Metoda Sedona - Hale Dwoskin, carte

Mulţumiri

Cuvânt Înainte de Jack Canfield

Introducere: Ce este Metoda Sedona?

Partea Întâi: Cursul „Metoda Sedona”

Capitolul 1

Dincolo de ciclul suprimare-exprimare

Capitolul 2

Formula succesului

Capitolul 3

Harta către eliberarea emoţională

Capitolul 4

Dizolvarea rezistenţei

Capitolul 5

Cheia seninătăţii

Capitolul 6

Eliberarea pe un nivel mai profund

Capitolul 7

Eliberarea de cele patru nevoi de bază

Capitolul 8

Stabilirea şi atingerea scopurilor

Capitolul 9

Dincolo de ataşamente şi de aversiuni

Capitolul 10

Un proces eficient al luării deciziilor

Capitolul 11

Tehnica de purificare

Capitolul 12

Sinteza cursului

Partea a doua: Aplicaţii pentru viaţa de zi cu zi

Capitolul 13

Secretul eliberării de teamă şi de anxietate

Capitolul 14

Evitarea tiraniei vinovăţiei şi ruşinii

Capitolul 15

Renunţarea la vechile obiceiuri proaste

Capitolul 16

Acumularea de bogăţie

Capitolul 17

Magia relaţiilor

Capitolul 18

Cultivarea unei sănătăţi optime

Capitolul 19

Libertate şi eficacitate la nivel organizaţional

Capitolul 20

Susţinerea acestei lumi

Paşii următori

Linii directoare pentru grupurile de sprijin „Metoda Sedona”

A apărut în: 2015-11

Ce este Metoda Sedona?

Dacă vei practica această metodă, îţi vei simţi inima mai caldă şi mai deschisă, furnicături plăcute pe şira spinării şi corpul parcă plutind. Dacă vei privi în jur, culorile ţi se vor părea mai vii şi sunetele mai clare, ba chiar ţi se va părea că experimentezi mediul din jur pentru prima oară în viaţa ta. Îţi vei simţi mintea mai liniştită, dar vei remarca mult mai multe posibilităţi minunate prin care îţi vei putea îmbunătăţi viaţa şi vei putea trăi mai fericit. Te vei simţi mai relaxat şi mai în largul tău, ştiind că totul este bine în lumea ta şi că evoluează aşa cum trebuie.

Ochii ţi se vor umple de lacrimi, căci nu-ţi va veni să crezi că nişte exerciţii atât de simple pot produce o schimbare atât de rapidă şi de profundă în viaţa ta. Gândul la viitor te va umple de entuziasm, căci vei deveni conştient de faptul că vei putea face faţă oricăror evenimente bazându-te pe nou descoperita ta tărie interioară, uşurinţă şi încredere în sine, indiferent ce îţi va scoate în cale viaţa.

Dar mai presus de toate, vei şti că acesta este doar începutul!

Şi tu poţi trăi cu uşurinţă acest tip de experienţă, la fel ca zecile de mii de oameni care au aplicat aceste tehnici simple, dar uluitor de puternice, pe care le-au predat ani la rând instructorii Metodei Sedona la seminarele şi în programele lor audio. La ora actuală aceste tehnici îţi sunt puse la dispoziţie prin această carte!

Eşti pregătit să devii cu adevărat fericit? Eşti dispus să realizezi tot ceea ce ţi-ai dorit vreodată de la viaţă? Eşti gata să descoperi ceea ce a căutat inima ta dintotdeauna? Dacă ai răspuns negativ la toate întrebările de mai sus, nu te mai osteni să citeşti această carte. În schimb, dacă ai răspuns afirmativ măcar la una singură, Metoda Sedona te va învăţa o modalitate pragmatică de a te conecta cu sursa ta interioară din care emană o fericire nelimitată, de a-ţi împlini chiar şi cele mai îndrăzneţe vise, de a-ţi realiza potenţialul cel mai înalt şi de a deveni un „realizat” spiritual, nu doar un căutător.

Trăim astăzi într-o lume aflată într-o schimbare rapidă şi continuă, nu întotdeauna pozitivă. Marea majoritate a oamenilor îşi doresc mai multe certitudini, o securitate şi o soliditate pe care nu le putem găsi în afara noastră oricât de mult am încerca. Din fericire, aceste calităţi există deja în interiorul fiecăruia dintre noi, aşteptând doar să iasă la suprafaţă. Este ca şi cum am poseda un izvor interior al bucuriei şi vitalităţii deconectat de la rezerva de apă potabilă. Şi totuşi, fiecare om are un instrument secret prin care se poate reconecta cu aceasta.

Te simţi intrigat? Asta mi-am şi propus, căci doresc să îţi prezint un proces simplu care îţi poate oferi această promisiune: Metoda Sedona. Această tehnică a ajutat deja mii de oameni să se conecteze cu capacitatea lor naturală de a se elibera pe loc de emoţiile neconfortabile sau nedorite. Aceste emoţii ne limitează şi ne împiedică să ne creăm şi să ne susţinem viaţa pe care ne-o dorim. Din cauza lor, nu renunţăm să mai luăm deciziile necesare, ba chiar ajungem să ne imaginăm că emoţiile noastre ne pot dicta cine suntem şi ce putem fi. Acest lucru este evident în maniera în care folosim limbajul. Ţi s-a întâmplat vreodată să îi spui cuiva: „Sunt furios” sau „Sunt trist”? Atunci când vorbim în acest fel, noi le spunem practic celor din jur, ba chiar şi nouă înşine (fără să ne dăm seama), că noi suntem una cu mânia sau cu tristeţea noastră. Noi ne raportăm la ei şi la noi înşine prin sentimentele noastre, ca şi cum acestea ne-ar defini. De fapt, noi inventăm poveşti întregi pentru a justifica de ce simţim ceea ce simţim, fundamentând astfel această percepţie greşită a identităţii noastre.

Nu vreau să spun cu asta că sentimentele noastre nu sunt uneori justificate, ci doar că ele sunt efemere, sunt nişte simple emoţii, nu sunt una cu noi. Prin urmare, noi putem renunţa cu uşurinţă la ele. Opţiunea de a ne elibera de ele ne ajută să percepem corect realitatea din faţa noastră, astfel încât să putem acţiona (sau nu) în consecinţă. Acest lucru se traduce printr-o capacitate de a ne gestiona mai bine viaţa şi de a lua decizii mai clare şi mai sănătoase. El ne ajută să acţionăm în moduri care ne asistă în îndeplinirea scopurilor şi aspiraţiilor noastre, fără să le saboteze. Am asistat de multe ori la transformarea procesului de eliberare a emoţiilor într-o capacitate de a avea mai mulţi bani, relaţii mai armonioase, o stare de sănătate şi de bunăstare fizică mai bună, şi de a fi mai fericiţi, mai calmi şi mai focalizaţi, indiferent ce se întâmplă în jurul nostru.

Sună frumos, nu-i aşa? Aşa am crezut şi eu în anul 1976, când l-am cunoscut pe Lester Levenson, cel care a inspirat crearea Metodei Sedona, devenind – între altele – mentorul meu. La acea vreme eram un aspirant spiritual plin de ardoare, dar şi confuz, care participa la toate seminarele de profil susţinute de maeştri din Orient şi din Occident deopotrivă. Am studiat astfel diferite discipline centrate pe corp, inclusiv yoga, tai chi şi shiatsu. Am participat activ la numeroase cursuri de creştere personală, printre care EST, Actualism, Teta şi Renaştere. Am trăit numeroase experienţe interesante şi plăcute la aceste seminare, şi am auzit tot felul de concepte care mi s-au părut utile, cel puţin la nivel intelectual. Şi totuşi, continuam să mă simt incomplet. Îmi doream un răspuns simplu şi direct la marile întrebări de gen: „Care este menirea vieţii mele?”, „Ce este adevărul?”, „Cine sunt eu?” şi „Cum m-aş putea simţi împăcat cu viaţa mea?” O bună parte din lucrurile pe care le-am auzit şi pe care le-am experimentat nu au făcut altceva decât să adauge noi întrebări la cele pe care le aveam deja. Nimeni nu părea să deţină răspunsuri care să mă satisfacă cu adevărat, iar „maeştrii” la care mă duceam nu păreau ei înşişi satisfăcuţi cu natura lor reală. Exista o convingere universală şi extrem de puternică potrivit căreia procesul de creştere personală este dificil şi presupune un efort foarte mare de purificare a sufletului şi de retrăire a emoţiilor dureroase şi a problemelor nerezolvate. Din fericire, această convingere (pe care o aveam inclusiv eu) mi s-a schimbat după ce am cunoscut printr-un noroc deosebit un om cu totul remarcabil.

Întâlnirea cu Lester Levenson

L-am cunoscut pe Lester la un seminar ţinut de un conferenţiar binecunoscut, Lester fiind invitatul de onoare al acestuia. În acea zi, am ieşit cu un grup de cursanţi pentru a lua prânzul împreună. Prezenţa lui Lester m-a izbit imediat prin unicitatea ei. Emana o pace absolută, părea extrem de echilibrat şi se simţea în mod evident foarte confortabil în pielea lui. Nu avea deloc un comportament preţios, puteai vorbi orice cu el şi îi trata pe toţi ceilalţi ca pe nişte prieteni, inclusiv pe mine, pe care nu mă cunoştea deloc. De la bun început, mi s-a părut evident că îşi încheiase căutarea şi că găsise răspunsurile pe care eu încă le mai căutam. Pe scurt, trebuia cu orice preţ să aflu mai multe despre acest om.

Când l-am întrebat pe Lester cum a reuşit, m-a invitat la un seminar care avea să fie ţinut în weekendul următor. Nu mi-a spus decât că „un grup de oameni avea să stea în jurul unei mese şi să se elibereze.” Nu prea îmi era clar ce dorea să spună prin „să se elibereze”, dar ştiam că dacă această tehnică avea să mă orienteze măcar în direcţia calităţilor pe care le avea în mod evident Lester, îmi doream să o aplic. Prin urmare, am semnat imediat o cerere de înscriere.

În acel weekend m-am aflat exact în poziţia în care te afli tu acum. Eram pe punctul de a mă îmbarca într-o călătorie şi mă simţeam uşor agitat. Nu ştiam exact ce avea să presupună aceasta, şi întrucât participasem deja la foarte multe seminare, eram destul de sceptic. Chiar m-am întrebat: „Dumnezeule, oare o să trăiesc din nou o dezamăgire?” Totuşi, în timpul cursului am asistat la eliminarea multor convingeri limitatoare cultivate pe termen lung, atât ale mele cât şi ale altora, cu o uşurinţă şi o rapiditate uimitoare, fără ca cineva să fie nevoit să îşi explice celorlalţi viaţa.

Mi-am dat aşadar seama destul de rapid că am găsit ce căutam. De fapt, în sinea mea am ştiut că m-am născut în această lume pentru a face acest proces de eliminare şi pentru a-l împărtăşi restului lumii, iar până astăzi mi-am îndeplinit neclintit această menire. În ultimii 26 de ani am asistat la schimbarea vieţii a mii de oameni în bine – proces radical, dar în acelaşi timp blând – prin aplicarea unei tehnici simple, dar uluitor de eficientă.

