Cuvânt înainte.......................................................................................... xi

Mulţumiri.............................................................................................. xviii

Introducere................................................................................................ xx

Spuneţi-ne impresiile voastre........................................................... xxiii

1. CĂLĂTORIA Vindecării

Un înger purta blană................................................................................. 2

Scaunul gol.................................................................................................. 5

Hârbul........................................................................................................... 9

Atins de o putere superioară.................................................................. 13

Furia tăcută................................................................................................ 17

Comori de vară......................................................................................... 18

Scheletul din dulap.................................................................................. 22

Sunt „pe uscat”......................................................................................... 26

O verighetă de aur................................................................................... 31

De data asta cât va ţine?.......................................................................... 35

Dieta codependentă................................................................................. 37

O femeie 4C.............................................................................................. 41

Cum o să plătesc pentru toate astea?................................................... 46

Scrisoarea................................................................................................... 47

2. UMERI PE CARE SĂ TE SPRIJINI

Prietenii lui Bill W., vă rugăm să veniţi la poartă............................. 54

Prin sală..................................................................................................... 56

Un miracol în devenire.......................................................................... 60

Clubul 202................................................................................................. 63

Locul........................................................................................................... 68

Serendipitate sau putere superioară?................................................... 72

Abilitarea celor cu dizabilităţi............................................................... 75

O promisiune de scuipat şi de ţărână.................................................. 80

O sclipire de luciditate............................................................................ 82

Cu puţin ajutor din partea prietenilor................................................ 87

Dansând cu elefantul.............................................................................. 91

Când găseşti momentele vindecătoare............................................... 95

Charlie....................................................................................................... 99

3. UN SIMŢ AL SPIRITUALITĂŢII

Băieţelul meu mi-a arătat calea........................................................... 104

Cămăruţa galbenă pe care mi-a construit-o
Puterea Superioară................................................................................. 106

Speranţa................................................................................................... 110

Lacrimi vindecătoare............................................................................ 112

Zbor liber................................................................................................. 115

Şoaptele unui înger............................................................................... 118

În căutarea unui semn.......................................................................... 124

Reabilitarea: O raţiune, dar şi un drum............................................ 128

Cel mai bogat om din lume................................................................. 134

O aniversare de pomină....................................................................... 136

Îngeri dansând....................................................................................... 140

4. FAMILIA DE ORIGINE, FAMILIA ALEASĂ

În căutarea aurului................................................................................ 146

Din senin................................................................................................. 153

Doliul perfect.......................................................................................... 157

Să faci lucrarea îngerilor...................................................................... 161

Memoria a doi prieteni........................................................................ 166

Graţia Domnului se arată..................................................................... 168

O lumină la capătul tunelului............................................................. 172

Timpul şi vindecarea............................................................................ 178

Ce a rămas nespus................................................................................. 180

Lacrimi..................................................................................................... 185

5. SUFLETUL CEL ÎNDURĂTOR

Speranţă de Crăciun.............................................................................. 188

Amanda rămâne în siguranţă.............................................................. 191

Încă mai putem să cântăm................................................................... 196

Oare tu să fii acela?............................................................................... 199

Alegeri...................................................................................................... 203

Vechituri................................................................................................. 204

Eu sunt povestea pe care mi-o spun................................................... 207

Ai grijă de tine........................................................................................ 211

Devii ceea ce vrei să fii................................................................................ 216

Mergi mai departe................................................................................. 219

Mama mea e o petrecăreaţă................................................................. 220

Douăzeci şi patru de ore de trăit......................................................... 225

6. COMUNITATEA ŞI DIVERSITATEA NOASTRĂ

Vita........................................................................................................... 234

Jack, prietenul meu cel mai bun......................................................... 240

Şi viaţa mea s-a schimbat..................................................................... 244

Singur....................................................................................................... 247

ABC-ul managementului stresului..................................................... 251

Construieşte-l – şi ei vor veni............................................................. 253

Negrul e o culoare de bază................................................................... 259

Şi înţelepciunea să fac diferenţa......................................................... 262

Nu e chiar simplu pentru mine.......................................................... 268

Demnitatea indestructibilă a omenirii............................................. 271

Recunoştinţă........................................................................................... 274

Până la prima lumină a dimineţii...................................................... 277

Prea înţelept pentru vârsta lui............................................................ 281

7. RECĂPĂTAREA BUCURIEI

Bill dă bila câştigătoare......................................................................... 284

