Secretul multumirii. De fapt, eu pe tine te iubesc. Adonai Elohim Shemaiya - Marius Ghidel, carte

PE TINE TE IUBESC ȘI PENTRU SLAVĂ TA TOATE LE FAC, DOAMNE!
Nimic nu se întâmplă de două ori la fel, chiar dacă de multe ori situațiile sunt asemănătoare. Ele se aseamănă datorită mecanismelor care stau la baza acestora, mecanisme care sunt imuabile și care au la bază legile lui Dumnezeu, ale ordinii divine.
Am convingerea că, prin citirea și înțelegerea mecanismelor, prin repetiție și făcând identificări corecte, printr-un comportament continuu care să mărturisească înțelegerea lor în profunzime, avem șansa să îmbunătățim radical viața noastră pe pământ.
Spre a înțelege și apoi a învăța să deslușim noi înșine mecanismele care explică comportamentele omului pe pământ, am explicat diferite situații din viață și modul corect de abordare și de reacție, astfel încât acestea să fie spre creștere spirituală, spre întoarcere conștientă a noastră spre ființa divină comună care suntem. Printr-un comportament adecvat, adică cel care ne apropie cât mai mult de omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, reușim să trăim nu numai în pace și bunăstare, în armonie cu toți din jur și cu noi înșine, dar mai ales reușim să atingem comuniunea cu Dumnezeu, adică Îi lăsăm Lui loc și prioritate în viața noastră, voia Să se manifestă prin noi și astfel viața noastră devine minunată.
Ce înseamnă viață minunată? Viața în care sufletul se îmbogățește duhovnicește, reușește să își îndeplinească singura misiune pe care o are aici pe pământ, să dăruiască iubire necondiționat, prin manifestarea fără echivoc, continuă a Celui care este Calea, Adevărul și Viața. Numai așa avem șansa unei reale forțe ascensionale la trecerea Dincolo, în veșnicie.
Pe tine Te iubesc și pentru slavă Ta toate le fac, Doamne!
Irina Ionescu

MESAJE DIN LUMEA DE DINCOLO
Textele sunt de fapt intrări în câmpuri. Nu urmăresc o coerență între ele, nu folosesc mintea. Este un dialog cu fiinţe din altă lume. Doar le strâng pe multe foi, într-o anumită stare, dar nu le pot organiza. Sunt depăşit de multitudinea lor. Uneori ei repeta lucruri, acolo unde noi nu înţelegem sau nu acceptăm sau rezistăm. Nu am făcut un efort de simplificare pentru că ele funcţionează ca o incantaţie, adică fiecare cuvânt este important şi am un respect faţă de acestea. Până şi repetiţia din multe puncte de vedere, are rostul ei de fixare şi o desluşire mai bună. Doar se transmite o înțelepciune: MESAJE DIN LUMEA DE DINCOLO. Este o convorbire cu cineva din infinit.
Acum peste 6000 de ani s-au făcut identificările cum nu e bine. În cărţile scrise de mine s-au inversat identificările de pe corp pe suflet şi s-a arătat cum funcţionează mecanismul acesta. Dar trebuie un timp ca să poată fi acceptate şi repetat din diferite puncte de vedere că să se vadă cum funcționează în diferite situaţii. În esenţă, lucrurile sunt simple, şi privesc mereu un mecanism fizic care se întâmplă în spatele cuvintelor ca să păstrez exigența şi corectitudinea explicaţiilor.
Marius Ghidel

Citiți această carte detașat, lăsând spiritul critic deoparte. Încercați să abandonați egoul și veți simți mesajul acestei cărți.
Repetițiile încearcă să spargă niște tipare greșite, niște concepții eronate create pe parcursul vieții.
Încercați să lăsați mintea critică la o parte. Cartea transmite o stare însă nu căutați nici această stare și ea va veni. Și atunci înțelegerea vă va cuprinde.

Rămâi într-o stare de fără tine, asta îți dă tihnă și împlinire. Nu te mai scurgi în afară. Exact. Nu mai pierzi energie. Și te hrănești din iubirea care vine de la izvor când te lași pe tine. Și nu te duci cu atenția către nimic. Totul este indiferent. Să nu judeci nimic și să nu faci comentarii. Fără curiozități, fără analiză, nu te uiți la cusururi, fără nimic. Și atunci rămâi rotund. E important să nu se termine nicio propoziție într-un mod absolut negativ. Să nu mai mergem către exterior cu totul. Să lăsăm un spațiu pentru respirație. Stai desprins, să nu te pierzi în lume, să nu te bagi în ea prea mult. Să nu faci lucrurile perfecte, să mai și greșești. Să fii aiurit, să fii distrat. Să-ți ceri iertare dacă deranjezi pe cineva și să mergi mai departe.

