Medium medical - Anthony William, carte

Prefaţă xv

Introducere xix

Partea I: CUM A ÎNCEPUT TOTUL

CAPITOLUL 1 Originile mediumului medical 3

CAPITOLUL 2 Adevărul despre bolile misterioase 33

Partea a II-a: EPIDEMIA ASCUNSĂ

CAPITOLUL 3 Virusul Epstein-Barr, sindromul oboselii cronice şi fibromialgia 51

CAPITOLUL 4 Scleroza multiplă 81

CAPITOLUL 5 Artrita reumatoidă 91

CAPITOLUL 6 Hipotiroidia şi tiroidita Hashimoto 103

Partea a III-a: SECRETELE DIN SPATELE ALTOR BOLI MISTERIOASE

CAPITOLUL 7 Diabetul de tip 2 şi hipoglicemia 119

CAPITOLUL 8 Oboseala glandelor suprarenale 135

CAPITOLUL 9 Candida 151

CAPITOLUL 10 Migrenele 163

CAPITOLUL 11 Zona Zoster – adevărata cauză a colitei, afecţiunilor încheieturii temporo-mandibulare, neuropatiei diabetice şi a altor boli 179

CAPITOLUL 12 Tulburarea deficitului de atenţie / hiperactivităţii şi autismul 197

CAPITOLUL 13 Sindromul stresului post-traumatic 215

CAPITOLUL 14 Depresia 235

CAPITOLUL 15 Sindromul premenstrual şi menopauza 251

CAPITOLUL 16 Boala Lyme (boala muşcăturii de căpuşă sau borrelioza) 273

Partea a IV-a: CUM TE POŢI VINDECA ÎN SFÂRȘIT

CAPITOLUL 17 Sănătatea intestinelor 307

CAPITOLUL 18 Eliberarea creierului şi corpului de toxine 339

CAPITOLUL 19 Ce nu trebuie să mănânci 363

CAPITOLUL 20 Teama de fructe 377

CAPITOLUL 21 Cura de purificare şi vindecare de 28 de zile 397

CAPITOLUL 22 Meditaţii şi tehnici pentru vindecarea sufletului 411

CAPITOLUL 23 Îngerii esenţiali 429

Cuvânt de încheiere: Cultivă-ți credința 447

Mulţumiri 450

Despre autor 452

A apărut în: 2016-02

 

Cum te poţi vindeca în sfârşit

 

Capitolul 17

Sănătatea intestinelor

Nimeni nu pare să ştie foarte exact ce se întâmplă atunci când un aliment ajunge în stomac. Sistemul digestiv reprezintă un miracol şi un fenomen care depăşeşte imaginaţia oamenilor. Chiar ţinând cont de cunoaşterea medicală curentă a manierei în care funcţionează anumite părţi ale sale, sistemul digestiv continuă să rămână un mare mister.

Toată lumea ştie că după ce muşcăm dintr-un aliment, mestecăm îmbucătura şi o înghiţim, aceasta ajunge în tractul gastrointestinal, care o descompune, iar sângele absoarbe substanţele nutritive, în timp ce fibrele şi celelalte deşeuri sunt evacuate. Atunci când acest proces nu funcţionează foarte corect, ne doare stomacul, suferim de un disconfort intestinal sau mai rău.

Simplul fapt că ştiinţa medicală a descoperit enzimele digestive nu înseamnă însă că ea a ajuns să înţeleagă plenar procesul digestiv. Atunci când vine vorba de ceea ce mâncăm şi de maniera în care organismul nostru procesează hrana pe care o consumăm, ştiinţa medicală este incapabilă să înţeleagă diferenţa dinte Jack Spintecătorul şi Moş Crăciun.

Digestia este partea cea mai puţin cunoscută a fiziologiei umane. Deşi oamenii de ştiinţă pretind că totul este clar şi că au înţeles ce se întâmplă, ea rămâne elementul cel mai enigmatic al manierei de operare a organismului nostru.

Spre deosebire de alte boli, despre care îţi pot preciza că în câteva decenii cercetările vor face descoperirile necesare pentru tratamentul lor corect (tratament care este deja descris în această carte), starea de sănătate a intestinelor este o cu totul altă poveste. Este posibil ca mecanismele secrete ale digestiei să nu fie descoperite niciodată de către comunităţile medicale de pe acest pământ, ceea ce face ca acest capitol să fie absolut esenţial.

Intestinele reprezintă un element cheie al stării tale de sănătate. De aceea, îngrijirea lor corectă este cel mai bun lucru pe care îl poţi face pentru a-ţi începe călătoria vindecătoare din interior către exterior.

Sistemul digestiv include stomacul, intestinul subţire, intestinul gros (care include la rândul lui colonul), ficatul şi vezica biliară. El este responsabil pentru absorbţia substanţelor nutritive din alimentele pe care le consumi, pentru evacuarea corectă a deşeurilor şi pentru menţinerea unui sistem imunitar puternic.

Deşi este absolut fundamental pentru îndeplinirea acestor funcţii de zi cu zi, sistemul digestiv deţine o forţă vitală personală. Alimentele nu sunt digerate exclusiv prin procesul fizic al descompunerii lor chimice (deşi nici acesta nu este înţeles pe deplin de cercetarea ştiinţifică); există inclusiv factori spirituali şi metafizici implicaţi în procesul digestiei. Aşa se explică de ce fiinţele iluminate de pe această planetă aplică anumite tehnici alimentare cum ar fi mestecarea lentă şi profundă; mâncatul lucid, cu mintea focalizată asupra acestui proces; rugăciunea înaintea, în timpul şi după masă; şi identificarea cu alimentele consumate.

Imaginează-ţi un râu care curge prin interiorul colonului tău. Pe fundul său (în mucoasele sale) există mii de varietăţi diferite de bacterii şi microorganisme care menţin un echilibru homeopatic pentru ca apa râului să nu devină toxică (respectiv, pentru ca intestinele să nu devină septice şi otrăvitoare).

Aşa cum un râu are un spirit al lui, sistemul digestiv găzduieşte o mare parte din spiritul uman. Acesta reprezintă esenţa sinelui, voinţa şi intuiţia omului.

Ai auzit vreodată expresia „instinct visceral (intestinal)”? Sau „reacţie viscerală”, ori „emoţie viscerală”? Există apoi expresii precum: „Ce îţi spun intestinele să faci?”, „Ce, nu ai intestine?”, „Mă simt eviscerat”, „Intestinul tocmai mi-a spus ceva”, „Îi urăsc intestinul”, „Mi-am epuizat intestinele” sau „Chiar ai intestine![1]” Toate aceste expresii arată că oamenii înţeleg la nivel intuitiv rolul fundamental pe care îl joacă intestinele în viaţa noastră, mult dincolo de planul fizic. Ei înţeleg că acestea fac parte integrantă din esenţa lor emoţională şi intuitivă.

Vigoarea omului rezidă în intestinele sale. Acestea au pori emoţionali, ceea ce înseamnă că emoţiile noastre pot controla bacteriile benefice sau nocive care înfloresc în intestinele noastre. O sănătate deficitară a sistemului digestiv poate bloca în mare măsură intuiţia.

Analogic vorbind, i-am putea compara pe oameni cu merele. Există mere care arată superb la exterior, dar care au miezul putred. Într-o manieră similară, există oameni cu intestinele pline de bacterii nocive şi poate chiar cu un caracter imoral, pe care nimeni nu îi poate citi judecând numai după înfăţişarea lor exterioară. La fel, există mere relativ imperfecte privite din afară, dar cu un miez cât se poate de solid şi de sănătos. Într-o manieră similară, există oameni decenţi şi buni la suflet cărora nu li se citeşte fericirea pe faţă, care nu se îmbracă după ultima modă şi care nu par să se distreze prea tare, dar cu intestinele pline de bacterii benefice.

Oamenii pot avea între 75 şi 125 de trilioane de bacterii în intestinele lor. Acest lucru deschide poarta către infecţiile generate de bacteriile, microbii, mucegaiurile, drojdiile, fungii, micotoxinele şi viruşii toxici şi neproductivi. Dacă nu sunt trataţi corect, aceşti agenţi patogeni pot modifica şi bloca instinctele naturale ale omului, dând naştere unei game nelimitate de boli – atât timp cât în intestine nu există un număr adecvat de bacterii benefice care să contracareze aceste efecte.

În acest capitol vom vorbi despre problemele de natură intestinală, inclusiv despre sindromul intestinelor permeabile, digestia proastă, refluxul acid, infecţiile intestinale, sindromul colonului iritabil, spasmele gastrice, gastrită şi durerile de ordin general din zona stomacului sau din apropierea acestuia. Vei găsi aici informaţii critice legate de toate aceste condiţii care depăşesc cu mult ceea ce cunosc la ora actuală comunităţile medicale. Între altele, voi demonta mai multe mituri legate de „remedii” şi trenduri la modă, oferindu-ţi o serie de paşi simpli pentru a-ţi vindeca sistemul digestiv şi pentru a-ţi restabili astfel starea de sănătate.

 

Înţelegerea sindromului intestinelor permeabile

O condiţie medicală ce continuă să stârnească o mare confuzie este sindromul intestinelor permeabile, sau mai simplu, permeabilitatea intestinelor. Înseşi aceste nume ne lasă perplecşi, dar aşa descriu comunităţile medicale diferitele condiţii medicale şi teoriile lor.

În esenţă, povestea sindromului intestinelor permeabile are trei aspecte. Primul se referă la înţelegerea comunităţilor medicale convenţionale. Majoritatea medicilor şi chirurgilor convenţionali folosesc expresia „intestine permeabile” pentru o boală intestinală critică ce perforează mucoasele tractului intestinal sau stomacului, cauzând infecţii grave ale sângelui, febră mare şi/sau septicemie. Din acest punct de vedere, medicii au dreptate: această boală este foarte gravă şi produce dureri şi suferinţe extreme.

Intestinele permeabile se pot datora unui ulcer care afectează mucoasa stomacului, dar şi unor tulpini bacteriene de E. coli care creează buzunare în mucoasa stomacului; unor microorganisme precum C. difficile care generează un megacolon; unor hemoragii, abcese ori diverticulitei. Numele de „intestine permeabile” se aplică atunci când una din aceste condiţii străpunge pereţii tractului gastrointestinal şi le permite agenţilor patogeni să ajungă în sânge.

O altă modalitate de a genera sindromul intestinelor permeabile este străpungerea colonului din greşeală în timpul unei operaţii chirurgicale. (Am avut clienţi care au stat foarte mult timp în spital din această cauză.)

Indiferent de cauză, intestinele permeabile generează simptome foarte grave.

Al doilea aspect al problemei se referă la înţelegerea medicinii alternative, integrative şi naturiste a sindromului intestinelor permeabile. Aceste comunităţi medicale folosesc acest termen pentru a descrie o condiţie în care mucegaiul, ciupercile precum Candida sau bacteriile neproductive fac găuri minuscule în mucoasa intestinelor, generând microscurgeri de toxine în sânge, care generează la rândul lor o multitudine de probleme.

Această teorie necesită anumite ajustări.

Deşi este adevărat că un mediu intestinal toxic, care include bacteriile şi ciupercile neproductive, poate contribui decisiv la o stare proastă de sănătate, confundarea lui cu intestinele permeabile induce în eroare. Dacă aceşti agenţi patogeni ar trece într-adevăr prin mucoasa intestinală, într-o măsură oricât de mică, ei ar genera cele mai severe simptome, precum febra mare, infecţiile în sânge, dureri extreme şi/sau septicemie. Expresia „intestine permeabile” nu ar trebui folosită decât pentru descrierea perforării propriu-zise a pereţilor tractului digestiv.

În acest caz, de ce li se spune zecilor de mii de oameni care suferă de oboseală, dureri, constipaţie, disconfort digestiv şi reflux acid, că au intestine permeabile de către practicienii alternativi?

Deoarece ei sunt într-adevăr bolnavi, iar această expresie înşelătoare reprezintă cea mai bună teorie pe care le-o pot oferi pacienţilor specialiştii. În lumea medicală convenţională, milioane de pacienţi sunt diagnosticaţi cu sindromul colonului iritabil, boala celiacă, boala lui Crohn, colită, gastropareză sau gastrită, etichete care acoperă mai mult sau mai puţin aceleaşi simptome, care rămân însă la fel de misterioase. Alţi pacienţi experimentează aceste simptome, dar nu primesc nici un diagnostic de la medici.

Există însă o explicaţie pentru aceste probleme intestinale misterioase, care nu au nimic de-a face cu permeabilitatea intestinelor. Personal o numesc permeabilitatea la amoniac, iar acesta este cel de-al treilea aspect al poveştii noastre.

 

Permeabilitatea la amoniac

Nu confunda permeabilitatea la amoniac cu expresia „permeabilitate intestinală”, care reprezintă doar un trend recent. Permeabilitatea intestinală nu este decât un nume nou pentru vechea teorie a intestinelor permeabile, oferit pacienţilor pentru a le da acestora iluzia de progres.

Adevăratul fenomen care se petrece este o permeabilitate la amoniac. Pentru a înţelege ce înseamnă acest lucru, este bine să ştii câte ceva despre felul în care îţi procesează organismul alimentele.

Atunci când mănânci, alimentele trec rapid prin stomac, pentru a fi digerate. (Dacă mesteci suficient de lent pentru ca saliva să se amestece bine cu alimentele, procesul digestiv începe efectiv în gură.) În cazul alimentelor dense bogate în proteine – cum ar fi carnea, nucile şi seminţele, şi legumele – digestia la nivelul stomacului se realizează prin intermediul acidului clorhidric şi al enzimelor, care descompun proteinele în forme mai simple ce pot fi digerate şi asimilate în continuare de intestine.

Acest proces este relativ lin, dacă stomacul conţine un nivel adecvat de acid clorhidric.