Ochii tatălui meu................................................................................... 287

Moştenire................................................................................................ 291

Funduri goale şi degete care dansează............................................... 296

„Îmi place de corpul meu!” Când auzi
vreo femeie să spună asta?!................................................................. 301

Zona moartă............................................................................................ 307

Filme de seara târziu............................................................................. 313

Destinaţia improbabilă a vindecării.................................................. 316

Călătoria către mine............................................................................. 321

De la victimă la victorie....................................................................... 327

Miracol la Wal-Mart............................................................................. 331

8. ÎN PLINĂ VINDECARE, ÎN PLINĂ VIAŢĂ

Aluna roşie.............................................................................................. 336

Chipurile eroilor................................................................................... 341

Bateria pe sfârşite şi codependentul
în proces de vindecare......................................................................... 344

Moşteniri lăsate în urmă...................................................................... 347

O atingere uşoară................................................................................... 351

Grasă, Proastă, Urâtă............................................................................. 354

N-o să mă las........................................................................................... 357

Acum sunt întreagă............................................................................... 361

Din gura copiilor................................................................................... 362

Prin ochii inimii mele.......................................................................... 364

În viaţă..................................................................................................... 367

Încă puțină supă de pui?...................................................................... 372

Să întrerupem ciclul, să construim viitorul..................................... 374

Cine e Jack Canfield?........................................................................... 376

Cine e Mark Victor Hansen?.............................................................. 378

Cine e Robert J. Ackerman, Ph.D.?.................................................... 380

Cine e Theresa Peluso?......................................................................... 381

Cine e Gary Seidler?............................................................................. 382

Cine e Peter Vegso?            383

A apărut în: 2013-03

Un înger purta blană

Dumnezeu poate să facă orice...

secretul e să îl laşi.

• Betty King

O noapte mohorâtă de iarnă se lăsa peste Detroit. Pentru personajul şovăielnic şi singuratic care se clătina pe trotuarul ud, vremea părea doar să puncteze cât de rece şi de neagră îi devenise viaţa.

Tom sărise fără paraşută, iar acum plonja cu viteză maximă către o oprire bruscă. Nu avea cum să ştie că imediat după colţ, într-o alee strâmtă şi întunecată, îl aştepta un înger.

Tom se dedicase unei afaceri, doar ca să o vadă cum se ofileşte şi moare. La treizeci de ani pierduse totul, inclusiv spiritul. Singur, falit, fără nicio speranţă în viitor, cu fiscul, creditorii şi proprietarul sufocându-l. Şi-a găsit scăparea în alcool şi droguri. Dependenţa îl storcea din ce în ce mai strâns.

Tom numea un apartament ieftin la etajul cinci casa lui. Dar prefera să nu folosească uşa din faţă, pentru că în acea zonă se aflau deseori la pândă creditori „serioşi”. Învăţase să intre şi să iasă pe o scară de incendiu din metal, care dădea într-o alee din spatele clădirii.

Sprijinindu-se de pereţi şi de tomberoane, Tom bâjbâi de-a lungul coridorului întunecat. Dar o noapte petrecută hrănindu-şi obiceiurile era prea mult şi, cu ultima scânteie de conştiinţă pălind, corpul lui se prăbuşi pe asfaltul îngheţat.

Încet, foarte încet, o senzaţie ciudată l-a tras înapoi pe Tom. Ceva ud făcea nişte curse scurte şi abrazive pe faţa lui. Întins pe spate, în mintea înceţoşată a lui Tom se strecură o altă observaţie. Avea o greutate pe piept. Mâna i se mişcă, să cerceteze. Blană? „Ce naiba...?” A deschis ochii brusc şi s-a trezit nas în nas cu o pisică foarte mare. Speriat, a sărit în picioare cu toată viteza pe care i-o permitea starea lui şi, găsind scara de incendiu, se căţără cele cinci etaje până la apartamentul lui.

Ziua următoare l-a găsit pe Tom ceva mai sigur pe sine. Coborând pe scările de fier, a fost surprins de pisica ce l-a salutat dintr-o grămadă de cutii de carton. Mare, neagră, cu părul scurt şi cu un colier la gât, Tom s-a gândit că pisica probabil aparţinea cuiva din cartier, aşa că a început să meargă pe străzi, sperând că pisica avea să recunoască unde locuieşte şi să se ducă acasă la ea. Ca şi cum cei doi ar fi fost legaţi de o lesă invizibilă, pisica îl urma pe Tom pas cu pas. Tom şi pisica încă mai mergeau când soarele s-a coborât spre apus. Întorcându-se la apartamentul lui, el şi pisica s-au despărţit la scara de incendiu.