Când atenția mea se duce spre el, să se ducă cu iubire. Nu există altfel. Tu trebuie să-l iubești orice ar face el și în orice situație. Dacă nu pot să stau în mine și m-am scăpat în afară, dacă tot m-am dus în afară, să mă duc spre el cu iubirea aceea fără margini. Noi îl iubim pe celălalt condiționat: îmi dai, îți dau. E într-un fel un gest egoist, însă dacă eu nu îl iubesc, pierd iubirea, pierd legătura cu divinul, cu lumina, pierd bucuria vieții, pierd totul. În momentul când intru în conflict, am pierdut dragostea și legătura cu cerul, pe loc. Nu am nevoie de conflict. Eu trebuie să-l iubesc ca să-l iubesc. Ca să am iubire în mine. Că dacă îl critic, a fugit iubirea. Nu e nevoie să ai dreptate niciodată.

Să lași dreptatea. Și ce câștigi? Cerul. Pierderea importanței materiei este un câștig pentru suflet. Ai nevoie să pierzi materialul mereu. Și m-am liniștit. Câștigi echilibru, liniște și pace interioară, frumusețea, divinul, lumina și iubirea. Câștigi finețea, fericirea și bucuria de viață. Că într-o dispută nu ai fericire, lupta în sine este durere. Trebuie să cedezi tot timpul mai mult binele tău. Smerenia într-adevăr... Fără ea nu poți face nimic. Călugării sunt dați la un duhovnic care îi termină, ca să renunțe la voia proprie, la apărare, la dreptatea lor, la ei. Să nu mai fie ei, să renunțe la mândria asta, la individualitatea asta egoistă, la dreptate. Când ai dreptate, ai doar pe moment. Nu întotdeauna. Nu e nevoie să o absolutizezi.

Dreptatea ta - să o dai din prima, că atunci o dai cu tot sufletul. Renunți la dreptatea ta. Nu ai nevoie să ai dreptate niciodată. Asta este iubirea: să nu te aperi niciodată! Te duci spre situațiile de viață fără dorința de a câștiga nimic.

Dreptatea ta - să o dai din prima, că atunci o dai cu tot sufletul. Renunți la dreptatea ta. Nu ai nevoie să ai dreptate niciodată. Asta este iubirea: să nu te aperi niciodată! Te duci spre situațiile de viață fără dorința de a câștiga nimic.

Asta am făcut dintotdeauna, instinctiv. Dar dacă tu cedezi, dar în interior simți că ești nedreptățit, nu este în regulă. De aceea, tu trebuie să cedezi dreptatea ta orice ar fi, de la început. Nu cântărești, nu socotești, că te închizi la divin. Stările noastre interioare și afirmațiile noastre închid sau deschid cerul. Numai asta se întâmplă. Și dacă ești atent ce spui și ce faci, poți să dai voie energiei divine să curgă în viața ta sau o poți închide prin reacție. Suntem ajutați.

Când alții, din invidie sau răutate, ori din alte motive te tratează urât, desconsiderându-te sau atacându-te, să ai puterea să te declari imediat învins și să le oferi victoria pe loc. Imediat, atunci trebuie. Altfel este o chestie de superioritate și nu este rezolvarea aici. Nu mai este, ai pierdut iubirea și rămâi cu niște energii blocate. Astea te omoară când adaugi altele la ele de același fel. Se transformă în boli. Nu este bine. În toate situațiile de viață să ai puterea să te cercetezi pe tine, și în momentul în care apar neînțelegeri, să le accepți fără comentarii.

Înlocuirea fiecărui gând negativ cu unul pozitiv, încurajator, cu iubire și recunoștință, asta e vindecarea. Gândurile negative te vor ataca prin oameni și prin întâmplări neplăcute. Sunt gândurile tale acolo. Suferi ceea ce ești, ca să nu îți mai permiți vreodată să murdărești viața cu gânduri rele. Noi vedem în afară doar consecințele gândirii noastre. Lumea este ca o pânză pe care noi pictăm. Toate gândurile se întrupează. Noi, de fapt, nu aveam pe cine să atacăm. Mereu ne vine înapoi ceea ce ne închipuim. Ne batem cu noi înșine, cu gândurile noastre. Suferim ceea ce suntem. Lumea urmărește tot timpul ce ne imaginăm. Fericirea este opoziția la eul tău, la interesul personal. Tu ești fericit numai când îi faci pe ceilalți fericiți. Nu-ți permite să învinuiești, că vei fi atacat din afară cu forța răutății tale apoi. Stai mereu în zero. Golirea de sine îți mărește viitorul, pentru că aduce miracolul în viața ta. Când dăruiești, nu mai ai așteptări.

