Miracolul conştientizării - Thich Nhat Hanh, carte

Prefaţa traducătorului în limba engleză vii
Miracolul conştientizării xv
CAPITOLUL 1
Disciplina esenţială 1
CAPITOLUL 2
Miracolul este să păşeşti pe Pământ 9
CAPITOLUL 3
O zi de conştientizare 23
CAPITOLUL 4
Piatra de râu 29
CAPITOLUL 5
Una sunt toate, toate sunt una: Cele cinci categorii 39
CAPITOLUL 6
Migdalul din grădina din faţa casei 47
CAPITOLUL 7
Trei răspunsuri minunate 59
Exerciţii de conştientizare 67
Nhat Hanh: să vezi cu ochii compasiunii, de James Forest 85
Selecţie de Sutre Buddhiste 91
Temelia conştientizării 92
Discursul despre Conştientizarea Respiraţiei 108
Contemplarea gândului 114
Să nu trăieşti în non-condiţionat 116
Esenţa Prajnaparamita 118
Despre autor 120
A apărut în: 2016-11

  Miracolul este să păşeşti pe Pământ

          Allen spune că de când a început să considere că timpul acordat lui Joey şi Sue este propriul său timp, el are „timp nelimitat”. Dar poate că îl are doar în principiu. Pentru că sunt fără îndoială momente în care Allen uită să considere timpul acordat lui Joey ca fiind al său, în timp ce parcurge temele cu el, şi astfel Allen poate pierde acel timp. Allen ar putea spera ca timpul să treacă repede ori poate deveni nerăbdător, pentru că acel timp pare să fie irosit, fiindcă nu este timpul lui. Și astfel, dacă vrea într-adevăr „timp nelimitat”, va trebui să menţină vie conştientizarea că „este timpul meu”, tot timpul când face lecţiile cu Joey. Dar în astfel de momente, mintea omului este distrasă în mod inevitabil de alte gânduri şi dacă cineva vrea să-şi menţină conştiinţa vie (de acum încolo, voi folosi termenul de conştientizare (mindfulness în textul original, n. trad.), atunci trebuie să practice chiar acum în viaţa de zi cu zi, nu doar în timpul şedinţelor de meditaţie.

          Când mergi pe o potecă ce duce spre un sat, poţi practica această conştientizare. Mergând pe o potecă de pământ, printre porţiuni cu iarbă, dacă practici conştientizarea, vi simţi acea potecă ce duce spre sat. Practică păstrând viu acest gând: „Merg de-a lungul potecii care duce spre sat”. Dacă vremea e însorită sau e ploaie, dacă poteca e uscată sau umedă, păstrează doar acel gând, însă nu doar repetându-l mecanic, asemenea unei maşini. Gândirea mecanică este opusul conştientizării. Dacă eşti într-adevăr angajat în conştientizare în timp ce mergi de-a lungul potecii către sat, atunci vei putea considera că fiecare pas făcut este o minune infinită şi bucuria îţi va deschide inima ca pe o floare, permiţându-ţi să pătrunzi în lumea realităţii.

          Îmi place să merg singur pe potecile de la ţară, printre lanuri de orez şi ierburi înalte, să pun fiecare picior pe pământ în mod conştient, ştiind că păşesc pe pământul minunat. În astfel de momente, existenţa este o realitate miraculoasă şi misterioasă. Oamenii consideră de obicei că mersul pe apă sau prin aer este un miracol. Dar eu cred că adevăratul miracol este nu să mergi pe apă sau prin văzduh, ci să păşeşti pe pământ. În fiecare zi, suntem angajaţi într-un miracol pe care nici măcar nu-l recunoaştem: cerul albastru, norii albi, frunzele verzi, ochii negri, curioşi, ai unui copil – propriii noştri ochi. Totul este un miracol.