În ziua următoare, Detroit a fost cuprins de o furtună violentă de iarnă. Tom a rămas în casă şi, treptat, atenţia i-a fost atrasă de un plânset stins. A deschis fereastra şi, uluit, a văzut pisica acoperită de zăpadă, care se uita la el şi mieuna încet. Se chinuise să urce cinci etaje alunecoase de scări de fier şi trecuse pe lângă alte câteva apartamente, ca să se prezinte la Tom. Uitându-se la jalnica creatură, Tom a deschis fereastra un pic mai mult şi noul lui prieten ţâşni înăuntru, cu coada ridicată.

Viaţa încă nu dăduse tot ce avea, pentru cei doi. În următoarele câteva luni au fost obligaţi să iasă din apartament şi au rămas pe stradă. Dormind pe praguri, prin cutiile de carton ale Armatei Salvării şi prin hoteluri ieftine, Tom simţea mereu corpul acela micuţ şi cald lângă corpul lui, indiferent unde şi-ar fi petrecut noaptea.

Tom era deja atât de încâlcit în propria lui neajutorare, în droguri şi în alcool, încât căuta cu disperare o cale de ieşire. Stând pe un mal izolat, ţinea în mână un revolver încărcat. Trăgând siguranţa înainte şi înapoi, îşi punea ţeava în gură, apoi o scotea. Avea nevoie doar de o mică scânteie, sau de un ghiont – şi toate necazurile lui s-ar sfârşi. Şi-a repoziţionat ţeava revolverului în gură şi a simţit cum un ghiont insistent îi împinge încet mâna cu revolverul. Tom s-a uitat la ochii aurii care se holbau la el din poală. Hei, dacă fac asta, s-a gândit el, cine o să aibă grijă de pisică? A dat pistolul la o parte, s-a lăsat pe spate, pe malul înierbat şi a adormit. De fiecare dată, în următorii câţiva ani, când voinţa îi slăbea, pisica era lângă el, uitându-se adânc până în sufletul lui Tom.

N-a existat niciun fulger, niciun tunet, nicio revelaţie plină de inspiraţie, dar încet şi din motive pe care încă nu le înţelege, Tom a început să se lupte pentru a-şi recăpăta controlul. În cele din urmă, a păşit în faţa unei săli pline de străini şi a spus: „Salut, mă numesc Tom şi sunt alcoolic.” A găsit de muncă şi a început să îşi adune viaţa.

Trecuseră unsprezece ani de când prietenul lui îl găsise în aleea aceea întunecată şi rece. Într-o seară, Tom a venit acasă de la serviciu şi, după cină, s-a aşezat să se uite la televizor. Aşa cum făcuse vreme de atâţia ani, pisica s-a cuibărit în poala lui. Uitându-se în jos, Tom şi-a mângâiat blând prietenul. „Ştii”, a spus Tom încet, „tu chiar ai fost aici pentru mine atunci când am avut nevoie de tine şi acum cred că mă adun din nou. O să fiu în regulă. Dacă vrei să pleci sau să dispari, nu trebuie să rămâi pentru mine.” Apoi Tom a adormit, cu bărbia căzută să i se odihnească în piept.

Au trecut doar câteva minute şi Tom s-a trezit, ştiind imediat că prietenul lui plecase. Ochii aceia aurii, care îi vorbiseră atât de limpede timp de atâţia ani, erau închişi pentru totdeauna.

• John Crusey

Scaunul gol

Dacă nu păşeşti în necunoscut, şansele de a-ţi schimba viaţa profund sunt destul de scăzute.

• Tom Peters

Am intrat în biroul lui Thom Rutledge fără prea multe aşteptări. Fusesem tratată de diverşi specialişti în tulburări de nutriţie vreme de peste şase luni, iar anorexia / bulimia mea nu se ameliorase cu nimic. Ba chiar, excesele alimentare, apoi cele de curăţire şi de înfometare se înrăutăţeau zi de zi.

Aproape de îndată ce ne-am aşezat, Thom a luat un scaun din colţ şi l-a pus direct în faţa mea. Eu eram sigură că mă programasem la o şedinţă individuală de terapie. Chiar nu aveam chef să ni se alăture cineva.

