Testul pasiunii - Janet Bray Attwood, Chris Attwood, carte

Cuvânt înainte de T. Harv Eker

Introducere
PARTEA ÎNTÂI
DESCOPERIREA LUCRURILOR CARE TE PASIONEAZĂ

1. Începutul începutului!

2. Naşterea Testului Pasiunii

3. Completarea Testului Pasiunii

Liniile directoare ale Testului Pasiunii

Instrucţiuni pentru completarea Testului Pasiunii

4. Creează-ţi o viaţă trăită cu pasiune

Scorul pasiunilor tale

Cartonaşele cu pasiuni

5. Creează-ţi marcatoarele

6. Dă voie visului tău să prindă viaţă

Panoul Viziunii tale

Paginile lucrurilor care te pasionează

Cea de-a o suta aniversare a zilei de naștere

7. Lumea exterioară este aşa cum eşti tu

Jocul aprecierii

Cele şapte chei ale unei vieţi trăite la unison cu pasiunea

A fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea

Puterea pasiunii
PARTEA A DOUA
CĂLĂTORIA PE AUTOSTRADA COSMICĂ: CREAREA VIEŢII PE CARE ŢI-O DOREŞTI

8. Tu devii ceea ce gândeşti

Interviu cu Nani Ma

9. Demisia din postul de Manager General al Universului

Interviu cu Debbie Ford

10. Navighează când vântul este bun

Interviu cu Richard Paul Evans

11. Este vorba despre toţi ceilalţi

Interviu cu Jay Abraham

12. Călătoria cu viteza credinţei

Interviu cu Stephen M. R. Covey

13. Fericirea este întotdeauna prezentă

Interviu cu Marci Shimoff

14. Suntem una în esenţă

Interviu cu dr. John Hagelin

Epilog

Mulţumiri

Despre autori

Resurse

A apărut în: 2014-09

1

Începutul începutului!

Atunci când îţi urmăreşti fericirea…
În faţă ţi se deschid porţi, acolo
Unde nu ai fi crezut niciodată că există,
Şi acolo unde nimeni altcineva nu ar vedea o poartă.

– Joseph Campbell

– Cum ai călătorit? a întrebat Chris.

– A fost de departe cea mai frumoasă şi mai uimitoare experienţă din întreaga mea viaţă, i-a răspuns Janet.

– Ce s-a întâmplat?

Pe faţa lui Janet a apărut o expresie de uimire.

– Nu o să-ţi vină să crezi! i-a răspuns ea. M-am îmbolnă­vit atât de grav încât nu m-am putut mişca din pat timp de o săptămână. Am căzut pe panta unui munte şi aproape că am murit. Am îngheţat complet în Himalaya, am fost lovită de un măgar şi am fost nevoită să călătoresc singură prin India, ceva ce mi-am jurat să nu fac niciodată.

În pofida acestor întâmplări, călătoria în India a lui Janet s-a dovedit a fi cea mai frumoasă experienţă din viaţa ei. Ea a cunoscut peste 60 de „sfinţi”, adică peste 60 de persoane respectate pentru înţelepciunea şi iluminarea lor. Dintre acestea, a intervievat peste 40 pentru documentarul şi cartea pe care intenţiona să le creeze: Mi-au vorbit sfinţii. A călătorit pe jos către izvorul fluviului sacru Gange, a urcat până foarte sus în munţii Himalaya şi a trăit câteva dintre cele mai pro­funde revelaţii din viaţa ei.

În scurt timp îţi vom povesti mai multe despre maniera în care pasiunea lui Janet a condus la manifestarea acestei călătorii ce i-a schimbat viaţa şi despre experienţele cu totul remarcabile pe care le-a trăit în timpul ei, dar mai întâi de toate îţi propunem să vorbim despre lucrurile din viaţa ta pe care le iubeşti.

De ce citeşti această carte? Probabil că îţi doreşti o viaţă mai fericită şi mai împlinită. Poate că ai un sentiment profund că destinul tău personal înseamnă ceva mai mult decât viaţa pe care o trăieşti în prezent, sau poate că este complet diferit.

Noi ne considerăm fericiţi şi recunoscători, căci am des­coperit cum ne putem trăi viaţa la unison cu lucrurile care ne pasionează.

