Palo Santo – Ce este, cum se foloseste si care sunt efectele pozitive conform stiintei
Palo Santo – Ce este, cum se folosește și care sunt efectele pozitive conform științei
Palo Santo este un copac ce își are originile în America de Sud. Este considerat a fi un copac al cărui lemn este sacru și chiar spiritual prin prisma puterii sale de purificare și prin abilitățile sale de vindecare care aduc aminte de lemnul de cedru și de salvie. Palo Santo este un copac care face parte din familia citricelor si care are un miros dulce de amestec de pin, mentă și lămâie.
Introducere în ceea ce înseamnă Palo Santo
Denumirea de Palo Santo se traduce „lemn sfânt” din limba spaniolă. Acest lemn a devenit tot mai cunoscut în America de Sud prin prisma folosirii sale în diverse ritualuri menite a proteja împotriva energiilor negative și a spiritelor rele, dar și pentru a purifica spațiul în care lemnul acesta este folosit pentru răspândirea mirosului.
Dincolo de aspectul spiritual și cel al energiei, Palo Santo poate fi privit și din perspectivă practică prin faptul că mirosul său are capacitatea de a ține la distanță țânțarii și alte insecte. Cu alte cuvinte, lemnul de Palo Santo poate fi foarte util pentru a înlocui oricând substanțele chimice folosite în cazul insecticidelor din comerț pentru a ține la distanță și a te proteja de țânțari și de alte insecte.
Aroma de Palo Santo este foarte plăcută datorită mirosului lemnos și cu accente subtile de lămâie și mentă. Din perspectiva purificării spațiului unde este folosit, acest lemn are puterea de a aduce mult calm și multă claritate pentru persoanele care urmează să petreacă timp în acel spațiu. Datorită acestor puteri de a proteja împotriva energiilor negative și de a aduce calmul și claritatea în orice spațiu, lemnul de Palo Santo este considerat a fi cu adevărat „lemn sfânt”.
Sub ce forme poate fi găsit Palo Santo?
De cele mai multe ori lemnul de Palo Santo poate fi cumpărat sub formă de bețe de mici dimensiuni care sunt ulterior arse. Însă există inclusiv uleiuri esențiale, lumânări cu aromă de Palo Santo și chiar bețișoare parfumate cu aromă de Palo Santo. Însă fără doar și poate că pentru a experimenta cât mai bine și cât mai autentic puterea acestui lemn, varianta bețelor de Palo Santo reprezintă alegerea cea mai oportună.
Beneficiile arderii bețelor de Palo Santo
Arderea bețelor de Palo Santo vor contribui la purificarea casei, a spațiului de lucru și chiar a cristalelor. Cu alte cuvinte, dacă folosești frecvent cristale pentru diferite practici de meditație sau pentru a te încărca din punct de vedere energetic, Palo Santo poate fi folosit ca o metodă pentru purificarea acestor cristale. În același timp acest lemn poate fi utilizat în vederea pregătirii corpului și a minții pentru meditație. Se crede că lemnul acesta contribuie la sporirea creativității și la atragerea norocului pentru acele persoane care își deschid mintea cu privire la beneficiile oferite de Palo Santo.
Există inclusiv persoane care apelează frecvent la Palo Santo pentru atenuarea simptomelor răcelilor, a gripei, a stresului sau a durerilor de cap. Inclusiv pentru a combate inflamația sau astmul este folosit acest lemn considerat a fi sfânt. Palo Santo este folosit frecvent pentru a atenua stările de anxietate sau etapele de depresie. Toate aceste beneficii se datorează faptului că acest lemn sfânt are capacitatea de a aduce calmul la nivelul sistemului nervos și de a întări sistemul imunitar. În consecință poți încerca să folosești Palo Santo pentru a te recupera mai repede după o boală sau după o stare de indispoziție.
Utilizarea lemnului sfânt pentru a curăța o încăpere sau un spațiu de toate energiile negative care pot fi resimțite în spațiul respectiv poate fi de asemenea o practică foarte utilă. Dacă nu consideri că un astfel de ritual este necesar, poți folosi foarte bine lemnul de Palo Santo doar pentru a aduce un aer proaspăt în casa ta sau în spațiul unde îți desfășori activitatea. Poate foarte bine să țină rolul unui odorizant de cameră, însă unul de origine naturală.
Cum se folosește lemnul de Palo Santo?
Indiferent dacă intenționezi să folosești lemnul de Palo Santo pentru practicile spirituale sau dacă vrei să te bucuri de acest lemn doar din perspectivă practică, este important să știi cum poți utiliza lemnul acesta ori de câte ori dorești.
Pentru a aduce un aer proaspăt în casă trebuie să aprinzi un băț de Palo Santo și să lași flacăra să ardă pentru cca. 30 de minute. Apoi trebuie să stingi flacăra și să te plimbi prin casă cu bățul respectiv pentru a împrăștia mirosul emanat. În momentul în care observi că bățul nu mai emană atât de mult fum, trebuie doar să sufli în acest băț și să împrospătezi în continuare spațiul respectiv. Când ai terminat de împrospătat aerul tot ceea ce trebuie să faci este să lași bățul într-un bol pentru a se stinge singur.
Dincolo de această practică, poți să ai în vedere și anumite practici mai degrabă spirituale. Astfel, dacă vrei să începi bine ziua poți să deschizi draperiile sau fereastra pentru ca lumina dimineții să pătrundă în cameră și apoi să aprinzi un băț de Palo Santo. După ce arde 30 de secunde poți sufla în el și îl poți așeza într-un bol ignifug. Ulterior poți sta în liniște câteva minute și să te concentrezi fie pe intențiile pentru ziua respectivă, fie pe a manifesta recunoștință pentru tot ceea ce ai în viața ta. În acest mod vei putea face o practică pozitivă pentru a începe ziua cu o atitudine bună și deschisă spre ceea ce fiecare zi are să îți ofere.
Orice utilizare a lemnului sfânt este corectă atâta timp cât de bucuri de mirosul său și de energia pe care o emană ori de câte ori este ars.
Perspectiva științei privind beneficiile Palo Santo
Cu toate că multe dintre ritualurile și practicile spirituale nu sunt considerate a fi dovedite din punct de vedere al științei, trebuie spus că știința modernă vine să explice o parte dintre aspectele pe care misticii le-au înțeles încă din urmă cu multe veacuri. În uleiul de Palo Santo a fost găsită o concentrație foarte mare de terpene de limonen și de α-terpineol. Aceste componente oferă lemnului un miros de citrice, pin și mentă.
Conform studiilor științifice, acești compuși au un rol antiinflamator foarte puternic cu rol în reglarea sistemului imunitar și în acționarea sub formă de antioxidanți eficienți pentru combaterea radicalilor liberi, pentru reducerea stresului și pentru diminuarea diferitelor tipuri de dureri. Prin urmare, mirosul de Palo Santo activează răspunsul creierului la relaxare, la circulația sângelui și induce sentimente de claritate emoțională și de pace. Pe lângă aceste aspecte științifice, lemnul de Palo Santo are puterea de a intra în câmpul nostru energetic conform tradiției șamanice odată ce fumul lemnului este ars.
Dacă toate aceste informații ți-au stârnit curiozitatea și vrei să te bucuri de beneficiile aduse de Palo Santo, te invităm să arunci o privire asupra produselor pe bază de Palo Santo din oferta magazinului nostru.
Recenzii clienti
Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!