El a spus: „Vreau să îţi imaginezi că în acest scaun stă tulburarea ta de nutriţie.” Mai întâi m-am uitat către uşă; mă gândeam să o şterg curând. Apoi, lucrurile au devenit şi mai ciudate. Thom a sugerat să-i dăm un nume bolii mele de nutriţie. Chiar aşa, voia să-i dau un nume. El i-a spus „Ed”, explicând că este, de fapt, un acronim pentru „eating disorder” (boală de nutriţie în lb. engleză). Bun, asta era oarecum logic, dar eu tot mă întrebam cine are mai multă nevoie de terapie – eu sau aşa-numitul expert psihoterapeut din faţa mea.

Am scanat pereţii biroului, căutând ceva diplome. Toţi ceilalţi specialişti în tulburări de nutriţie pe care îi văzusem înainte îşi afişau diversele diplome şi certificate la vedere, în birou. Referinţele lui Thom nu erau de găsit nicăieri. În schimb, am văzut un animal împăiat (o specie pe care nu am recunoscut-o), o sticlă goală de whiskey care slujea de vază pentru nişte flori uscate şi un set supradimensionat de cărţi de joc. Serios, cărţile erau mari.

Cine e tipul ăsta? Ce caut eu aici? Şi de ce a dat bolii mele un nume de bărbat? Eram derutată.

După acele câteva clipe de ezitare, mi-am amintit că îl plăteam pe omul ăsta mulţi bani ca să mă ajute cu recuperarea din boala mea de nutriţie. Aşa că am decis să-i acord lui Thom beneficiul îndoielii.

M-am uitat la scaun, complet detaşată şi nemişcată şi mi-am imaginat tulburarea de nutriţie de care sufeream, Ed, ca şi cum ar fi stat acolo. Când a văzut că aveam să intru în joc şi să-i accept mica metaforă, Thom a trecut la nivelul următor de stranietate: mi-a cerut să am o conversaţie cu Ed.

Nu mi-a trebuit mult ca să-mi dau seama că scaunul acesta era cel mai vorbăreţ obiect de mobilier pe care îl întâlnisem în viaţa mea. De fapt, scaunul acesta – Ed – avea destul de multe de spus. Thom nu mai era singurul ciudat din încăpere.

Ed a spus: „Jenni, eşti grasă. De ce îl asculţi pe Thom? N-o să poţi niciodată să scapi de mine. Eu sunt cu tine de-o viaţă.”

A continuat: „Simţi cât de strâmţi îţi stau blugii pe talie, chiar acum? Nu-i aşa că e foarte inconfortabil? Şi aminteşte‑ţi că azi-dimineaţă a trebuit să îţi închei cureaua cu o gaură mai încolo decât în mod normal. Asta înseamnă că e mai bine să nu mănânci de cină.”

Ed a continuat să vorbească de-a lungul şedinţei, făcând comentarii negative legate de mâncare, greutatea corporală şi alte lucruri. Am stat şi l-am ascultat pe Ed şi toate mi se păreau aşa de familiare. În cele din urmă, Thom a întrerupt şi a întrebat: „Jenni, ai vrea să-i spui ceva lui Ed?”

Eu am rămas fără grai. Niciodată nu mi se dăduse ocazia să răspund gândurilor pline de condamnare care îmi conduceau viaţa de peste douăzeci de ani. Întotdeauna presupusesem că gândurile astea erau pur şi simplu adevărul, că aşa eram eu. Eu eram tulburarea mea de nutriţie. Însă acum se schimbase ceva. Thom îmi arăta că gândurile negative care mă bântuiau zi şi noapte nu îşi aveau originea în mine. Aceste gânduri, aceste insulte veneau de la Ed, nu de la Jenni. Iar acum, Thom îi dădea lui Jenni şansa să îşi spună părerea.

N-aveam idee ce să spun. Ce să spui cuiva care te-a manipulat, te-a maltratat şi te-a controlat ani de zile? Ce să-i spui cuiva care te-a minţit o viaţă întreagă? Ce să-i spui cuiva care, în cele din urmă, nu vrea decât să te distrugă?

Mi s-a părut că am rămas în tăcere vreme de o veşnicie. În cele din urmă, l-am întrebat pe Ed: „De ce încerci să-mi controlezi fiecare mişcare? De ce nu mă laşi în pace?” În cele câteva secunde cât mi-a trebuit ca să pun întrebările astea, am simţit un pic de separare faţă de Ed. Şi m-am simţit atât de bine.