Originile Metodei Sedona

Pe măsură ce prietenia mea cu Lester s-a dezvoltat, am descoperit mai multe despre el, fapt care mi-a confirmat impresiile de început. Lester reuşise să facă faţă celei mai mari provocări a vieţii. În anul 1952, la vârsta de 42 de ani, acest fizician şi antreprenor se afla la apogeul succesului lumesc, dar era nefericit şi bolnav ca om. Avea multe probleme de sănătate, suferind de depresie, un ficat mărit, pietre la rinichi, probleme cu splina, hiperaciditate şi ulcere care îi perforaseră stomacul şi formaseră leziuni. De fapt, era atât de bolnav încât după a doua operaţie pe inimă, medicii l-au trimis acasă (în apartamentul său din Central Park South, New York, pentru a muri în linişte.

Lui Lester îi plăceau însă provocările. De aceea, în loc să abandoneze lupta, el s-a decis să se întoarcă în laboratorul său interior şi să găsească aici răspunsurile pe care le căuta. Prin determinarea şi puterea sa de concentrare, el a reuşit să îşi transceandă mintea conştientă, găsind astfel ceea ce căuta. Ceea ce a descoperit s-a dovedit a fi un instrument perfect pentru creşterea personală – o modalitate de a se elibera de toate limitările sale interioare. Lester a fost cuprins de un entuziasm atât de mare în urma acestei descoperiri încât s-a folosit intensiv de ea pe o perioadă de trei luni. La sfârşitul acestui interval de timp, corpul său era perfect sănătos. Mai mult decât atât, el a intrat într-o stare de pace profundă, care nu l-a mai părăsit până în ziua în care a murit, în data de 18 ianuarie 1994.

Ceea ce a descoperit atunci Lester a fost faptul că noi suntem fiinţe nelimitate. Singurul lucru care ne limitează sunt propriile noastre concepte mentale limitative. Aceste concepte nu sunt însă adevărate. De aceea, noi ne putem elibera cu uşurinţă de ele. Experienţa lui Lester l-a ajutat să înţeleagă că dacă el putea practica această tehnică, înseamnă că o putea preda la fel de uşor altora, care puteau beneficia la rândul lor de pe urma ei. În consecinţă, el a început să lucreze cu oamenii, atât individual cât şi în grupuri mici.

Lester credea cu putere că procesul de creştere personală nu depinde de nicio sursă exterioară, cum ar fi un maestru. Prin urmare, nu şi-a propus niciodată să devină guru-l cuiva. Adepţii săi se simţeau însă atât de elevaţi în preajma lui încât au insistat să îl privească în acest fel, în pofida protestelor şi încercărilor lui de a evita acest lucru. În anul 1973, Lester a înţeles că trebuie să îşi formalizeze învăţăturile într-un sistem care să poată fi predat cu uşurinţă altora şi care să nu mai fie neapărat identificat cu el. Şi-a organizat astfel tehnicile de creştere personală într-un sistem ce poate fi aplicat de oricine, iar acesta a devenit cunoscut sub numele de Metoda Sedona. Acesta este subiectul cărţii de faţă.

Cum mi-a schimbat viaţa tehnica eliberării

Încă de la început, relaţia mea cu Lester a fost una de prietenie adevărată. M-am simţit imediat atât de atras de el şi de învăţăturile sale încât am urmat în cel mai scurt timp toate cele trei cursuri pe care le ţinea: Cursul de Bază în luna noiembrie, Cursul Avansat în ianuarie şi Cursul pentru Instructori Acreditaţi în februarie. Cu alte cuvinte, m-am grăbit cât am putut de tare să învăţ tot ce era de învăţat. De asemenea, am început să lucrez direct cu Lester, ajutându-l să îşi împărtăşească învăţăturile cu restul lumii.

Lucrul cu Lester mi-a permis să petrec mai mult timp alături de el, să îl observ în acţiune şi să văd cum face faţă provocărilor inevitabile ale vieţii. Pe scurt, am fost foarte impresionat. Una din plăcerile noastre era să stăm într-o cafenea şi să discutăm ore întregi. Nimic nu îi plăcea mai mult lui Lester decât să povestească în faţa unei ceşti de cafea, obicei pe care şi l-a păstrat până înainte de moarte. El obişnuia să spună: „Biroul meu este servieta mea şi cel mai apropiat loc în care pot bea o cafea.” Întâlnirile noastre erau întotdeauna presărate de umor, lucru care mă umplea de frustrare, căci mie mi se părea că nimic nu este mai important decât să discuţi despre adevăr, în timp ce Lester prefera să orienteze discuţia către subiectele cele mai mondene. Totuşi, nu puteam să contest că ori de câte ori eram împreună, înţelegerea şi experienţa directă a adevărului se aprofundau în fiinţa mea, chiar dacă nu vorbeam aproape niciodată despre el. Lester era un exemplu viu al acestuia, nu un predicator. Acest lucru m-a ajutat să descopăr şi să experimentez o libertate mult mai mare în viaţa de zi cu zi, practică pe care am păstrat-o până în această zi.

Eram atât de dedicat acestei munci încât am început să organizez grupuri de sprijin pentru oamenii care aplică Metoda Sedona în apartamentul meu din Upper West Side, Manhattan. Nu a trecut însă mult şi mi-am dat seama că trebuie să mă maturizez şi să îmi continui eu însumi creşterea personală înainte de a-i putea fi de vreun folos lui Lester şi organizaţiei sale. Prin urmare, m-am decis să îl susţin în calitate de voluntar şi participant activ, nu de angajat. În tot acest timp am continuat să explorez în diferite modalităţi cum îmi poate schimba tehnica de eliberare viaţa de zi cu zi.

La scurt timp, mi-am început propria afacere, vânzând bijuterii. Succesul pe care l-am obţinut mi-a permis să lucrez part-time şi să îmi explorez viaţa cu ajutorul tehnicii de eliberare cu normă întreagă. Am continuat să fac acest lucru până în jurul anului 1981, implicându-mă când şi când în ceea ce făcea Lester. Aplicând Metoda Sedona în viaţa mea personală şi de afaceri, am devenit din ce în ce mai convins că am găsit o tehnică ce putea ajuta orice om. Pe la sfârşitul anilor 70, Lester s-a mutat în Arizona. Prin urmare, contactul meu cu el a devenit ocazional, dar influenţa lui asupra vieţii mele a continuat să rămână la fel de profundă.

În anul 1981 am fost invitat la Phoenix pentru a participa din nou la o întrunire pentru instructori acreditaţi. La acest seminar a început o etapă nouă a relaţiei mele cu Lester. Evenimentul mi-a reaprins dorinţa de a lucra direct cu el şi de a împărtăşi lumii Metoda Sedona. Am început aşadar să ţin regulat seminare la New York şi să zbor în Arizona de mai multe ori pe an pentru noi instrucţiuni oferite în cadrul unor tabere de lucru intensiv. Toate acestea mi-au accelerat dramatic creşterea personală prin folosirea Metodei Sedona. Am remarcat producerea unor rezultate profunde, atât în mine cât şi în alţi prieteni care participau la seminare.

Tot în această perioadă de timp m-am decis să particip mai activ în lumea afacerilor, implicându-mă mai plenar în aceasta. Am lucrat o perioadă scurtă de timp cu tatăl meu, vânzând proprietăţi industriale în New York şi în jurul acestuia, dar mi-am dat seama că această activitate nu mi se potriveşte. M-am angajat apoi la o firmă din Manhattan care vindea clădiri şi apartamente. Am aplicat Metoda Sedona pentru a-mi îmbunătăţi capacitatea de vânzare şi am devenit în scurt timp unul din cei mai buni agenţi ai companiei. O vreme această activitate mi-a făcut plăcere, dar apoi m-am alăturat fratelui meu şi am creat o divizie de investiţii la compania de imobiliare a tatălui meu. Tranziţia la vânzarea de clădiri de birouri, centre comerciale şi alte investiţii mari nu m-a deranjat deloc; dimpotrivă.

Pentru prima dată în viaţă, m-am apropiat de fratele meu. M-am eliberat de amintirile neplăcute care ne-au afectat pe timpuri relaţia şi am format împreună cu el o echipă de afaceri fantastică. Exista însă un tipar recurent care se repeta în viaţa noastră: începeam mult mai multe afaceri decât reuşeam să finalizăm. Într-o zi, Lester m-a sunat din senin ca să vadă ce mai făceam. I-am explicat ce se întâmpla. Mi-a spus atunci câteva cuvinte care aveau să-mi transforme dramatic cariera, inclusiv raportul afaceri deschise / finalizate: „Finalizează afacerea la bancă, nu în capul tău.” Deşi nu am apucat să îi explic ce se întâmpla, Lester a înţeles o tendinţă pe care o aveam şi eu, la fel ca atâţia alţi agenţi imobiliari: eram atât de ocupaţi să ne imaginăm cât de grozav va fi când vom finaliza o afacere încât neglijam finalizarea ei propriu-zisă. De îndată ce am început să mă eliberez, în loc să visez cu ochii deschişi, am început să finalizez mult mai multe afaceri.

Am învăţat o altă lecţie importantă legată de tehnica de eliberare când am primit o listă cu nouă centre comerciale expuse la vânzare de la un broker xerox, după cum li se spune în industria imobiliară. Un broker xerox este o persoană care primeşte liste scrise cu proprietăţi de la alţi brokeri, dar care nu se deranjează să verifice datele sau să intre în contact cu proprietarii sau cu agenţii care scot pe piaţă proprietăţile.

Am trimis o copie a acestei liste unuia din cei mai buni clienţi ai mei, iar acesta mi-a trimis pe loc o ofertă foarte apropiată de preţul final. De bună seamă, am fost cuprins de entuziasm, aşa că am pus mâna pe telefon şi am sunat persoana despre care credeam că este proprietar. Cu această ocazie, am descoperit însă că lista provenea de la un broker xerox şi că nu aveam nicio şansă să contactez adevăratul proprietar.

Iritat, am înţeles că nu aveam altceva de făcut decât să mă detaşez. Prin urmare, am aplicat tehnica de eliberare. Mi-am golit mintea şi mi-am eliberat toate sentimentele legate de această situaţie, până când am ajuns să mă simt perfect împăcat indiferent dacă aveam să închei sau nu afacerea. Într-o manieră incredibilă, primul telefon pe care l-am primit după ce am atins această stare a fost de la proprietarul real al centrelor comerciale, care m-a sunat în urma unui anunţ publicitar de căutare de proprietăţi care tocmai apăruse (întâmplător) în ziarul Wall Street Journal. Când acesta mi-a cerut să îi scot la vânzare proprietăţile (care erau identice cu cele din lista mea), aproape că am căzut de pe scaun.

 Acesta este unul din numeroasele evenimente pe care le-am trăit şi care m-au făcut să cred că fraza pe care am auzit-o de atâtea ori din gura lui Lester: „Chiar şi imposibilul devine posibil atunci când te-ai eliberat complet – este adevărată.

Am învăţat astfel să aplic Metoda chiar în timp ce finalizam afaceri, în timpul renegocierilor unor contracte de milioane de dolari, când fiecare dintre noi încercam să ne înşelăm reciproc prin inventarea unor poveşti noi, care nu corespundeau datelor asupra cărora căzuserăm de acord, în loc să semnăm pur şi simplu documentele şi să facem schimb de cecuri. Am trăit multe astfel de momente tensionate în care erau implicaţi foarte mulţi bani. Dat fiind însă că aplicam tehnica de eliberare, ştiam întotdeauna când trebuie să îmi ţin gura (lucru foarte dificil pentru un broker), dar şi când trebuie să intervin, ştiind că ceea ce susţin este corect. Răsplata financiară a acestei practici mi-a întrecut toate aşteptările.