Stând aşezaţi

          Maestrul Zen Doc The spune că atunci când stăm în meditaţie, ar trebui să stăm drepţi, „în capul oaselor”, gândind astfel: „Stau aici asemenea lui Buddha când a dobândit iluminarea”. Dacă orice persoană poate deveni un Buddha, şi Buddha sunt toate acele persoane care au obţinut iluminarea, atunci mulţi au stat exact pe locul în care stau eu acum. Stând pe acelaşi loc cu Buddha dăm naştere fericirii şi stând în conştientizare înseamnă că devenim un Buddha. Poetul Nguyen Cong Tru a exprimat acelaşi lucru în timp ce stătea într-un anumit loc şi a văzut cum alţii stătuseră pe acelaşi loc de nenumărate ori în trecut, iar alţii vor sta tot acolo în vremurile viitoare:

          Pe acelaşi loc în care stau eu astăzi,

            Au venit să stea şi alţii în vremurile trecute.

            Peste o mie de ani, alţii vor veni încă.

            Cine este cântăreţul şi cine este ascultătorul?

Acel loc şi minutele pe care le-a petrecut acolo au devenit o legătură în realitatea eternă.

          Însă oamenii activi, preocupaţi, nu au timp să petreacă în voie, să meargă de-a lungul potecilor mărginite de iarbă şi să stea sub un copac. Ei trebuie să pregătească proiecte, să se consulte cu vecinii, să încerce să rezolve un milion de greutăţi; sunt multe lucruri dificile de făcut. Trebuie să facem faţă fiecărei greutăţi, păstrându-ne în fiecare clipă atenţia focalizată pe ceea ce facem, gata să rezolvăm situaţia cu abilitate şi inteligenţă.

          S-ar putea să întrebaţi: „Atunci cum să mai practicăm conştientizarea?

            Răspunsul meu este: păstraţi-vă atenţia focalizată asupra muncii, fiţi alerţi şi pregătiţi să rezolvaţi cu abilitate şi inteligenţă orice situaţie care ar putea să apară – asta înseamnă conştientizare. Nu există nici un motiv pentru care conştientizarea ar trebui să fie diferită de focalizarea întregii atenţii asupra a ceea ce facem, fiind alerţi şi folosind cea mai bună judecată. În clipa în care analizăm şi rezolvăm orice situaţie ar apărea, pentru a obţine rezultate bune, avem nevoie de o inima calmă şi de autocontrol. Oricine poate vedea asta. Dacă nu deţinem controlul şi ne lăsăm influenţaţi de nerăbdare sau de mânie, atunci munca noastră nu mai are nici o valoare.

          Conştientizarea este miracolul prin care ne stăpânim şi ne restabilim. De exemplu: un magician care îşi taie corpul în mai multe părţi şi pune fiecare parte într-un loc diferit – mâinile la sud, braţele la răsărit, picioarele la nord, şi apoi, printr-o putere miraculoasă, scoate un sunet care reasamblează întregul corp. Conştientizarea este la fel – este miracolul care poate readuce în corp mintea noastră împrăştiată şi poate restabili integralitatea, astfel încât să putem trăi conştient fiecare clipă a vieţii noastre.

Conştientizarea respiraţiei

          Aşadar conştientizarea este în acelaşi timp un mijloc şi un scop, sămânţa şi fructul. Când practicăm conştientizarea pentru edificarea concentrării, conştientizarea este sămânţa. Dar conştientizarea însăşi este esenţa trezirii: prezenţa conştientizării înseamnă prezenţa vieţii. Conştientizarea ne eliberează de uitare şi de împrăştiere şi ne permite să trăim deplin fiecare clipă a vieţii noastre. Conştientizarea ne permite să trăim.

          Ar trebui să ştim cum să respirăm pentru a ne menţine conştientizarea, pentru că respiraţia este un instrument natural şi extrem de eficient pentru prevenirea dispersiei. Respiraţia este puntea care leagă viaţa de conştiinţă, care ne uneşte corpul cu gândurile. De câte ori mintea ne rătăceşte, folosim respiraţia ca un instrument pentru a restabili comunicarea dintre corp şi minte.

