Set 4 Lumanari Parfumate Iasomie 2,2 x 22cm, galbene, Servus. Lumânări Parfumate realizate Handmade în atelierele Servus din Maramureș din ceara parfumata.
Servus, noi suntem 4 lumânări parfumate , cu o aromă îmbietoare, cu o puternică amprentă naturală de Iasomie. Încercând să le oferim clienților noștri arome naturale, puternice și parcă desprinse din intangibil, am găsit Iasomia ca fiind aducătoare de armonie, tandrețe și simplitate prin însăși complexitatea ei. Iasomia este cunoscută atât pentru frumusețea florilor ei , cât și pentru mireasma pătrunzătoare.
Folosită în scop decorativ, dar și în scop terapeutic, Iasomia este o plantă foarte apreciată în Asia fiind cunoscută ca regină a florilor, un simbol al delicateții feminine, oferită în dar unui proaspăt cuplu,fiind prevestitoare a dragostei eterne. Aroma florilor de Iasomie invadează spațiul și învăluie atmosfera într-un acel *acasă*, inducând o stare de modestie și naturalețe, transpunându-te în curtea bunicilor, în zilele de odinioară ale copilăriei, unde razele soarelui de vară împreună cu adierea vântului armonizau parfumul cu sentimentul de căldură sufletească, apartenență și familiaritate.
- Parfumul nostru este deosebit, fresh, sigur te vei îndrăgosti de el și îți va face toată casa fericită!
- Pe lângă aroma noastră foarte puternică, mai suntem realizate din parafină colorată, stearină și ceară de palmier 100% naturală, iar atunci când suntem aprinse, suntem foarte cuminti... ardem curat, nu scotem fum, și nu curgem!
- Cel mai important este că suntem realizate Handmade, șlefuite manual pentru un aspect cât mai frumos, rustic!
- Suntem îmbrăcate cu o folie termocontractabilă care ne protejează!
- Și vă mai spunem dimensiunile noastre: diametru 2,2 cm și înălțimea 22 cm!
- Să nu uităm, noi avem aceeaşi culoare şi în interior!
Vă mulțumesc că ne-ați ascultat și cu siguranță veți fi foarte fericiți de rezultate !
Așteptăm să fim descoperite și vom porni cât mai curând către dumneavoastră!
Recomandările noastre :
- NU lasa lumanarea sa arda mai mult de 4 ore pentru a pastra parfumul si culoarea autentice!
- Nu lăsaţi niciodată lumânarea să ardă nesupravegheată în preajma obiectelor uşor inflamabile, copiilor și a animalelor de companie.
- Între lumânările aprinse lăsaţi un spaţiu de cel puţin 20 cm.
- Nu înclinaţi lumânarea aprinsă.
- Nu lăsaţi flacăra să atingă marginea recipientului.
- În cazul în care stratul de ceară măsoară mai puţin de 1 cm, stingeţi lumânarea.
- Nu o lăsaţi niciodată să ardă complet, până la fund.
- NU stingeţi lumânarea suflând spre flacără. Folosiți un accesoriu/stingator de lumânări.
- NU lăsa lumânarea la soare sau în dreptul unei ferestre deschise.
- NU stinge lumânarea cu apă.
- Servus
- Galben
- 4 buc
Recenzii clienti