A durat o vreme, mai bine de 30 de ani în care am lucrat la fel ca toţi ceilalţi oameni, iar calea nu a fost deloc uşoară pentru niciunul dintre noi. Nu am fi deloc surprinşi dacă ne-ai spune că ştii exact ce înseamnă să lucrezi săptămâni, luni şi ani în şir, făcând tot ce îţi stă în puteri pentru a rezista de la 9:00 la 5:00 şi trăind de la un salariu la altul.

Poate că ai participat la diferite seminare, sau te-ai uitat la diferite programe TV, sau ai câştigat bani la bursă, din afacerile imobiliare ori din propria ta afacere. Poate că ai încercat să mai faci rost de nişte bani vânzându-ţi lucrurile pe eBay sau luându-ți o slujbă cu normă parţială.

Probabil că ştii ce înseamnă să îţi vezi planurile eşuând, să fii cuprins de depresie şi de descurajare şi să te întrebi: „Chiar merită să mai trăiesc?”

Am trecut şi noi prin aceste etape. Ceea ce am descope­rit a fost faptul că aceste sentimente apar atunci când nu eşti aliniat cu destinul tău personal. Din fericire, toate acestea se pot schimba într-o singură clipă, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Janet.

Lumina rămâne aprinsă

Janet şi-a început călătoria dansând pe străzi la lumina becurilor, când era copil:

Când aveam opt ani, obişnuiam să stau seara în pat, aşteptând ca ai mei să adoarmă.

Mă strecuram apoi afară şi intram în lumea mea imaginară. Acestea erau momentele mele favorite. În lumina becurilor de pe stradă, lumea mea devenea o scenă iluminată de reflectoare. Mă transformam atunci într-o actriţă superbă de renume mondial, care juca teatru în faţa unei săli pline cu admiratori înfocaţi. În liniştea primelor ore ale dimineţii, cântam şi dansam abandonându-mă în totalitate. Acolo, pe scena străzii, mă simţeam cu adevărat vie şi complet liberă.

Ori de câte ori unchii şi mătuşile mele veneau în vizită, aveam grijă să îl conving pe tata să mă lase să cânt şi să dansez pentru ei. Cât mă mai urau fratele şi sora mea când tata îi aduna pe toţi în sufragerie pentru spectacolul meu de pe Broadway! Absolut stânjeniţi, Mickey şi Johnny se grăbeau să iasă din cameră.

Ce-i drept, cântam fals şi nu ştiam să dansez, dar pasiunea care mă făcea să dau reprezentaţii în faţa altora îmi depăşea cu mult nesiguranţa generată de lipsa mea de talent. Fără nicio ezitare, mă produceam în faţa tuturor vizitatorilor noştri.

Mi-am implorat în mod repetat părinţii să mă lase să joc la Pasadena Playhouse, şcoala de arte dramatice din apropiere, dar aceştia mi-au răspuns întotdeauna:

– Ne pare rău, scumpo, dar pur şi simplu nu avem banii necesari pentru aşa ceva.

După ce am împlinit zece ani, tata a început să câştige mai mulţi bani, aşa că a fost de acord să îmi împlinească dorinţa. La acea vârstă nu mă mai sim­ţeam însă în lumea tuturor posibilităţilor. Cu inima zdrobită, l-am privit pe tata şi i-am spus:

– Mi-ar plăcea să joc la Pasadena Playhouse, dar este prea târziu. Cred că sunt prea bătrână.

Eram convinsă că de vreme ce depăşisem vârsta la care începuse să joace Shirley Temple, îmi ratasem practic şansa de a deveni celebră.

În acel moment fatidic, lumea din imaginaţia mea s-a prăbuşit, iar eu am intrat în lumea realităţii dure.

Fratele şi sora mea nu ar fi riscat niciodată să fie prinşi interpretând pe străzi la primele ore ale dimi­neţii. Era timpul să mă maturizez şi să înţeleg că eram prea bătrână pentru aşa ceva.

Ceea ce nu mi-am dat seama la acea vârstă a fost faptul că greşeam.

Când am împlinit 18 ani, nu mai visam de mult, ci trăiam o versiune mai degrabă neinspirată a „vieţii 6 7

reale”. Nu mă mai gândeam la ceea ce mi-ar fi plăcut să fac, speram să fac sau chiar îmi doream să fac. Uitasem de mult de aceste lucruri.

Dacă aveam nevoie de o slujbă, frunzăream pur şi simplu anunţurile din ziare. Singurele întrebări pe care mi le puneam erau: cât de mult va trebui să muncesc şi cu cât voi fi plătită?

