Semne Limbajul tainic al Universului - Laura Lynne Jackson, carte
Descriere
Semne Limbajul tainic al Universului - Laura Lynne Jackson, carte
Un renumit medium clarvăzător ne învață cum să recunoaștem și să interpretăm mesajele venite de la cei dragi și de la ghizii noștri spirituali din Lumea Cealaltă, mesaje care ne pot schimba viața la propriu.
Laura Lynne Jackson este medium clarvăzător și autoarea bestsellerului New York Times intitulat The Light Between Us (Lumina dintre noi). Ea are un dar incredibil: abilitatea de a comunica cu cei dragi care au decedat, de a transmite mesaje de iubire și vindecare și de a ne oferi o mai bună înțelegere a interconexiunii noastre. Deși abilitățile ei sunt excepționale, ele nu sunt unice, acesta fiind și mesajul central al cărții. Înțelegerea „limbajului tainic al Universului” este un dar accesibil tuturor. Pe măsură ce învățăm să cerem semne de la lumea cealaltă și să le recunoaștem, începem să găsim sensuri acolo unde înainte era doar confuzie și să zărim lumină în întuneric. Putem decide să urmăm o altă cale, să avansăm în direcția iubirii, să căutăm bucuria și să cooperăm cu viața într-o manieră cu totul nouă.
În Semne, Jackson reușește să aducă latura mistică în viața cotidiană. Ea relatează povestiri despre oameni care au avut revelații stranii și cazuri de sincronicitate inexplicabile, precum și altele exemple din experiența ei. Vei afla despre copilul pierdut care îi apare mamei lui sub forma unui cerb ce se apropie de ea fără să ezite într-o parcare de pe autostradă; numele scris pe o bancnotă de un dolar care o înștiințează pe o soție îngrozită că soțul ei va fi bine; despre cântecul lui Elvis Presley care apare chiar în clipa morții tatălui lui Jackson; și despre multe altele. Este o carte inspirațională și practică, reconfortantă și minunat de motivațională, prin faptul că ne invită să privim dincolo de noi înșine, la un plan universal mai amplu.
Aprecieri pentru SEMNE
„Un ghid superb pentru misteriosul limbaj spiritual al Universului… Prin intermediul unor povestiri personale emoționante, cartea Semne ne învață cum să discernem nenumăratele semne spirituale din viața noastră. Inima plină de compasiune a Laurei Lynne Jackson strălucește în fiecare pagină. Cartea aceasta este deopotrivă excelentă și importantă; o recomand cu căldură tuturor.”
BRIAN L. WEISS, medic, autorul cărții Multe vieți, mulți maeștri
„Această carte dătătoare de speranță este ca o ocheadă aruncată în culisele Universului, iar atunci când o citești ai impresia că ai primit un mesaj personal de la Dumnezeu. Ideea centrală este următoarea: în timp ce trupul omului este vremelnic, iubirea acestuia dăinuie pe vecie. Ce idee!”
MARK EPSTEIN, medic, autorul cărții Sfatul pe care nu l-am dat: Depășirea propriilor limite
„Înțelegerea noastră colectivă în ce privește natura realității trece printr-o imensă prefacere, care ne revelează progresiv interacțiunea dintre spiritul uman și Univers în general. Cartea Semne oferă o resursă extraordinar de eliberatoare și dătătoare de putere celor dispuși să-și asume responsabilitatea unei astfel de cunoașteri și conștientizări. Încercările și dificultățile devin motoare ale dezvoltării noastre personale. Laura Lynne Jackson, medium clarvăzător validat științific, își împărtășește observațiile înțelepte, ceea ce permite oricărui căutător autentic să participe la exprimarea celor mai înalte visuri și aspirații ale sale. Cartea aceasta este o nestemată rară.”
EBEN ALEXANDER, medic, autorul cărților Dovada lumii de dincolo, Harta raiului și Living in a Mindful Universe (Trăind într-un Univers conștient)
„Laura Lynne Jackson este un dar pentru lume. În cartea Semne: Limbajul tainic al Universului, ea ne arată cum să ne deschidem ochii și urechile astfel încât să vedem și să auzim extraordinarele mesaje de iubire existente în jurul nostru chiar aici, chiar acum, în viața noastră obișnuită. Când am terminat de citit cartea, m-am simțit mai puțin singură și mai vie.”