Aşa că am continuat să vorbesc cu Ed: „Tu mi-ai spus că eram grasă pe când aveam doar patru ani, la cursul de dans? Şi de ce nu m-ai lăsat niciodată să mănânc bomboane de Halloween, în copilărie? O bomboană n-avea să-mi facă rău. Întotdeauna arătau atât de bine. Şi de ce mărimea de la rochie e singurul lucru pe care mi-l amintesc, de la balul din liceu? Ai spus că asta e tot ce contează. La facultate, tu m-ai convins să merg la baie şi să mă forţez să vomit totul atunci, prima dată, nu-i aşa? De ce?”

Aveam atât de multe întrebări pentru Ed. Thom a menţionat că niciodată nu aveam să primesc de la Ed răspunsurile pe care le voiam, dar întrebările erau un bun început. Thom mi-a zâmbit. Cred că am zâmbit şi eu.

Înainte să-mi dau seama, sesiunea cu Thom s-a terminat, iar eu ieşeam pe uşă şi mă îndreptam către maşină. Însă de data asta, spre deosebire de momentele când ieşeam de la alte ședințe de terapie, acum plecam cu ceva nou. Plecam cu speranţă. În timpul pe care îl petrecusem cu Thom în ziua aceea, o redescoperisem pe Jenni, partea sănătoasă din mine, care voia să trăiască şi să se elibereze de boala mea de nutriţie. Am învăţat că ea avea doar nevoie de multă răbdare şi de timp ca să crească.

Am intrat în maşină, am pornit motorul şi am pornit spre casă. De data asta era un drum nou; eram pe calea adevăratei recuperări. Şi acum ştiam că pot să o fac.

L-am auzit pe Ed chicotind pe bancheta din spate şi mormăind ceva despre cum n-avea să mă părăsească niciodată. Cu toată inspiraţia pe care tocmai o găsisem în biroul lui Thom, mi-am imaginat că opresc maşina şi că îl arunc pe Ed afară. Asta cu siguranţă că nu o să fie uşor, m-am gândit, dar pot să o fac.

• Jenni Schaefer

Hârbul

E mai bine să te uzezi decât să rugineşti.

• Episcop Richard Cumberland

Mulţi oameni cumpără maşini vechi, mari, pe care le conduc vreme îndelungată, până când ele devin mult mai vechi. Definiţia lui „vechi” începe la peste 200.000 de kilometri. Maşinile astea se învechesc aşa de mult, că e greu să le mai deosebeşti. Încep să arate toate la fel, pe dinăuntru şi pe dinafară, însă îşi fac treaba, iar şi iar. Câştigă respect, un loc în familie şi chiar acceptare şi înţelegere pentru frecventele stricări.

Dacă lucrezi la un centru de tratament pentru dependenţa de droguri şi alcool, vederea unui automobil vechi de familie care vine cu un pacient este ceva obişnuit. Odată ajuns, şoferul dă fuga înăuntru şi spune: „Eu l-am adus până aici, să mă ajute cineva!”

Maşinile ruginesc. Rugina probabil că începe undeva în interior. Apoi apare pur şi simplu la exterior, în pete, prin vopsea. Odată ce a început, se întinde rapid, de la un punct la mai multe puncte şi la o piesă întreagă. La fel e şi cu dependenţii.

Maşinile ruginite greu ţi le mai aminteşti cum erau când erau noi. Stricăciunile fac să pălească amintirea farmecului lor, accesoriile şi chiar anul modelului. E nevoie de concentrare ca să evoci imaginea originală. La fel e şi cu alcoolicii.

Maşina ruginită, veche de doisprezece ani şi cu 230.000 de kilometri la bord, l-a adus pe tânărul blond, cu ochi albaştri şi cu efectele a doisprezece ani de băutură şi droguri pe corp, până la uşa centrului de tratament. (Maşina şi tânărul îşi începuseră procesul de ruginire în acelaşi timp.) Tatăl încerca să scoată corpul de 100 de kg de pe bancheta din spate, dar nu reuşea decât să-l întoarcă pe fiul lui pe burtă, cu picioarele păroase ieşindu-i prin uşa din spate. A intrat în centru, ca să ceară ajutor.

Mama stătea în faţă şi se uita drept înainte, fără să asculte la sforăitul pe jumătate anesteziat şi zgomotos. Pe ici pe colo mai auzea câte un geamăt sau un oftat... ce să fi fost? Nu-şi putea da seama. Nu se chinuia să o facă.