. Înțeleptul este ca un prost. Dar lumea i se închină, pentru că i-a lăsat spațiu să vină spre el, să respire, să existe. El doar dă voie vieții să fie. Aceasta este cea mai mare putere a sa.

Divinitatea este dincolo de logică și rațiune. De aceea ea nu poate fi cunoscută cu mintea, decât atunci când mintea cade. Dar mintea este eul. Numai în abandon de sine îl cunoști pe Dumnezeu. Eul nu poate realiza decât un joc al trufiei, la infinit. Numai când te predai pe tine te unești cu Domnul. Soluția la toate problemele tale este să le dai Lui pe toate și tu să le uiți, să te lași pe tine, să nu mai fii important. Când tu nu mai contezi, când nu mai faci nimic pentru interesul tău, reușești în toate, pentru că devii ființa comună și astfel te unești cu Domnul.

Cea mai mare bucurie este să nu vezi niciun rău și niciun vinovat, niciunde. Nu arunca vina în afară, totul vine din tine și se întoarce apoi spre tine. Să nu existe critică, ci numai apreciere, căci viața ta va lua forma interiorului tău. Caracteristica esențială a naturii: se abandonează total pe sine, se predă ușor. Cu cât ești mai gol de eu, cu atât mai multă fericire primești în viață pentru că faci loc Miracolului. Venim ca să înțelegem că suntem ființă a cerului, nu a pământului, și să rămânem o ființă de lumină. Interesul personal ne omoară. Când mergi spre mai mult, îți moare sufletul.

Zi mereu: și ce dacă, la ce i-a folosit? Și lași totul să treacă pe lângă tine. Nu pui la inimă nimic. Noi suntem îngeri și, pentru îngerii de la prag, lumea aceasta nu există. Deci nu există nimic care să ne afecteze. Supărarea noastră vine din faptul că noi credem că suntem umani, când de fapt suntem în continuare îngeri. Nu ai pentru ce să lupți. Lumea este nimic. Dă drumul vieții din mâna ta - este rezolvarea la toate. În momentul în care a apărut un conflict, am cedat. De aceea vine conflictul, ca să te îndepărteze, să pierzi. Pentru că atunci când pierzi, tu câștigi viață. Deci conflictul vine ca să îți dea viață, că nu mai ai energie. Un rău vine spre tine ca să te desprindă. Ceea ce se opune egoului este adevărul.

Trebuie să fii gol de tine pentru a auzi șoapta divină.

Uite un joc al mulțumirii și recunoștinței, un joc de apreciere: caută motive de mulțumire și recunoștință în fiecare lucru pe care oamenii îl critică. Uită-te la partea pozitivă a lucrurilor. Asta te va întări în iubire. Transformă negativitatea în dragoste, apreciere, mulțumire și recunoștință.

Adevărata realitate este aceeași ca înfățișare, dar în ea este numai dragoste. Realitatea construită de ego este o iluzie, o minciună. Numai sufletul are realitate de la sine, că este parte din Dumnezeu. Aceeași forță pretutindeni. Orice negativitate vine dintr-un eu care nu există, deci nu este adevărată. Numai iubirea este adevărată. Noi ce privim atunci când observăm numai rău și vinovați? Vedem doar consecințele a ceea ce își zice eul care nu există și sunt nereale. Realitatea aparține numai ființei divine, care are viață de la sine și nu depinde de nimic din afară. Deci adevărata realitate este a sufletului. Noi nu trăim în realitate, ci într-o iluzie, într-o minciună: o pseudo-realitate. Adevărata realitate este numai iubire. Seamănă cu ce vedem noi, dar sentimentele din ea sunt doar de iubire.

