Si Tu Poti Fi Medium - Sherrie Dillard, carte
Descriere
Amintiți-vă că sunteți o ființă puternică care poate afecta pozitiv atât pe cei din tărâmul fizic, cât și pe cei din tărâmul spiritual. Alături de putere, vine și responsabilitatea. Capacitatea de a comunica cu lumea de dincolo nu este pur și simplu un truc de divertisment. Este o cale accelerată de evoluție sentimentală și de creștere, care vă afectează la nivel personal și are un impact asupra întregului colectiv. În multe feluri, lumea de dincolo funcționează în sens invers legilor lumii materiale. Ce este mic și obscur aici, are de multe ori o forță remarcabilă în lumea de dincolo. Chiar și cel mai mic efort depus pentru a trece de vălul lumii de dincolo, va avea rezultate pozitive. Pe măsură ce vă veți dezvolta și perfecționa abilitățile voastre de medium, veți evolua și vă veți transforma. Ați devenit un cetățean al Universului, un producător de schimbare și aducătorul unei zile noi. Nu vă subestimați influența.
Autor: Sherrie Dillard
Editura: Agni Mundi
Format:15 x 23 cm
Număr de pagini: 310
ISBN: 978-606-8648-08-8
Anul apariției: 2015
Specificatii
- Sherrie Dillard
- AGNI MUNDI
- Carte
- 1 bucata
Review-uri
Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!
Cuprins carte
Nota autorului
Introducere:
Secțiunea Întâi: Calea Urmată de Mine Prin Care am Devenit un Medium
1: Marele Eveniment al Morții : Anii Mei Timpurii
2: Ajutoarele Spirituale, Îngerii și Ghizii
Secțiunea a Doua : Cum Puteți Ajuta Lumea de Dincolo –Sesiunile
3: Invingeți Frica: Activați-vă Spiritul Curajos
4: Vindecarea Dependențelor: Experimentați Puterea Voastră Spirituală
5: Îmbrățișați-vă Libertatea : Eliberați-vă de Supunere
6: Boala Inimii: O Chemare a Iubirii
7: Sinuciderea nu Este Sfârșitul: Transformarea Durerii și a Supărării
8: Activarea Celui de-al Șaselea Simț : Aici și în Lumea de Dincolo
9: Vindecarea Negativității: Petrecând Timpul pe Tărâmul Spiritual
10: Oportunități Ascunse Pentru Creșterea Spirituală: Alzheimer, Demența, Coma, Handicapul
11: Spiritele Rătăcitoare : Ajutând Spiritele Pierdute
Secțiunea a Treia: Dezvoltarea Abilităților Naturale de Medium
12: Descoperiți Tipul Vostru de Medium
13: Potențialul Vostru Mediumic
14: Stăpânirea Abilităților de Medium : Exerciții și Meditații
15: 112, Ajutor Pentru Mediumi
Concluzie: Mediumul Iluminat
Bibliografie
Fragmente din carte
Cei Dragi Sunt Alături de Voi
Deși, pentru mult timp, am tot oferit oamenilor mesaje din partea celor dragi care au murit, sunt încă surprinsă de ceea ce ar spune despre acest lucru, cei din lumea de dincolo. Îmi încep sesiunile prin conectarea cu spiritele care sunt prezente. De obicei, acestea îmi spun numele lor, însă, dacă nu vor face acest lucru, există și alte căi prin care îi pot identifica. Deoarece am capacitatea de a-i vizualiza pe cei trecuți în neființă, pot să le comunic clienților mei aspecte despre culoarea părului, a înălțimii, a aspectului corpului și a expresiei de pe chipurile celor dragi lor. Dacă am un client care este mai sceptic, acesta își va dori uneori, să primească mai multe informații specifice pe care doar cei dragi ai lui le-ar ști.
De curând, am avut o sesiune cu o clientă care mi-a cerut mai multe „dovezi”. Descrierea pe care i-am făcut-o despre aspectul corpului, culoarea părului și problemele de sănătate ale tatălui său nu au fost de ajuns. Din fericire, cei morți mă ajută în această situație. Ca răspuns la scepticismul clientei mele, tatăl ei mi-a arătat o imagine a unor scaune, mese și a unor alte piese de mobilier vechi pentru casă.
Când i-am împărtășit acest lucru, clienta mea a remarcat: „Ei bine, lui îi plăcea să cumpere și să vândă mobilier de epocă”.
Apoi, am văzut o imagine în care i se făcea o lucrare dentară, pe vremea când era o copilă. Când am întrebat-o dacă s-a luptat cu probleme dentare semnificative pe vremea când era copil, ea a părut convinsă.
„Am avut probleme congenitale cu dinții mei și am avut lucrări dentare complexe, pe vremea când eram copil. Acesta este tatăl meu”, mi-a spus ea.
Împărtășind cu clienții mei informații cu caracter personal, pe care numai cineva apropiat le-ar ști, îi ajută să își deschidă inima și mintea și să primească tot mai multe informații într-o sesiune.
După ce am stabilit identitatea spiritului prezent, pur și simplu ascult și îi comunic clientului meu ceea ce am auzit, ce am văzut și ce am simțit, precum și impresiile pe care le primesc. Uneori, cei din lumea de dincolo vorbesc despre moartea lor, despre activitățile lor de pe acel tărâm și despre ceea ce au învățat. Aceștia oferă sfaturi și îndrumări cu privire la multe dintre preocupările clienților mei și exprimă iubire și recunoștință. De asemenea, aceștia împărtășesc deseori amintiri, oferă informații despre locurile preferate pe care le-au vizitat alături de clienții mei, și vorbesc despre evenimente speciale și aniversări. Oricare ar fi motivele pentru care vin într-o sesiune, clienții mei sunt de multe ori surprinși de valoarea amănuntelor pe care le știu cei dragi despre viața lor și de multitudinea informațiilor pe care aceștia au posibilitatea să le împărtășească.
După cum se pare, cei din lumea de dincolo știu despre voi și despre activitățile voastre de zi cu zi mult mai multe decât ați putea crede. De multe ori, aceștia comentează pe seama decorațiunilor din casele clienților mei sau descriu un hol, unde se află agățate pe perete portrete cu chipurile lor. Ei vă pot oferi sfaturi despre carieră și sănătate și pot ști când mașina unui client are nevoie de reparații și când un client merge în vacanță. Am cunoscut spirite ale celor morți care mi-au spus ce a servit clientul meu la cină, cu o noapte în urmă și mi-au oferit sfaturi cu privire la îmbunătățirea sănătății acestuia. Cei din lumea de dincolo cunosc grijile și încordările voastre, și sărbătoresc realizările și victoriile alături de voi.
Oamenii vin la mine cu ideea că vor putea pur și simplu să le spună celor dragi: „Bună, esti fericit?” În schimb, ei sunt de multe ori surprinși de cât de apropiați și de conectați sunt într-adevăr cei dragi lor. Sunteți văzuți, cunoscuți și iubiți de către ei.