Dacă nivelul acidului clorhidric din stomacul tău este însă redus, acest organ nu va putea digera în suficientă măsură hrana ingerată. Acest lucru se întâmplă frecvent atunci când mănânci în condiţii de stres sau de presiune. Atunci când proteinele ajung în intestinul subţire, ele nu sunt suficient de descompuse pentru ca celulele să aibă acces la substanţele nutritive, aşa că rămân acolo şi intră în putrefacţie. Această putrefacţie la nivel intestinal creează gazul numit amoniac şi poate conduce la balonare, disconfort digestiv, deshidratare cronică, deşi la fel de bine poate să nu genereze simptome. Din păcate, acesta este doar începutul!

La unii oameni, cantitatea suficientă de acid clorhidric bun scade, fiind înlocuită cu nişte acizi nocivi. Un om poate trăi cu această condiţie ani la rând fără măcar să o observe. Mai devreme sau mai târziu, acizii nocivi pot călători însă ascendent, ajungând în esofag. (Dacă experimentezi un reflex acid, la baza lui stau aceşti acizi foarte duri, nu acidul clorhidric din stomacul tău. Această confuzie este foarte frecvent întâlnită, căci lumea medicală nu face nici o deosebire între acizii din stomac şi din intestine.)

O problemă asociată este generată de faptul că pereţii intestinali creează mucozităţi pentru a te proteja de acizii nocivi. Dacă prea multe mucozităţi ajung – dintr-un motiv sau altul – în gât, cel mai probabil acest lucru se datorează faptului că sistemul tău digestiv încearcă să te protejeze de acţiunea acizilor nocivi, care îţi distrug pereţii stomacului şi esofagului. Simptomul reprezintă aşadar un semnal că ai o problemă care trebuie tratată. Mucozităţile pot călători inclusiv descendent, prin tractul intestinal, împiedicând intestinele să absoarbă corect substanţele nutritive.

Să ne întoarcem însă la amoniac. Următoarea informaţie este esenţială: atunci când alimentele se descompun în tractul intestinal şi produc amoniac, acest gaz toxic are capacitatea de a pluti la fel ca o fantomă, ieşind din intestine şi ajungând direct în sânge. Acesta este fenomenul numit permeabilitate la amoniac.

Amoniacul este marele vinovat care produce întregul haos asociat cu simptomele aşa-ziselor intestine permeabile. Acestea nu au aşadar nimic de-a face cu infecţiile sau cu perforarea intestinului subţire ori a colonului. De asemenea, nici cu toxinele secretate de ciuperca numită Candida prin pereţii intestinali.

Milioane de oameni au probleme digestive, iar vinovată pentru ele este permeabilitatea la amoniac. Aşa cum am mai spus, ceea ce doctorii specializaţi în medicina alternativă numesc sindromul intestinelor permeabile nu are nimic de-a face cu găurile sau cu alte imperfecţiuni ale intestinelor, cu acizii sau cu bacteriile.

Amoniacul din intestine este un gaz care ajunge pur şi simplu în sânge… care îl transportă apoi în întregul organism. În afara simptomelor intestinale menţionate anterior, permeabilitatea la amoniac poate conduce inclusiv la o stare generală de rău, la oboseală, probleme ale pielii, un somn neodihnitor, anxietate, şi multe altele.

Probabil că te întrebi, pe bună dreptate: „Dacă acest fenomen se petrece din cauza cantităţii prea mici de acid clorhidric din stomac, ce anume cauzează acest deficit?” Principalul motiv al deficitului de acid clorhidric din stomac este adrenalina.

Ceea ce nu ştiu medicii este că există mai multe forme de adrenalină. Glandele tale suprarenale produc 56 de amestecuri diferite de adrenalină ca reacţie la diferitele tale emoţii şi la situaţiile prin care treci. Cele asociate cu sentimentele negative precum teama, anxietatea, mânia, ura, ruşinea, vinovăţia, depresia şi stresul pot avea efecte deosebit de dăunătoare asupra diferitor zone din corp, inclusiv asupra producţiei de acid clorhidric din stomac. Prin urmare, dacă treci printr-o perioadă de stres cronic sau de supărare, acest lucru este de multe ori suficient pentru a-ţi reduce cantitatea de acid clorhidric, şi implicit capacitatea stomacului tău de a digera corect hrana. Diferitele nivele de stres şi emoţiile pe care le experimentăm în viaţa de zi cu zi pot inhiba bacteriile benefice şi le pot stimula pe cele nocive.

Un alt factor care reduce producţia de acid clorhidric a stomacului sunt medicamentele cu prescripţie medicală. Antibioticele, imunodepresivele, antifungicele, amfetaminele şi diferite alte medicamente pentru care corpul nostru nu este adaptat pot perturba echilibrul chimic din stomac.

Producţia de acid clorhidric se reduce inclusiv în cazul în care consumi prea multe proteine, cum ar fi cele din carne, nuci, seminţe şi/sau legume. (Totuşi, proteinele care provin din frunzele verzi, germeni şi alte legume nu au acelaşi efect.) Consumul unei cantităţi prea mari de alimente care combină grăsimea cu zahărul (cum ar fi brânzeturile, laptele integral, prăjiturile, fursecurile şi îngheţata) poate avea acelaşi efect nociv asupra producţiei de acid clorhidric.

Ambele categorii de alimente silesc stomacul să lucreze mult mai mult pentru a le digera prin comparaţie cu fructele şi legumele, exercitând astfel o presiune uriaşă asupra intestinelor tale. Mai devreme sau mai târziu, acest lucru poate „epuiza” producţia de acid clorhidric a stomacului şi poate slăbi eficacitatea enzimelor digestive. Dacă mănânci mese prea bogate în proteine (cum ar fi carnea de peşte, de pui sau roşie) şi ai simptome asociate cu producţia redusă de acid clorhidric precum balonarea, disconfortul stomacal, constipaţia, inerţia şi/sau oboseala, se recomandă să consumi mai rar proteine de origine animală (nu mai des de o dată pe zi) şi în cantităţi mai mici.

Există însă şi o veste bună: tu te poţi recupera, amplificându-ţi producţia de acid clorhidric şi întărindu-ţi enzimele cu ajutorul unei plante miraculoase care poate fi găsită pretutindeni în lume.

 

Refacerea capacităţii normale a stomacului de a produce acid clorhidric

Cea mai bună modalitate de a corecta permeabilitatea la amoniac (care, aşa cum am mai discutat, este confundată frecvent cu sindromul intestinelor permeabile sau cu permeabilitatea intestinală) şi primul pas în tratarea oricăror alte simptome gastrointestinale constă în refacerea capacităţii stomacului de a produce acid clorhidric şi în întărirea sistemului digestiv.

Există o modalitate extrem de simplă, dar foarte eficientă, de a face acest lucru: bea zilnic pe stomacul gol 500 g de suc proaspăt de ţelină[2].

Probabil că nu te aşteptai la asta! La fel de probabil, nu îţi vine să crezi că sucul de ţelină ar putea fi chiar atât de benefic. Şi totuşi, eu îţi recomand acest lucru cu toată seriozitatea, căci nu există modalitate mai bună de a-ţi restabili sănătatea gastrointestinală. Acest suc este de-a dreptul miraculos. Şi nu uita: deşi există multe amestecuri de sucuri naturale cu efecte absolut minunate pentru sănătate, trebuie să bei sucul de ţelină neamestecat cu alte sucuri – dacă scopul tău este să îţi îmbunătăţeşti funcţia digestivă.

Nu te lăsa înşelat de simplitatea acestui remediu. Gândeşte-te la el ca la o lucrare de zece pagini referitoare la un aspect specific al vieţii de zi cu zi într-o anumită perioadă istorică. Dacă îi dai profesorului o lucrare care prezintă în detaliu epoca respectivă, dar nu conţine decât două rânduri despre aspectul indicat ca temă, profesorul nu va fi impresionat de multitudinea de fapte suplimentare pe care le-ai prezentat. Dimpotrivă, se va întreba de ce nu ai insistat asupra temei indicate.

Cam aşa se simte şi stomacul tău atunci când încearcă să îşi restaureze capacitatea de a produce acid clorhidric. Un amestec de sucuri din 20 de ingrediente, din care numai unul este ţelina, va reprezenta un factor de distragere pentru el. Stomacul tău îşi doreşte suc de ţelină, şi nimic altceva, pentru a-şi repara în profunzime această capacitate. Această metodă secretă poate schimba dramatic în bine viaţa persoanelor care suferă de afecţiuni digestive.

Iată cum trebuie să procedezi:

·         Spală o legătură proaspătă de tulpini de ţelină dimineaţa, pe stomacul gol. (Poţi face acest lucru şi mai târziu de-a lungul zilei, dar aşteaptă cel puţin două ore de la ultima masă, astfel încât stomacul tău să fie relativ gol.) Orice alt aliment care există în stomac perturbă efectul sucului de ţelină.

·         Prepară sucul de ţelină. Nu adăuga nimic altceva, căci aşa cum spuneam, orice alt ingredient va perturba efectul sucului de ţelină.

·         Bea imediat sucul, înainte de a se oxida, fapt care i-ar reduce puterea.

Procedeul dă rezultate deoarece ţelina conţine compuşi unici bogaţi în sodiu, iar aceste săruri minerale formează legături chimice cu numeroase oligoelemente şi substanţe nutritive bioactive. Dacă vei bea suc de ţelină dimineaţa înainte de mâncare, acesta îţi va întări digestia tuturor celorlalte alimente pe care le vei consuma de-a lungul zilei. În timp, sărurile minerale şi substanţele nutritive îţi vor restaura ca nimic altceva capacitatea stomacului de a produce acid clorhidric.

Este bine să ştii de asemenea că se întâmplă frecvent să nu ai o singură problemă digestivă, ci mai multe. În restul capitolului vei afla ce trebuie să faci pentru a trata astfel de probleme.

 

Eliminarea metalelor grele toxice din intestine

În epoca modernă este aproape imposibil să nu absorbi o anumită cantitate de metale grele toxice precum mercurul, aluminiul, cuprul, cadmiul, nichelul şi plumbul. Adeseori, aceste metale grele se acumulează în ficat, vezica biliară şi/sau în intestine. Dat fiind că metalele grele sunt de regulă mai grele decât apa din sistemul digestiv şi din sânge, ele se depun la fundul acesteia, pe pereţii tractului intestinal, la fel ca aurul care se depune în albia râurilor.

Metalele grele toxice sunt otrăvitoare, iar dacă încep să se oxideze, ele dau produşi secundari care produc mutaţii şi daune celulelor din vecinătate. Dar cel mai nociv efect pe care îl au metalele grele constă în faptul că acestea reprezintă principala hrană a bacteriilor nebenefice, viruşilor, fungilor, paraziţilor şi viermilor. Cu alte cuvinte, aceste metale atrag şi hrănesc streptococii A şi B, E. coli cu multiplele sale tulpini, C. difficile, H. pylori şi diferiţi viruşi. Atunci când aceşti agenţi patogeni consumă metalele grele toxice, ele secretă un gaz neurotoxic care se ataşează de amoniac şi călătoreşte de-a lungul intestinelor. Cu alte cuvinte, permeabilitatea la amoniac are o prietenă foarte bună, şi anume contaminarea cu metale grele. Permeabilitatea la amoniac facilitează trecerea gazelor toxice prin intestine.

Nu confunda însă micotoxinele (toxinele secretate de fungi) cu permeabilitatea. La ora actuală, medicii nu ştiu că agenţii patogeni creează neurotoxine atunci când consumă metale grele şi că aceste neurotoxine sunt foarte diferite de micotoxine. Micotoxinele nu pot crea toate simptomele generate de neurotoxine. De altfel, ele tind să rămână în interiorul tractului intestinal şi să fie eliminate prin defecaţie. Este bine să reţii acest lucru, căci de-a lungul anilor care vor veni vei auzi din ce în ce mai multe lucruri despre micotoxine. Acestea nu reprezintă însă adevăratul vinovat în cazul bolilor autoimune. Speranţa mea este că nu vei cădea în capcana acestui trend (greşit) de ultimă oră şi că nu te vei lăsa distras de noile concepte inventate de medici pentru a-şi ascunde ignoranţa.

Atunci când agenţii patogeni menţionaţi mai sus apucă să se instaleze în intestine, ei încep să le inflameze, adică să îţi satureze cu celulele lor pereţii intestinali sau ai colonului. Ei eliberează otrăvuri în intestinele tale prin intermediul neurotoxinelor pe care le produc, şi indirect prin intermediul deşeurilor şi cadavrelor celulelor lor moarte, care sunt toxice. Aceasta este modalitatea prin care oamenii se îmbolnăvesc de sindromul colonului iritabil, de boala lui Crohn (o inflamaţie a tractului gastrointestinal) şi de colită (o inflamaţie a colonului, care reprezintă de regulă o infecţie cronică a virusului zonei zoster descris în capitolul 11 în combinaţie cu bacteria numită streptococ).

Privite la microscop, aceste produse secundare alcătuite din materie virală moartă şi din învelişuri virale goale sunt uşor de confundat cu activitatea unor paraziţi. Din acest motiv, foarte multe analize ale fecalelor conduc la diagnostice greşite, de regulă referitoare la paraziţi. Aceasta este una din marile confuzii pe care le face medicina modernă.

Deşi metalele grele pot conduce la probleme serioase dacă nu sunt tratate, este relativ uşor să scapi de ele. Prin urmare, dacă suferi de vreo boală gastrointestinală, cel mai bine este să porneşti de la premisa că metalele grele fac parte integrantă din problemă (dacă nu reprezintă chiar cauza ei) şi să faci ceea ce este necesar pentru eliminarea lor.

Iată câteva opţiuni foarte eficiente pentru eliminarea metalelor grele toxice din tractul tău intestinal:

·         Coriandru: consumă o jumătate de cană pe zi din această plantă aromatică, fie goală, fie amestecată cu salate sau într-un shake natural.