Starea corectă este să alături perspectivele diferite și să nu ții cu niciuna în mod special. Nu există bine și rău decât pentru ego. De tine sunt mulți oameni legați, poate mii și, de aceea, de o victorie asupra ta însuți vor beneficia toți. Când tu nu vei mai gândi rău despre nimeni, oamenii nu vor mai putea greși. Poți înțelege asta? Ei greșesc pentru că tu gândești întâi răul. Pentru că îi condiționezi. Și faci asta pentru că excluzi alte aspecte ale lucrurilor. Când ai împărțit și ai ales o parte, ai căzut din rai. Și ai dat foc la pământ. Intri în conflict imediat cu cel care are o altă perspectivă. Dă-le voie la toate să existe.

Dar prin negativitate în primul rând te ataci pe tine și îți scazi sistemul imunitar. Dacă în noi este nemulțumire, oamenii se comportă la fel, i-ai stricat. Ei iau forma interiorului tău. Pentru ca lucrurile să se schimbe, noi trebuie să fim numai iubire orice ar fi. Ei sunt răi pentru că în noi este răutate. Ei ne atacă cu răutatea din noi. Dacă oprim atacul nostru, ei nu pot decât să ne iubească. Exteriorul depinde de energia divină care vine prin noi. Suntem un fel de întrerupător. Nu se schimbă imediat, dar după un timp, când noi nu vom avea obiecții și condiționări, viața noastră se schimbă ca prin minune. Viteza cu care noi pierdem egoul este viteza cu care ni se schimbă viața. Cei din fața noastră sunt doar oglinzi.

Noi nu-L acceptăm pe Tatăl Ceresc pentru că El se opune căii noastre spre mai mult, este în direcție opusă. De aceea nu ne putem întâlni cu El în mai mult, ci numai în mai puțin. Când mergi spre puțin, viața ta începe să se vindece de la sine, pentru că te apropii de El. Și prezența Lui este cea care vindecă, adică lipsa egoismului tău. El este în puțin.

Suferi pentru că nu mai ești una cu divinul, cu aproapele tău. Te superi pentru că nu mai iubești. Supărarea pe celălalt este un fel de ciudă pe tine, o supărare pe sine că nu mai ești una cu El.

Egoul, care nu există, se supără. Ființa divină care înseamnă a elibera, a da voie, nu se supără de nimic. Omul orgolios va fi umilit întotdeauna. Pentru acel gol de sine, un univers întreg s-a mascat ca să sufere el cât mai tare. Pentru că el nu știe că în spatele tuturor lucrurilor este divinul și se va supăra la pierdere. Dar supărarea îi va aduce suferință, care îl eliberează de orgoliu. Deci totul este bine așa cum este. Când ești gol de tine te unești cu ființa divină. Lipsa orgoliului permite căsătoria. Ca să fii fericit, trebuie să vrei ca ceilalți să fie fericiți, pentru că ei sunt tu. Sufletul nostru este universul. Nu ești o ființă particulară, ci o parte din univers. Vii cu grila iubirii peste comportamentul tău. Dacă te duci spre uman, se rupe legătura cu divinul și începi să te distrugi. Asta este adevărata putere: detașarea, desprinderea, destrămarea. A căuta mai mult binele tău este o pierdere și o autodistrugere. Când vine o neplăcere, înseamnă că ești prea lipit de uman și îți moare sufletul. Boala te desprinde și îți salvează inima. Nu te duce spre lume și vei avea tot ce vrei. Nu te duce spre viață și viața ta se va îmbunătăți. Când te gândești la uman, pierzi viață, că se duce energia din tine.

Căderea din rai asta este: să nu te duci spre mai mult, spre uman cu totul. Nu totul pentru tine. Nu ai nevoie și nu îți trebuie. Pentru că oamenii se înglodează și se înnămolesc în eu ca într-un nisip mișcător.

Să-i iubim pe oameni mai mult decât pe noi, indiferent cum sunt ei. Egoul numai se apără, el nu poate să dăruiască. Trupul este un vas prin care duhul se manifestă. Tot ce este în natură dăruiește. Aerul dăruiește, pământul dăruiește, plantele dăruiesc. Tot ce a creat Dumnezeu este altruist. Egoul este păcatul. Când te raportezi la interesul tău, la binele tău, la plăcerea ta, la dreptatea ta, greșești întotdeauna. Trebuie să cauți interesul tuturor și pe tine te lasă și te uită, și nu vei greși.

