Recomandari feng shui pentru prosperitate

Recomandari feng shui pentru prosperitate

Recomandari feng shui pentru prosperitate

Cu toții suntem în căutarea unei vieți cât mai liniștite și lipsite de griji, iar pentru aceasta, este necesară o bază financiară destul de solidă. Uneori, deși muncești incredibil de mult, poate părea imposibil să atragi toate energiile bune din Univers, care să să te ghideze în parcursul tău. Aici poate fi momentul ideal în care să își facă simțită prezența feng shui și tehnicile sale pentru atragerea prosperității. Haide să descoperi câteva dintre acestea!
 
Curăță intrarea în locuință

În feng shui, intrarea în locuință este cunoscută și ca locul în care se primește Qi-ul,alături de toate energiile care țin de bunăstare, resurse sau oportunități. De aceea este important să păstrezi intrarea în casă mereu curată, pentru a spori puterea feng shui-ului în întreaga casă. Poți chiar să așezi un covoraș în fața ușii, pentru a te asigura că toate energiile pozitive își vor găsi drum în interior.
 
Apelează la puterea citrinului
Citrinul este unul dintre cristalele ideale pentru manifestarea abundenței și a norocului. Îl poți utiliza pentru a inspira încredere și energii pozitive pentru cei din jurul tău. Cu cât ești mai încrezător în forțele proprii, cu atât îți va fi mai ușor să îți atingi scopul și să fii o persoană prosperă. Pentru a te putea bucura de puterea acestui cristal, așază o piatră de citrin pe centrul mesei, în orice încăpere, pentru a activa energiile pozitive și a invita oportunitățile pentru carieră și bunăstare.
 
Recomandari feng shui pentru prosperitate1Alege plante pentru bani
Plantele sunt mai mereu o idee bună, în special într-un colț al abundenței. Totuși, unele dintre ele sunt cunoscute în feng shui ca plante ale banilor, care atrag bunăstarea și prosperitatea. Printre acestea se numără Crassula, care este responsabilă pentru bunăstarea familiei și energie pozitivă, Zamioculcas, sau ZZ Plant, ori Pachira Aquatica, sau arborele banilor.
 
Ai la îndemână un coș cu portocale
În China antică portocalele reprezentau un simbol al norocului, conform feng shui. De aceea se recomandă să ai pe masă, în bucătărie sau în sufragerie, un coș sau un bol cu portocale, pentru a pofti în casă bunăstarea și energia pozitivă. Totodată te poți bucura de gustul și de parfumul lor inconfundabil.
 
Elimină dezordinea
Abundența și bunăstarea nu se vor lăsa atrase într-un loc dezordonat. De aceea este important să păstrezi în preajma ta cât mai puține obiecte, pe care să le aranjezi, pe cât posibil, conform tehnicilor feng shui. Poți organiza o sesiune de „curățenie” o dată la câteva luni, pentru a te asigura că nu te înconjori de prea multe obiecte care nu îți sunt utile.
 
Adaugă o fântână
Dacă stai la curte, ești norocos, deoarece îți poți instala o fântână curgătoare, care este considerată a fi un simbol al bogăției, care te va ajuta să atragi prosperitatea asupra ta și asupra locuinței tale. Dacă nu ai spațiul necesar, poți achiziționa o mini fântână, pe care să o integrezi în decorul apartamentului tău și care va avea același efect. Asigură-te că fântâna este mereu curată și nu o lăsa niciodată să se usuce. Pentru a activa energiile pozitive poți așeza în apă 27 de bănuți de metal.
 
Agață un dreamcatcher
Talismanele dreamcatcher realizate din pene, ață și mărgele sunt considerate a fi simboluri ale norocului în țările asiatice. Poți agăța unul în living sau în dormitor pentru a ține la distanță energiile negative și coșmarurile și a invita bunăstarea în casă.
 
Creează-ți un colț al abundenței

Conform hărții energetice feng shui, există un colț al abundenței în casa ta, și acela se află în partea stângă, din spate, cum te situezi cu fața înspre ușa de la intrare. Pentru a activa acel colț poți adăuga elemente de culoare violet, plante verzi, o broască pentru bani sau o fântână cu apă. Fiecare dintre acestea va atrage și mai mult din energiile responsabile cu prosperitatea, în locuința ta.
 
Încearcă și tu aceste practici, pentru a ține la distanță energiile negative și a atrage prosperitatea în viața ta.
 

 

Comentarii

Recenzii clienti

iti place acest articol?
Scrie un comentariu
Scrie o recenzie

Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!

Scrie o recenzie