GLENNON DOYLE, autoarea cărților Love Warrior: Iubește și luptă și Nu te lăsa: Puterea de a-ți însuși viața haotică și frumoasă de luptătoare
LAURA LYNNE JACKSON este instructoare, conferențiară și medium clarvăzător. În prezent, ea activează la Windbridge Research Center ca medium atestat pentru cercetări Windbridge, fiind medium atestat și la Fundația Forever Family. Este autoarea cărții bestseller New York Times intitulate The Light Between Us. Trăiește în Long Island împreună cu soțul ei și cei trei copii ai lor.
Specificatii
- Laura Lynne Jackson
- Dezvoltare personală
- Adevar Divin
Review-uri
Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!
Cuprins carte
INTRODUCERE 11
MOARTEA NU ÎNSEAMNĂ ABSOLUT NIMIC 23
PARTEA I. MEREU CU NOI 25
1. Portocale 29
2. Cereale în mașină 33
3. Echipele de lumină 38
4. Port cu mine inima ta 43
5. Libelule și cerbi 56
6. Prieteni din lumea cealaltă 64
7. Cupe și cărți de joc 67
8. Păsări colibri și lumină 75
9. Girafe, turnuri Eiffel și un cântec despre pisici 85
10. Semne obișnuite, vise și intuiție: recepționarea limbajului secret 94
PARTEA A II-A. CREAREA PROPRIULUI TĂU LIMBAJ 117
11. Din nou acasă 121
12. 1379 139
13. Apeluri fantomă 149
14. Cine se aseamănă se adună 155
15. Indicatoare stradale 161
16. Lumânări care dansează 168
17. Broaște-țestoase și sirene 174
18. Conectorul 182
19. Toate vietățile mari și mici 191
20. Cârtițe 201
21. Cum să contribui la crearea unui limbaj al tău propriu 207
PARTEA A III-A. GESTIONAREA ÎNTUNERICULUI 219
22. Camuflaj, o armă și o misiune nouă 223
23. Bebeluși și urși 231
24. Licăriri și scânteieri 240
25. Fundițe și trifoi 248
26. Curcubeie 256
27. Șoapte delicate 269
28. Un dar de iubire și iertare 291
29. Capitulare 304
PARTEA A IV-A. RĂMÂNEREA ÎN LUMINĂ 323
30. Cum să luminăm puternic 326
31. Continuă să luminezi 356
MULȚUMIRI 377
DESPRE AUTOARE 381
Fragmente din carte
O NOTĂ DESPRE TERMENI
Înainte de a începe să citești povestirile din carte, am vrut să clarific sensul câtorva termeni pe care îi folosesc.
Un semn este un mesaj pe care ți-l trimite Universul.
Universul e termenul pe care îl folosesc atunci când fac referire la energia Divină: forța iubirii atotcuprinzătoare care ne unește pe toți și din care facem cu toții parte. Universul mai include tărâmul angelic, ghizii spirituali și persanele dragi care au trecut în Lumea Cealaltă.
Lumea Cealaltă, simplu spus, este locul în care merg cei dragi după ce mor și unde se află ghizii noștri spirituali, care veghează asupra noastră. Este raiul despre care vorbesc mulți oameni. Lumea Cealaltă este adevărata noastră casă. E locul în care ne vom întoarce cu toții într-o bună zi. Este un loc guvernat de iubire și numai de iubire.
Semnele sunt o metodă de comunicare dinspre Lumea Cealaltă. Ele pot proveni din diferite surse: de la cei dragi plecați dintre noi, de la ghizii noștri spirituali și de la energia divină. Toți aceștia fac parte din Echipa de Lumină pe care fiecare dintre noi o are și care lucrează pentru noi zi de zi.