Aşa se face că până la începutul anului 1987 am economisit suficienţi bani pentru a mă muta în Arizona şi pentru a mă alătura lui Lester, pentru a-l sprijini în demersul său de împărtăşire a Metodei Sedona restului lumii. Spre consternarea tatălui şi fratelui meu, m-am mutat la Phoenix şi am devenit voluntar cu normă întreagă al organizaţiei nonprofit a lui Lester, Institutul Sedona, unde am făcut tot ce mi-a stat în puteri pentru a răspândi vorba despre această învăţătură. Mi-am petrecut cea mai mare parte a ultimilor ani de viaţă ai lui Lester lucrând direct cu el pentru împlinirea misiunii sale, practic fără nicio recompensă financiară. Nu-mi păsa că lucrez gratuit, căci vedeam cât de mult bine făceam şi cât de mult mă transformam eu însumi în bine.

În anul 1989, Lester m-a rugat să mă mut la Sedona pentru a-l ajuta să vândă absolvenţilor o parte din proprietăţile imobiliare ale organizaţiei pentru a strânge fonduri. Acolo am cunoscut-o pe soţia mea Amy. Am văzut-o la un curs de karate şi mi-am dat imediat seama că eram suflete pereche, aşa că a doua zi am invitat-o în oraş. La acea vreme îşi dădea însă întâlnire cu un alt bărbat, dar mi-a cerut cartea de vizită în caz că situaţia avea să se schimbe. Câteva luni mai târziu, am primit un apel telefonic de la ea şi am ieşit împreună la o întâlnire. Era o zi de miercuri. În sâmbăta care a urmat Amy participa deja la cursul de Metoda Sedona.

La ora actuală, eu şi Amy avem o relaţie frumoasă şi plină de iubire, dar lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. Începutul a fost destul de greoi pentru amândoi. Mult timp după ce ne-am întâlnit, Amy a fost interesată de alţi bărbaţi, aşa că a trebuit să practic foarte multă vreme tehnica de eliberare pentru a fi ales în cele din urmă de ea. După ce ne-am căsătorit, am continuat să avem neînţelegeri. De altfel, o bună parte din acestea sunt absolut naturale în orice cuplu, aşa că le mai avem inclusiv la ora actuală. Dat fiind însă că aplicăm amândoi Metoda Sedona, ori de câte ori se întâmplă ceva care ne tulbură relaţia, ne detaşăm imediat de aspectul respectiv. Din perspectiva mea, relaţia pe care o avem este neobişnuită, în sensul că devine pe zi ce trece tot mai armonioasă şi mai plină de iubire.

La începutul anilor 90, relaţia mea cu Lester a ajuns la un asemenea nivel de încredere şi respect reciproc încât mi-a oferit drepturile de autor ale cărţilor sale şi m-a rugat să îi continui munca. Am susţinut organizaţia pe care a creat-o încă doi ani după moartea lui. În 1996 am decis să trec la un nivel nou, aşa că am înfiinţat împreună cu Amy o companie nouă, numită Sedona Training Associates, pentru a răspândi la o scară mai mare Metoda Sedona.

Unul din lucrurile care mă impresionează cel mai mult în legătură cu procesul de eliberare este faptul că aceasta m-a condus la o stare de pace, de fericire, de bucurie şi de calm care nu mă mai părăseşte niciodată, indiferent ce se întâmplă în jurul meu. Nu vreau să spun cu asta că nu continui să trăiesc şi eu, la fel ca orice om, momente mai bune sau mai proaste, ci doar că ceea ce consideram înainte experienţe extatice sau excepţionale au devenit acum normale pentru mine, iar momentele de apogeu devin din ce în ce mai înălţătoare. Nu-mi dau seama cât de departe pot ajunge cu această metodă, dar îmi propun să aflu.

Vestea bună este că nu sunt singur în această privinţă. Foarte mulţi oameni din întreaga lume au obţinut rezultate similare în viaţa lor. Cu ani în urmă, o companie de asigurări din New York numită Mutual a efectuat un studiu al eficacităţii Metodei Sedona. Un grup de agenţi de vânzare au fost antrenaţi în această metodă, iar apoi vânzările lor de poliţe au fost comparate cu cele ale unui grup de control timp de şase luni. În perioada studiului, grupul care a învăţat Metoda a obţinut rezultate mai bune cu 33% decât grupul de control. Studiul a fost împărţit în două perioade de câte trei luni. S-a dovedit că rezultatele obţinute în al doilea interval au fost mai bune decât cele din primul interval, ceea ce arată că eficacitatea Metodei se amplifică în timp.

Cum trebuie folosită această carte

Citind această carte, vei învăţa în ce constă Metoda Sedona – o tehnică pe care o vei putea folosi de-a lungul întregii vieţi. Pe măsură ce vei începe să te eliberezi de toată povara emoţională pe care te-a împiedicat să faci ceea ce ţi-ai dori sau ştii că ar trebui să faci, vei deveni din ce în ce mai eficient. Nu vei găsi în această carte o listă cu ceea ce „trebuie” şi „nu trebuie” să faci, sau de comportamente pe care trebuie să le adopţi neapărat. Noi ne impunem deja destule astfel de clişee. Ceea ce vei învăţa va fi cum să te transformi din interior în exterior. Acest gen de schimbări sunt întotdeauna permanente.

 În plus, pe măsură ce vei experimenta acest sistem simplu în viaţa ta, vei descoperi noi şi noi modalităţi de a-l aplica. Indiferent ce vei înţelege citind această carte şi începând să lucrezi cu Metoda, acesta va fi doar vârful aisbergului. Această tehnică simplă îţi va transforma fiecare aspect al vieţii, căci se bazează pe premisa că noi suntem fiinţe nelimitate. Dacă îţi priveşti retrospectiv viaţa, sunt convins că ai avut şi tu, la fel ca marea majoritate a oamenilor, crâmpeie de revelaţii ale acestei stări de conştiinţă infinită, care este absolut naturală. Ai trăit probabil la viaţa ta momente în care te-ai simţit „pe val”, în care totul s-a legat de la sine şi s-a derulat fără niciun efort din partea ta. Prin aplicarea Metodei Sedona, va fi posibil să experimentezi zilnic astfel de momente.

Nu ştiu ce fel de cititor eşti. Poate că te implici plenar în ceea ce citeşti, sau poate te limitezi să reţii idei utile pe care să le aplici mai târziu, atunci când situaţia ţi-o cere. Sfatul meu este să te implici plenar şi să faci toate exerciţiile recomandate în această carte. Experienţa personală m-a învăţat că singura modalitate eficientă de eliberare este practica sau experienţa directă. Dacă vei citi de mai multe ori această carte vei obţine beneficii suplimentare, fapt care te va ajuta să integrezi mai bine capacitatea ta înnăscută de a te elibera de limitări.

Cartea de faţă este împărţită în două părţi. În Partea Întâi vom explora împreună fundamentele procesului de eliberare şi motivaţiile care stau la baza limitărilor noastre. Cu această ocazie, îţi voi prezenta diferite tehnici care te vor ajuta să avansezi accelerat pe calea ce conduce către eliberare, dar şi să faci faţă evenimentelor adverse, să îţi cultivi rezistenţa, să fii „prezent”, să îţi rezolvi sentimentele legate de conflictele din trecut, să îţi realizezi scopurile şi să îţi echilibrezi aspectele pozitive şi negative ale ecuaţiei emoţionale. În Partea a Doua a cărţii ne vom ocupa de anumite domenii mai specifice ale vieţii, asupra cărora Metoda Sedona poate avea un impact pozitiv foarte puternic. Printre acestea se numără eliberarea de vinovăţie, de ruşine, de teamă şi de anxietate, îmbunătăţirea relaţiilor, cultivarea unei stări optime de sănătate şi contribuţia la crearea unei lumi armonioase, care trăieşte în pace.

Citeşte această carte în ordinea prezentată, căci fiecare capitol contribuie la construirea unui fundament solid pentru cele care vor urma. Nu vei putea învăţa tot ce are de oferit această carte dacă nu vei citi capitolele în ordinea indicată şi dacă nu vei aplica tot ce ai învăţat în viaţa de zi cu zi. Fiecare capitol conţine cel puţin câteva nestemate care îţi vor îmbogăţi viaţa. Deschide-te cât poţi de mult în faţa ideilor din această carte şi priveşte-o ca pe o oportunitate de a-ţi schimba conştiinţa şi viaţa.

Dacă după încheierea cărţii vei dori să mergi mai parte, Sedona Training Associates îţi oferă o versiune audio a acestui curs şi seminare live în principalele oraşe din Statele Unite şi din restul lumii.

Nu crede tot ce spun eu

Nu crede automat ceea ce vei citi în această carte. Aplică principiile descrise aici şi convinge-te singur de eficacitatea lor. Faptul că un autor spune ceva nu înseamnă automat că aşa stau lucrurile. Oamenii au tendinţa de a crede foarte uşor ceea ce spun alţii, mai ales dacă este vorba de o autoritate într-un domeniu sau altul. Lester credea cu convingere că noi trebuie să evităm acest lucru, indiferent cât de mult credem într-un maestru sau într-un expert. Ceea ce trebuie să facem este să rămânem deschişi în faţa mesajului său, dându-ne astfel ocazia de a creşte, dar nu trebuie să acceptăm ce spune acesta decât după ce i-am verificat mesajul prin experienţa personală directă. Lester numea acest procedeu: „preluare a informaţiilor în vederea verificării lor.”

Sugestia mea este să preiei toate informaţiile din această carte în vederea verificării lor. Oferă-ţi permisiunea de a te deschide în faţa mesajului, fără a-l accepta însă orbeşte. În acest fel, informaţiile receptate vor avea o valoare mult mai mare dacă le vei explora şi le vei aplica în viaţa ta – cu alte cuvinte, dacă le vei verifica în viaţa de zi cu zi.

Este posibil ca unele idei din cartea Metoda Sedona să ţi se pară contradictorii în raport cu alte metode sau tehnici pe care le-ai învăţat. Asta nu înseamnă că trebuie să renunţi la vechile metode sau principii. Lasă-le însă deoparte pe moment, cel puţin până când vei termina de explorat această carte. Sfatul meu este să îţi suspenzi temporar capacitatea de comparaţie şi judecata critică până când vei trage concluziile tale personale legate de această carte. Abia atunci vei putea compara aceste idei cu celelalte şi vei putea verifica ce anume se potriveşte şi ce nu. Marea majoritate a oamenilor consideră tehnica de eliberare un adjuvant minunat pentru alte tehnici şi terapii pe care le aplică.

Contradicţiile sunt inevitabile atunci când compari diferite căi sau tradiţii de creştere personală, ceea ce nu înseamnă neapărat că unele dintre ele sunt false. Există posibilităţi multiple care conduc la descoperirea de sine, şi cu cât vei accepta mai multe dintre ele, cu atât mai profundă va fi înţelegerea la care vei ajunge şi cu atât mai pragmatice vor fi aplicaţiile ei. Există multe raze care conduc la acelaşi soare central.