Cum putem fi fericiți în viață? Noi suntem toată fericirea lumii dacă trăim ca ființă divină comună pe pământ. Dar, dacă trăim ca un eu, vom fi nefericiți continuu și dependenți de exterior. Egoul este mărginit și de aceea se atașează și nimic nu îi este îndeajuns. Are nevoie să se simtă întreg și de aceea adună. Tot necazul pornește de la eu. Dar asta nu se termină niciodată. De fapt nefericirea lui este continuă. Fără capăt, pentru că este mărginit. Dar e păcat să ne irosim viața, când nu trebuie decât să renunțăm la identificarea cu eul, cu trupul și mintea noastră. Noi suntem mult mai mult decât toate astea. Mă gândesc mereu la lumea de unde venim, cât este de frumoasă. Nu pot acorda toată atenția mea acestei lumi și de aceea par un nepriceput, sau le încurc pe toate, dar nu contează.

Știi când un om iubește? Când continuu nu știe decât să dăruiască: cuvinte frumoase, grijă, atenție, veselie, bucurie, zâmbet, îmbrățișări gratuite, complimente, când susține, nu ia seama la greșeală, nu pune nimic la inimă, uită răutatea, doar ajută și încurajează, prețuiește totul, respectă, mulțumește și este recunoscător, doar apreciază, acordă circumstanțe atenuante la infinit, ia asupra lui greutățile celuilalt și nu ia seama la greșeala aceluia. Doar iubește. Acest om este omul lui Dumnezeu. Lângă el să stai. Trăiești când restrângi corpul. Când dăruim, ne unim cu oamenii și cu divinul. Te unești prin iubire și te distanțezi prin acuzație și atac. Să înțelegem că suntem ființă divină.

Nemulțumirile și comentariile tale se transformă în neplăcerea care îți vine din față. Oamenii te vindecă, ei sunt sanitarii, doctorii divini. Tu nu ești eu, tu ești noi, o ființă comună care ești peste tot în spatele formei. Ești și sufletul muntelui, al apei, al cerului, ești peste tot și nu te poți localiza. Tu ești totul. De aceea, când faci un bine pentru ceilalți, ție îți faci bine. Și asta te încarcă cu energie, îți deschide poarta cerului.

Cultura în care femeia își iubește bărbatul și îl respectă va cuceri lumea! Femeia trebuie să se învârtă în jurul bărbatului, ca pământul în jurul soarelui. El este capul, femeia este inima. Credința vindecă. Dar credința este lepădare de sine desăvârșită.

Iubirea este ca atunci când înfloresc florile primăvara, este o explozie de bucurie, găsirea armoniei cu tine și cu universul.

Citiți această carte detașat, lăsând spiritul critic deoparte. Încercați să abandonați egoul și veți simți mesajul acestei cărți.
Repetițiile încearcă să spargă anumite tipare mentale greșite și credințe eronate pe care le-ăm pe parcursul vieții.
Încercați să lăsați mintea critică la o parte. Cartea transmite o stare, ne duce către ea, însă nu căutați nici această stare și ea va veni. Și atunci înțelegerea vă va cuprinde.

Știi când un om iubește?
... Când continuu nu știe decât să dăruiască: atenție, grijă, cuvinte frumoase, veselie, bucurie, zâmbet, îmbrățișări gratuite, complimente, când susține, nu ia seama la greșeală, nu pune nimic la inimă, uită răutatea, doar ajută și încurajează, prețuiește totul, respectă, mulțumește și este recunoscător, doar apreciază, acordă circumstanțe atenuante la infinit, ia asupra lui greutățile celuilalt și nu ia seama la greșeala aceluia. Doar iubește. Acest om este omul lui Dumnezeu. Lângă el să stai. Trăiești când restrângi corpul. Când dăruim, ne unim cu oamenii și cu divinul. Te unești prin iubire și te distanțezi prin acuzație și atac. Să înțelegem că suntem ființă divină.

*Cum putem fi fericiți în viață? Noi suntem toată fericirea lumii dacă trăim ca ființă divină comună pe pământ. Dar, dacă trăim ca un eu, vom fi nefericiți continuu și dependenți de exterior. Egoul este mărginit și de aceea se atașează și nimic nu îi este îndeajuns. Are nevoie să se simtă întreg și de aceea adună. Tot necazul pornește de la eu. Dar asta nu se termină niciodată. De fapt nefericirea lui este continuă. Fără capăt, pentru că este mărginit. Dar e păcat să ne irosim viața, când nu trebuie decât să renunțăm la identificarea cu eul, cu trupul și mintea noastră. Noi suntem mult mai mult decât toate astea. Mă gândesc mereu la lumea de unde venim, cât este de frumoasă. Nu pot acorda toată atenția mea acestei lumi și de aceea par un nepriceput, sau le încurc pe toate, dar nu contează.
Noi suntem îngeri și pentru îngerii de la prag lumea aceasta nu există. Deci nu există nimic care să ne afecteze. Supărarea noastră vine din faptul că noi credem că suntem umani, când de fapt suntem în continuare îngeri.