La început, ca să comunice cu noi, Lumea Cealaltă va folosi ceea ce eu numesc semne obișnuite: obiecte, animale sau întâmplări care ne obligă să vedem un sens care altminteri s-ar putea să ne scape. Semnele obișnuite ar putea fi monede, păsări, fluturi, cerbi, numere și perturbări electrice, cum ar fi mesaje pe telefonul mobil care nu au text, printre altele. Sau găsești în uscător o monedă de 10 bani, poziționată pe cant, exact când te gândești la cineva de care îți este dor (lucru care mi s-a întâmplat mie). Sau, de ziua ta de naștere, un fluture aterizează pentru o clipă pe brațul tău. Sau trece pe lângă tine un autovehicul al cărui număr de înmatriculare conține data de naștere a cuiva iubit decedat, la care tocmai te gândiseși. Sau, la comemorarea morții cuiva drag, primești pe telefonul mobil un mesaj fără text.
Un alt semn obișnuit este ceea ce s-ar numi coincidență semnificativă sau sincronicitate. Sincronicitatea demonstrează existența legăturii înnăscute și active pe care o avem unii cu alții și cu lumea din jurul nostru. Te gândești la cineva și brusc, persoana respectivă se află chiar în fața ta. Fredonezi cântecul preferat și îl auzi în clipa următoare la radioul din mașină. Completezi un careu de cuvinte încrucișate și exact cuvântul pe care îl cauți apare la știrile de la televizor. Toate aceste lucruri se pot întâmpla fără ca noi să le cerem sau să ne așteptăm la ele.
Pe lângă de semnele obișnuite mi sunt semnele pe care le cerem anume: obiecte, imagini, cuvinte sau fraze, indiferent cât de neobișnuite sau neclare ar fi. Acesta e limbajul tainic pe care îl putem crea conlucrând cu Lumea Cealaltă.
Eu mi-am creat acest limbaj într-o varietate de feluri. În cazul ghizilor mei spirituali, cer de obicei să mi se arate portocale. În cazul celor dragi care au plecat, cer să văd semne precum tatu[1], porci-furnicari și urși-furnicari, pe care le aleg deoarece sunt destul de rare și greu de ratat. Cu tatăl meu, care nu de mult a plecat dintre noi, unul din semnele pe care îl împărtășesc este Elvis Presley. Această carte îți va arăta cum să-ți creezi propriul tău limbaj cu Lumea Cealaltă, astfel ca atunci când semnele vor apărea, nu numai că le vei recunoaște, ci vei simți și puterea extraordinară pe care o aduc ele!
Poate că te întrebi: „Cum pot avea încredere că un semn este cu adevărat un semn și nu doar o coincidență fericită, dar întâmplătoare?
Psihanalistul elvețian Carl Jung a inventat termenul de sincronicitate, care descrie o coincidență aparent semnificativă. Jung era fascinat de ideea că evenimentele din viața noastră nu sunt aleatorii, ci exprimă mai curând realitatea că facem cu toții parte dintr-o ordine mai profundă: o forță universală unificatoare, pe care a numit-o unus mundus, adică „o singură lume”, în limba latină.
De-a lungul anilor, au avut loc multe studii și dezbateri despre semnificația coincidențelor. Unii oameni de știință, precum dr. Kirby Surprise, psiholog, au studiat ceea ce el numește întâmplări sincronistice (ÎS) și a concluzionat că ele nu au alt sens decât cel pe care noi li-l atribuim.
Alți oameni de știință, cercetători și filozofi nu sunt însă atât de siguri. Dr. Bernard D. Beitman, profesor de psihiatrie la Universitatea din Virginia, a căutat chiar să înființeze un domeniu transdisciplinar nou, numit Studii despre Coincidențe, care să examineze adevărul din spatele întâmplărilor sincronistice. Să tragi concluzia pur și simplu că aceste coincidențe sunt întâmplătoare presupune că sunt intrinsec lipsite de sens sau nesemnificative. Dr. Beitman a spus că „Dacă nu se aduc dovezi concludente, această presupunere nu este deloc științifică.”
Înaintând prin viață, decidem singuri ce înseamnă pentru noi aceste întâmplări sincronistice, aceste coincidențe magice. Sunt aleatorii? Ori sunt niște semne? Depinde de convingerea personală.
Glennon Doyle, scriitoare și lucrătoare cu lumină ale cărei cărți mă inspiră, a spus următoarele: „Credința înseamnă să ai încredere în ordinea nevăzută a lucrurilor.”