·         Pătrunjel: consumă un sfert de cană pe zi din această plantă aromatică, fie goală, fie amestecată cu salate sau într-un shake natural.

·         Zeolit: cumpără acest lut mineralizat în forma lui lichidă.

·         Spirulină (de preferinţă din Hawaii): dacă aceasta este sub formă de pulbere (cea mai recomandată pentru eliminarea metalelor grele din intestine), ia o linguriţă pe zi amestecată cu apă sau într-un shake natural.

·         Usturoi: consumă doi căţei proaspeţi pe zi.

·         Salvie: consumă două linguri pe zi.

·         L-glutamină: dacă aceasta este sub formă de pulbere (cea mai recomandată pentru eliminarea metalelor grele din intestine), ia o linguriţă pe zi amestecată cu apă sau într-un shake natural.

·         Frunze de pătlagină: prepară un ceai din acestea şi bea o cană pe zi.

·         Flori de trifoi roşu: fierbe două linguri de flori şi bea două căni pe zi din acest ceai.

 

Protejarea naturală a intestinelor

Un alt lucru pe care nu l-au descoperit încă cercetătorii medicali este faptul că noi ne naştem cu nişte perişori minusculi care căptuşesc întregul tract intestinal. Aceşti perişori sunt microscopici, fiind doar puţin mai mari ca bacteriile. Ei protejează intestinele de invazia viruşilor, bacteriilor nocive, fungilor şi viermilor. Pe de altă parte, asigură un veritabil paradis pentru miliardele de bacterii benefice.

Până în secolul XIX, aceşti perişori rămâneau de regulă pe întreaga durată de viaţă a individului.

De la începutul revoluţiei industriale, oamenii au fost asaltaţi însă de diferite toxine din mediul înconjurător, de medicamente cu prescripţie medicală şi de alte substanţe chimice care le distrug intestinele. La toate acestea se adaugă metalele grele descrise în secţiunea precedentă şi stresul vieţii moderne, care umple organismul de adrenalină. În consecinţă, este foarte posibil ca această căptuşeală păroasă a intestinelor să fie deja compromisă până la vârsta de 20 de ani, fapt care contribuie la foarte multe probleme de sănătate gastrointestinală.

Motivul pentru care ştiinţa medicală nu a descoperit încă aceşti perişori este că marea majoritate a operaţiilor chirurgicale sunt executate pe pacienţi de peste 30 de ani, vârstă la care cilii nu mai există demult. În ceea ce priveşte biopsiile intestinale ale copiilor, acestea nu sunt direcţionate asupra acestor cili microscopici, care trec astfel neobservaţi.

Dacă încă mai ai astfel de perişori rămaşi, tu îi poţi salva şi întări prin consumul alimentelor cele mai sănătoase pentru intestine. Printre acestea se numără salata de calitate (romană, cu frunze roşii sau varietatea obişnuită); plantele aromatice cunoscute din vechime precum oregano, cimbrul şi menta; şi fructele, îndeosebi bananele, merele, curmalele şi smochinele.

Pe de altă parte, este bine să te fereşti de alimentele care îţi pot deteriora starea de sănătate. Pentru a afla lista detaliată a acestora, vezi capitolul 19, „Ce nu trebuie să mănânci”.

 

Regenerarea florei intestinale şi maximizarea producţiei de B12

Bacteriile benefice din intestinele tale produc cea mai mare cantitate din necesarul de vitamina B12 de care ai nevoie. Acest lucru nu se întâmplă însă oriunde, ci îndeosebi în ileu, porţiunea finală a intestinului subţire, care este principalul centru de producţie şi absorbţie a acestei vitamine. Tot aici se petrece şi procesul metilaţiei.

Ori de câte ori devine necesară în corp, vitamina B12 este absorbită prin pereţii ileului prin intermediul unor microvase capabile să absoarbă exclusiv această vitamină şi nimic altceva. Vitamina B12 cea mai apreciată de creier este cea produsă în ileu. Enzimele blochează absorbţia toxinelor sau a altor substanţe nutritive prin aceste vase de sânge de la nivelul ileului, împiedicându-le să ajungă în sânge.

Ştiinţa oficială nu a descoperit încă acest mecanism.

Practic toţi americanii au un deficit de vitamina B12 şi/sau o problemă cu metilaţia[3]. Aceste probleme se manifestă în diferite forme. Pe de o parte, atunci când metilaţia nu funcţionează corect, ea poate împiedica adevărata bio-absorbţie a unor micronutrienţi şi oligoelemente esenţiale. Pe de altă parte, o disfuncţie a procesului de metilaţie poate întrerupe procesul de convertire a vitaminelor inactive ingerate în vrac şi a altor substanţe nutritive în versiuni bioactive mai mici care pot fi absorbite de organism. În al treilea rând, un nivel prea mare al aminoacidului numit homocisteină cauzat de un ficat intoxicat sau de o sarcină ridicată a unui agent patogen în organism, care creează foarte mulţi produşi secundari toxici, poate interfera cu procesul de metilare, împiedicând astfel conversia şi absorbţia corectă a substanţelor nutritive.

Atunci când ileul dispune de suficiente bacterii benefice de un anumit tip, el produce suficientă vitamina B12. Aceleaşi bacterii asigură inclusiv un proces de metilare eficient. Drama este că aproape că nu mai există oameni care să dispună din abundenţă de aceste bacterii, care nu sunt altceva decât micro-probiotice ce trăiesc în mod natural pe anumite alimente, pătrund în intestine atunci când consumăm aceste alimente şi umplu astfel ileul. Din păcate, aceste microorganisme bioactive nu pot fi cumpărate sub formă de suplimente cu probiotice de la magazin sau preluate din alimente şi băuturi fermentate.

Atunci când suferi de o producţie scăzută de acid clorhidric, de o toxicitate cu metale grele şi/sau de o permeabilitate a amoniacului, foarte multe bacterii benefice din intestine mor. Acest lucru inflamează ileul, fapt care generează mai multe consecinţe negative, cum ar fi slăbirea drastică a sistemului imunitar. În plus, producţia de vitamina B12 din intestine scade sau este blocată complet.

Analizele sângelui care stabilesc nivelul vitaminei B12 nu sunt corecte, căci laboratoarele nu ştiu să detecteze încă nivelul vitaminei B12 din intestine, din organe şi îndeosebi din sistemul nervos central. Deşi suplimentele cu vitamina B12 ajung în sânge, apărând în analizele medicale (ce dau rezultate „normale”), acest lucru nu înseamnă că vitamina ajunge inclusiv în sistemul nervos central, care are o nevoie fundamentală de B12. Aşadar, indiferent de ceea ce spun analizele sângelui, ia întotdeauna suplimente cu vitamina B12. (La modul ideal, caută suplimente cu metilcobalamină amestecată cu adenozilcobalamină, cunoscută şi sub numele de cianocobalamină. Atunci când metilcobalamina este amestecată cu adenozilcobalamina, ficatul nu mai trebuie să muncească pentru a converti vitamina B12 într-o formă utilă.) Lipsa de B12 este un deficit real, cu consecinţe drastice asupra stării de sănătate. Aşa cum spuneam mai devreme, aproape toţi americanii au un deficit de vitamina B12 într-o formă sau alta.

De asemenea, ia măsuri pentru a-ţi restabili nivelul normal de bacterii benefice din organism. Probioticele de cultură care stau pe rafturile magazinelor naturiste sau alimentele fermentate care pretind că conţin astfel de bacterii nu reprezintă soluţii în acest caz. Marea majoritate a acestor microorganisme, dacă nu chiar toate, vor muri în stomac înainte de a ajunge în intestinul subţire. În plus, probioticele de sinteză nu ajung niciodată în partea finală a intestinului subţire (ileu), adică în regiunea care are cea mai mare nevoie de ele.

Există probiotice care rămân vii în intestine şi care sunt responsabile pentru regenerarea florei intestinale, inclusiv a ileului. Foarte puţini oameni le cunosc însă, confundându-le cu nişte alimente banale. Ele au totuşi o putere formidabilă de a-ţi schimba sănătatea şi viaţa într-o manieră pe care nici nu ţi-o poţi imagina la ora actuală. Dacă unii oameni se bucură de o sănătate foarte bună, ei datorează acest lucru faptului că au consumat în mod accidental sau ocazional astfel de probiotice şi microorganisme benefice dătătoare de vitalitate.

Unde poţi găsi aceste probiotice? Pe alimentele vii (proaspete).

Probioticele speciale care trăiesc pe fructele şi legumele proaspete reprezintă ceea ce eu numesc microorganisme elevate, sau probiotice elevate, căci ele acumulează energie de la Dumnezeu şi de la soare. Microorganismele elevate nu trebuie confundate cu organismele din sol şi cu probioticele derivate din acesta. Primele reprezintă cea mai bună opţiune pentru regenerarea intestinelor din câte există. Acestea sunt microorganismele pe care le găzduieşte ileul şi care produc vitamina B12 pe care o acceptă cel mai bine organism, dar mai ales creierul.

O sursă principală de microorganisme elevate sunt germenii. Germenii de lucernă, de broccoli, de trifoi, de schinduf, de linte, de muştar, de floarea soarelui, de kale şi de alte seminţe similare sunt nişte veritabile mini-grădini vii. În aceste forme de viaţă minuscule înfloresc bacteriile benefice care îţi pot ajuta intestinele să se regenereze.

Aşa cum spuneam, aceste bacterii benefice sunt diferite de „prebiotice” şi de organismele născute în sol. Microorganismele elevate se găsesc întotdeauna deasupra solului, pe frunzele şi pe coaja fructelor şi legumelor.

Dacă ai acces la o fermă organică, la o piaţă ţărănească sau dacă ai propria ta grădină, consumă cât mai multe legume şi fructe proaspete pentru a integra microorganismele elevate în dieta ta. Cheia în cazul de faţă constă în a consuma produsele crude, proaspete şi nespălate (deşi o clătire uşoară fără detergent este relativ sigură). Pe aceste produse există milioane de probiotice şi microorganisme pline de vitalitate. Este foarte important să îţi foloseşti însă discernământul, căci nu toate fructele şi legumele nespălate sunt sigure. Nu consuma astfel de produse decât atunci când le cunoşti sursa de provenienţă şi eşti sigur că nu conţin toxine sau alte substanţe contaminante care te-ar putea îmbolnăvi.

Atunci când rupi o frunză de kale direct din grădină, poţi observa în buzunarele ei o peliculă. Aceasta nu este un fel de murdărie şi nu este produsă de organismele de la sol, ci de microorganismele elevate, fiind un probiotic natural care nu trebuie spălat. (A nu se confunda acest lucru cu frunzele de kale pătate de îngrăşământ, care trebuie spălate uşor.) Atunci când consumi frunza de kale, buzunarele cu bacterii benefice se comprimă şi le prind în interiorul lor, astfel încât trec de multe ori de acidul din stomac. Atunci când ajung în intestine, aceste milioane de microorganisme au efecte fenomenale asupra digestiei şi sistemului imunitar, ajungând până în ileu şi stimulând producţia şi stocarea vitaminei B12.

O bucată proaspătă de kale nespălată, ruptă direct dintr-o grădină organică, o mână de germeni sau un măr rupt dintr-un pom care nu a fost stropit cu pesticide – depăşesc ca valoare toate probioticele create la sol sau în laboratoare, ori în alimentele fermentate. Chiar dacă ai mâncat un singur astfel de produs plin cu microorganisme elevate o singură dată în viaţă, acesta te-a protejat cu siguranţă într-o oarecare măsură, fără măcar să îţi dai seama. De bună seamă, cu cât mănânci mai multe astfel de produse proaspete şi nespălate, fără chimicale şi ceară, cu atât mai mari sunt beneficiile de care te poţi bucura.

De remarcat că prebioticele au devenit extrem de populare în ultima vreme. De fapt, termenul se referă la consumul anumitor fructe şi legume care alimentează bacteriile productive existente deja în intestine. Adevărul este că fiecare fruct şi fiecare legumă proaspătă pe care le consumi alimentează aceste bacterii benefice.

Un alt lucru pe care îl poţi face este să îţi procuri probiotice de bună calitate din magazine, inclusiv din gama celor crescute la sol. Chiar şi aşa, ar fi bine să dublezi acest lucru cu consumul de produse proaspete, căci nimic nu se poate compara cu acestea. Ingerarea microorganismelor elevate de pe o salată proaspătă sau de pe coaja unui fruct echivalează cu un motor cu 9000 de cai-putere, în timp ce probioticele din magazine nu au decât puterea unui măgar miniatural.

Regenerarea florei intestinale prin consumul alimentelor crude, proaspete şi nespălate îţi poate restabili rapid sănătatea gastrointestinală. Aceasta este – între altele – cea mai bună manieră de a trata mutaţiile genei MTHFR şi alte probleme asociate cu procesul de metilaţie. De remarcat în treacăt că ceea ce numesc comunităţile medicale „mutaţie a genei MTHFR” este o expresie incorectă, căci oamenii care au această condiţie nu suferă de o genă defectă, ci doar de o suprasarcină toxică în organismul lor care împiedică conversia substanţelor nutritive în micronutrienţi. Aceste microorganisme puternice pot reduce nivelul homocisteinei şi pot inversa diagnosticul de mutaţie a genei MTHFR.

Dacă ţi-ai regenerat capacitatea stomacului de a produce acid clorhidric, dacă ai eliminat metalele grele din intestinele tale şi alimentele care îţi irită digestia, şi dacă ţi-ai refăcut capacitatea intestinelor de a produce vitamina B12 prin restabilirea nivelului adecvat de bacterii benefice, problemele digestive pe care le ai (oricare ar fi acestea) se vor vindeca.