Cărțile lui Marius sunt despre eliberarea de sub povara suferinței prin eliberarea de Ego, de grijă, de noi când intrăm în umbre și ne manifestăm îmbrăcați în frici!
Am trăit foarte intens rândurile lui Marius și am renăscut în momente de mare cumpănă doar citind câte o pagină! Pentru mine „Shangri La” și „Frumusețe în dar” sunt căi de auto vindecare inițial sufletească, pentru ca apoi să se extindă în toate structurile noastre... fie că vorbim de cele fizice, fie că vorbim de cele spirituale, văzute și nevăzute, știute și neștiute!

Dumnezeu îți dă totul dacă tu ești în unitate cu el. Să nu mai pui baza pe mâinile tale, că El îți poate lua puterea oricând. Și oamenii pun în interior toată valoarea lor și lucrează ca un robot. Nu mai sunt conștienți la trăirea vieții. Trebuie să fii ca o floare care se deschide în soare dimineața, fără să vrei nimic, total vulnerabil. Și ce prinzi? Prinzi bătaia vântului, lumina soarelui, prinzi ploaia în cupa ta, prinzi dragostea lui cu care te mângâie. Te îndrepți spre viață fără să vrei nimic de la ea. Las-o să înflorească. Ce treabă ai tu? Fericirea pornește când tu o lași în pace să fie cum vrea ea. Dar când intervii, ți se va opune cu forța cu care tu o forțezi. Primești tot ce vine de la viață fără revoltă și împotrivire de niciun fel. Asta este iubirea, eliberare. Dar oamenii se închid în planurile lor. Nu vezi ce îngrijorați merg pe stradă și uită să iasă la suprafață? Uită să trăiască viața și să facă din ea o bucurie. Uită să găsească acest sentiment de plinătate în toate. Să fie mulțumiți și să mulțumească pentru toate. Asta înseamnă să fii în sărbătoare în fiecare minut al vieții tale. Asta este esența unei vieți adevărate. Nu a unei vieți trăite în condiționări și dorințe, ori pretenții continue. Nu, esența este când tu ești în unitate cu totul. Să nu vezi rău și vinovați peste tot. Când tu ești desfăcut ca un boboc care se deschide la soare dimineața, așa să te simți. Omul este martirizat de închipuirile lui. Trăiește în gândurile despre viață, nu viața.

Am venit aici ca să ne bucurăm și să admirăm, nu să alergăm după mai mult. Asta era și problema celor din iad, din plasa de pescar, regretau că și-au irosit viața alergând după mai mult. Acesta este iadul: regretul că nu s-au bucurat de viață. Mai lasă-le încolo de gânduri și griji, că sunt nimic! Sunt invenții ale minții. Ele nu au realitate, nu sunt adevărate. Numai iubirea este adevărată și ființa divină din noi. Atât. Noi trăim în gândurile proiectate de un eu care nici nu există. Omul este prins captiv în acele gânduri care înseamnă ego. Omul nu trăiește într-o stare desprinsă în care există o mulțumire de sine deplină, el trăiește în niște idealuri care nu îi mai dau voie să trăiască. Dă idealurilor viață, dar nu vieții lui. Și trăiește în nemulțumire: că mereu vede o diferență, și mai trebuie și nu îi este îndeajuns. De aceea caută mereu ca un robot. Uită să trăiască. Și crede că fericirea stă în a avea. Când fericirea este în a nu te preocupa cu a avea. Și ei stau numai în planuri. Dar planurile îi ucid și le fac viața un calvar. Le ucide sufletul și mintea, pentru că atunci când faci planuri rămâi în minte. Preocupările tale sunt în minte. Și tu nu mai ajungi la suprafață, în trăiri, în frumusețe, și nu le mai vezi. Să fii fericit, să-i surâzi cuiva nu mai poți, pentru că ești preocupat cu planurile tale. Îi vezi pe oameni pe stradă cum merg îngândurați: să-mi iau o roată de rezervă la mașină, sau o mobilă nouă, sau altă mașină, mă gândesc. Sunt nefericit, cumplit de trist, nu reușesc să-mi schimb serviciul, nu reușesc nimic. Acestea sunt planuri care dezvoltă mintea și ea ocupă tot orizontul nostru. Și nu mai vedem nimic. Suntem pasați de griji.