Eu cunosc ceea ce cred. Mi-am petrecut viața căutând să-mi înțeleg aptitudinile și am făcut citiri la sute și sute de oameni. Am văzut și învățat suficient de multe lucruri pentru a trage concluzia că semnele sunt un fenomen foarte real. Credința mea în acest limbaj al conectării este de neclintit.
Nu pot specifica un studiu științific incontestabil care să demonstreze categoric că așa stau lucrurile. Pot însă să-ți arăt dovezile care m-au convins pe mine: povestirile vii și remarcabile ale unor oameni care și-au deschis inima și mintea spre un nou mod de a privi lumea și care au trecut printr-o Mare Schimbare care le-a transformat viața. Am observat oameni care au făcut pasul spre o cale a vieții superioară, mai plină de energie și entuziasm și care, drept consecință, își împart lumina minunată cu lumea din jurul lor. Am văzut oameni care au stabilit o legătură cu Echipele lor de Lumină din Lumea Cealaltă, astfel că au înțeles în cele din urmă adevărul minunat despre Univers.
Suntem cu toții frunze pe ramuri diferite ale aceluiași arbore.
Niciodată nu suntem singuri.
Viața fiecăruia dintre noi contează foarte mult.
Suntem conectați pentru totdeauna unii cu alții, cu lumina, cu iubirea și cu energia Universului.
Pământul este o școală în care învățăm cu toții o lecție colectivă a iubirii. Suntem ființe spirituale, aflate aici ca să învețe despre conectivitate și bunătate. Atunci când avem încredere în realitatea semnelor, începem să învățăm această lecție mai repede și în cel mai frumos și satisfăcător mod. Începem de fapt să vedem conectivitatea. Începem să înțelegem că a trăi pe pământ chiar acum, în acest moment, este un dar extraordinar și că alegerile pe care le facem au o influență nu doar asupra propriei noastre vieți, ci și a vastei tapiserii de lumină și energie care este lumea noastră.
Iată de ce am scris cartea de față. Ea se află în mâinile tale acum pentru că eu cred că suntem meniți să facem această călătorie împreună spre un stil de viață mai conștient, mai vigilent și mai plin de sens. Suntem meniți să ne răspândim pe deplin și cu curaj cea mai autentică lumină a noastră, în această lume.
MOARTEA NU ÎNSEAMNĂ ABSOLUT NIMIC
Moartea nu înseamnă absolut nimic.
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nimic nu s-a întâmplat.
Toate au rămas exact așa cum le știai.
Eu sunt eu, tu ești tu.
iar vechea viață pe care am trăit-o împreună cu atâta afecțiune este aceeași, neschimbată.
Vom continua să însemnăm unul pentru celălalt ce am însemnat mereu.
Cheamă-mă pe nume, așa cum mă chemai cândva.
Vorbește despre mine la fel de liniștit cum o făceai mereu.
Nu-ți schimba tonul vocii.
Și nu îmbrăca haina solemnității sau a mâhnirii.
Continuă să râzi la micile glume pe care le savuram împreună.
Joacă-te, zâmbește, gândește-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă numele meu să fie totdeauna cuvântul familiar care ți-a fost mereu.
Rostește-l cu ușurință, fără nicio umbră de mâhnire.
Viața înseamnă tot ce a însemnat ea mereu.
E la fel ca întotdeauna.
Există o continuitate absolută și neîntreruptă.
Ce este moartea, dacă nu un accident neînsemnat?
De ce ar trebui să-mi fie uitați ochii pentru că nu se mai văd?
Eu doar te aștept, un răstimp,
undeva foarte aproape,
în apropiere.
Totul e bine.
Nimic nu este vătămat; nimic nu e pierdut.
Un scurt moment și toate vor fi cum au fost înainte.
Ce vom mai râde noi de chinul despărțirii, când ne vom întâlni din nou!
— HENRY SCOTT-HOLLAND
[1] Nume dat mai multor genuri de mamifere nocturne fără dinți, cu corpul acoperit de plăci osoase și cornoase mobile, care trăiesc în America Centrală, de Sud și în Mexic; animal aparținând unuia dintre aceste genuri. (n. red.)