Se gândea vag la cât de trist de ciudate sunt vremurile şi întâmplările care îi fac pe oameni să ruginească. Când apăruseră primele pete? Când se instalase degenerarea? Când se transformase acceptarea copilului în rebeliune? Când începuse albastrul din ochi să apară pe un fundal roşu, nu pe unul alb – şi poate, galben, în continuare? Când deveniseră picioruşele moi şi roz atât de aspre şi de pestriţe şi pline de noroi? Când venise părul ăsta negru, murdar şi aspru, în locul pielii de catifea, fină şi nurlie, numai bună de sărutat de pe picioare şi spate? Oare când se transformase mirosul de pudră şi loţiune de bebeluş în mirosul unui corp nespălat, duhnind a whiskey de mâna a doua? Când se transformase scuipatul în vomitat? Când se transformaseră scutecele ude în chiloţi uzi?

Trist, atât de trist... bebeluşul încă mai e acolo... cu un corp care rugineşte şi un creier scurtcircuitat, cu care să facă faţă vieţii ce i-a mai rămas. A clipit să-şi îndepărteze lacrimile, iar întrebările despre „când” se transformară în întrebări despre „ce”.

Ce se întâmplase cu tânărul aventurier, a cărui căutare metodică după o lume fascinantă devenise o panică intensă legată de următoarea doză, de următorul pahar, de următoarea mâncare pe gratis sau de partida de sex care urma să lase doar o amintire înceţoşată? Ce se întâmplase cu atletul al cărui mers ca de gazelă devenise un instrument prin care să se ţină departe de necaz, un instrument de responsabilitate, de răspundere? Ce îi transformase inovaţia în decepţie? Determinarea în manipulare? Natura autoritară în cea a unui bătăuş? Ce se alesese de energia, de orarele şi de numeroasele mici treburi, care fuseseră înlocuite de letargie, de rătăciri şi de „ponturi mari”? Ce se întâmplase cu mulţii prieteni zgomotoşi, ale căror vizite fuseseră înlocuite de conversaţii şoptite la telefon, cu numai câţiva?

Clipi din nou, dar „ce”-urile nu s-au transformat în „de ce”-uri. Să petreacă zile ca aceasta – multe zile în şir – nu era nimic neobişnuit în viaţa ei. Să pierzi vremea e normal, întreruperile sunt normale, furia e normală, promisiunile neţinute şi absenţa oricăror planuri sunt normale. Ea provenea dintr-o familie alcoolică. Se căsătorise cu un alcoolic. Acum, fiul ei era un alcoolic şi un dependent. Şi asta pare normal. Nu poate să pună la îndoială „de ce”-ul normalităţii!

Nici măcar de ce-ul din Cum se face că toate hârburile astea din jurul meu sunt alcoolici, iar eu nu? De ce eu am fost cruţată? De ce nu sunt eu încă şi mai supărată, de ce nu mă îmbăt eu din cauza morţii şi a dispariţiei bebeluşului meu, care zace pe bancheta din spate?

Lucrurile astea sunt prea triste ca să te gândeşti la ele, hotărăşte ea şi îşi schimbă echilibrul celor 100 de kilograme ale ei ca să ajungă la torpedou şi la pachetul ascuns de Twinkies din spatele paharului lui tata. Breteaua de peste proteza ei uriaşă de sân se rupe din nou. Cu toţii sunteţi doar nişte hârburi ruginite, reflectează ea din nou, fără nicio emoţie, muşcând din prăjitura pufoasă. Asta e...

Înainte ca dinţii să îi ajungă la centrul cremos, simte deja valul familiar de alinare şi de incitare, care va dura doar câteva minute.

Asta e...

Şi bebeluşul care sforăie şi rugineşte pe bancheta din spate îşi continuă horcăitul de moarte.

Epilog:

Trei ore mai târziu, tânărul se afla în sevraj sever.

După trei zile era dezintoxicat cu succes.

După trei săptămâni a primit o medalie pentru terminarea programului de recuperare în urma consumului de alcool şi droguri.

După trei luni a primit un bănuţ, pentru participarea la nouăzeci de întâlniri Doisprezece Paşi în nouăzeci de zile.

După trei ani era angajat consilier certificat într-un centru de tratament pentru abuzul de alcool şi droguri.

Mai târziu şi-a luat doctoratul şi a devenit directorul unui astfel de centru...

Dumnezeu are grijă.

• Joseph R. Cruse, medic

A apărut în: 2013-03