Fericirea o ai în tine, este natura ta și iese la suprafață în măsura în care dăruiești și te golești de eu. Nu e nevoie să o cauți pe afară, când este în tine. Dai eu și iei energie divină, fericire. Când tu te sacrifici pe tine, te încarci cu viață, cu bucurie sfântă. Ce este așa de greu? Spune Dumnezeu: îți dau viața, de ce alergi? După ce? La ce îți folosește acest mai mult, ce înseamnă o povară? Nu îți folosește. Ai viața. Îl ai pe El și ai totul. Sacrificiul de sine este El. Și nimeni nu Îl vrea. Predarea de sine este El, cedarea și abandonarea de sine, este El. Dăruirea fără așteptări este El. Este în puterea noastră să-L atingem sau să-L cunoaștem, dar nu Îl vrem. Îți dai seama? Nici nu ne pasă.

Da, ăsta este punctul zero, când tu te recunoști pe tine ca ființă de lumină și rămâi în starea aceasta de libertate, de acceptare și de înțelegere. În momentul când ești în această stare, tu ești în acea fericire care nu ți se mai poate lua, pentru că nu depinde de nimic din lumea aceasta. Ți-ai desfăcut legăturile cu lumea. O fericire fără margini te cuprinde atunci, un echilibru fizic și emoțional din care tu nu vrei să mai ieși. Pentru că este toată fericirea lumii acolo. Și aici îți dai seama că nimic din viața aceasta nu contează mai mult decât divinul. Nimic nu este mai puternic ca aceasta stabilitate a ta: emoțională, mentală și fizică în divin. Acesta este punctul zero. Boala vine în momentul în care modelul nostru de a gândi vine în contradicție cu modelul în care funcționează corpul nostru care este numai iubire. Și această opoziție la iubire se transformă în revolta trupului. Și el îți arată că nu poate trăi așa fără dragoste, că fără energie sublimă el moare. El se hrănește cu energia iubirii. Atunci organismul se revoltă și blochează modul nostru de a gândi egoist prin durere și boală.

Ăsta este raiul pe pământ: când ne purtăm unul altuia greutățile și ne ajutăm între noi așa cum se ajută organele noastre sau celulele. Și atunci este sărbătoare în sufletul tău. Asta este fericirea adevărată: când pierzi egoul, când dăruiești, tu dai eu și iei fericire, viață, bucurii și viitor. Dacă știi asta, de ce nu ai face asta mereu? Aceasta este fericirea adevărată pe care nu o poți pierde și care te face să te înalți, să te bucuri din orice. De fapt fericirea este lipsa egoului. Să nu fii egoist. Și să nu fii fixat pe ceea ce ai. Dacă ceva nu vine în dar, înseamnă că nu ai nevoie. Când smulgi prin dorința și voia ta ceva de la viață, nu va rămâne la tine și îl vei pierde sau te va dezamăgi, pentru că este voia ta care se opune voii Lui. Numai ceea ce vine în dar rămâne. Omul se fixează pe ceea ce are, se teme că pierde și atunci nu mai dăruiește, se închide cerul și gata, a început să moară. Și aici este mândrie, că vrea să țină numai pentru el ca să arate cât de tare este el, că omul adună din necredință. Nu crede că Dumnezeu îi dă tot ce are nevoie. Cum să-i dea, dacă el zice că poate singur? Atunci el crede că trebuie să lupte să adune și să rețină ceea ce are, să facă depozite. Apare lupta și apărarea, dar și dușmanul. Și totul de la faptul că fixează interesul personal, eul. El se crede separat când de fapt suntem o ființă comună. Și luptă ca să arate cât de puternic este el, până într-o zi când cade totul. Și ce a rezolvat? Nu e frumos ca tu să-I mulțumești lui Dumnezeu că ai ce să dăruiești cu dragoste și să mergi spre oameni, că dăruirea te întoarce spre ei și te unește cu divinul? Când dăruiești iubești. Când te sacrifici pe tine și tu nu mai ești important, atunci te înalți. Și așa te vede Dumnezeu, că se aprinde focul dragostei. Nu se uită la nimic altceva. Ce aduni nu-L interesează și nu înseamnă nimic pentru El. Este fără valoare în cer. Este degeaba. Pe astea nu le vede și, mai mult, te vor trage în jos. Ci numai focul iubirii îl vede. Când ardem de dragul celorlalți. El nu vede bogățiile tale, avutul tău. Banii tăi nu-L interesează. Pe El îl interesează ieșirea ta din gândurile de a avea, din aceste frământări deșarte, să ieși la suprafață și să înțelegi că sensul existenței tale este că tu ești foarte puțin trup și foarte mult ființă de iubire înaltă. Oamenii trăiesc numai pentru trup. Ca să trăiești, trebuie să restrângi trupul, ca să transformi materia în bucurie, în iubire sfântă. Când trăiești numai pentru trup, te axezi pe ceea ce ai, nu mai dăruiești nimic și te faci dumnezeul tău - adică diavol. Adu-ți aminte de cuvântul Meu, fiul Meu: „Și nu căuta ale tale niciodată pentru că vei suferi”. Pentru că vei suferi. Primul gest să fie dăruirea pentru ceilalți, nu pentru tine, și vei fi fericit. Ultimul gest să fie dăruirea pentru aproapele tău, și vei fi fericit.