În anul 1981, am început să lucrez pentru o compa­nie de recrutare de tehnicieni din San Jose, California. Trăiam în inima regiunii Silicon Valley la apogeul acesteia, vânând „ingineri informaticieni”. Patronul meu avea un succes uriaş. Ori de câte ori cineva reuşea să plaseze pe cineva într-un loc de muncă suna clopo­ţelul, şi pot să te asigur că acesta suna de foarte multe ori pe zi.

Din păcate, nu şi pentru mine. Toată lumea din jurul meu reuşea să plaseze angajaţi, felicitându-se reciproc, cumpărându-şi maşini şi case noi, plecând în vacanţe minunate – numai eu stăteam la biroul meu aşteptând să se facă ora 5:00. În fiecare zi plecam de la serviciu simţindu-mă umilită, furioasă, stânjenită, deprimată şi falită. Şi fiecare nouă zi era mai rea decât cea precedentă.

Am fost angajată de o companie de elită, profi­tabilă, în care lucrau 12 persoane, pentru un singur motiv: toţi cei care lucrau în ea erau prieteni de-ai mei. De îndată ce a apărut posibilitatea unei angajări în cadrul companiei, toată lumea a fost de acord că: „Acesta este slujba perfectă pentru Janet.” La urma urmelor, de ce nu? Toată lumea mă cunoştea ca fiind o persoană extrem de sociabilă, care ştia să comunice, să stabilească legături, să creeze reţele, o bombă de ener­gie, o persoană care putea rezolva orice.

Ceea ce nu ştiau prietenii mei era că nu aveam deloc dezvoltată emisfera stângă, cea care controlează talentele inginereşti. Nimeni nu s-a gândit vreo clipă (nici măcar eu) că nu voi putea discuta cu nişte ingi­neri informaticieni.

Într-o zi am văzut din întâmplare un fluturaş care făcea reclamă la un curs motivaţional intitulat „Spune da succesului.” Am devenit imediat conştientă că tre­buia cu orice chip să urmez acel curs. Prin urmare, am sunat fără nicio ezitare la serviciu şi am pretins că nu mă simt bine.

Seminarul era ţinut de o tânără pe nume Debra Poneman, care a insistat asupra importanţei „găsirii lucrurilor care te pasionează.”

În timp ce o priveam pe Debra predând, discutând cu entuziasm idei precum managementul timpului şi stabilirea scopurilor, mi-am dat seama că eram mai puţin interesată de ceea ce spunea decât de ceea ce era.

În mod evident, Debra făcea cu pasiune ceea ce făcea, lucru vizibil în fiecare gest şi în fiecare cuvânt al ei. Mi se părea o persoană cu adevărat fericită. O consideram chiar „femeia ideală”, care ridica moralul tuturor participanţilor nu doar prin înţelegerea ei pro­fundă, ci şi prin iubirea pe care o emana. În plus, călă­torea prin lume, îşi obţinea veniturile făcând ceea ce îi plăcea şi era considerată foarte bună.

Debra ne-a învăţat să nu îi privim cu invidie sau resentimente pe cei care au deja ceea ce noi ne dorim, ci să ne spunem imediat: „Asta vreau şi eu!”

Sfatul ei mi-a mers la inimă, căci Debra mi se părea un exemplu viu. Mi-am închis ochii şi am repetat în sinea mea noua mea mantra de viaţă: „Asta vreau şi eu! Asta vreau şi eu! Asta vreau şi eu!”

Printr-o întorsătură fericită a sorţii, mi-a fost dat să o conduc pe Debra la aeroport la sfârşitul cursului. În timp ce îşi aştepta avionul, ea m-a privit în ochi şi m-a întrebat:

– Tu la ce visezi, Janet?

M-am uitat la rândul meu în ochii ei şi i-am răspuns:

– Mă bucur că m-ai întrebat! Tocmai mă gândeam că ar trebui fie să mă angajezi, fie să te laşi de meserie, căci am de gând să devin cea mai de succes vorbitoare motivaţională de pe planetă.

Chiar atunci s-a anunţat începerea îmbarcării. Fără să comenteze ceea ce tocmai îi spusesem, Debra m-a îmbrăţişat, după care s-a întors rapid şi a plecat. Singurul lucru la care mă puteam gândi era: „O să ne mai vedem noi!”