          Inspiră uşor, lung şi profund conştientizând fiecare aspect al respiraţiei. Acum expiră tot aerul din plămâni, rămânând tot timpul conştient de expiraţie. Sutra Conştientizării ne învaţă să ne controlăm respiraţia în felul următor: „Conştientizează-ţi permanent respiraţia, în timp ce inspiri şi expiri. În timp ce inspiri lung, ştii: «Inspir lung». În timp ce expiri lung, ştii: «Expir lung».

În timp ce inspiri scurt, ştii: «Inspir scurt». În timp ce expiri scurt, ştii: «Expir scurt»”.

          „Simţind cum respiră întregul corp, voi inspira”, „Simţind că respiră întregul corp, voi expira, astfel te poţi antrena. Acelaşi procedeu poate fi folosit pentru calmarea activităţii corpului şi a minţii.

          Într-o mănăstire budistă, fiecare om învaţă să folosească respiraţia ca instrument pentru a opri împrăştierea minţii şi pentru edificarea puterii de concentrare. Puterea de concentrare este tăria care vine din practicarea conştientizării. Concentrarea este cea care ne poate ajuta să obţinem Marea Trezire. Când un lucrător îşi stăpâneşte respiraţia înseamnă că deja s-a trezit, a conştientizat. Pentru a ne menţine conştientizarea o perioadă mai îndelungată, trebuie să continuăm să ne urmărim respiraţia.

          Este toamnă aici şi frunzele aurii care cad una câte una sunt într-adevăr frumoase. Făcând plimbări de câte zece minute în pădure, observându-mi respiraţia şi păstrându-mi conştientizarea, mă simt reîmprospătat şi restabilit. În acest fel, pot într-adevăr să intru în comuniune cu fiecare frunză.

          Fireşte că este mai uşor să-ţi păstrezi conştientizarea mergând singur pe o potecă de la ţară. Dacă ai alături de tine un prieten care nu vorbeşte, ci îşi urmăreşte respiraţia, atunci poţi continua să-ţi menţii conştientizarea fără greutate. Dar dacă prietenul începe să vorbească, totul devine puţin mai dificil.

          Dacă gândeşti: „Doresc ca prietenul să înceteze să mai vorbească, să mă pot concentra”, deja ţi-ai pierdut starea de conştientizare. Însă dacă gândeşti, în schimb: „Dacă el doreşte să vorbească, îi voi răspunde, dar voi continua să conştientizez deplin că mergem de-a lungul potecii împreună, să fiu atent la ce vorbim, eu pot continua să-mi observa şi respiraţia”.

          Dacă vei da naştere acestui gând, vei continua să rămâi în starea de conştientizare. Este mai greu să practici în astfel de situaţii decât atunci când eşti singur, dar dacă vei continua totuşi să practici, îţi vei dezvolta capacitatea de a menţine o concentrare mult mai mare. Într-un cântec popular vietnamez, este un vers care sună cam aşa: „Cel mai greu din toate este să practici Calea când eşti acasă, în al doilea rând în mulţime şi în al treilea rând în pagodă”. Doar într-o situaţie activă şi solicitantă, conştientizarea devine cu adevărat o provocare!

Numărarea şi urmărirea respiraţiei

          În şedinţele de meditaţie pe care le-am început pentru cursanţi ne-vietnamezi, de obicei eu sugerez diferite metode pe care le-am încercat eu însumi şi care sunt destul de simple. Începătorilor le sugerez metoda de „a urmări lungimea respiraţiei”. Cursanţii se întind cu spatele pe podea. Apoi îi invit pe toţi participanţii să vină în jurul meu pentru a le arăta câteva lucruri simple:

1.     Deşi inspiraţia şi expiraţia reprezintă activitatea plămânilor şi au loc în zona pieptului, zona abdominală joacă şi ea un rol important. Stomacul se ridică în timp ce plămânii se umplu cu aer. La începutul respiraţiei, stomacul începe să se ridice. Dar după ce am inspirat circa două treimi din capacitatea normală a plămânilor, stomacul începe din nou să coboare.