Te supui sau dăruiești și ai intrat pe loc în divin, în Miracol. Însușirile Lui, pe care noi le exprimăm, sunt prezența Sa. Când îți arăți dragostea ta și o demonstrezi, acolo El este prezent. Arată că iubești. Aceasta este prezența, exprimarea însușirilor Sale. Dacă nu exprimi iubirea, El nu este prezent. Prezentul temporal nu este prezența Lui. El este în cedarea ta, în acceptarea și în renunțarea ta, în retragere, în predarea de sine și slujire, în dăruirea fără motiv și așteptări și în îmbrățișarea ta. De ce nu vrei să-L simți cu toată ființa ta? Viața pe pământ este pentru înălțare, nu ca să obții tu ceva mărunt de la viață. Ci ca să nu obții nimic. Dacă ești preocupat numai cu a aduna, vei regreta la sfârșitul vieții, amarnic, cumplit, pentru că îți vei da seama că ai pierdut-o degeaba. Noi nu ne oprim, și de aceea nu ne bucurăm de ea. Când te oprești, o iubești. Ceva rău vine ca să te învețe cedarea și să te încarce cu energie vitală, nu să te omoare. Acceptă tot ce vine la tine ca un ajutor de neprețuit venit de Sus, din Înalt. La conflict, când ți se face un rău, se ridică adevăratul altar în fața ta. La conflict trebuie să te comporți exemplar, cu mult respect, ca în fața altarului divin. Este momentul în care ești la un examen al cerului și mulți îngeri te privesc cum te comporți. Sunt mulți îngeri care te privesc în clipa aceea. Și când mai vin îngerii? Un alt examen care este? Când lupți și te aperi, când nu poți renunța la plăceri, ei vor să te ajute, dar tu îi respingi, nu vrei ajutorul cerului. Atunci ar trebui să fii imediat smerit. O răutate ți se întâmplă pentru că ai prea mult orgoliu și trebuie să fii micșorat. Neplăcerea este un dar divin, un ajutor de Sus, care îți curăță inima. Fii fericit când vine și nu te lupta cu el. Nu apare niciodată ceva ce nu îți trebuie, ci totul este numai ca să-ți salveze ție sufletul. Omul care îți face un rău, îți face cel mai mare bine posibil: îți dă viață, viitor și timp. Totul este foarte potrivit și ai nevoie. Dar dacă reziști și te lupți, vei urca pe un nivel superior de presiune a cerului și te va durea, și nu vei scăpa. Să mergi spre celălalt cu respect, întotdeauna de jos în sus. Să-l pui pe el mai presus decât pe tine, dacă întâmpini totul cu iubire și liniște, nu greșești niciodată. Să te pui sub oameni. Dacă ai adunat prea mult egoul, va chema răul ca să-l scadă. Eul, interesul personal de mai bine, îți ia din energie. Nu ține mintea la interesul tău și nu-l căuta niciodată, că prin el intră ăla cu cornițe. Interesul propriu de mai mult decât îți trebuie este diavolul. Mai bine îți pierzi capul decât pacea. Ea este mai presus decât drept

Editura: Dharana

Anul AparițIei: 2020

Limba: Română

Format: 13/20, cu 2 aripioare de 9 cm

Nr. Pagini: 512

EdițIe: Broșată, plastifiată mat