 

Explicaţii legate de modele, trendurile şi miturile legate de sănătatea intestinelor

Există mai multe trenduri legate de sănătatea intestinelor, unele acceptate de medicina oficială, altele doar de cea alternativă, dar toate extrem de neproductive, iar uneori de-a dreptul nesăbuite. Atunci când nu se simt bine, foarte mulţi oameni devin disperaţi, dispuşi să încerce orice şi gata să se lase convinşi de tratamentele la modă din momentul respectiv. Sfatul meu este să fii precaut cu astfel de trenduri. Iată o descriere a celor mai populare trenduri în această privinţă, inclusiv o descriere a motivelor pentru care ar trebui să te fereşti de ele.

 

Suplimentele cu acid clorhidric

Există suplimente care pretind că îi asigură stomacului tău acidul clorhidric care îi lipseşte sub formă de pastile. Chiar dacă nu sunt neapărat rău intenţionate, ele generează totuşi două probleme.

Pe de o parte, ele nu ajută stomacul să producă propriul său acid clorhidric.

Pe de altă parte, şi ceea ce este mai important, producătorii acestor suplimente nu realizează că acidul clorhidric din stomac nu reprezintă o singură substanţă chimică. Deşi ştiinţa oficială nu a descoperit încă acest lucru, stomacul găzduieşte un amestec complex de şapte acizi diferiţi. (Acest adevăr va ieşi la lumină în aproximativ un deceniu, în alte surse decât această carte.)

Suplimentele nu oferă decât unul singur din aceşti şapte acizi care alcătuiesc acidul clorhidric stomacal (digestiv), aşa că această soluţie este extrem de incompletă.

Ceea ce este încă şi mai rău, suplimentele pot împiedica procesul de reconstrucţie a fluidelor digestive ale stomacului prin crearea unui dezechilibru chimic care favorizează un singur tip de acid din cei şapte. Până la cercetarea şi înţelegerea profundă a acestui mecanism, suplimentele cu acid clorhidric nu reprezintă o opţiune ideală.

Din fericire, aceste suplimente nu pot face foarte mult rău. Pe de altă parte, este infinit mai indicat să bei un pahar mare cu suc de ţelină în fiecare zi. Numai în acest fel îţi vei putea restabili complet producţia de acid clorhidric a stomacului tău, redobândindu-ţi astfel starea de sănătate.

 

Bicarbonatul de sodiu şi Candida

Foarte mulţi oameni recomandă folosirea bicarbonatului de sodiu (adică a prafului de copt) ca tratament. Ei cred că vinovatul din spatele problemelor lor digestive este Candida, datorită trendului pe termen lung al diagnosticelor legate de această ciupercă. Aceşti oameni îşi imaginează că bicarbonatul de sodiu, care este extrem de alcalin, va bloca înmulţirea ciupercii, care – cred ei – înfloreşte într-un mediu acid.

Aproape tot acest şir de argumente este greşit. Singura excepţie este că, într-adevăr, foarte mulţi microbi prosperă în mediul acid. Candida nu este însă decât rareori cauza problemelor lor gastrointestinale. Atunci când intestinele sunt disfuncţionale din cauza metalelor grele, este posibil să îţi dezvolţi infecţii din cauze diferite, inclusiv din cauza Candidei, dar aceasta nu reprezintă decât un efect secundar, şi de cele mai multe ori nu unul foarte grav.

În realitate, cel mai negativ efect care poate rezulta în urma unui nivel ridicat de Candida este iritarea anumitor porţiuni ale intestinului şi/sau colonului, care formează bătături şi împiedică într-o mică măsură absorbţia hranei. În aproape toate cazurile, nu există alte efecte negative în urma infestării cu Candida (vezi capitolul 9).

Bicarbonatul de sodiu este oricum ineficient împotriva Candidei. În general, el nu îţi ajută deloc intestinele. Dimpotrivă, este foarte abraziv şi nu face decât să creeze un dezechilibru. Dacă iei o doză prea mare de bicarbonat de sodiu, se pot întâmpla următoarele lucruri:

·         Spasme gastrice, adică răsucirea şi îngustarea tractului intestinal şi colonului.

·         O criză homeostatică în organism, care trebuie să facă un efort deosebit pentru a-şi restabili echilibrul după ce este invadat de o substanţă atât de alcalină.

·         O criză toxică. Deşi bicarbonatul de sodiu nu ridică în general probleme pentru organism, peste un anumit nivel el devine un iritant pentru stomac şi pentru tractul intestinal. În unele cazuri acest lucru poate provoca diaree, vomă, balonare severă şi/sau alte tipuri de disconfort.

·         Înrăutăţirea infestării bacteriene şi fungice, întrucât bicarbonatul de sodiu perturbă bacteriile benefice şi slăbeşte sistemul imunitar.

·         Înrăutăţirea problemelor digestive, întrucât bicarbonatul de sodiu neutralizează acidul clorhidric şi contribuie astfel la sindromul intestinelor permeabile. În plus, interferează cu absorbţia alimentelor în intestine.

Există multe argumente împotriva folosirii bicarbonatului ca „remediu”. Personal, am cunoscut foarte mulţi oameni care au avut probleme mari după ce l-au folosit.

 

Diatomitul

O altă modă constă în încercarea de a vindeca intestinele prin consumul de diatomit, o rocă sedimentară moale care este măcinată într-o pulbere fină. Unii oameni cred că diatomitul are capacitatea de a ucide paraziţii şi de a elimina toxinele din intestine.

În realitate, această substanţă nu are nici un efect util asupra intestinelor. Dimpotrivă, ea poate fi extrem de periculoasă pentru sănătatea celor sensibili şi suferinzi.

Diatomitul se depune tenace pe pereţii tractului intestinal şi ai colonului, interferând sever cu capacitatea acestora de a absorbi substanţele nutritive din alimente. În plus, el perturbă producţia de acid clorhidric şi ucide bacteriile benefice. În unele cazuri, cauzează vomă şi diaree, urmate de spasme şi dureri gastrice de lungă durată.

Cu alte cuvinte, diatomitul generează toate efectele negative ale bicarbonatului de sodiu, doar că într-o măsură mult mai mare. Peste toate, este nevoie de luni de zile pentru a fi eliminat din sistem. De aceea, recomandarea mea fermă este să nu consumi vreodată diatomit.

 

Purificarea vezicii biliare

Un alt trend la modă este încercarea de a-ţi purifica vezica biliară de pietre şi toxine prin consumul unor amestecuri ciudate, cum ar fi un pahar de ulei de măsline, eventual amestecat cu diferite plante şi/sau suc de lămâie, boia sau sirop de arţar.

Oamenii cred că aceste amestecuri cu ulei funcţionează, întrucât la o zi după ce le beau în fecalele lor apar ceea ce ei consideră a fi pietre la vezica biliară. În realitate, acestea sunt chiar uleiul băut. Atunci când organismul primeşte o cantitate mare de ulei, sistemul digestiv foloseşte mucozităţi pentru a-l transforma în nişte biluţe mici (uneori de culori diferite, în funcţie de alimentele aflate în diferite părţi ale tractului intestinal), ce pot fi evacuate cu uşurinţă, cu scopul de a-şi proteja ficatul epuizat.

Am cunoscut oameni care au făcut ani la rând astfel de purificări ale vezicii biliare, dar care elimină de fiecare dată sute şi sute de „pietre” mari. Dacă această metodă ar funcţiona într-adevăr, ar însemna că în vezica biliară există mii de pietre, deşi acest organ este foarte mic şi poate încăpea în palma unei mâini. Este practic imposibil ca el să producă şi să găzduiască atâtea pietre. Dacă acestea ar fi evacuate, ele ar deveni captive în canalul vezicii, iar bolnavul ar fi dus de urgenţă la spital pentru a fi operat.

Pietrele la vezica biliară sunt alcătuite din proteine, bilă şi colesterol. Nu este necesar să înghiţi o cantitate foarte mare de ulei de măsline (riscând să te îmbolnăveşti) pentru a le elimina. Cea mai bună modalitate de a elimina aceste pietre constă în reducerea consumului de proteine dense şi în adoptarea unei diete în care să predomine fructele şi legumele bogate în sodiu şi care conţin bioacizi sănătoşi. Printre alimentele care dizolvă pietrele la vezica biliară se numără spanacul, varza kale, ridichile, frunzele de muştar, ţelina, lămâile, portocalele, grepfrutul şi limele. Consumă mai multe alimente din lista de mai sus şi bea în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară un pahar de apă cu suc de lămâie.

O alternativă sigură şi uluitor de eficientă pentru dizolvarea pietrelor la vezica biliară şi pentru regenerarea ficatului constă în stoarcerea sucului câtorva tulpini de sparanghel proaspăt şi amestecarea lui cu sucul altor ingrediente care îţi plac.

Cea mai bună modalitate de a preveni formarea de noi pietre în vezica biliară constă în respectarea recomandărilor din acest capitol pentru crearea şi menţinerea unui intestin sănătos.

 

Alimentele fermentate

Îţi propun să ne întoarcem puţin în timp, înainte de inventarea frigiderelor. Timp de mii de ani, oamenii şi-au adunat recoltele şi le-au depozitat în vase, pentru a putea supravieţui peste iarnă. De-a lungul acestui interval de timp, alimentele treceau printr-un proces misterios care împiedica descompunerea lor totală, prezervându-le. Spre exemplu, în Rusia oamenii puneau varza în butoaie şi o lăsau să se dizolve până se transforma într-un fel de gelatină. Astfel a apărut varza murată.

Acest proces de fermentare era foarte important, căci fără el oamenii ar fi murit de foame. La acea vreme nu existau supermarketuri la care se te opreşti în drum spre casă, sau congelatoare şi frigidere pentru stocarea alimentelor.

În zilele noastre, alimentele fermentate au căpătat un statut foarte glorios, fiind considerate o garanţie a stării de sănătate. Lucrurile nu stau însă chiar aşa.

Există o concepţie greşită care spune că de vreme ce aceste alimente fermentate i-au ajutat pe oameni timp de mii de ani, ele trebuie să aibă neapărat mari beneficii pentru starea de sănătate. În realitate, ele i-au ajutat pur şi simplu pe oameni să supravieţuiască. În acele vremuri, un aliment bine prezervat reprezenta diferenţa dintre viaţă şi moartea prin înfometare. Prin urmare, este mai corect să privim aceste alimente din perspectiva istorică reală, şi nu ca un remediu pentru sănătate.

Aşa-zisele probiotice din alimentele fermentate nu sunt dătătoare de viaţă. Bacteriile din ele se hrănesc din descompunerea plantelor, stimulând moartea, nu viaţa. Atunci când un animal moare în pădure, acestea sunt bacteriile care îi descompun corpul.

Prin urmare, ele sunt foarte diferite de bacteriile benefice despre care am discutat mai devreme în acest capitol. Microorganismele elevate care trăiesc pe suprafaţa fructelor şi legumelor stimulează viaţa, având un rol de regenerare asupra intestinelor tale, care sunt vii. Cu alte cuvinte, ele au o forţă vitală pe care bacteriile din alimentele fermentate nu o au.

Atunci când vorbim de bacteriile benefice, foarte mulţi oameni se gândesc la iaurt, întrucât au fost condiţionaţi să creadă că probioticele din acesta susţin sănătatea intestinelor. În cazul oamenilor bolnavi, iaurtul nu este însă recomandat, la fel ca şi celelalte produse lactate (brânzeturile), care au foarte multe efecte nocive. De altfel, dacă iaurtul a fost pasteurizat, acest proces a ucis oricum toate probioticele. Bacteriile benefice care înfloresc în iaurtul crud (nepasteurizat) nu pot trece de acidul clorhidric din stomac şi mor, aşa că nu ajung niciodată în tractul intestinal.

Marea majoritate a alimentelor fermentate – kimchi, varză murată, diferite tipuri de salamuri, sos de soia, ceai kombucha, şi aşa mai departe – cultivă bacterii din alimente moarte, care sunt inutile pentru intestine.

În cazul celor mai mulţi dintre oameni, aceste bacterii nu fac nici un rău. Ele trec pur şi simplu prin tractul digestiv şi sunt expulzate rapid de organism, care le consideră nenecesare. Personal, nu mă opun în nici un caz consumării lor.

Există totuşi oameni al căror organism reacţionează mult mai sever, percepând bacteriile ca pe nişte invadatori străini şi reacţionând excesiv în efortul de a le izgoni. Acest lucru poate conduce la balonare, dureri de stomac, gaze, greaţă şi/sau diaree. Astfel de simptome rămân totuşi temporare, încheindu-se după eliminarea completă a bacteriilor.

Prin urmare, dacă îţi plac alimentele fermentate, le poţi consuma în continuare pentru gustul lor unic. Dacă te deranjează totuşi la stomac (sau dacă nu îţi plac pur şi simplu), nu le consuma. Te asigur că nu pierzi nimic, căci ele nu îţi oferă vreun beneficiu intestinal.

Dacă eşti de părere că alimentele fermentate conferă mari beneficii, îţi faci iluzii. Acidul clorhidric din stomacul tău este extrem de sensibil la bacteriile pe care le conţin aceste alimente, aşa că ucide bacteriile neproductive chiar dacă acestea sunt inocente, întrucât le consideră un inamic. Nu la fel procedează însă cu bacteriile dătătoare de viaţă de pe alimentele vii proaspăt culese. Bacteriile care există pe o frunză de kale proaspăt smulsă din grădină nu pot fi practic distruse de acidul clorhidric. De aceea, dacă urmăreşti să îţi îmbunătăţeşti starea de sănătate, acestea sunt bacteriile pe care trebuie să le cultivi.

 

Oţetul de mere

Dacă eşti îngrijorat din cauza sănătăţii intestinelor tale şi cauţi remedii, fereşte-te de mitul oţetului de mere.

