Şi Papa le spune: „Păi, se pare că o să ne cam descotorosim de povestea cu pâinea.“
Pursah. Bună! În regulă, trebuie să menţionăm că mai există şi alte moduri de a ajuta la demontarea ego-ului. După cum ştiţi, modul cel mai important este iertarea şi o să discutăm mai mult despre asta. Dar un alt mod ar consta în a face Sfântul Duh răspunzător de asta. Este ceva mult mai vital decât ai crede şi nu doar pentru că judecata Sfântului Duh e mai bună decât a omului. Da, Sfântul Duh poate să vadă tot ce s-a întâmplat vreodată, de la începutul până la sfârşitul timpului. Dar mai există un motiv, şi mai important. Aşa cum propovăduieşte Cursul în Manualul pentru mentori, dacă pui responsabilitatea pe seama Sfântului Duh, te absolvi de vină.
Atunci când recurgi la o putere superioară puterii tale pentru a primi ajutor, în loc să te bazezi pe talentele şi abilităţile proprii, practic demonstrezi în mintea ta ideea separării, în loc să o întăreşti. Când faci ceva pe cont propriu, îţi întăreşti ideea separării tale. Ieşirea din asta e să faci Sfântul Duh răspunzător. Acordă-ţi numai zece secunde dimineaţa şi spune: „Sfinte Duh, tu eşti răspunzător de toate gândurile şi faptele mele de azi.“ Desigur, ceea ce faci este rezultatul a ceea ce gândeşti. Prin urmare, ar trebui să te concentrezi la ce

pag. 19 – 41

A apărut în: 2013-12