Sunt genul de persoană care după ce îşi găseşte direcţia în care doreşte să se îndrepte, operează foarte rapid schimbările necesare pentru a ajunge acolo unde şi-a propus. Aşa se face că chiar a doua zi m-am întors la serviciu conştientă că eram pe punctul de a-mi da demisia. Eram obsedată de acelaşi gând: cum o puteam convinge pe Debra să mă angajeze?

În cele din urmă, mi-am creat un plan despre care ştiam că o va impresiona. La sfârşitul cursului, Debra ne-a dat un orar al seminarelor sale în următoarele luni, care includea oraşe precum New York, Washington, Fairfeld (Iowa) şi Los Angeles.

Prin urmare, am luat decizia de a face rost de bani, de a merge în toate acele locuri şi de a mă aşeza în primul rând la toate cursurile Debrei. În acest fel, ori de câte ori avea să intre într-o sală de curs, Debra avea să mă vadă şi avea să înţeleagă astfel că vorbisem cât se poate de serios. Singurul lucru de care mai aveam nevoie erau banii necesari pentru a o putea urmări pe Debra prin ţară.

În acea seară am întâlnit o prietenă la centrul local de Meditaţie Transcendentală pe care obişnuiam să îl frecventez. Când aceasta m-a întrebat ce mai fac, am uluit-o spunându-i răspicat că mi-am descoperit în sfârşit menirea pe această planetă.

I-am povestit apoi planul meu de a participa la toate cursurile Debrei.

În seara următoare m-am întâlnit din nou cu prie­tena mea la centrul MT. După ce am ieşit din medita­ţie, ea şi-a deschis poşeta şi a scos din ea zece bancnote nou nouţe de câte o sută de dolari, pe care le-a pre­sărat pe deasupra capului meu, strigându-mi veselă: „Crăciun fericit!” Am rămas cu gura căscată. În timp ce îmi dădeau lacrimile, i-am mulţumit pentru cre­dinţa ei în mine şi i-am promis că în scurt timp aveam să o răsplătesc pentru generozitatea ei incredibilă.

Mi-am urmat apoi planul, ducându-mă din oraş în oraş la toate seminarele Debrei. În cele din urmă, la ultimul seminar din programul ei, ţinut la Los Angeles, aceasta a venit la mine şi mi-a spus:

– Bine, văd că nu pot să scap de tine, aşa că mai bine mă folosesc de tine. Te angajez!

Inutil să mai spun, a fost un moment emoţionant pentru mine. Eram pe punctul de a-mi împlini visul. În perioada în care am participat la seminarele Debrei s-a mai petrecut însă ceva, mult mai important: atunci s-a născut Testul Pasiunii.

2

Naşterea Testului Pasiunii

Mă aflu aici pentru un scop,

Iar acest scop este să cresc şi să mă transform într-un munte,

Nu să mă contract şi să devin un fir de nisip.

Prin urmare, intenţionez să depun TOATE eforturile

Pentru a deveni cel mai înalt munte între câţi există

Şi îmi voi solicita la maxim potenţialul

Până când va striga după ajutor.

– Og Mandino

Pasiunea este o experienţă foarte personală. Atunci când începi să faci ceea ce îţi place cu adevărat, lucrul care te pasionează cel mai tare, viaţa ta este atrasă irezistibil în direcţii pe care la ora actuală nici măcar nu ţi le poţi imagina.

În prima parte a acestei cărţi îţi vom împărtăşi povestea uimitoare a miracolelor care au apărut în viaţa lui Janet după ce aceasta şi-a clarificat ce anume o pasionează cu adevărat.

De multe ori, noi cădem în capcana întrebării „cum?” Cum voi găsi banii de care am nevoie? Cum voi găsi timpul necesar? Cum voi învăţa această capacitate nouă? Aşa cum vei vedea însă, nu această întrebare este importantă, ci „care?” Singurul lucru care contează este clarificarea pasiu­nilor tale. Acesta este mesajul cărţii de faţă.

Pe măsură ce vei afla povestea călătoriei în India a lui Janet, vei vedea că banii de care avea nevoie aceasta au apărut de la sine, iar dorinţele ei au venit singure la ea, fără ca Janet să fie nevoită să le urmărească. Îţi vom împărtăşi cât de curând evenimentele fortuite pe care Janet nu le-ar fi putut anticipa niciodată şi cât de irelevante devin inconve­nientele şi disconfortul superficial care apar inevitabil atunci când mergi pe calea pasiunii dacă eşti aliniat cu destinul tău.