2.     De ce? Între cavitatea toracică şi cavitatea abdominală există o membrană musculară numită diafragmă. Când inspirăm corect, aerul umple mai întâi părţile inferioare ale plămânilor şi abia apoi părţile superioare, iar diafragma apasă asupra stomacului, făcându-l să se ridice. Când părţile superioare ale plămânilor s-au umplu, cavitatea toracică împinge din nou stomacul în jos.

3.     Iată de ce, în vechime, oamenii spuneau că respiraţia porneşte de la ombilic şi se încheie la nivelul nărilor.

Pentru începători, este foarte util să se întindă pentru a practica respiraţia. Este important să evite să respire cu prea mult efort, deoarece poate fi periculos pentru plămâni, în special dacă plămânii sunt slăbiţi după mulţi ani de respiraţie incorectă. La început, practicantul ar trebui să se întindă pe spate pe o saltea subţire sau pe o pătură, cu mâinile întinse liber pe lângă corp. Nu vă sprijiniţi capul pe o pernă. Focalizaţi-vă atenţia pe expiraţie şi observaţi cât este de lungă. Îi puteţi măsura lungimea numărând în gând: 1, 2, 3 … După mai multe măsurători, vă veţi cunoaşte „lungimea” respiraţiei: poate că este 5. Acum încercaţi să măriţi lungimea expiraţiei, făcând-o să ajungă la 6 sau şapte. Începeţi să expiraţi numărând de la 1 la 5. Când ajungeţi la 5, în loc să inspiraţi imediat ca înainte, încercaţi să extindeţi respiraţia numărând până la 6 sau 7. În acest fel, vă veţi goli plămânii de mai mult aer. Când terminaţi expiraţia, faceţi o pauză de o clipă pentru a permite plămânilor să inspire aer proaspăt fără efort, de la sine. Lăsaţi-i să inspire oricât aer doresc fără să facă nici un efort. Inspiraţia va fi în mod normal „mai scurtă” decât expiraţia. Continuaţi să număraţi în gând pentru a menţine o durată constantă pentru fiecare expiraţie şi fiecare inspiraţie. Practicaţi acest exerciţiu timp de mai multe săptămâni, conştientizând şi focalizându-vă atenţia asupra expiraţiilor şi inspiraţiilor în poziţia culcat pe spate. (Dacă aveţi un ceas al cărui tic-tac se aude mai puternic, îl puteţi folosi pentru a urmări lungimea inspiraţiei şi expiraţiei.)

Continuaţi să vă măsuraţi lungimea expiraţiei şi inspiraţiei numărând în timp ce mergeţi, staţi pe scaun sau în picioare, în special când sunteţi afară, în aer liber. În timp ce mergeţi, puteţi să vă folosiţi paşii pentru a măsura lungimea respiraţiei. După vreo lună, diferenţa dintre lungimea expiraţiei şi a inspiraţiei se va micşora treptat până când cele două vor ajunge aproape egale. Dacă lungime expiraţiei este 6, inspiraţia va fi tot de 6.

Dacă vă simţiţi obosiţi în timp ce practicaţi, opriţi-vă. Însă chiar dacă nu vă simţiţi obosiţi, nu prelungiţi prea mult practicarea respiraţiei lungi şi egale – este suficient să respiraţi astfel de zece până la douăzeci de ori. Din momentul în care simţiţi cea mai mică oboseală, reveniţi la respiraţia normală. Senzaţia de oboseală este un mecanism excelent al corpului nostru şi cel mai bun sfătuitor dacă ar trebui să ne odihnim ori să continuăm. Pentru a măsura lungimea respiraţiei, puteţi folosi numere sau cuvinte pronunţate într-un anumit ritm. Dacă lungimea respiraţiei este 6, în locul numerelor puteţi folosi şase cuvinte: „Inima mea este acum în pace”. Dacă lungimea respiraţiei este 7, puteţi folosi: „Iar acum păşesc pe noul pământ verde”. Un buddhist ar putea să spună: „Eu găsesc mereu adăpost sigur în Buddha”. Pentru un creştin, expresia ar putea fi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri”. Când mergeţi, fiecare pas ar trebui să corespundă unui cuvânt”.