Este o simplă chestiune de rezonanţă

Experienţa m-a învăţat că tot ceea ce există în această lume are o vibraţie personală, inclusiv noi înşine şi toţi cei pe care îi cunoaştem. Nu ai remarcat niciodată că unii oameni te bine-dispun automat, în timp ce alţii te prost-dispun prin simpla lor prezenţă, chiar fără a face sau a spune ceva? Pe măsură ce ne eliberăm din punct de vedere emoţional şi ne amplificăm nivelul de înţelegere, această rezonanţă sau frecvenţă de vibraţie creşte la rândul ei. Dar lucrurile nu se opresc aici. Chiar şi în rândul oamenilor care se află pe aceeaşi frecvenţă de vibraţie ca şi noi există unii cu care ne înţelegem mai bine decât cu alţii. Acest lucru este valabil inclusiv pentru maeştri şi pentru idei.

Pe măsură ce vei continua să citeşti Metoda Sedona, este posibil să descoperi că rezonezi mai intens cu anumite capitole, în timp ce altele te vor face să te simţi puţin confuz sau indiferent. Anumite secţiuni ale cărţii ţi se vor părea mai importante decât altele, în funcţie şi de situaţiile prin care treci. Dacă vei continua să lucrezi cu tehnica de eliberare, în viaţa ta vor apărea alte situaţii, care te vor face să preţuieşti mai mult capitole care iniţial nu ţi-au trezit interesul. Acest lucru arată că te-ai transformat şi că eşti pregătit să percepi lucrurile dintr-o perspectivă diferită. Acceptă aceste schimbări şi modifică-ţi perspectiva ţinând cont de ele.

Adoptă o atitudine jucăuşă şi plină de blândeţe

Mai presus de toate, tratează-te cu iubire în timp ce aplici procesele din această carte. Fii cel mai bun prieten şi suporter al tău, nu un sergent sau un şef dur. Lasă-te transformat de experienţa bucuriei. În scurt timp vei începe să faci descoperiri din ce în ce mai interesante şi mai inspirate legate de modalităţile prin care te-ai limitat singur. Pe măsură ce aceste limitări vor începe să dispară una câte una, te vei simţi din ce în ce mai uşor, mai fericit, mai relaxat şi mai în largul tău.

Metoda Sedona ne reaminteşte de un lucru pe care spiritul nostru îl recunoaşte intuitiv: noi ne putem bucura de libertate şi de fericire chiar acum. Nu trebuie să aşteptăm să ajungem la ele într-un viitor îndepărtat, după ce am muncit din greu în acest scop pentru a le binemerita şi pentru a ne pregăti în vederea primirii lor. Noi avem toate motivele să ne bucurăm şi să fim fericiţi chiar acum, în acest moment!

Partea Întâi

Cursul „Metoda Sedona”

Prima parte a cărţii de faţă acoperă aproape întregul material predat în versiunea live şi în cea audio a Cursului de Bază al Metodei Sedona. Ea include de asemenea anumite materiale din cursurile avansate şi chiar o serie de tehnici noi, care te vor ajuta să îţi schimbi dramatic cursul vieţii în bine şi să păstrezi pentru totdeauna acest curs. Deşi aceste tehnici sunt extrem de simple, aşa cum vei descoperi în scurt timp, ele sunt infinit mai puternice decât îţi poţi imagina în momentul de faţă. În plus, dacă vei continua să aplici aceste tehnici şi principii în viaţa ta de zi cu zi, puterea şi eficacitatea lor vor creşte exponenţial.

La peste un sfert de secol după ce le-am învăţat eu însumi, mărturisesc că le privesc şi astăzi cu aceeaşi uimire. Ori de câte ori văd cât de uşor trăiesc oamenii care le aplică schimbări pozitive în viaţa lor, mă minunez şi mă umplu de recunoştinţă pentru că mi s-a dat şansa de a împărtăşi lumii acest proces elegant şi minunat de puternic.

Capitolul 1

Dincolo de ciclul suprimare-exprimare

Schimbările rapide şi pozitive care s-au petrecut în viaţa lui Joe de îndată ce a început să aplice Metoda Sedona reprezintă un model ideal pentru noi toţi. Dificultăţile cele mai persistente dispar, noi posibilităţi fantastice apar din senin, iar sincronicităţile abundă, netezind calea oricărui om care aplică Metoda. Când Joe a învăţat această Metodă, el se afla într-o perioadă foarte proastă din viaţa lui, atât din punct de vedere personal cât şi profesional. În urmă cu un an şi jumătate el trecuse printr-un accident de avion în urma căruia a fost nevoit să meargă şapte luni într-un scaun cu rotile, compania sa îl concediase, iar divorţul de soţia sa, care trena de trei ani, devenea din ce în ce mai complicat. La numai câteva săptămâni după ce Joe a început să aplice tehnica de eliberare, lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade. Mai întâi de toate, soţia sa a fost de acord cu un proces de mediere în urma căruia cei doi au ajuns în sfârşit la o înţelegere amiabilă. În al doilea rând, el s-a întâlnit întâmplător la un bal de caritate cu preşedintele companiei cu care se judeca pentru concediere abuzivă. Acesta nu ştia nimic despre povestea lui John, aşa că în lunea care a urmat avocatul lui Joe l-a sunat şi i-a spus că respectiva companie a fost de acord cu un pachet mult mai generos de plăţi compensatorii.

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, Joe s-a decis să plece într-o vacanţă de un weekend într-o insulă paradisiacă, pentru a-şi sărbători aici norocul din ultima vreme. În timp ce citea o carte pe plaja din Nassau, el a început să discute cu o femeie care s-a dovedit mai târziu a fi marea iubire a vieţii sale. La acea vreme nu avea însă nicio intenţie serioasă, căci trebuia să prindă avionul către casă ce decola peste numai două ore. Jean i se părea însă o figură familiară, iar după ce a aflat că locuieşte în Toronto, la fel ca şi el, a întrebat-o:

– Ascultă, aceasta nu este o replică de agăţat, dar nu cumva locuieşti pe strada cutare?

– Ba da, i-a răspuns ea.

– Ce ciudat! Eu merg la fizioterapie acolo. Cred că te-am văzut în metrou. Te duci cumva şi la teatrul din centru?

– Da, o dată sau de două ori pe săptămână, i-a răspuns Jean.

– Eu lucrez în centrul Toronto-ului, în Scotia Plaza, la etajul 53.

– Chiar că e ciudat… Eu lucrez la etajul 30!

A trecut astfel o oră. Când Joe s-a ridicat să plece, cei doi au făcut schimb de telefoane, după care el a uitat de incident. Peste două săptămâni, bileţelul cu numărul de telefon al lui Jean i-a căzut însă întâmplător din carneţel şi i-a reamintit de ea. După ce a sunat-o, cei doi s-au întâlnit şi s-au înţeles uimitor de bine. În scurt timp s-au îndrăgostit, iar Joe a cerut-o în căsătorie pe Jean.

Cu cât Joe a aplicat mai intensiv Metoda Sedona, cu atât mai rapid a decolat carierea lui de director executiv în industria de investiţii bancare şi cu atât mai sus a avansat el în ierarhia instituţiei. Veniturile sale au crescut astfel exponenţial. În ceea ce priveşte bogăţia şi banii, Metoda a făcut minuni în cazul lui. Peste toate, Joe a continuat să aplice Metoda pentru a se detaşa de grijile pe care şi le făcea în legătură cu starea sa fizică. În urma accidentului de avion, el îşi rupsese 32 de oase, inclusiv cele ale piciorului stâng, rotula genunchiului drept, mâna şi craniul, rămânând practic handicapat fizic. Deşi medicii i-au spus că nu va mai putea merge niciodată normal, la ora actuală nimeni nu-şi poate da seama că a suferit vreun accident după felul în care merge, şi în plus nu mai are deloc dureri. Joe aplică aceleaşi tehnici ale Metodei Sedona pe care le vei învăţa şi tu citind această carte – dimineaţa şi seara, dar şi de-a lungul zilei. În consecinţă, duce o viaţă fericită, are succes, se distrează şi trece cu graţie prin evenimentele vieţii, care i se par din ce în ce mai satisfăcătoare. După cum spune Joe însuşi: „Mă simt binecuvântat. Metoda Sedona transformă marile probleme în chestiuni neînsemnate.”

Viaţa aşa cum o cunoaştem noi

Armonia şi fericirea necondiţionată sunt două atribute absolut naturale ale fiecăruia dintre noi, dar iată cum percep marea majoritate a oamenilor o zi obişnuită de lucru: ne trezim, ne dăm cu greu jos din pat şi chiar înainte de a ne duce la baie, începem să ne facem griji anticipate sau să ne planificăm evenimentele zilei. Ne risipim astfel rapid puţina energie pe care am acumulat-o după somnul agitat de peste noapte (dacă am avut norocul să adormim!). Plecăm apoi la serviciu, ne stresăm din cauza traficului sau a mulţimii enorme de oameni aflaţi în tranzit, la fel ca şi noi, sau ne simţim pur şi simplu frustraţi din cauza acestui timp „pierdut.” Când ajungem în sfârşit, nu ne simţim deloc plini de entuziasm, căci toate sarcinile pe care le avem în faţă ne stresează deja. Orele trec, iar noi aşteptăm cu nerăbdare ora prânzului sau sfârşitul zilei. Interacţionăm de mai multe ori cu colegii, uneori în mod satisfăcător, dar de foarte multe ori într-o manieră neplăcută. Suntem convinşi că nu putem influenţa cu nimic ceea ce ni se întâmplă sau reacţiile noastre în faţa acestor evenimente (ceea ce simţim). De aceea, ne reprimăm emoţiile şi ne vedem plictisiţi sau iritaţi de viaţă.

Spre sfârşitul zilei, ne simţim epuizaţi din cauza reprimării acestor emoţii. În cel mai bun caz, ne ducem la barul local şi povestim cu prietenii, mâncăm, bem şi privim ştirile la televizor, care ne stresează încă şi mai mult, şi în tot acest timp sperăm că sentimentele noastre reprimate vor dispărea de la sine. Deşi ne simţim puţin mai bine, căci nu trebuie să ne confruntăm cu ele, realitatea este că aceste sentimente nu dispar cu adevărat, ci se scufundă în subconştientul nostru. Ajungem astfel ca o oală sub presiune, care necesită o energie din ce în ce mai mare pentru a-şi păstra capacul deasupra. Când în sfârşit ajungem acasă la soţul sau la soţia noastră şi la copii, aceştia doresc să ne povestească propria lor zi, dar noi nu mai avem energie pentru a-i asculta. Încercăm să mimăm că îi ascultăm cu interes şi cu plăcere, dar ne pierdem firea la cel mai mărunt incident. În cele din urmă, toată familia se aşează în faţa televizorului, până se face ora de culcare. A doua zi dimineaţa ne trezim şi o luăm de la început.

Cam sinistru, nu-i aşa? Şi totuşi, nu ţi se pare familiar acest scenariu?

De bună seamă, este posibil ca povestea vieţii tale să fie ceva mai bună decât cea descrisă în scenariul de mai sus. Poate că eşti o mamă care stă acasă şi îşi creşte copiii. Poate că eşti un contractor independent şi îţi rezolvi majoritatea afacerilor la telefon sau pe Internet. Poate că eşti artist. Trendul rămâne însă acelaşi. Rutina în care ne aflăm nu face decât să se adâncească de la o zi la alta, până când ni se pare că nu mai avem nicio cale de ieşire.

Ei bine, există o astfel de cale, iar viaţa ta nu trebuie să se deruleze după scenariul de mai sus.