În aşteptarea acestor informaţii, îţi propunem să ne întoarcem acum la povestea naşterii Testului Pasiunii, aşa cum este relatată ea de Janet.

În cea de-a doua zi a seminarului, Debra a menţionat un sondaj la care au participat o sută dintre cei mai influ­enţi şi de succes americani din domeniul financiar. Autorii sondajului au descoperit că toţi aceşti oameni puternici care se bucură de super-succes au un lucru în comun.

– Puteţi ghici în ce constă acest lucru? şi-a întrebat Debra clasa.

Ne-am dat cu toţii cu părerea în ce ar putea consta răspunsul magic, dar Debra a continuat să cla­tine din cap.

„Care ar putea fi acest numitor comun?” – m-am întrebat.

În cele din urmă, după o pauză interminabilă, Debra ne-a spus:

– Autorii sondajului au descoperit că toţi aceşti oameni puternici şi de succes şi-au îndeplinit cele cinci lucruri pe care le considerau absolut necesare pentru a trăi o viaţă ideală.

Odată cu această frază, viaţa mea s-a schimbat pentru totdeauna.

Cu alte cuvinte, lumina nu s-a mai stins niciodată de atunci.

De fapt, s-a transformat într-un foc de artificii!

Debra a continuat să vorbească despre importanţa răspunsurilor la întrebările: „Ce doreşti să devii, să faci şi să ai?”

– Dacă vă stabiliţi aceste scopuri, şi voi puteţi deveni puternici şi de succes.

Mi se părea atât de uşor.

În timp ce Debra continua să ne vorbească despre calea ce conduce către succes, eu am continuat să plu­tesc în lumea mea interioară, gândindu-mă la sondaj: „Este limpede că primul lucru pe care trebuie să îl facă orice om care doreşte să aibă succes este să îşi stabi­lească cele mai importante aspiraţii în viaţă”, m-am gândit.

Când a ajuns acasă, Janet s-a aşezat şi a făcut o listă cu 15 lucruri pe care i-ar plăcea să le facă sau să le aibă în viaţa ei. În final, a selectat dintre acestea cinci:

1. Sunt o vorbitoare transformaţională de mare succes, care îşi ajută cursanţii din întreaga lume să îşi conti­nue creşterea personală.

2. Călătoresc prin lume la clasa întâi.

3. Sunt tratată ca o regină oriunde mă duc.

4. Ofer şi primesc iubire în toate domeniile vieţii mele.

5. Colaborez cu o echipă minunată.

Procesul simplu, dar unic, prin care şi-a sortat pasiunile este cunoscut la ora actuală sub numele de Testul Pasiunii.

Îţi vom prezenta imediat Testul Pasiunii, dar mai întâi de toate dorim să lămurim de ce este atât de important să faci ceea ce îţi place cel mai mult pe lume. O prietenă ne-a împăr­tăşit o poveste adevărată care ilustrează importanţa transpu­nerii în practică a lucrurilor care îţi plac cel mai mult pe lume:

O tânără care colecta autografe de la oameni faimoşi se afla odată într-un aeroport, aşteptând să se îmbarce într-un avion, când a văzut o mulţime de oameni adunată în jurul unui omuleţ îmbrăcat într-o robă albă.

Fata şi-a dat seama că trebuia să fie vorba de o personali­tate binecunoscută, căci bărbatul era înconjurat de oameni. De aceea, ea s-a îndreptat către mulţime şi a întrebat pe cineva cine era bărbatul. Persoana i-a răspuns:

– Este Maharishi Mahesh Yogi, un mare sfânt care tră­ieşte în Himalaya.

Încântată, fata s-a repezit la Maharishi şi i-a cerut auto­graful. Maharishi a privit-o în ochi, i-a luat carneţelul de autografe şi i-a spus:

– Îţi voi oferi ceva mult mai de preţ decât autograful meu.

După care a scris un singur cuvânt.

Bucură-te.

Ce mesaj a dorit să îi transmită Maharishi fetei? Că scopul vieţii este bucuria. Atunci când nu te bucuri, tu nu eşti inte­grat în fluxul vieţii. Cu alte cuvinte, îţi ratezi menirea.

Pag. 3 – 14

A apărut în: 2014-09