Nu doresc să mă înţelegi greşit. Acesta este de departe cel mai benefic, mai sănătos şi mai sigur dintre toate tipurile de oţet. El este cu siguranţă mai bun pentru organismul tău decât oţetul din vin alb şi roşu, decât cel balsamic, decât cel din orez, etc. În plus, este într-adevăr ideal pentru folosirea pentru uz extern, cum ar fi tratarea urticariilor, a problemelor scalpului şi chiar a rănilor. Pe de altă parte, atunci când este consumat intern, el irită intestinele deja afectate de o altă boală şi nu te ajută să te vindeci.

Dacă nu poţi rezista fără oţet, foloseşte un oţet de mere de calitate, de preferinţă neprocesat şi viu.

 

Studiu de caz: A putut să mănânce din nou

Încă din adolescenţă, stomacul lui Jennifer a fost extrem de sensibil. Jennifer avea frecvent dureri de stomac, iar din când în când făcea constipaţie sau diaree. Ea nu ştia niciodată cum va reacţiona stomacul ei la orice mânca. În anii care au urmat, pierderea apetitului ei fost adeseori o sursă de dispute cu restul familiei sale.

De-a lungul multor ani, Jennifer s-a dus de la un doctor la altul. Unul i-a spus că cel mai probabil îşi doreşte atenţie, deşi acesta era ultimul lucru pe care şi-l dorea Jennifer. Adevărata ei dorinţă era să scape de dureri şi de disconfort, astfel încât să se poată focaliza asupra lucrurilor care îi plăceau, cum ar fi voluntariatul la adăpostul local pentru animale.

În cele din urmă, la vârsta de 25 de ani, un gastroenterolog i-a diagnosticat lui Jennifer sindromul colonului iritabil. Deşi nu i-a explicat acest lucru, această etichetă nu însemna altceva decât că specialistul nu avea habar ce se ascunde dincolo de această boală misterioasă.

Lui Jennifer i s-a părut însă reconfortant să aibă un nume pentru simptomele sale. De aici şi până la o alinare reală a lor mai era însă o distanţă lungă.

În continuare, Jennifer a apelat la medicina alternativă. Ea a găsit un terapeut renumit care a constatat că era alergică la glutenul din grâu şi la produsele lactate precum laptele şi brânzeturile. De aceea, i-a recomandat să elimine aceste alimente din dieta ei şi să ia cât mai multe probiotice. O altă concluzie a specialistului a fost că Jennifer suferea de Candida. Prin urmare, el i-a interzis consumul de alimente care conţineau zahăr procesat sau natural, inclusiv de fructe.

Timp de şase luni, Jennifer a încercat să ţină regimul recomandat de doctor: a mâncat pui de două ori pe zi, foarte multe legume proaspete şi salate cu ton sau cu ouă fierte. Deşi respecta cu stricteţe regulile noii sale diete, o dată pe lună Jennifer era copleşită de dorinţa de a mânca ceva dulce, aşa că mânca o bucată de prăjitură preparată de bunica ei. A observat într-adevăr o anumită îmbunătăţire minoră: nu mai făcea diaree. Celelalte simptome – constipaţia, durerile la stomac şi balonarea – nu i-au dispărut însă.

Frustrată, Jennifer s-a decis să caute un alt specialist în medicina alternativă. Acesta i-a spus că are nu doar o alergie la grâu şi lactate, plus o problemă legată de Candida, dar este absolut sigur că suferă inclusiv de sindromul intestinelor permeabile. De aceea, i-a schimbat din nou dieta, punând-o să mănânce numai carne de pui, roşie şi de peşte, ouă şi salate din frunze verzi, adică aproape exclusiv proteine. Pe de altă parte, nu avea voie să mănânce cereale, fasole şi legume cu amidon, dar îşi putea permite din când în când câte un măr verde din varietatea Granny Smith[4]. Pentru a-i trata Candida şi sindromul intestinelor permeabile, medicul i-a prescris de asemenea un supliment vegetal pentru curăţarea intestinelor.

Timp de opt luni, Jennifer a respectat noul regim, dar tot nu a obţinut vreun rezultat pozitiv. Dimpotrivă, ea a început să se simtă din ce în ce mai obosită, să sufere de ceaţă mentală, să se constipe chiar mai mult decât înainte, iar balonarea ei a atins cote aproape insuportabile. Jennifer a ajuns să se simtă neatrăgătoare, şi în plus aproape că nu mai putea ieşi în oraş cu prietena ei cea mai bună, care era vegetariană, căci îi era foarte greu să găsească ceva de mâncare care să corespundă atât regimului ei, cât şi stilului de viaţă al prietenei sale. După un deceniu de probleme digestive nerezolvate, Jennifer a ajuns la concluzia că izolarea şi suferinţa erau probabil destinul ei în această viaţă.

Într-o bună zi, mama ei i-a povestit unei prietene ce se întâmpla cu fiica sa, iar aceasta i-a dat numărul meu de telefon. Încă de la prima citire, Spiritul m-a informat că stomacul Jennifer nu mai producea practic deloc acid clorhidric, fapt care îi provoca o permeabilitate la amoniac. Proteinele care putrezeau în intestinele sale creau amoniac, un gaz care îi inflama întreaga zonă intestinală, îi dădea dureri şi o balona atât de tare încât i se părea că este gravidă.

Pe de altă parte, Jennifer avea metale grele depozitate în intestine, iar microorganismele atât de necesare pentru sănătatea intestinului subţire, inclusiv a ileului, erau practic inexistente. Era adevărat că Jennifer era alergică la grâu şi la gluten în general, precum şi la fasole, porumb, ulei de rapiţă şi ouă, aşa că trebuia să evite în continuare aceste produse. De asemenea, începuse să îşi dezvolte o alergie la proteinele de origine animală, întrucât intestinele sale nu le puteau diviza şi digera. Mai mult, avea ficatul leneş şi obosit, din cauza excesului de grăsimi de origine animală.

I-am recomandat imediat lui Jennifer să bea de două ori pe zi câte 500 g de suc de ţelină proaspăt stors.

- Doctorul meu mi-a recomandat un amestec de sucuri verzi, mi-a spus imediat Jennifer. În ce fel diferă această recomandare de a lui?

I-am explicat că amestecul de sucuri nu restabileşte nivelul acidului clorhidric din stomac. Numai sucul de ţelină simplu şi băut pe stomacul gol poate face acest lucru.

Pentru a-i reduce stresul ficatului, copleşit de prea multele grăsimi, i-am recomandat lui Jennifer să nu mai mănânce carne decât o singură dată la două zile. În schimb, i-am spus că poate mânca orice legume şi fructe, dar mai ales avocado, banane, mere, toate fructele de pădure, papaya, mango, kiwi, cât mai multă salată verde şi spanac, la care să adauge zilnic un sfert de cană de coriandru proaspăt, pentru a se detoxifica de metalele grele.

Spre deosebire de ultima dietă pe care a ţinut-o, alcătuită aproape în totalitate din proteine de origine animală şi complet lipsită de fibre, fructele din dieta recomandată de mine au ajutat-o pe Jennifer să împingă alimentele prin intestinele sale inflamate, uşurându-i astfel aproape imediat constipaţia.

După o săptămână, starea de balonare a lui Jennifer s-a diminuat dramatic.

După o lună, ea nu s-a mai constipat niciodată.

În sfârşit, după trei luni, durerile, crampele, ceaţa mentală şi oboseala i-au dispărut ca prin farmec.

Stomacul ei a reînceput să producă o cantitate normală de acid clorhidric, iar permeabilitatea la amoniac i-a dispărut. În plus, ficatul lui Jennifer s-a degrevat suficient de mult pentru a putea digera corect grăsimile şi zaharurile, fapt care a ajutat-o – între altele – să slăbească cele câteva kilograme cu care se îngrăşase în anii din urmă.

Jennifer şi-a petrecut vara care a urmat consumând foarte multă varză kale şi foarte multe roşii organice, proaspete şi nespălate, din grădina bunicii sale. Microorganismele elevate de pe suprafaţa acestor legume i-au refăcut flora intestinală, îndeosebi cea din ileu, permiţându-i organismului ei să producă din nou vitamina B12.

În toamna care a urmat, Jennifer a reînceput să lucreze cu normă întreagă la un adăpost pentru animale. Ea şi prietena ei şi-au reînnodat prietenia, iar astăzi îşi petrec zilele de vineri pregătind mese vegetariene pentru un grup mai mare de prieteni de la adăpostul pentru animale.

Jennifer şi-a regăsit întru totul vitalitatea. La ora actuală ea poate mânca ocazional inclusiv alimentele „interzise” dacă se nimereşte la o petrecere sau acasă la un prieten, iar corpul ei nu mai reacţionează urât. Practic, ea nu a suferit niciodată de sindromul intestinelor permeabile sau de Candida – cele două diagnostice alternative care pun inutil pe drumuri atâţia oameni bolnavi.

 

Capitolul 18

Eliberarea creierului şi corpului de toxine

Oamenii nu au fost expuşi niciodată în întreaga lor istorie la un număr atât de mare de substanţe otrăvitoare ca în prezent. Între acestea se regăsesc metalele grele precum mercurul, aluminiul, cuprul, plumbul, nichelul şi cadmiul; poluarea aerului; medicamentele; substanţele chimice pulverizate prin nanotehnologie pe aproape orice produs industrial; pesticidele, erbicidele şi fungicidele; materialele plastice; produsele de curăţat; petrolul; dioxinele din ocean; şi mii de substanţe chimice noi introduse în mediul înconjurător în fiecare an. Toate aceste otrăvuri saturează rezervele de apă şi cad pe pământ din cer sub forma picăturilor de ploaie.

Marea majoritate a acestor substanţe sunt atât de noi încât va dura multe decenii până când ştiinţa va recunoaşte cât de nocive sunt ele pentru sănătatea noastră. De altfel, aceste riscuri nu vor fi descoperite decât dacă finanţarea şi bunul simţ vor fi orientate în direcţia justă, lucru foarte puţin probabil. Modul de operare al marii majorităţi a industriilor constă în lansarea cât mai curând pe piaţă a produselor lor, urmând să rezolve consecinţele mai târziu.

Prin urmare, cei mai mulţi dintre oameni conţin toxine pe care le-au avut întreaga lor viaţă şi care s-au îngropat în straturi extrem de adânci în organismul lor. Acestea sunt cele mai periculoase între toate. Spre exemplu, metalele grele toxice se pot oxida în timp, omorând celulele din vecinătatea lor.

Toxinele reprezintă ameninţări pe multiple planuri. Ele îţi otrăvesc organismul, îţi reduc capacitatea cerebrală şi îţi distrug ficatul, sistemul nervos central şi alte zone vitale din corp. Iar ceea ce este mai rău, atrag şi hrănesc cancerele, viruşii, bacteriile şi alţi invadatori care pot cauza probleme de sănătate foarte grave. De fapt, aceste toxine sunt principalii factori de declanşare a epidemiei curente de cancer şi a multor altor boli, precum Alzheimer.

În acest capitol voi identifica principalele toxine şi te voi învăţa cum te poţi elibera de ele, astfel încât să nu mai acumulezi continuu altele noi. Atât timp cât vom continua să trăim în această lume, va fi imposibil să ne ferim în totalitate de astfel de substanţe nocive. De aceea, voi insista îndeosebi asupra minimizării expunerii la ele, în măsura posibilului. Vom discuta de asemenea despre eliminarea toxinelor ajunse deja în organismul tău, pentru a te proteja de diferite boli potenţiale şi pentru a-i uşura sistemului tău imunitar misiunea de a te recupera şi de a te susţine.

Vestea bună este că tu poţi inversa oricând doreşti această intoxicare. În paginile care vor urma vei afla cum poţi prelua din nou controlul asupra bunăstării tale, astfel încât să rămâi sănătos foarte mulţi ani de acum înainte.

 

Mercurul

Timp de aproape 2500 de ani, oamenii au încercat să dovedească faptul că mercurul este un izvor de tinereţe. El a fost supranumit remediul suprem pentru toate bolile, secretul vieţii veşnice şi sursa înţelepciunii supreme. În medicina chineză tradiţională, mercurul era atât de venerat că foarte mulţi împăraţi au murit din cauza elixirurilor cu mercur pe care li le pregăteau vindecătorii lor, pretinzând că vor pune capăt tuturor relelor de care sufereau aceştia – ceea ce într-un fel chiar se întâmpla, dacă adoptăm o perspectivă mai morbidă asupra lucrurilor.

Mercurul nu era un remediu favorit numai în Asia de Est. În întreaga Anglie şi în restul Europei, elixirurile cu mercur erau la fel de venerate. După descoperirea Lumii Noi, ele au traversat oceanul, devenind la fel de populare şi aici. Prin anii 1800, universităţile medicale din Statele Unite şi din Anglia scoteau medici pe bandă rulantă, iar primul protocol pe care îl predau ele studenţilor lor era să îi dea pacientului un pahar cu apă cu mercur, indiferent de vârsta, sexul sau problemele sale. Acest „tratament” era o metodă extrem de comună pentru a provoca pierderea sarcinii şi pentru tratarea aşa-numitei „isterii feminine” (care nu era altceva decât încercarea femeilor mai curajoase de a spune ce gândesc).

Secolul XIX nu a fost propriu-zis o Epocă de Piatră. În cele din urmă, medicii şi-au dat seama că mercurul era o toxină periculoasă care distrugea viaţa celor care se jucau cu el, care îl consumau sau chiar care îl atingeau. Trecuseră deja multe secole de când oamenii au asistat la milioane de vieţi pierdute din cauza expunerii la mercur. În acest caz, cum se face că această substanţă a continuat să fie atât de favorizată?

Unul din factori a fost marele demon din spatele mercurului. Acesta a fost suficient pentru ca mercurul să fie recomandat în mod forţat ca remediu universal.