Eliberarea

Una din principalele modalităţi prin care ne creăm singuri o stare de dezamăgire, de nefericire şi tot felul de păreri greşite este cramponarea de gândurile şi sentimentele care ne limitează. Nu „cramponarea” în sine este inadecvată. De multe ori, această reacţie este perfect justificată în anumite situaţii. Spre exemplu, eu nu îţi sugerez să nu te „cramponezi” de volanul maşinii pe care o conduci, sau de scara pe care urci. În mod evident, o astfel de „distanţare” ar avea consecinţe nefericite. Nu ţi s-a întâmplat însă niciodată să te cramponezi de un punct de vedere chiar dacă acesta nu îţi mai slujeşte în mod evident? Nu ţi s-a întâmplat să te cramponezi de o emoţie chiar dacă nu puteai face nimic pentru a ţi-o satisface, pentru a o corecta sau pentru a schimba situaţia care a cauzat-o? Nu ţi s-a întâmplat niciodată să te cramponezi de o tensiune sau de o anxietate chiar dacă evenimentul care le-a provocat a trecut de mult? Acesta este genul de cramponare pe care îl vom explora în această carte.

Care este opusul cramponării? Ei bine: „detaşarea” sau „eliberarea.” Atât eliberarea cât şi cramponarea fac parte integrantă din procesul natural al vieţii. Înţelegerea acestui lucru este chiar fundamentul Metodei Sedona. Indiferent cine eşti, dacă citeşti aceste cuvinte, îţi garantez că ai experimentat deja de multe ori procesul de eliberare, adeseori fără să fii conştient de ceea ce se întâmplă şi fără să fi auzit niciodată de Metoda Sedona. Detaşarea sau procesul de eliberare este o capacitate naturală cu care ne naştem cu toţii, dar pe care suntem condiţionaţi să nu o mai folosim după ce ajungem la stadiul de adult. Foarte mulţi oameni se simt încurcaţi deoarece nu ştiu când să se detaşeze şi când să se cramponeze de emoţiile lor. Cei mai mulţi dintre ei încurcă lucrurile, cramponându-se atunci când ar trebui să se detaşeze, de cele mai multe ori în detrimentul lor.

Există puţine sinonime pentru cramponare şi detaşare care ar putea clarifica şi mai mult lucrurile. Două dintre ele sunt: închidere şi deschidere. Atunci când arunci o minge, trebuie să îţi ţii mâna strânsă în jurul acesteia printr-o mişcare a braţului. Dacă nu îţi deschizi mâna şi nu dai drumul mingii la momentul potrivit, aceasta nu va ajunge acolo unde doreşti, ba te-ai putea chiar răni. Alte sinonime sunt: contracţia şi expansiunea. Ca să putem respira, noi trebuie să ne contractăm plămânii pentru a elibera aerul din ei, iar apoi să ni-i dilatăm pentru a-i umple cu aer. Nu este suficient doar să inspirăm. Pentru a încheia procesul de respiraţie trebuie să şi expirăm. Un alt exemplu este tensionarea şi relaxarea muşchilor. Dacă nu am putea aplica ambele procese, muşchii noştri nu ar putea funcţiona corect, căci marea majoritate a muşchilor lucrează în perechi opuse de parteneri.

„Una din marile mele realizări de până acum este faptul că am reuşit să îmi transcend o bună parte din gândurile nenecesare legate de anumite emoţii distructive. Pur şi simplu, mă eliberez de ele. Pot folosi mult mai bine energia consumată anterior pe furie, teamă şi invidie pentru proiectele profesionale care îmi solicită atenţia sau pentru familia mea.”

– Per Heiberg, Norvegia

Este interesant de remarcat componenta emoţională a cramponării şi eliberării, precum şi gradul impactului sentimentelor noastre asupra corpului. Nu ai observat niciodată că atunci când sunt supăraţi, oamenii îşi ţin de multe ori respiraţia? De-a lungul procesului de respiraţie, atât inspiraţia cât şi expiraţia pot fi inhibate prin cramponarea de anumite emoţii nerezolvate. Marea majoritate a oamenilor au de asemenea tensiuni reziduale în muşchi, care nu le permit să se relaxeze vreodată plenar. Şi de această dată, la baza acestor tensiuni stau emoţiile nerezolvate sau reprimate.

De ce rămânem însă blocaţi? Atunci când ne suprimăm emoţiile, în loc să ne permitem experienţa trăirii plenare a sentimentelor noastre în momentul în care acestea apar, noi le perpetuăm şi acest lucru ne face să ne simţim neconfortabil. Prin evitare, noi ne împiedicăm emoţiile să treacă libere prin noi, şi astfel să se transforme sau să se dizolve, iar această suprimare este neplăcută.

Suprimare şi exprimare

Ţi s-a întâmplat vreodată să te uiţi la un copil mic căzând şi apoi privind în jur pentru a vedea dacă are vreun motiv ca să plângă? Dacă sunt convinşi că nu se uită nimeni la ei, copiii mici se detaşează instantaneu de ceea ce li s-a întâmplat, se şterg de praf şi acţionează ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În schimb, dacă văd că pot capta atenţia unui adult, ei încep să plângă şi aleargă în braţele părinţilor. În alte cazuri, copiii se supără pe prietenii lor, ba chiar le spun: „Te urăsc şi nu o să mai vorbesc niciodată cu tine”, după care, câteva minute mai târziu, se poartă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Noi am pierdut această capacitate naturală de a ne detaşa de emoţiile noastre, deşi o aveam în mod natural atunci când eram copii. Părinţii, profesorii, prietenii şi societatea în ansamblul ei ne-au modelat fără ştirea noastră conştiinţa, astfel încât am uitat de această capacitate. De fapt, acest lucru a fost posibil tocmai pentru că nu am fost niciodată conştienţi de faptul că am avut această capacitate de a ne detaşa. Ori de câte ori ni s-a spus „nu”, cum să ne comportăm, că trebuie să ne maturizăm şi să devenim responsabili, când trebuie să stăm cuminţi şi să păstrăm tăcerea, când să nu ne mai tânguim, întrucât „băieţii mari nu plâng” sau „fetele mari nu se enervează” – noi am învăţat să ne suprimăm emoţiile. Mai mult, dacă am reuşit să ne reprimăm aceste emoţii, exuberanţa naturală în faţa vieţii şi toate sentimentele pe care ceilalţi le considerau inacceptabile, noi am fost trataţi cu mai mult respect, ca un adult. Am început să ţinem astfel cont mai mult de aşteptările celorlalţi legate de noi decât propriile noastre nevoi şi de bunăstarea noastră emoţională.

Există o glumă care ilustrează perfect acest lucru: în primii doi ani din viaţa unui copil toată lumea încearcă să îl înveţe să meargă şi să vorbească, iar în următori 18 ani toată lumea încearcă să îl convingă să stea jos şi să tacă.

Nu vreau să spun cu asta că nu este bine să îţi disciplinezi copiii. Aceştia trebuie să înveţe care le sunt limitele permise pentru a putea funcţiona în viaţă, iar uneori trebuie să fie protejaţi de anumite pericole evidente. Problema este că acest proces de disciplinare este dus de multe ori la extrem de către adulţi.

Ceea ce noi numim „suprimare” nu este altceva decât o apăsare a capacului pe oala sub presiune a emoţiilor noastre, refularea, negarea şi reprimarea lor, precum şi acţiunea ca şi cum ele nu ar exista. Orice emoţie pe care nu o exprimăm şi de care nu ne eliberăm prin detaşare este automat stocată în mintea noastră subconştientă. Un mecanism important al acestui proces este fuga de propriile emoţii. Noi refuzăm să ne confruntăm cu acestea (să le privim în faţă), până când se scufundă în subconştient. Ai auzit probabil expresia: „Timpul vindecă toată rănile.” Personal, consider discutabil acest lucru. Cei mai mulţi dintre oameni traduc această expresie prin: „Acordă-mi suficient timp şi îmi voi reprima toate emoţiile.”

De bună seamă, există situaţii în care suprimarea se dovedeşte o opţiune mai bună decât exprimarea, de pildă atunci când te afli la lucru, iar şeful sau un coleg îţi spune ceva cu care nu eşti de acord, dar nu este un moment potrivit să îi dai răspunsul. Nesănătoasă şi neproductivă este doar obişnuinţa de a-ţi suprima emoţiile.

Noi ne evităm emoţiile uitându-ne la televizor, ducându-ne la cinematograf, citind cărţi, bând alcool, consumând medicamente şi droguri, făcând exerciţii fizice şi prin alte activităţi menite să ne distragă atenţia de la durerea noastră emoţională o perioadă suficient de lungă de timp pentru a o putea refula în subconştient. Sunt convins că eşti de acord că majoritatea acţiunilor din lista de mai sus nu sunt inadecvate în sine, ci doar atunci când ne realizăm în exces, pierzând controlul asupra lor. Noi ne folosim de ele pentru a compensa incapacitatea noastră de a face faţă conflictelor emoţionale interioare prin care trecem. Fuga excesivă de propriile emoţii este atât de prevalentă în societatea noastră încât a condus la apariţia multor industrii care au înflorit de pe urma ei.

Atunci când devenim adulţi, noi ajungem atât de buni la suprimarea emoţiilor noastre încât aceasta ne devine o a doua natură. Într-un fel, devenim la fel de buni la suprimare pe cât eram în copilărie la eliberare. De fapt, ajungem să ne reprimăm o energie emoţională atât de mare încât devenim un fel de bombă cu ceas ambulantă. De multe ori, nici măcar nu ne mai dăm seama că ne-am reprimat adevăratele reacţii emoţionale, până când este prea târziu, iar corpul nostru manifestă primele simptome ale unor boli asociate cu stresul, umerii ne înţepenesc, stomacul ni se ulcerează, sau dimpotrivă, explodăm şi spunem sau facem ceva ce regretăm mai târziu.

Suprimarea este doar unul din aspectele pendulului emoţional. Celălalt aspect este exprimarea emoţiilor. Atunci când suntem furioşi, ţipăm. Atunci când suntem trişti, plângem. În acest fel, noi dăm curs emoţiilor noastre. Eliberăm o parte din aburul acumulat în interior, dar asta nu înseamnă că am stins inclusiv focul. Exprimarea emoţiilor ne face de regulă să ne simţim mai bine decât suprimarea lor, mai ales dacă ne-am blocat multă vreme această capacitate. Imediat după ce am dat curs emoţiilor noastre ne simţim mai bine, dar expresia emoţională poate avea la rândul ei efecte secundare negative.

Orice terapie bună se bazează în general pe ajutarea pacientului să intre în contact cu emoţiile sale şi să şi le exprime. La rândul lor, relaţiile echilibrate şi durabile nu ar putea supravieţui fără exprimarea clară a sentimentelor noastre. Ce se întâmplă însă atunci când ne manifestăm inadecvat emoţiile în afara unei situaţii terapeutice? Ce simte persoana cu care avem de-a face? Expresia inadecvată poate conduce la neînţelegeri şi conflicte, precum şi la escaladarea reciprocă a emoţiilor, care poate scăpa de sub control.