Respiraţie liniştită

          Respiraţia ar trebui să fie uşoară, lină şi curgătoare ca un pârâu care curge pe prundiş. Ar trebui să fie atât de liniştită, încât o persoană care ar sta alături nu ar trebui să poată auzi respiraţia. Ar trebui să curgă cu graţie, ca un râu, ca un şarpe ce trece peste apă, şi nu ca un lanţ de munţi stâncoşi sau precum galopul unui cal. Controlul respiraţiei înseamnă stăpânirea corpurilor şi minţilor noastre. De fiecare dată când ne simţim risipiţi şi ne este greu să ne controlăm prin diferite mijloace, ar trebui să folosim întotdeauna metoda observării respiraţiei.

          În clipa când vă aşezaţi să meditaţi, începeţi să vă urmăriţi respiraţia. La început, respiraţi normal, lăsând respiraţia să devină treptat mai înceată, mai liniştită, mai lină, crescând treptat lungimea inspiraţiei şi expiraţiei. Din clipa în care vă aşezaţi până când respiraţie devine profundă şi tăcută, conştientizaţi tot ce se întâmplă în voi înşivă.

          Aşa cum spune Sutra buddhistă a Conştientizării: „În timp ce inspiri lung, ştii: «Inspir lung». În timp ce expiri lung, ştii: „Expir lung”. Când inspiri scurt, ştii: „Inspir scurt”. Când expiri scurt, ştii: «Expir scurt». Pentru a respira cu tot corpul, vom inspira şi vom expira cu tot corpul. „Calmând activitatea întregului corp, voi inspira”. „Calmând activitatea întregului corp, voi expira”. În acest fel ne vom antrena corpul.

          După circa zece până la douăzeci de minute, gândurile se vor linişti ca un iaz pe care nu se vede nici cea mai mică undă.

Numărarea respiraţiilor

          Calmarea şi uniformizarea respiraţiei se realizează prin urmărirea inspiraţiei şi expiraţiei. Dacă pare greu la început, puteţi folosi metoda numărării respiraţiilor. În timp ce inspiraţi, spuneţi în gând numărul 1, iar în timp ce expiraţi, spuneţi tot 1. Inspiraţi, numărând în gând 2. Expiraţi, numărând în gând 2. Continuaţi să respiraţi numărând până la zece, apoi din nou până la 1. Această numărare este ca un cordon care leagă conştientizarea de respiraţie. Fără conştientizare, totuşi, veţi pierde repede şirul numerelor. Dacă aţi pierdut şirul, reveniţi pur şi simplu la 1 şi continuaţi să număraţi corect. Atunci când puteţi să vă focalizaţi într-adevăr atenţia asupra numerelor, aţi ajuns la punctul în care puteţi începe să renunţaţi la metoda numărării respiraţiilor şi vă puteţi concentra doar asupra respiraţiei în sine.

          În momentele în care vă simţiţi tulburaţi sau gândurile vă sunt împrăştiate şi vi se pare greu să practicaţi conştientizarea, reveniţi la observarea respiraţiei. Controlul respiraţiei înseamnă conştientizare. Respiraţia este metoda minunată prin care vă puteţi controla conştiinţa. Aşa cum spun regulile unei comunităţi religioase: „Nu ar trebui să vă lăsaţi mintea să rătăcească. Învăţaţi să practicaţi respiraţia conştientă pentru a redobândi controlul asupra corpului şi minţii, practicând conştientizarea şi dezvoltând concentrarea şi înţelepciunea”.