Mişcarea pro-mercur şi-a atins apogeul pe la jumătatea anilor 1800. Doctorii erau mai accesibili ca oricând în istorie oamenilor din toate domeniile vieţii, ceea ce – aparent – era un lucru bun. Pe măsură ce un număr din ce în ce mai mare de oameni se lăsau consultaţi de aceşti absolvenţi de universităţi, observatorii au constatat însă că foarte mulţi din aceşti pacienţi rămâneau cu tremurături imposibil de controlat, cu convulsii, febră, nebunie, crize de furie, ticuri corporale, tresăriri şi bolboroseli. În scurt timp, a început să devină evident că o vizită la doctor putea conduce la otrăvire.

Spre exemplu, să spunem că o soţie şi o mamă a cinci copii îşi trimitea soţul la doctor pentru a-l ajuta cu guta sa. Când se întorcea acasă, acesta făcea spume la gură, vorbea în rime, iar ochii i se roteau în cap. După o astfel de experienţă, familia respectivă nu se mai întorcea niciodată la doctor.

După ce această realizare s-a răspândit, a urmat o perioadă de 25 de ani în care profesia medicală a cam şomat. Oamenii preferau să îşi asume riscul bolilor decât să se ducă la un doctor şi să îşi scurteze astfel viaţa. Universităţile medicale au atins pragul de jos în materie de finanţare.

Pe de altă parte, vindecătorii şi terapeuţii naturişti au profitat de această pauză binevenită pentru a câştiga o anumită credibilitate. În această scurtă perioadă de timp s-au născut primele forme de homeopatie, de tratament chiropractic şi alte tipuri de tratamente alternative, a căror popularitate a explodat literalmente.

Forţaţi de nevoie, medicii tradiţionalişti s-au regrupat şi au început să îşi facă reclamă, declarând că nu mai oferă băuturi cu argint viu (mercur lichid). În acest fel, medicina tradiţională şi-a recâştigat o oarecare credibilitate.

Dar demonul din spatele mercurului continua să facă planuri pentru expunerea populaţiei la acesta, aşa că a început să opereze prin mijloace ascunse, dar foarte inventive, pentru a continua să pătrundă în organismul oamenilor. Noile industrii au început astfel să îşi deverseze deşeurile cu mercur în apele râurilor, lacurilor şi pâraielor, dar au creat şi noi medicamente cu mercur, la începutul secolului XX. Peste toate, dentiştii au început să folosească plombe cu mercur.

Una din industriile care se baza foarte mult pe mercur era cea a pălăriilor, care utiliza o soluţie pe bază de mercur care accelera foarte mult procesul de împâslire. Aşa s-a născut expresia „nebun ca un pălărier”. Într-adevăr, după ce începeau să lucreze într-o fabrică de pălării, oamenii mureau într-un interval de timp de 3-5 ani. Şi nu doar muncitorii erau expuşi la mercur. Toţi oamenii care purtau o pălărie cu fetru în anii 1800 şi în prima jumătate a secolului XX se intoxicau cu mercur ori de câte ori le transpira capul. (Apropo, nu încerca niciodată pălăriile vechi din magazinele cu antichităţi.)

Aproape toate cazurile de boli mintale ale epocii s-au datorat intoxicaţiei cu mercur. Azilurile din secolul XIX şi din primele decenii ale secolului XX erau pline cu oameni care experimentau o stare de nebunie şi convulsii. Şi care crezi că era principalul tratament care le era aplicat? Simplu: noi preparate cu mercur, sau pastile cu mercur pe care sărmanii pacienţi erau nevoiţi să le înghită. Principalul motiv pentru care depresia lui Abraham Lincoln s-a înrăutăţit atât de grav a fost folosirea pastilelor cu mercur. Depresia însăşi a început în urma consumului câtorva pahare cu un elixir „medicinal” cu mercur.

 

Secretul murdar

De ce insist atât de mult asupra mercurului? Deoarece el reprezintă secretul murdar despre care nimeni nu are voie să vorbească. Ne este interzis să discutăm despre ravagiile făcute de această toxină de-a lungul istoriei, care continuă până în momentul prezent. Mercurul poate fi toxic chiar şi dozele cele mai infime, invizibile pentru ochiul liber. Avertismentele de gen: „ATENŢIE: MERCUR” nu sunt deloc întâmplătoare.

Dacă ar fi după demonul mercurului, ar trebui să credem că acesta este inofensiv, ba chiar bun pentru noi. Încă şi mai bine, el ar trebui ascuns în totalitate, iar oamenii nici nu ar trebui să ştie că există. Mercurul nu dispare niciodată din organism, dacă nu iei măsuri specifice pentru a te detoxifica de el. El se transmite inclusiv copiilor, din generaţie în generaţie, secole la rând. Este aproape sută la sută sigur că strămoşii tău au consumat elixiruri cu mercur. Prin urmare, părinţii tăi conţin acest mercur în organismul lor, moştenindu-l de la părinţii lor. Acelaşi mercur ţi-a fost transmis ţie, încă din momentul concepţiei. Unii oameni conţin în corp un mercur vechi de o mie de ani.

Mercurul aruncă asupra sufletului o umbră nemiloasă şi malefică, ce face ravagii. Acest metal greu toxic devin astfel parte integrantă din noi, reflectându-se asupra stării noastre de sănătate.

Lăcomia, neglijenţa, întunericul şi ignoranţa sunt principalii factori care i-au permis mercurului să producă daune atât de devastatoare asupra populaţiei umane. Proprietarilor de mine de mercur din trecut nu le păsa că muncitorii lor mureau ca muştele, la doar şase luni până la trei ani de când începeau să muncească în minele lor. Singurul lucru de care le păsa erau profiturile obţinute.

Ce bine a făcut vreodată mercurul oamenilor? Nici unul. El nu a făcut nimic pentru noi. Absolut nimic! Este doar o neurotoxină nenecesară. Cu siguranţă ar fi putut fi înlocuit în produsele medicale şi industriale cu altceva mai sigur.

A trecut epoca de înflorire a mercurului? S-a terminat coşmarul? Au revenit oamenii la bunul simţ, învăţând să evite cu orice preţ mercurul, de dragul umanităţii, al sănătăţii şi al bunăstării generale? Al copiilor lor?

Nici vorbă! Singurul lucru care s-a întâmplat este că astăzi se vorbeşte mult mai discret despre el. Altminteri, îl regăsim în continuare pretutindeni, inclusiv pe degetele noastre, unde ajunge în maniere extrem de controversate.

Datorită vieţii moderne, de-a lungul timpului organismul acumulează metale grele toxice precum mercurul. Noi suntem expuşi în permanenţă la această toxină, care alunecă literalmente printre crăpături. Metaforic vorbind, mercurul alunecă printre crăpăturile sistemului de îngrijire medicală şi ale celui industrial. La modul mai literal, el este absorbit de organismul uman şi pătrunde în crăpăturile (circumvoluţiunile) creierului. Absolut toţi oamenii au un anumit nivel de mercur în corpul lor. Acest lucru este inevitabil.

De ce trebuie să ne pese de acest lucru?

Deoarece mercurul este cel mai important aliment între toate pentru cancere, viruşi şi bacterii. Expunerea la mercur generează inflamaţii şi îi poate face pe oameni captivi unui număr enorm de simptome şi de condiţii, printre care depresia, anxietatea, ADHD, autism, tulburarea bipolară, afecţiuni neurologice, epilepsie, zona zoster, amorţeli, ticuri, tresăriri, spasme, bufeuri de căldură, palpitaţii la inimă, pierderea părului, pierderi de memorie, confuzie, insomnie, pierderea libidoului, oboseală, migrene şi afecţiuni ale tiroidei.

Cât de des li se spune oamenilor că sunt singurii responsabili pentru depresia de care suferă, sau pentru alte condiţii medicale? În realitate, acesta este jocul demonului mercurului, care cultivă filozofia „daţi vina pe victimă”. Aceste simptome depresive nu sunt altceva decât mercurul care vorbeşte în locul pacientului fără consimţământul acestuia.

Uneori, mercurul merge dincolo de etapa ostaticului şi elimină complet sufletul persoanei, prin Alzheimer, Parkinson, demenţă senilă sau atac cerebral. Situaţia este foarte gravă. Mercurul a rănit şi a ucis deja peste un miliard de persoane.

Nimănui nu îi place boala Alzheimer, care este teribilă şi înfricoşătoare. Ea devine însă din ce în ce mai comună – şi este cauzată în proporţie de sută la sută de mercur. Această informaţie nu a mai fost răspândită vreodată pe pământ, aşa că o repet: mercurul este responsabil în proporţie de sută la sută pentru Alzheimer. De-a lungul vieţii tale nu vei auzi vreodată acest adevăr rostit de altcineva.

Industria medicală nu va da niciodată vina pe mercur pentru această condiţie sau pentru oricare alta, căci atunci toate degetele ar arăta către Omul cu Mercurul, al cărui nume real nu este cunoscut. El este cel responsabil pentru folosirea acestei toxine îngrozitoare în industria medicală, încă de la originile acesteia.

Şi până acum nu am comentat decât partea de suprafaţă a secretului murdar al mercurului.

Dacă nu putem împiedica deocamdată demonul mercurului să ne expună pe noi şi pe copiii noştri la acest metal greu toxic, noi avem totuşi latitudinea de a ne prelua frâiele destinului în propriile mâini, devenind conştienţi de situaţiile care ne pot face rău. Pentru a te proteja pe tine şi familia ta, tu trebuie să pui la îndoială totul.

O altă modalitate de a prelua din nou controlul asupra corpului nostru constă în eliminarea mercurului deja acumulat de la generaţiile anterioare şi în urma expunerii de zi cu zi la el. În acest scop, trebuie să integrăm programele de detoxificare în rutina noastră zilnică.

Viaţa ta este extrem de preţioasă, foarte importantă şi absolut sacră. De aceea, tu meriţi să ştii ce poţi face pentru a ţi-o proteja.

 

Peştii oceanici

Una din multele modalităţi prin care oamenii ingerează mercur este consumul de peşti oceanici. Acest metal greu există în toţi peştii oceanici, dar mai ales în ton, peştele-spadă, rechin şi ceilalţi peşti mari şi cu carnea grasă. Oceanele noastre sunt infestate cu mercur, inclusiv cu cel deşertat de fabrici şi uzine în trecut şi în prezent. Mai devreme sau mai târziu, acest mercur ajunge în farfuriile noastre cu salată de peşte.

O modalitate de a reduce acest risc constă în a mânca peşti mici, cum ar fi sardinele şi macroul. Somonul sălbatic este şi el relativ sigur, dacă este consumat cu moderaţie.

 

Plombele dentare

Plombele dentare reprezintă o altă sursă comună de expunere la mercur. Foarte mulţi oameni au astfel de plombe argintii în gură, sau le-au avut cândva.

În ultima vreme a devenit o modă foarte populară să te duci la un dentist holistic şi să îţi scoţi toate plombele cu mercur. La prima vedere pare o acţiune de bun simţ, dar trebuie să fii totuşi foarte atent. Eliminarea simultană a tuturor plombelor poate conduce la o expunere extrem de ridicată la mercur, indiferent de tehnicile şi de modalităţile de protecţie folosite de dentist. Această expunere poate forţa la maxim sistemul imunitar, fiind un factor de declanşare a multor probleme de sănătate.

Cunosc oameni care şi-au eliminat simultan până la zece plombe. În consecinţă, nivelul trombocitelor lor din sânge a scăzut atât de mult încât aproape că au murit.

Cel mai bine este să îţi elimini plombele numai atunci când tratarea dintelui care le conţine impune acest lucru, de pildă dacă umplutura plombei devine instabilă sau dacă dintele este deteriorat. Dacă nu ai probleme cu dinţii, dar te temi de mercur şi doreşti să îţi elimini plombele din gură, nu elimina mai mult de o plombă o dată. Programează-ţi cel puţin o lună între două extrageri de plombe.

Dacă ţi-ai eliminat deja toate plombele metalice, este bine să începi un program de purificare pentru a te proteja.

Pe de altă parte, dacă faci carii noi, selectează cea mai bună opţiune de plombă ceramică din câte există. Porneşte de la premisa că orice este mai bun decât o plombă cu mercur.

 

Detoxificarea de metalele grele

Cea mai bună modalitate de detoxificare de metalele grele constă în a consuma zilnic următoarele cinci ingrediente:

·         Suc de orz verde sub formă de pulbere: extrage metalele grele din splină, tractul intestinal, pancreas şi sistemul reproducător. Pulberea de orz verde pregăteşte mercurul pentru o absorbţie completă de către spirulină. Bea zilnic 1-2 linguriţe amestecate cu apă sau cu un suc natural.

·         Spirulină (de preferinţă din Hawaii): extrage metalele grele din creier, sistemul nervos central şi ficat, şi absoarbe metalele grele extrase de sucul de orz verde. Bea zilnic 2 linguriţe amestecate cu apă, apă de cocos sau suc natural.

·         Coriandru (frunze): pătrunde în locurile cel mai greu accesibile şi extrage metalele grele acumulate de ani de zile. Amestecă o cană de coriandru într-un shake natural sau adaugă planta la salate.

·         Afine de pădure (numai din statul Maine): extrag metalele grele din creier. Vindecă şi repară golurile rămase după extragerea metalelor grele, lucru extrem de important pentru ţesutul cerebral. Acesta este cel mai puternic aliment pentru inversarea bolii Alzheimer. Consumă cel puţin o cană pe zi.

·         Alge dulse (roşii) din Oceanul Atlantic: se leagă de mercur, plumb, aluminiu, cupru, cadmiu şi nichel, şi traversează bariera din vase de sânge către creier. Spre deosebire de celelalte alge, dulse au o mare forţă de eliminare a mercurului pe cont propriu. Ele pătrund în locurile cele mai ascunse ale corpului în căutarea mercurului, se leagă chimic de acesta şi nu îşi mai desfac aceste legături chimice până când nu îl elimină complet din organism. Consumă 2 linguri de fulgi pe zi sau o cantitate egală de fâşii, dacă algele sunt integrale.