Nici suprimarea, nici exprimarea emoţiilor nu reprezintă aşadar o problemă în sine. Ele sunt capete opuse ale aceleaşi mişcări de pendulare, ale aceluiaşi spectru al manifestării emoţiilor noastre. Problemele apar numai atunci când pierdem controlul asupra acestora, şi de multe ori ne trezim făcând opusul lucrurilor pe care le intenţionam. Adeseori, rămânem blocaţi la unul din capetele spectrului. În astfel de momente, noi trebuie să găsim în noi puterea de a ne elibera, de a ne detaşa de emoţiile noastre.

A treia alternativă: Eliberarea

Punctul de echilibrare şi alternativa naturală în faţa suprimării şi exprimării inadecvate este detaşarea sau eliberarea – ceea ce noi numim Metoda Sedona. Aceasta reprezintă echivalentul stingerii focului şi goliri conţinutului oalei sub presiune. Dat fiind că orice emoţie reprimată încearcă să devină manifestă, eliberarea nu înseamnă altceva decât oprirea acţiunii interioare de blocare a acestor sentimente pentru a le lăsa să treacă prin tine, lucru care se întâmplă uşor, datorită presiunii sub care se află. Dacă vei folosi Metoda Sedona, vei descoperi că îţi poţi suprima sau manifesta cu uşurinţă emoţiile ori de câte ori este necesar, dar cel mai adesea vei opta pentru punctul de echilibru, respectiv pentru cea de-a treia opţiune pe care o ai: cea a eliberării. De altfel, tu ştii deja cum să faci acest lucru.

Chiar dacă ai devenit un expert în reprimarea şi / sau exprimarea emoţiilor tale, tu continui să practici inclusiv în prezent eliberarea de ele. De pildă, râsul reprezintă o modalitate ideală de eliberare, beneficiile sale asupra stării de sănătate şi eliminării stresului fiind bine documentate. Gândeşte-te la ultima dată când ai râs în hohote. Poate că te-ai uitat la o comedie sau ai discutat cu un prieten, când deodată ai izbucnit în râs. Ai simţit mai întâi un fel de gâdilătură interioară, după care ai izbucnit într-un râs nestăpânit, care ţi-a cutremurat întregul corp. Cu cât ai râs mai mult, cu atât mai uşor, mai relaxat şi mai fericit te-ai simţit, intrând într-o stare de euforie. Dacă vei aplica procesul descris în această carte, vei trăi senzaţii similare. Deşi de cele mai multe ori nu vei râde cu voce tare atunci când te vei descătuşa de emoţii, vei zâmbi frecvent şi vei simţi aceeaşi stare de uşurare ca în cazul unui râs sănătos.

Nu ţi s-a întâmplat niciodată să îţi pierzi cheile sau ochelarii şi să întorci pe dos întreaga casă, pentru a le găsi în final în buzunar? Aminteşte-ţi de un astfel de moment. În timp ce răscoleai prin casă te simţeai din ce în ce mai tensionat. Dacă ai ajuns la o disperare autentică, ai golit probabil chiar şi conţinutul tomberoanelor. Te-ai întrebat în mod repetat unde ai putut pune cheile. În final, în urma unei inspiraţii, ai băgat mâna în buzunar şi ai scos un oftat de uşurare – Ahhhh – iar tensiunea şi anxietatea ţi-au dispărut ca prin farmec, descoperind că ai avut tot timpul la tine cheile sau ochelarii. După ce ţi-ai „spus vreo două”, te-ai liniştit, umerii ţi s-au relaxat şi probabil ai simţit un fior de uşurare trecându-ţi prin corp. Acesta este un alt exemplu de eliberare naturală din viaţa de zi cu zi.

Dacă îţi vei perfecţiona aplicarea Metodei, vei trăi din ce în ce mai des această stare de relaxare şi înţelegere, chiar dacă emoţia eliberată a fost una de lungă durată, pe care ai încercat o viaţă întreagă să o rezolvi. Vei descoperi că ai avut dintotdeauna răspunsurile pe care le-ai căutat.

Sunt situaţii în care starea de uşurare spontană poate apărea chiar în mijlocul unei cerţi. Aminteşte-ţi de un moment în care ai discutat aprins cu cineva drag şi în timpul căruia s-a petrecut următoarea suită de evenimente: te-ai implicat foarte tare în discuţie, fiind absolut convins că ai dreptate şi că poziţia ta este justificată, iar apoi ai surprins privirea persoanei din faţa ta. Fără să îţi propui neapărat, te-ai conectat cu ea pe un nivel superior (acela care o face să ţi se pară atât de specială şi să o iubeşti), iar în acea clipă ceva s-a relaxat în tine, iar poziţia ta anterioară nu ţi s-a mai părut la fel de justificată. Ai reuşit chiar să priveşti problema din perspectiva persoanei. Poate că ai făcut o pauză scurtă şi ţi-ai reconsiderat atitudinea, găsind pe loc o soluţie uşoară şi reciproc avantajoasă.

„Atunci când mă aflu la serviciu, sunt mai energic, mai pro-activ şi mai pozitiv. Lucrez în domeniul vânzărilor, iar respingerea nu are acelaşi efect asupra mea. De fapt, din ce în ce mai puţin clienţi potenţiali mă refuză.”

– David Fordham, Londra, Anglia

Dacă vei integra idile din această carte, vei învăţa să priveşti lucrurile inclusiv din alte puncte de vedere, eliberându-te astfel de tot felul de conflicte interioare, unele dintre ele atât de vechi încât ai şi uitat de ele.

Continuumul eliberării emoţionale

Dacă îţi vei analiza retrospectiv viaţa, vei descoperi cu siguranţă numeroase situaţii în care te-ai eliberat în mod natural de emoţii. De regulă, noi facem acest lucru accidental sau atunci când suntem puşi cu spatele la zid şi când nu ne-a mai rămas nicio altă opţiune. Dacă te vei focaliza asupra întăririi acestei capacităţi naturale practicând Metoda Sedona, te vei putea elibera în mod conştient de emoţii, astfel încât această opţiune să devină viabilă de-a lungul întregii tale vieţi, zi de zi, chiar şi în momentele tale cele mai proaste.

Schema de mai jos te ajută să înţelegi mai bine procesul de eliberare, indiferent dacă acesta este spontan sau conştient (pe cel din urmă îl vei învăţa citind această carte). Ea te va ajuta să înţelegi mai bine distincţia dintre eliberarea, suprimarea şi exprimarea emoţiilor. Fiecare categorie reprezintă un continuum prin care trecem cu toţii, clipă de clipă.

Schema fluxului eliberării emoţionale

APATIE

DURERE                                           CURAJ

TEAMĂ         ELIBERARE             ACCEPTARE

POFTĂ

MÂNIE

ORGOLIU                                         PACE

Tensiune        Eliberare        Relaxare

Nefericire      Eliberare        Fericire

Confuzie        Eliberare        Claritate

Moarte                       Eliberare        Viaţă

Greutate         Eliberare        Uşurare

Închidere       Eliberare        Deschidere

Contracţie      Eliberare        Expansiune

Neproductiv             Eliberare        Productiv

Ineficient        Eliberare        Eficient

Pe măsură ce vei continua să practici tehnica de eliberare, vei constata o tendinţă de a te deplasa dinspre partea stângă către cea dreaptă a schemei de mai sus. Uneori vei constata diferenţa la o singură rubrică din cele de mai sus, iar alteori la mai multe rubrici.

Când şi când vei forţa trecerea în partea dreaptă a schemei (probabil o faci deja). Spre exemplu, te poţi forţa să iei decizia de a nu te mai gândi la o problemă particulară. Aceasta nu echivalează însă cu o eliberare autentică. Dacă forţezi luarea unei decizii, ajungi să te simţi neconfortabil, iar în final tensiunea ta interioară creşte. Dacă te forţezi să îţi schimbi un comportament fără a-ţi schimba simultan sentimentele, unele categorii din cele de mai sus vor evolua către partea dreaptă, dar altele vor evolua în sens invers. În schimb, atunci când practici în mod conştient procesul de eliberare, întregul continuum evoluează către partea dreaptă.

Ce înseamnă însă eliberarea sau detaşarea conştientă? Cum putem pune în practică acest proces?

Eliberarea practică

Există trei modalităţi de abordare a procesului de eliberare, şi toate conduc la acelaşi rezultat: eliberarea capacităţii naturale de detaşare instantanee de orice emoţie nedorită, simultan cu dizolvarea oricărei emoţii reprimate în subconştient. Prima modalitate constă în optarea conştientă pentru renunţarea la emoţia nedorită. A doua constă în acceptarea acestei emoţii şi manifestarea ei deschisă. A treia constă în pătrunderea în însăşi inima emoţiei.

Îngăduie-mi să îţi explic mai clar. În acest scop, am să te rog să participi la un exerciţiu foarte simplu: ia un pix, un creion sau orice alt obiect mic pe care îl poţi arunca pe jos fără probleme. Ţine-l în faţa ochilor şi strânge-l cu putere. Imaginează-ţi că ceea ce ţii în mână este una din emoţiile tale limitatoare, iar mâna simbolizează conştiinţa ta (sau forţa ta instinctivă de cramponare). Dacă vei ţine obiectul suficient de mult timp în mână, vei începe să simţi o stare neconfortabilă, dar familiară.

În continuare, deschide-ţi palma şi lasă obiectul să ruleze pe ea înainte şi înapoi. Observă că tu eşti cel care se cramponează de el. Obiectul nu este ataşat de mâna ta. La fel se petrec lucrurile şi cu sentimentele tale. Ele nu sunt mai ataşate de tine ca acest obiect de palma ta.

Noi ne cramponăm de sentimentele noastre şi uităm că facem acest lucru. Aşa cum am afirmat în introducere, chiar şi felul în care ne exprimăm verbal reflectă acest lucru. Atunci când ne simţim trişti sau iritaţi, noi nu spunem de regulă: „Mă simt trist” sau „Mă simt iritat”, ci: „Sunt trist” sau „Sunt enervat.” Fără să ne dăm seama, noi ne identificăm – în mod eronat – cu sentimentele noastre, considerând că suntem una cu ele. De multe ori, ni se pare că un sentiment se cramponează de noi, dar acest lucru nu este niciodată adevărat… Noi suntem cei care deţinem controlul asupra sa, dar nu ne dăm seama de acest lucru.

Lasă acum obiectul să cadă din mâna ta.

Ce s-a întâmplat? I-ai dat drumul (l-ai eliberat), iar el a căzut pe podea. A fost greu? Desigur că nu! Exact la acest lucru ne referim noi atunci când vorbim de „eliberare.”

Tu poţi face acest lucru cu orice emoţie: poţi opta pentru a te elibera de ea.

Referindu-ne la aceeaşi analogie, dacă îţi ţii palma deschisă, îşi este foarte greu să te cramponezi de pixul sau de obiectul pe care îl ţii în mână. În mod similar, dacă îţi priveşti în faţă un sentiment, tu îţi deschizi practic conştiinţa în faţa lui, permiţându-i astfel să se dizolve de la sine, la fel ca norii care trec pe cer sau ca fumul care iese dintr-un coş şi se pierde în aer. Este ca şi cum ai scoate capacul de pe o oală sub presiune.

Dacă ai privi obiectul – pixul, creionul sau o pietricică – printr-un microscop şi ai mări suficient de mult imaginea, obiectul ţi s-ar părea din ce în ce mai mult ca un spaţiu gol. Practic, ai privi mai degrabă spaţiile dintre molecule şi atomi. În mod similar, atunci când pătrunzi în inima unui sentiment, constaţi că acesta nu are nicio esenţă substanţială.