Fiecare acţiune este un rit

          Presupuneţi că există un zid înalt, un turn din vârful căruia puteţi vedea la distanţe mari – dar nu pare să existe nici un alt mijloc de a ajunge sus, în afara unei sfori subţiri care atârnă de sus până jos în ambele părţi. O persoană isteaţă va lega o frânghie mai groasă de unul din capete, se va duce în partea cealaltă şi apoi va trage de sfoară până când frânghia va depăşi coama zidului şi va ajunge iar jos. După fixarea unui capăt, zidul va putea fi escaladat cu uşurinţă.

          Respiraţia noastră este ca o sfoară subţire şi fragilă. Dar când ştim cum să o folosim, ea poate deveni un instrument minunat care ne poate ajuta să surmontăm situaţiile care altfel ar putea să ni se pară fără speranţă. Respiraţia noastră este puntea care leagă corpul de minte şi care face posibilă unitatea corpului şi a minţii. Respiraţia este aliniată atât cu corpul, cât şi cu mintea şi este singurul instrument care le poate aduce împreună, iluminându-le şi aducându-le pacea şi calmul.

          Mulţi oameni şi multe cărţi discută despre beneficiile imense ale respiraţiei corecte. Studiile arată că o persoană care ştie cum să respire poate avea o vitalitate nesfârşită: respiraţia întăreşte plămânii, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi revitalizează fiecare organ al corpului. Se spune că respiraţia optimă este mai importantă decât hrana. Și toate aceste afirmaţii sunt corecte.

          Cu mulţi ai în urmă, am fost foarte bolnav. După mai mulţi ani de tratamente medicale şi medicamente, starea mea nu se îmbunătăţea. Prin urmare, am folosit metoda respiraţiei şi, datorită ei, am fost capabil să mă vindec.

          Respiraţia este un instrument. Respiraţia însăşi înseamnă conştientizare. Folosirea respiraţiei ca instrument ne poate ajuta să obţinem beneficii imense, dar acestea nu trebuie considerate ca scopuri în sine. Aceste beneficii sunt doar produsele secundare ale dobândirii conştientizării.

          În mica mea clasă de meditaţie pentru ne-vietnamezi sunt mulţi tineri. Le-am spus că ar fi bine dacă fiecare ar putea medita o oră pe zi, dar nu este nici pe departe suficient. Trebuie să practicăm meditaţia în timp ce mergem, stăm întinşi, stăm pe scaun, lucrăm, ne spălăm pe mâini, spălăm vasele, măturăm podeaua, bem ceai, vorbim cu prietenii sau când facem orice altceva. „Când spălaţi vasele, s-ar putea să vă gândiţi la ceaiul pe care urmează să-l beţi după aceea şi să încercaţi să le spălaţi cât mai repede posibil pentru a putea să vă beţi ceaiul. Dar asta înseamnă că nu sunteţi în stare să trăiţi în timp ce spălaţi vasele. Când spălaţi vasele, spălatul vaselor trebuie să fie cel mai importat lucru din viaţa voastră. La fel ca atunci când bei ceaiul, băutul ceaiului trebuie să fie cel mai important lucru din viaţa voastră. Când mergeţi la toaletă, acesta este cel mai important lucru din viaţa voastră. Și aşa mai departe. Spartul lemnelor este meditaţie. Adusul apei înseamnă meditaţie. Să fiţi conştienţi 24 de ore pe zi, nu doar în ora pe care o puteţi rezerva pentru meditaţia propriu-zisă, pentru citirea cărţilor sfinte sau pentru rugăciune. Fiecare acţiune trebuie să fie făcută în mod conştient. Fiecare acţiune este un rit, o ceremonie. Ducerea ceştii cu ceai la gură este un rit. Vi se pare prea solemn cuvântul „rit”? Eu folosesc acest cuvânt pentru a vă face să înţelegeţi că trezirea, conştientizarea, este o problemă de viaţă şi de moarte.