Pentru un efect optim, ar trebui să consumi toate cele cinci alimente şi suplimente într-un interval de 24 de ore. Dacă nu le poţi integra pe toate, consumă cel puţin 2-3 pe zi. Toate cele cinci alimente care elimină metalele grele lasă în urma lor substanţe nutritive puternice care repară daunele produse de metalele grele şi regenerează corpul. Dacă doreşti încă un aliment foarte bun, adaugă rădăcina de brusture la protocolul de mai sus.

Nu există modalitate mai eficientă pe pământ de eliminare a metalelor grele din organism decât acest proces. Dacă vei respecta riguros acest program de detoxificare de metalele grele vreme de o perioadă suficient de lungă de timp, vei constata o îmbunătăţire simţitoare a stării tale de sănătate. Personal, am văzut oameni care s-au recuperat în mod miraculos prin eliminarea generaţiilor succesive de mercur din organismul lor. Aproape că nu există ceva mai bun ce poţi face pentru sănătatea ta decât să extragi metalele grele din corpul tău.

De remarcat că există şi alte alimente şi plante medicinale, precum chlorella, cărora li se face reclamă că ar fi benefice pentru eliminarea metalelor grele. Fereşte-te de ele. Deşi chlorella este la modă în lumea suplimentelor alimentare, imprevizibilitatea ei o face mai puţin eficientă decât cele din lista de mai sus. Chlorella este iresponsabilă în ceea ce priveşte protejarea ta de pericolele mercurului.

 

Poluarea apei

În această eră modernă, apele planetei sunt din ce în ce mai poluate, deşi oamenii au înţeles demult cât de mult rău îi fac mediului înconjurător.

Din păcate, nu poţi face mare lucru pentru a evita poluarea aerului şi a apei (decât poate să te muţi într-o zonă mai curată din punct de vedere ecologic). Din fericire, poţi face foarte multe lucruri pentru a purifica apa pe care o bei.

O modalitate de a evita poluanţii locali constă în a-ţi cumpăra apă îmbuteliată. Dacă faci acest lucru, asigură-te că sticlele din plastic în care este păstrată apa nu conţin bisfenol A (BPA), o substanţă chimică industrială otrăvitoare. Deşi materialele plastice au defectele lor, apa îmbuteliată este mai sigură decât cea de la robinet, care conţine o concentraţie mult mai ridicată de produse secundare ale materialelor plastice.

Îţi poţi cumpăra de asemenea un filtru de bună calitate care elimină toate toxinele din apa de la robinet. Dacă optezi pentru această soluţie, cumpără-ţi un sistem care elimină metalele grele, clorul şi fluorul. (Multe comunităţi adaugă fluor la apă, pornind de la premisa greşită că este bun pentru sănătate. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Fluorul este un produs secundar al aluminiului şi este o neurotoxină în sine.)

Există sisteme de purificare a apei care folosesc un proces de osmoză inversată, în timp ce altele produc apă distilată. Ambele procese sunt extrem de eficiente, dar elimină împreună cu toxinele şi mineralele benefice. Dacă optezi pentru un astfel de sistem, cumpără-ţi oligoelemente ionice lichide şi adaugă-le la apă pentru a-i restabili acesteia conţinutul în minerale eliminate în urma procesului de osmoză inversată sau de distilare.

Un adaos minunat la orice apă procesată este puţin suc proaspăt de lămâie sau de limă. Datorită procesului de filtrare sau de procesare, apa şi-a pierdut calităţile vii, devenind o apă moartă. Adăugarea câtorva picături de suc de lămâie o reactivează şi o retrezeşte, datorită apei din suc, care este vie. În acest fel, apa ingerată devine mai bună şi mai capabilă să absoarbă şi să elimine toxinele din corpul tău.

 

Un ceai pentru detoxificarea de clor/fluor

Pentru o detoxificare puternică a clorului şi fluorului din organele tale şi din restul corpului, amestecă părţi egale de frunze de mur, frunze de zmeur, flori de hibiscus şi măceşe. Fă-ţi un ceai dintr-o lingură din acest amestec la o cană de apă fiartă şi bea-l.

 

Pesticidele, erbicidele şi fungicidele

Un alt risc foarte mare la care suntem supuşi cu toţii este cel de expunere la pesticide, erbicide şi fungicide.

Una din modalităţile de expunere sunt produsele alimentare convenţionale. Spre exemplu, roşiile neorganice sunt adeseori pulverizate cu astfel de substanţe în cantităţi excesive, pe care nu le reglementează nimeni. Noi putem ingera o cantitate mare de erbicid prin simplul consum de roşii convenţionale, precum şi prin consumul altor fructe şi legume neorganice. Singurul lucru pe care îl poţi face în acest caz este să speli bine suprafaţa acestor produse pentru a elimina cât mai multe toxine. Asta nu înseamnă că trebuie să te fereşti complet de fructe şi legume, căci substanţele lor nutritive sunt chintesenţiale pentru sănătate. Dacă este posibil, cumpără cât mai des produse organice.

În cazul în care consumi alimente de origine animală, acestea trebuie să fie cel puţin organice, dacă nu chiar crescute în libertate şi hrănite cu iarbă. Deşi conţin radiaţii absorbite în urma dezastrului produs la centrala nucleară de la Fukushima în anul 2011, cel puţin aceste produse conţin cantităţi inferioare de pesticide, erbicide şi fungicide. Produsele de origine animală neorganice conţin astfel de substanţe chimice în concentraţii foarte mari, într-o măsură mult mai mare decât fructele şi legumele convenţionale. (Vom mai vorbi în scurt timp despre radiaţii.)

Parcurile sunt pulverizate la rândul lor cu erbicide şi pesticide. De aceea, dacă te aşezi pe iarbă, ia-ţi întotdeauna precauţii, stând de pildă pe o pătură (pe care este bine să o speli ulterior). De asemenea, evită să pulverizezi chimicale pe peluza casei tale şi încearcă să reduci la minim folosirea insecticidelor în casa ta.

 

Un ceai pentru detoxificarea de pesticide, erbicide şi fungicide

Pentru a elimina pesticidele, erbicidele şi fungicidele stocate adânc în organismul tău, amestecă în părţi egale rădăcină de brustur, trifoi roşu, lămâiţă şi ghimbir. Prepară-ţi un ceai dintr-o lingură de amestec la o cană de apă fiartă şi bea-l.

 

Materialele plastice

Materialele plastice au invadat întreaga lume în care trăim. Dacă ar fi după producători, până şi bebeluşii ar trebui să se nască înveliţi într-o pungă din plastic.

Noi folosim pungi din plastic pentru alimentele şi băuturile pe care le cumpărăm până când ajungem acasă cu ele, containere din plastic pentru organizarea şi depozitarea lor acasă, le acoperim cu capace din plastic şi folosim noi pungi din plastic pentru a arunca deşeurile. Medicamentele sunt şi ele foarte bogate în materiale plastice. În consecinţă, aceste materiale ajung într-o formă sau alta în corpul nostru.

Unele tipuri de materiale plastice sunt relativ benefice. Altele au însă proprietăţi inflamatorii, care perturbă neuronii şi neurotransmiţătorii din creier, le induc o stare de confuzie hormonilor şi hrănesc cancerele, viruşii şi bacteriile. Este aproape imposibil să facem distincţia între materialele plastice inofensive şi cele nocive.

De aceea, este o idee foarte bună să îţi transporţi alimentele în pungi din pânză, să foloseşti containere din sticlă în defavoarea celor din plastic, iar în cazul în care nu poţi evita complet plasticul – de pildă, dacă îţi cumperi apă îmbuteliată sau un robot de bucătărie – să te asiguri că producătorul foloseşte materiale care nu conţin BPA, ci doar plastice prietenoase pentru om.

 

Un ceai pentru detoxificarea de materialele plastice

Pentru a elimina materialele plastice şi produsele lor secundare din organismul tău, amestecă în părţi egale fenicul, frunze de lumânărică, frunze de măslin şi roiniţă. Prepară-ţi un ceai dintr-o lingură din acest amestec la o cană de apă fiartă şi bea-l.

 

Produsele de curăţat

Curăţătoriile chimice îşi propun să distrugă murdăria şi funinginea, dar nimănui nu îi pasă de efectul pe care îl au substanţele chimice folosite de ele asupra oamenilor prin gazele pe care le degajă. Spre exemplu, curăţătoriile tradiţionale de covoare folosesc în agenţii şi solvenţii lor de curăţare substanţe chimice precum percloretilenul, hidroxidul de amoniu, acidul fluorhidric şi nitriltriacetatul, care pun în pericol sănătatea umană. De altfel, multe covoare vin din fabrică cu astfel de toxine, aşa că atunci când sunt „curăţate” ele se îmbâcsesc şi mai tare cu astfel de otrăvuri, care se adaugă peste cele vechi. Dacă îţi petreci foarte mult timp în interior, vei inhala automat gazele pe care le emană ele de-a lungul întregii zile, care îţi pot slăbi sistemul imunitar şi poate chiar declanşa o boală.

O soluţie constă în eliminarea covoarelor în favoarea podelelor din parchet şi în folosirea preşurilor naturale (fereşte-te totuşi de adezivii cu care este fixat parchetul, care sunt la fel de toxici). Alternativ, îţi poţi cumpăra un covor „ecologic” şi îl poţi curăţa la o curăţătorie ecologică, sau îl poţi curăţa tu însuţi folosind produse organice. De asemenea, încearcă să eviţi produsele de curăţat pentru casă. Există foarte multe produse similare organice.

O altă sursă de toxine de care nu trebuie să uiţi sunt hainele. Curăţătoriile convenţionale folosesc substanţe chimice care pătrund adânc în piele şi în plămâni prin simpla purtare a hainelor. Pentru a evita acest lucru, caută curăţătorii uscate „ecologice”.

În aceeaşi ordine de idei, atunci când îţi cumperi haine noi fii conştient că acestea sunt adeseori tratate cu formaldehidă şi cu alte substanţe chimice cauzatoare de cancer care le împiedică să facă cute sau să fie infestate cu fungi. De aceea, spală întotdeauna hainele noi înainte de a le purta.

 

Un ceai pentru detoxificarea de solvenţii din produsele de curăţat

Pentru a minimiza efectele expunerii la solvenţi chimici şi pentru a-ţi purifica organismul de aceste substanţe chimice deja infiltrate în el, amestecă în părţi egale gălbenele, muşeţel, alge marine brune (Fucus vesiculosus) şi limba mielului. Fierbe o lingură din acest amestec cu o cană de apă şi bea acest ceai.

 

Radiaţiile

Atunci când o centrală nucleară eliberează radiaţii în atmosferă, aşa cum s-a întâmplat cu cea de la Fukushima Daiichi în urma cutremurului din anul 2011 şi a tsunami-ului care a urmat în Japonia, radiaţiile continuă să persiste de-a pururi, iradiind uşor apa, alimentele şi aerul din întreaga lume.

Acest tip de radiaţii care infestează planeta nu pot fi evitate. O modalitate de a limita totuşi expunerea la radiaţiile cauzate de dezastrul de la uzina de la Fukushima Daiichi constă în a mânca alimente din partea inferioară a lanţului trofic. În acest moment, toate tipurile de carne şi produse lactate conţin cantităţi mari de radiaţii. Aceste animale consumă cantităţi mari de iarbă care conţine radiaţii de la dezastrul nuclear. Este un proces numit biomagnificare, ce constă într-o acumulare a materiilor toxice în concentraţii din ce în ce mai mari în animalele aflate în partea superioară a lanţului trofic.

Nu doresc să sperii pe nimeni. Dacă doreşti să uiţi ce ai citit mai sus, te pot înţelege foarte bine.

Un alt lucru pe care îl poţi face constă în eliminarea radiaţiilor care ţi-au infestat deja organismul şi în limitarea expunerii la alte radiaţii. Spre exemplu, dacă te duci la dentist şi acesta îţi face o radiografie, insistă ca restul corpul cu excepţia gurii să îţi fie acoperit cu un şorţ cu plumb sau cu un alt material protector, inclusiv gâtul, unde poate apărea un cancer la tiroidă în urma expunerii la radiaţii. Dacă este posibil, încearcă să minimizezi radiografiile dentare, chiar dacă dentistul tău foloseşte un proces digital. De asemenea, nu te grăbi să accepţi radiografiile propuse de alţi doctori. Dacă nu eşti absolut sigur că o astfel de radiografie este strict necesară, nu ezita să pui întrebări. Radiografiile nu sunt necesare întotdeauna. De multe ori ele sunt opţionale, pentru lămurirea anumitor probleme pentru medici.

În aceeaşi ordine de idei, pune cât mai multe întrebări despre orice tratament medical care implică radiaţii. Spre exemplu, dacă eşti femeie şi ţi se face o radiografie, ai grijă să ai sistemul reproducător acoperit cu un şorţ cu plumb. Tehnicienii nu îţi oferă întotdeauna unul, aşa că va trebui să îl ceri.

Adeseori, există tratamente alternative mai puţin agresive, care implică riscuri mai mici. Spre exemplu, femeile îşi pot face termograme (scanări cu aparate cu raze infraroşii) pentru testarea cancerului la sân, în locul mamogramelor succesive.

Corpul uman este mult mai sensibil la radiaţii decât realizează medicii. La fel ca în cazul oricăror altor toxine majore, încearcă să eviţi pe cât posibil expunerea la ele.

Algele marine sunt ideale pentru protecţia organelor şi glandelor împotriva radiaţiilor. Teama că algele sunt ele însele saturate cu radiaţii sau cu metale grele care pot pune în pericol sănătatea este nejustificată. Algele marine preiau toxinele, dar nu le eliberează niciodată. Spre exemplu, dacă mănânci o mână de alge dulse (roşii) care a colectat substanţe poluante din ocean, algele nu vor elibera nici o clipă aceste substanţe în organismul tău. Dimpotrivă, ele vor absorbi radiaţiile şi se vor lega chimic de metalele grele, colectând noi toxine pe măsură ce trec prin sistemul tău digestiv şi evacuându-le din organism (atunci când sunt evacuate ele însele). Dacă este posibil, procură-ţi mai degrabă alge din Oceanul Atlantic decât din Pacific, căci acestea au o capacitate mai mare de absorbţie a toxinelor din organismul uman.