Pe măsură ce vei începe să stăpâneşti din ce în ce mai bine tehnica de eliberare, vei descoperi că chiar şi cele mai profunde sentimente sunt doar de suprafaţă. În esenţa ta, tu eşti o oază de linişte, un vid beatific, o stare de pace, neavând nimic de-a face cu durerea şi întunericul pe care marea majoritate a oamenilor le bănuiesc a se ascunde în interiorul lor. Nici chiar cele mai extreme emoţii ale tale nu au mai multă substanţă ca o bulă de săpun. Şi cred că ştii ce se întâmplă atunci când împungi cu degetul o bulă de săpun: se sparge. Exact acelaşi lucru se întâmplă atunci când pătrunzi în inima unui sentiment.

Aminteşte-ţi de aceste trei analogii atunci când vei începe să practici procesul de eliberare. Acesta te va ajuta să te detaşezi de toate tiparele comportamentale, mentale şi emoţionale nedorite. Tot ceea ce trebuie să faci este să fii suficient de deschis în faţa acestui proces. Acesta îţi eliberează conştiinţa, oferindu-ţi accesul la o gândire mai clară, dar nu reprezintă în sine un proces de gândire. Te ajută să ai acces la mai multă creativitate, dar nu trebuie să fii în mod particular creativ sau eficient pentru a-l pune în practică.

Cu cât vei constata într-o mai mare măsură efectele benefice ale procesului de eliberare, cu atât mai mult se vor amplifica acestea, fără să trebuiască să te gândeşti la felul în care şi la motivele pentru care acesta funcţionează. Lasă-te controlat cât de mult poţi de inimă, nu de creier. Dacă nu îţi poţi imagina cum funcţionează procesul, iar acest lucru începe să te obsedeze, te poţi folosi chiar de acest proces pentru a te elibera de obsesie. Îţi garantez că dacă vei lucra cu el, vei sfârşi prin a înţelege din ce în ce mai clar cum funcţionează prin experienţa ta directă.

Aşadar, să începem.

Opţiunea de a te elibera de o emoţie

Găseşte-ţi o poziţie confortabilă şi interiorizează-te. Poţi ţine ochii deschişi sau închişi.

Pasul 1: Focalizează-ţi atenţia asupra unei probleme în legătură cu care îţi doreşti să te simţi mai bine. Conştientizează ceea ce simţi în momentul de faţă. Sentimentul nu trebuie să fie neapărat foarte puternic. De fapt, te poţi focaliza chiar asupra sentimentelor tale legate de această carte şi de ceea ce îţi doreşti să obţii în urma citirii ei. Acceptă ceea ce simţi şi manifestă plenar acest sentiment.

Probabil că aceste instrucţiuni ţi se par simpliste, dar aşa şi trebuie să fie. Cei mai mulţi dintre oameni trăiesc prin gândurile, imaginile şi poveştile lor legate de trecut sau de viitor, dar nu sunt conştienţi de ceea ce simt în momentul de faţă. Singurul moment în care putem face ceva în legătură cu ceea ce simţim (sau în orice altă privinţă, de pildă în legătură cu viaţa noastră), este MOMENTUL PREZENT. Prin urmare, nu trebuie să aştepţi ca o emoţie să devină foarte puternică pentru a te elibera de ea. De fapt, chiar şi starea de gol interior, de amorţeală sau de deconectare reprezintă un sentiment de care ne putem elibera la fel de uşor ca şi de emoţiile puternice, pe care le recunoaştem imediat. Fă ceea ce îţi stă în puteri. Cu cât vei lucra mai mult cu acest proces, cu atât mai uşor îţi va fi să identifici ce simţi.

Pasul 2: Pune-ţi una din următoarele trei întrebări:

Mă pot elibera de acest sentiment?

Pot accepta în mod neutru acest sentiment?

Pot accepta cu bucurie acest sentiment?

Aceste întrebări nu fac altceva decât să îţi clarifice dacă este posibil să faci acţiunile pe care le presupun. Prin urmare, atât răspunsul afirmativ cât şi cel negativ sunt la fel de acceptabile. Cu alte cuvinte, te poţi elibera de o emoţie chiar dacă răspunzi negativ la întrebări. Răspunde aşadar la întrebarea pe care ţi-ai pus-o fără să te gândeşti prea mult la ea, fără să despici firul în patru şi fără să intri într-o dezbatere internă legată de consecinţe şi de cum este mai bine să procedezi.

Toate întrebările folosite în timpul acestui proces sunt în mod deliberat foarte simple. Ele nu sunt importante în sine, ci sunt concepute cu scopul de a te orienta către experienţa detaşării, adică a refuzului de a te mai crampona de emoţia respectivă. Indiferent ce răspuns ai dat la întrebarea de la Pasul 2, treci la Pasul 3.

 Pasul 3: Indiferent pe care din cele trei întrebări de mai sus ţi-ai pus-o, pune-ţi acum următoarea întrebare: „Sunt eu dispus să fac acest lucru?”

Şi de această dată, fereşte-te de dezbateri interne prelungite şi inutile. Aminteşte-ţi că faci acest proces pentru tine, cu scopul de a câştiga mai multă libertate interioară şi o claritate mai mare. Nu contează dacă ceea ce simţi este justificat, dacă ai dreptate sau dacă ai simţit în acest fel foarte mult timp.

Dacă răspunsul este negativ sau dacă nu eşti sigur, întreabă-te: „Ce prefer? Să trăiesc acest sentiment sau să mă eliberez de el?” Chiar dacă răspunsul este şi de această dată negativ, continuă cu Pasul 4.

Pasul 4: Pune-ţi următoarea întrebare, la fel de simplă ca şi cele de dinainte: „Când?”

Practic, aceasta reprezintă o invitaţie să te eliberezi ACUM. Este posibil ca procesul de eliberare să se declanşeze pe loc şi cu uşurinţă. Îţi reamintesc în această direcţie că eliberarea este o decizie pe care o poţi lua oricând doreşti.

Pasul 5: Repetă paşii precedenţi până când te simţi eliberat de respectivul sentiment.

Este destul de probabil că te vei elibera puţin câte puţin la fiecare pas al procesului. La început, rezultatele ţi se vor părea extrem de subtile, dar dacă vei persevera, vei începe să le recunoşti din ce în ce mai uşor. Este la fel de posibil să descoperi că ai straturi succesive de sentimente legate de un subiect particular, dar cele de care te-ai eliberat nu se vor mai întoarce să te bântuie!

Acceptarea cu bucurie a unei emoţii

Ai remarcat probabil că atunci când te-ai focalizat asupra sentimentelor tale în timpul pasului 2 al procesului de eliberare descris mai sus, acestea au dispărut pur şi simplu. Dat fiind că pierdem foarte mult timp reprimându-ne emoţiile sau opunându-le rezistenţă, în loc să le lăsăm să circule liber prin noi, acceptarea cu bucurie sau într-o stare neutră a unei emoţii este de multe ori suficientă pentru a ne elibera de aceasta.

Una din cursantele mele, Natalie, a învăţat să se elibereze fără niciun efort de emoţiile sale prin simpla recunoaştere a lor în momentul prezent. Fiind controlor de trafic, ea se simţea adeseori cuprinsă de anxietate atunci când trebuia să dea drumul marilor camioane să intre pe autostradă. În minte îţi apăreau totul felul de imagini de coşmar cu accidente de circulaţie, iar Natalie intra în panică. La un moment dat, ea şi-a procurat o casetă audio de eliberare emoţională şi a început să o asculte în drum spre serviciu, dialogând cu ea însăşi:

– Deci, te simţi anxioasă?

– Da, mă simt.

– Eşti dispusă să îţi simţi până la capăt această anxietate?

– Da.

În acest fel simplu, ea a descoperit în scurt timp că nu se mai simte anxioasă deloc. Prin simpla acceptare a stării sale de panică, în loc să îi opună rezistenţă, senzaţiile ei fizice (respiraţie accelerată şi tremurături) dispăreau de la sine, iar mintea ei se liniştea.

Interiorizarea

Este posibil ca experienţa ta personală de eliberare prin interiorizare să fie diferită de procesele descrise mai sus. Mai întâi de toate, nu se recomandă să încerci să te interiorizezi în timp ce faci altceva. Tehnica funcţionează mult mai bine atunci când faci o pauză în acest scop, dar mai ales atunci când emoţia pe care o simţi este puternică.

Iată ce ai putea experimenta: să spunem că primeşti o veste proastă care te deranjează. Începi să simţi o stare intensă de teamă sau de durere, aşa că îţi rezervi câteva minute pentru a te elibera de ea. Te aşezi, închizi ochii şi te scufunzi în emoţia ta cât de profund poţi. Îţi pui apoi una din următoarele întrebări:

·         În ce constă esenţa acestui sentiment?

·         Îmi pot acorda permisiunea de a mă scufunda în conştiinţa mea până la esenţa acestui sentiment?

·         Mă pot pune la unison cu acest sentiment?

Lucrând mai mult timp cu aceste întrebări, le poţi reformula aşa cum ţi se potriveşte cel mai bine. De pildă, îţi poţi imagina că te scufunzi efectiv în esenţa sentimentului tău sau poţi descoperi efectiv în ce constă această esenţă.

De îndată ce te vei scufunda în interiorul tău, este posibil să experimentezi diferite imagini sau senzaţii. Spre exemplu, poţi observa o intensificare temporară a emoţiei. Continuă totuşi să te întrebi: „Mă pot scufunda şi mai mult în această emoţie?” Indiferent ce imagine îţi apare, ce simţi sau ce poveste îţi spui (legată de emoţia respectivă), forţează-te să te scufunzi din ce în ce mai mult în ea.

Dacă vei persevera, vei ajunge într-un punct în care nu mai poţi înainta mai departe. Vei şti că ai atins centrul emoţiei atunci când mintea ta se va calma, iar tu te vei simţi împăcat. Nu este exclus chiar să vezi o lumină interioară sau să te simţi înconjurat de o stare aproape beatifică de vid şi de tăcere.

Dacă nu eşti foarte sigur că ai ajuns în acest punct sau dacă te simţi blocat şi consideri că nu mai poţi avansa deocamdată în timpul acestui proces, dar nu simţi că acesta s-ar fi încheiat, căci nu te-ai eliberat complet de emoţia ta, treci la o alt formă a procesului de eliberare.

Reţine: dacă sentimentul este încă foarte puternic sau chiar s-a intensificat, înseamnă că nu ai ajuns în centrul emoţiei. Toate sentimentele, cu excepţia celui de pace interioară, există la suprafaţa conştiinţei. Este posibil ca la ora actuală să crezi altceva. Foarte mulţi oameni se tem să se scufunde adânc în interiorul sentimentelor lor deoarece sunt convinşi că nu vor putea suporta intensitatea durerii sau că se vor rătăci în interiorul conştiinţei lor. Eu te asigur însă că dacă vei trece dincolo de suprafaţă şi dacă vei ajunge în centrul real al unui sentiment, vei descoperi că aici prevalează exclusiv starea de pace. Una din persoanele care au descoperit acest lucru a fost cursanta mea Margie.