 

Un ceai pentru purificarea de radiaţii

Ca antidot pentru expunerea la radiaţii, amestecă în părţi egale alge kelp de Atlantic, dulse de Atlantic, frunze de păpădie şi frunze de urzică. Prepară-ţi un ceai dintr-o lingură din acest amestec la o cană de apă fiartă şi bea-l.

 

Alte metode de detoxificare

Apă cu lămâie

O metodă foarte eficientă de detoxificare a organismului constă în a bea un litru de apă amestecată cu sucul unei lămâi imediat după trezire, pe stomacul gol. Sucul de lămâie activează apa, care diluează toxinele din organism şi le elimină mai uşor.

Metoda este deosebit de eficientă pentru purificarea ficatului, care lucrează toată noaptea pentru a aduna şi pentru a elimina toxinele din organism. Atunci când te trezeşti, este foarte important să te hidratezi şi să te purifici cu ajutorul apei activate. După ce o bei, acordă-i ficatului tău o jumătate de oră pentru a se curăţa, după care poţi consuma micul dejun. Dacă îţi vei face din acest obicei o rutină pe termen lung, starea ta de sănătate se va îmbunătăţi dramatic în timp.

Pentru o dinamizare suplimentară, adaugă la apa cu lămâie o linguriţă de miere neprocesată şi una de ghimbir proaspăt ras. Ficatul va absorbi mierea pentru a-şi reface rezervele de glucoză şi îşi va elimina toxinele pentru a face loc acestor rezerve.

 

Suc din frunze de aloe vera

O modalitate minunată de detoxificare a ficatului şi a tractului intestinal constă în a consuma gelul proaspăt dintr-o frunză de aloe vera o dată pe zi. În acest scop, taie o bucată de 10 cm dintr-o frunză (dacă aceasta este mare, aşa cum sunt comercializate aceste frunze; dacă ai o plantă de casă mai mică, cu frunze subţiri, taie o bucată proporţional mai mare). Filetează frunza la fel cum ai proceda cu un peşte, eliminând coaja şi fibrele. Extrage gelul transparent, evitând baza amară a frunzei. Amestecă gelul într-un shake natural sau consumă-l ca atare.

 

Postul cu sucuri

O altă componentă foarte utilă a programului de detoxificare este practica unei zile de „post” la două săptămâni, în care să nu consumi altceva decât sucuri naturale.

Sucurile trebuie să conţină trei ingrediente: ţelină, castraveţi şi mere.

Dacă doreşti puţină varietate, poţi adăuga în ele puţin spanac sau nişte coriandru, dar principalele ingrediente trebuie să fie cele trei indicate mai sus. Această combinaţie conţine un echilibru perfect de săruri, potasiu şi zahăr, stabilizându-ţi nivelul glucozei din sânge şi ajutându-ţi organismul să îşi elimine toxinele.

Prepară-ţi la fiecare două ore o cantitate de 500-600 ml de suc şi bea-o. Nu consuma nimic între „mese” decât apă, de preferinţă 500 ml la o oră după ce ai băut sucul. În total, de-a lungul zilei ar trebui să bei şase sucuri şi şase pahare mari cu apă.

Prima dată când aplici această tehnică, fă-o într-un week-end când stai acasă. Dacă nu ai mai aplicat niciodată un program de detoxificare, otrăvurile pe care le scoate el la suprafaţă în organism, înainte de eliminare, îţi pot da o stare de disconfort destul de accentuată. Dacă se întâmplă acest lucru, odihneşte-te la pat. Dacă ai practicat această tehnică de câteva ori şi ai început să te simţi din ce în ce mai bine, o poţi extinde la două zile succesive. Planifică-ţi totuşi să rămâi acasă cel puţin a doua zi, pentru situaţia în care nivelul energiei tale scade prea tare. În cele mai multe cazuri, el creşte însă.

Poţi experimenta cu celelalte ingrediente, în afara celor trei. Spre exemplu, poţi înlocui spanacul cu varză kale, sau poţi adăuga o bucăţică de ghimbir pentru un gust mai picant. Nu exagera însă cu ele, căci principalele ingrediente care elimină toxinele sunt ţelina, castraveţii şi merele. Celelalte ingrediente nu fac decât să ia o parte din spaţiul destinat acestora trei.

Dacă vei practica acest post cu sucuri o dată la două săptămâni, ar trebui să obţii rezultate impresionante şi să simţi cu adevărat diferenţa.

 

Postul cu apă

O variantă mai extremă a tehnicii de mai sus este postul cu apă.

Pentru acest program de detoxificare nu trebuie să consumi decât apă, mai exact 500 ml la fiecare oră, începând din momentul trezirii şi continuând până înainte de culcare.

Dat fiind că nu îi oferi corpului nici un aliment de procesat, sistemul digestiv primeşte practic o zi de vacanţă. El se va folosi de ea pentru a-şi face curat în casă, eliminând multe toxine de care în mod normal nu ar avea şansa să se ocupe.

Ţine întotdeauna aceste posturi atunci când stai acasă, căci va trebui să urinezi foarte frecvent, lucru care ar fi stânjenitor la serviciu. Este posibil să experimentezi scăderi ale nivelului de energie sau emoţii puternice. În astfel de momente, nu ezita să te culci puţin.

Dacă îţi place acest tip de post şi îl consideri productiv, practică-l o dată pe lună timp de trei luni. Rezultatele sale pot fi de-a dreptul uimitoare.

 

Săriturile pe trambulina elastică

O altă modalitate eficientă de detoxificare este trambulina elastică pe care faci mici sărituri. Zece minute pe zi de sărituri pe trambulină promovează dramatic circulaţia în sistemul limfatic şi contribuie la detoxificarea întregului organism, îndeosebi a ficatului.

 

Saunele cu infraroşii

O altă metodă surprinzător de utilă pentru detoxificare este folosirea saunelor cu infraroşii, care emit o lumină infraroşie pe piele pentru a o vindeca. Razele sale pătrund adânc în interiorul corpului şi îi asigură beneficii considerabile, cum ar fi îmbunătăţirea circulaţiei periferice şi oxigenarea sângelui, eliminarea toxinelor de sub piele, eliminarea multor dureri şi dinamizarea sistemului imunitar.

De regulă, sălile de sport sunt înzestrate cu saune cu infraroşii, la fel ca şi multe centre de masaj şi/sau saune centrale. Fă astfel de şedinţe de câte 15-20 de minute de două ori pe săptămână. În mod normal, ar trebui să simţi după fiecare şedinţă o schimbare în bine.

 

Masajul

Încă de la începuturile istoriei umanităţii, oamenii şi-au pus mâinile pe cei dragi pentru a le oferi mângâiere şi alinare. Masajul este cea mai veche formă de terapie şi rămâne până astăzi una dintre cele mai eficiente metode terapeutice. Un masaj corporal de 45 de minute promovează circulaţia sângelui prin întregul corp şi ajută la eliminarea toxinelor, îndeosebi de la nivelul ficatului.

Masajul stimulează glandele suprarenale şi rinichii, relaxează inima şi reduce tensiunea.

La modul ideal, ar trebui să bei 500 ml de apă cu lămâie imediat după un masaj, pentru a-ţi optimiza beneficiile legate de detoxificare.

 

Studiu de caz: Câştigarea luptei cu boala Alzheimer

Familia lui Whitney obişnuia să glumească frecvent spunând că aceasta era uitucă. De-a lungul anilor, ea şi-a pierdut de nenumărate ori poşeta şi cheile, a rătăcit numărul de telefon de la serviciu al soţului ei James, ba chiar a uitat de câteva ori zilele de naştere ale copiilor ei. Ori de câte ori plecau împreună la antrenamentul de fotbal al fiicei sale Kendra, aceasta o întreba în mod repetat: „Mamă, nu ui uitat nimic?” Copiilor acest lucru li se părea normal, ba chiar amuzant.

Situaţia nu i s-a mai părut nici unuia amuzantă într-o zi de Crăciun, când Whitney avea 53 de ani. Toată lumea s-a adunat în sufragerie pentru deschiderea cadourilor, cu excepţia lui Whitney, care era de negăsit.

- Unde este mama? a întrebat cealaltă fiică a familiei, Miley. De regulă, Whitney era prima care se trezea pentru pregătirea sărbătorilor.

James a găsit-o pe Whitney în dormitorul de la etaj, aplicându-şi machiajul pentru o zi obişnuită de lucru. El le-a spus copiilor să aştepte jos. Whitney s-a uitat nedumerită la James, dar l-a urmat la parter. Când a văzut bradul cu luminiţe aprinse şi vraful de cadouri de sub el, ea a rămas şocată. Uitase complet că era Crăciunul.

James a însoţit-o pe Whitney la medicul de familie, iar apoi la un neurolog şi la mai mulţi specialişti, la care i-a trimis acesta. În final, diagnosticul a fost de Alzheimer. Întreaga familie a fost devastată de această veste. Pe Whitney o mai aşteptau cel mult trei până la cinci ani de viaţă conştientă. Toţi membrii familiei erau într-o stare de şoc. Doctorii i-au recomandat lui James să pună în ordine afacerile familiei atât timp cât Whitney încă mai era raţională.

Copiii familiei, Timothy, în vârstă de 17 ani, Miley, în vârstă de 14 ani, şi Kendra, în vârstă de 12 ani, erau suficient de mari pentru a înţelege gravitatea situaţiei. Miley a început să petreacă ore în şir studiind online boala Alzheimer, inclusiv devastările pe care le produce aceasta. Între două atacuri de panică, Kendra a început să scrie liste cu lucrurile pe care trebuia să şi le amintească zilnic Whitney. Timothy a renunţat la liceu ca să îşi poată ajuta mama, deşi aceasta nu îi permitea să facă mare lucru.

Sora lui Whitney, Sharon, a însoţit-o pe aceasta la o mulţime de medici alternativi, căutând răspunsuri care să inverseze boala. Într-una din sălile de aşteptare ale unuia dintre aceştia, ea a frunzărit o revistă şi a dat peste un articol care îmi menţiona numele, inclusiv faptul că mai mulţi oameni s-au vindecat cu ajutorul meu de diferite boli misterioase.

În timpul primei mele conversaţii telefonice cu Whitney, Spiritul mi-a arătat două buzunare mari cu mercur din emisfera stângă a creierului său. Acestea existau acolo încă din copilărie. La ora actuală, mercurul se oxida rapid, provocând scurgeri care se răspândeau cu repeziciune, distrugând ţesutul cerebral şi accelerând boala.

Spiritul i-a recomandat lui Whitney să înceapă imediat un regim de detoxificare de metalele grele (cel pe care l-am recomandat în acest capitol), dublat de o dietă foarte săracă în grăsimi (deoarece grăsimile circulă prin sânge şi oxidează mai rapid mercurul). Dieta bogată în antioxidanţi din fructe şi legume şi săracă în grăsimi urma să îi încetinească şi chiar să îi oprească procesul de oxidare, conducând în timp la o detoxificare completă de mercur.

Whitney a eliminat toate proteinele de origine animală din dieta ei (datorită grăsimilor pe care le conţin acestea) şi nu a mai consumat decât grăsimi de origine vegetală din fructe de avocado, nuci, seminţe şi uleiuri vegetale (turnate cu mare economie peste salate). Ea a încorporat în dieta ei fructe de toate tipurile, îndeosebi afine de pădure, precum şi mari cantităţi de frunzoase verzi precum spanacul, varza kale şi coriandrul. Whitney avea de asemenea voie să consume cartofi, cartofi dulci şi alte legume care conţin amidon.

În timp, noua dietă sănătoasă, detoxificantă, bogată în glucoză şi în antioxidanţi pe care a adoptat-o Whitney i-a oprit acesteia procesul de oxidare, iar simptomele bolii Alzheimer au început să se inverseze.

Timothy s-a reînscris la liceu şi şi-a luat o slujbă de week-end la un magazin local de produse organice, astfel încât să poată cumpăra astfel de produse cu discount. Miley şi-a schimbat cercetările pe Internet, căutând de data aceasta reţete vegetariene. În sfârşit, Kendrei i-a dispărut anxietatea şi s-a alăturat sorii sale în bucătărie, experimentând diferite shake-uri vegetale.

La şase luni de la începerea acestui program, memoria lui Whitney a revenit la nivelul de dinainte de acel Crăciun fatidic.

La un an, memoria ei era mai bună decât înainte de naşterea lui Timothy.

Dietele moderne la modă nu ar fi inclus niciodată cantitatea de fructe şi de alimente bogate în amidon de care avea nevoie Whitney pentru a câştiga lupta cu boala Alzheimer. Ei i s-ar fi recomandat probabil o dietă bogată în proteine, şi implicit în grăsimi, care i-ar fi accelerat boala (nu ar fi inversat-o).

Odată oprit progresul bolii Alzheimer a lui Whitney, familia acesteia s-a relaxat mult. La ora actuală nu prea se mai întâmplă ca Whitney să îşi uite cheile, iar atunci când se întâmplă totuşi, ea, James şi copiii încep să râdă, fără să îşi facă griji.

[1] N.tr. Toate aceste expresii sunt specifice limbajului anglo-saxon. În limba română sunt traduse prin „reacţie instinctuală”, „emoţie instinctuală”, etc.

[2] N.tr. Este vorba de varietăţi precum Apio, bogate în suc dulce. Ţelina românească produce foarte puţin suc, care este foarte amar, aproape imposibil de băut

[3] Proces chimic de instalare a unui grup de metil pe un substrat.

[4] Varietatea de măr cu cel mai mic indice glicemic din câte există.

A apărut în: 2016-02