Margie a venit la cursul meu purtând în suflet o durere profundă, pe care o avea de circa zece ani, de când s-a simţit trădată de membrii personalului unei organizaţii de dezvoltare personală (diferită de a mea). Fără a intra în detaliile poveştii ei de viaţă, am căzut amândoi de acord că scufundarea în durerea ei ar fi cea mai bună modalitate de eliberare pentru Margie. I-am pus aşadar întrebările de mai sus, iar la început durerea ei s-a intensificat. Văzând că începe să plângă, am încurajat-o să intre încă şi mai adânc în interiorul conştiinţei sale, dincolo de senzaţiile pe care le simte şi de povestea pe care şi-o spune. Spre surpriza lui Maggie, ea a intrat în doar câteva minute într-o stare de pace profundă. Mai târziu, Margie mi-a povestit că a evitat foarte mult timp durerea deoarece aceasta i se părea un ocean fără fund, în care s-ar fi putut îneca. După ce s-a eliberat de ea, ea a realizat că durerea ei nu exista decât la suprafaţa conştiinţei sale. Ceea ce evitase de fapt a fost oceanul de iubire care exista în interiorul ei şi de existenţa căruia nu ştia nimic.

Pe măsură ce lucrează din ce în ce mai mult cu această modalitate de eliberare, marea majoritate a oamenilor descoperă că le vine din ce în ce mai uşor să pătrundă în inima oricărei emoţii pe care o trăiesc, permiţându-i astfel să se dizolve. Ei observă că orice sentiment, indiferent cât de traumatic li s-ar părea, nu are decât foarte puţină substanţă, fiind de fapt foarte mult zgomot pentru nimic!

Sentimentele nu fac altceva decât să mintă

Dacă te surprinzi justificându-ţi raţional o emoţie specifică, de pildă spunându-ţi că aceasta joacă un rol util în viaţa ta şi că este normal să te cramponezi de ea, acesta reprezintă un semnal de alarmă că te minţi singur. Pe măsură ce vei aprofunda procesul de eliberare, vei descoperi (între altele) că sentimentele pe care le-ai eliberat încearcă să îşi justifice existenţa şi să te convingă să le păstrezi. În acest scop, ele mint cu uşurinţă şi îţi fac cele mai deşarte promisiuni, cum ar fi: „Teama te menţine în siguranţă”, „Atât timp cât mă voi simţi vinovat, nu voi mai repeta această greşeală”, „Dacă mă cramponez de mânia mea, o să mă răzbun pe persoana care m-a jignit (în realitate îţi faci rău doar ţie însuţi).” Adevărul este că sentimentele nu fac decât să perpetueze problema pe care te ajută – chipurile – să o previi. Pentru a-şi păstra propria existenţă, ele sunt dispuse la orice minciună.

La cursurile mele obişnuiesc să repet două fraze simple care sintetizează acest proces. La prima vedere, ele seamănă puţin cu nişte koan-uri zen, neputând fi înţelese decât atunci când te eliberezi cu adevărat. Iată care sunt aceste fraze: „Sentimentele nu fac altceva decât să mintă. Ele ne spun că dacă ne vom elibera de ele, vom avea parte de o soartă cruntă, de care avem deja parte din cauza cramponării de ele.”

Mintea este similară unui computer

Pentru a înţelege mai bine în ce constă Metoda Sedona, îţi propun să explorăm maniera multiplă în care funcţionează mintea umană prin comparaţie cu un computer. De altfel, orice computer funcţionează în bună măsură după un model al minţii umane, aşa că această comparaţie nu este deloc forţată. Ştii probabil că orice computer are nevoie de hardware şi de software pentru a putea opera. De dragul analogiei, să spunem că un hardware este echivalentul creierului şi sistemului nervos, iar un software este echivalentul gândurilor, sentimentelor, amintirilor şi convingerilor noastre, precum şi al inteligenţei noastre inerente.

În ce constă sistemul de operare uman? Programele de soft care guvernează corpul şi mintea sunt sinonime cu inteligenţa care îi permite sistemului să funcţioneze şi să acumuleze cunoaştere. Aproape întreaga cunoaştere de care avem nevoie pentru a putea funcţiona sunt înnăscute. Singurele excepţii sunt capacităţile pe care le învăţăm şi care pot varia în mare măsură, de la cântatul la un instrument muzical la chirurgia pe creier.

Noi funcţionăm la fel ca un computer care funcţionează cu atât mai rapid şi mai eficient cu cât dispune de o memorie (sau de un spaţiu pe hard disk) mai mare. Pe măsură ce trecem prin viaţă, noi trăim experienţe şi acumulăm date până când memoria noastră de bază se umple la capacitate, iar capacitatea noastră de procesare devine greoaie şi îşi încetineşte ritmul. În cazul unui computer, noi putem elibera spaţiul prin ştergerea sau comprimarea fişierelor. În mod similar, corpul şi mintea noastră comprimă experienţele neutre din punct de vedere emoţional, care sunt percepute ca fiind încheiate. În schimb, experienţele foarte încărcate emoţional şi care ni se par incomplete sunt similare unor programe şi fişiere deschise, care continuă să opereze din culise. Ele folosesc mult prea mult din memoria şi din capacitatea noastră de procesare.

Programele deschise nu reprezintă o problemă pentru cei mai mulţi dintre oameni atunci când aceştia sunt tineri, dar pe măsură ce îmbătrânim, memoria devine din ce în ce mai greu disponibilă chiar şi pentru funcţiile corporale, cum ar fi respiraţia şi digestia. În consecinţă, sistemul se gripează şi începe să cedeze. În acest fel, programele şi fişierele deschise îşi lasă amprenta asupra capacităţii noastre de bază de a funcţiona eficient în viaţă şi de a învăţa noi capacităţi utile. Ele creează o stare de confuzie mentală şi de conflict interior, căci ne transmit din ce în ce mai des mesaje contradictorii, care interferează unele cu altele şi cu intenţiile noastre conştiente.

„Printre beneficiile câştigate se numără eliberarea de supărătoarele senzaţii de anxietate la locul de muncă, un succes din ce în ce mai mare şi plăcerea de a lucra, precum şi reducerea considerabilă a fricii de viitor.”

– Bonnie Jones, Olympia, Washington

Atunci când aplicăm Metoda Sedona, noi ne eliberăm de încărcătura emoţională care continuă să activeze vechile programe şi fişiere din culisele fiinţei noastre. În acest fel, noi ne amplificăm memoria disponibilă şi ne accelerăm capacitatea de procesare. Procesul de eliberare ne ajută astfel să ne păstrăm înţelepciunea câştigată din experienţă, fără a ne secătui energia şi memoria din cauza senzaţiei emoţionale asociate cu neîmplinirea. Cu alte cuvinte, cu cât aplicăm mai mult Metoda, cu atât mai bine funcţionează sistemul nostru uman.

Procesul de eliberare în scris: tu ce îţi doreşti de la viaţă?

Pe măsură ce vei continua să citeşti această carte, vei primi din când în când invitaţia de a-ţi explora în scris sentimentele, pe nişte fişe de lucru. În organizaţia noastră, Sedona Training Associates, noi numim acest tip de proces: „eliberare în scris.” Îţi recomand de asemenea să îţi cumperi un caiet legat cu spirală sau un jurnal simplu pe care să îl foloseşti numai în acest scop. Când vei termina cartea, vei putea rupe paginile folosite pentru procesul de eliberare în scris, păstrându-ţi astfel intimitatea. Nu ai niciun motiv să păstrezi aceste pagini.

Aşadar, înainte de a continua cu lectura, ia-ţi noul jurnal şi notează pe el o listă cu toate lucrurile pe care doreşti să le schimbi în viaţa ta. Ea îţi va servi ca o declaraţie de intenţie pentru acest curs de dezvoltare personală numit „Metoda Sedona.” Pe măsură ce vom avansa de-a lungul procesului, ne vom întoarce din când în când la ea. De aceea, acordă-ţi tot timpul necesar şi încearcă să scrii o listă cât mai completă.

Atunci când îţi notezi intenţiile, încearcă să nu te limitezi la ceea ce crezi că este „posibil” în urma citirii unei cărţi. Gândeşte-te că înveţi o tehnică ce îţi va fi de folos de-a lungul întregii vieţi. Distrează-te. Această carte îşi propune să te înveţe un proces care te poate ajuta să devii, să ai şi să faci orice. De fapt, procesul este atât de intens şi operează pe un nivel atât de fundamental încât multe din intenţiile notate pe lista ta vor continua să producă rezultate chiar şi fără să lucrezi direct cu ele.

Notează beneficiile obţinute

Pe măsură ce te eliberezi de diferite poveri emoţionale, sfatul meu este să notezi în jurnal toate beneficiile pe care le obţii, astfel încât să fii stimulat să lucrezi şi mai mult cu tine. Notează aceste rezultate pozitive în jurnalul eliberării sau cumpără-ţi un alt jurnal numai pentru ele, pe care să îl poţi duce în buzunar sau într-o geantă, astfel încât să îţi poţi nota gândurile ori de câte ori te simţi inspirat.

Iată o listă scurtă cu câteva din beneficiile la care te poţi aştepta pe măsură ce vei continua să lucrezi cu Metoda Sedona:

·         Schimbări pozitive de comportament şi / sau atitudine

·         O stare de bunăstare, de eficacitate şi de bucurie mai mare în timpul activităţilor de zi cu zi

·         Comunicaţii mai deschise şi mai eficiente

·         O capacitate amplificată de rezolvare a problemelor

·         O flexibilitate mai mare

·         Mai multă relaxare şi încredere în acţiune

·         Diferite realizări

·         Diferite finalizări

·         Noi începuturi

·         Achiziţionarea unor capacităţi şi talente noi

·         Amplificarea sentimentelor pozitive

·         Reducerea sentimentelor negative

·         Amplificarea iubirii faţă de semeni

Pe lângă aceste beneficii, pe măsură ce vei continua să explorezi şi să aplici Metoda Sedona vei descoperi tiparele care te-au limitat până acum şi modalităţile specifice prin care îţi poţi schimba viaţa în bine. Îţi recomand insistent să notezi inclusiv aceste realizări imediat ce devii conştient de ele.

Revenirea la viaţă

Atunci când am scris această carte, scopul meu a fost să te învăţ o tehnică cu ajutorul căreia să poţi deveni, avea şi face orice îţi propui. Promisiunea este că dacă vei lucra cu perseverenţă aplicând Metoda Sedona, aceasta îţi va transforma fiecare segment al vieţii în bine. Într-un fel, te vei simţi ca şi cum ai reveni la viaţă. Te vei surprinde zâmbind din ce în ce mai des şi râzând la gândul stresului de altădată sau al tensiunilor dizolvate practic instantaneu.

Înainte de a trece la capitolul următor, joacă-te puţin cu exerciţiile pe care le-ai citit până acum şi vezi ce lucruri noi poţi descoperi singur. Practică procesul de eliberare de-a lungul întregii zile şi observă alte metode prin care aplici în mod natural acest proces. Cu cât îţi vei analiza mai detaliat maniera în care îţi gestionezi emoţiile, cu atât mai mari vor fi beneficiile şi uşurinţa cu care vei practica procesul de eliberare. Fii perseverent. Cu cât vei explora mai mult procesul de eliberare, cu atât mai natural va deveni acesta, ca o alternativă la suprimarea şi exprimarea emoţiilor tale, eliberându-te cu adevărat.

Principalele întrebări ale procesului de eliberare din acest capitol

Ce simţi ACUM?

Poţi accepta într-o stare neutră sau cu bucurie aceste emoţii?

Te poţi elibera de ele?

Eşti dispus să o faci?

Când?