Totul despre reflexologie - Louise Keet, carte
Descriere
Totul despre reflexologie
Ghidul suprem al reflexologiei
Cartea de faţă îşi propune să îţi ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra reflexologiei şi o viziune holistică asupra stării de sănătate, care include dieta şi schimbarea stilului de viaţă.
Descriere
Tratamentele de reflexologie a labei piciorului şi suitele de tratament specializat pot fi aplicate zilnic, din două în două zile, săptămânal, sau ori de câte ori doreşti. Tratamentul general al labei piciorului prezentat în Partea a patra (vezi paginile 136-167) acoperă toate sistemele şi părţile corpului şi poate alina majoritatea afecţiunilor. În plus, reduce efectele reacţiei la stres asupra corpului. În Partea a cincea vom insista asupra afecţiunilor specifice şi vom descrie anumite tratamente ale zonelor de putere care te vor ajuta să îţi tratezi afecţiunile comune, de la acnee şi astm la psoriazis şi durerile de gât. Partea a şasea descrie suite de tratament specializat, dar insistă inclusiv asupra stărilor de spirit şi asupra emoţiilor, oferind indicaţii speciale pentru tratamentul aplicat copiilor, femeilor, bărbaţilor, femeilor însărcinate, oamenilor în vârstă şi cuplurilor. Aceste suite te vor ajuta să îţi ajustezi tratamentele în funcţie de problemele medicale şi bolile pe care doreşti să le vindeci.
Reflexologia mâinilor este ideală pentru tratamentul asupra propriului corp, pentru oamenii vârstnici, pentru tratamentele scurte de câteva minute sau atunci când te afli în mişcare, dar şi pentru inducerea unei stări de relaxare profundă. Suita tratamentului general (vezi paginile 374-389) corespunde nevoilor tuturor oamenilor şi reprezintă o experienţă minunată pe care o poţi oferi altora sau de care te poţi bucura personal. Lucrul cu propriile mâini îţi conferă energie şi putere.
Reflexologia este o terapie sigură şi delicată care activează mecanismele de autovindecare ale corpului şi ajută la combaterea stresului. Această carte extrem de cuprinzătoare conţine tot ce trebuie să ştii despre acest subiect, inclusiv despre hărţile mâinilor şi labelor picioarelor, despre tehnicile pe care trebuie să le aplici la nivelul punctelor reflexe, sfaturi despre felul în care trebuie să te pregăteşti pentru o şedinţă de reflexologie şi suite de mişcări pas cu pas pentru tratarea întregului corp.
Cartea conţine un director detaliat şi instrucţiuni referitoare la maniera în care poţi alina sau vindeca simptomele celor mai comune boli, de la problemele digestive la cele ale pielii, plus o gamă de tratamente specializate pentru copii, cupluri şi oameni în vârstă. Pe scurt, dacă ai această carte, nu vei mai avea vreodată nevoie de un alt ghid de reflexologie.
Caracteristici
- Numărul de pagini: 400
- Formatul în cm. (l x L x g): 14 x 17 x 2,6
- I.S.B.N.: 978-606-8420-15-8
- Traducerea din limba engleză: Cristian HANU
- Titlul original: The Reflexology Bible: The Definitive Guide to Pressure Point Healing
- Greutate: 0.624 kg.
- A apărut în: 2014-08
Specificatii
- Louise Keet
- Totul despre...
- Adevar Divin
Review-uri
Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!
Cuprins carte
Partea întâi: Introducere 6
Partea a doua: Cum operează reflexologia 36
Partea a treia: Pregătirea pentru reflexologie 82
Partea a patra: Tratamentul de reflexologie 118
Partea a cincea: Reflexologia pentru afecţiuni comune 168
Partea a şasea: Reflexologia specializată 252
Partea a şaptea: Tratamentul aplicat palmelor 350
Index 390
Mulţumiri 400
A apărut în: 2014-08
Fragmente din carte
Partea a patra
Tratamentul de reflexologie
Lucrul asupra labelor picioarelor
În această parte a cărţii vei afla cum trebuie să aplici un tratament eficient de reflexologie. Tratamentul trebuie să reprezinte o experienţă cât mai plăcută pentru client (atât cât este posibil) şi pentru tine, şi nu trebuie neapărat să îl planifici în avans. Tratamentele spontane aplicate prietenilor şi membrilor de familie pot avea un succes foarte mare. Perioada de tratament poate varia de la zece minute (atunci când tratezi un copil mic) la o oră (atunci când tratezi un adult).
Oferirea unui tratament cu o intenţie adecvată te poate calma şi echilibra inclusiv pe tine, furnizându-ţi mai multă energie vitală. „Intenţia adecvată” nu este altceva decât dorinţa de a vindeca persoana cu care lucrezi. Pentru a atinge această stare de focalizare la nivel mental, sufletesc şi emoţional, începe şedinţa de tratament cu o respiraţie de energizare interioară (vezi pagina 123) şi pune-l pe client să respire la rândul lui profund de câteva ori. Conştientizează energia care trece prin tine, învăluindu-te într-o lumină alb-strălucitoare.
Dispersarea cristalelor
Reflexologia este una dintre cele mai inteligente terapii complementare, căci permite descoperirea de indicii referitoare la starea de sănătate a clientului chiar în timp ce lucrezi asupra sa. Aceste indicii apar de regulă sub forma cristalelor din zonele sau punctele reflexe, sau sunt dezvăluite de disconfortul clientului. Indiciile îţi spun că există, a existat sau s-ar putea declanşa o problemă în zona corporală corespondentă. La unele indicii te poţi aştepta în cazul în care cunoşti istoricul medical al clientului, dar în alte cazuri te pot lua prin surprindere, căci dezvăluie probleme de sănătate de care acesta nu ţi-a spus nimic.
Sarcina ta este să dispersezi cristalele pe care le descoperi în timpul şedinţei de tratament, folosindu-te de degetele mari şi de celelalte degete. În acest fel, vei stimula procesele de autovindecare ale corpului, care îşi va restabili treptat starea de sănătate. După o şedinţă de tratament, îţi poţi trimite clientul la medic sau la un specialist care îl poate ajuta cu noi recomandări, cum ar fi cele referitoare la dieta alimentară, la postură, prin consiliere, şi aşa mai departe. Îţi reamintesc că reflexologia nu pune diagnostice şi nu vindecă.
Începe întotdeauna şedinţa de tratament având încredere în capacitatea ta terapeutică şi în talentul tău. Nu uita că orice expertiză începe întotdeauna cu un pas mic şi cu încrederea în sine.
Intenţia de a vindeca persoana cu care lucrezi reprezintă un aspect important al procesului terapeutic.
Relaxarea picioarelor
În această secţiune vei afla o gamă de mişcări special concepute pentru a reconforta şi pentru a înlătura orice tensiune, nu doar din picioarele clientului, ci din întregul său corp.
Ele pot fi aplicate atât la începutul cât şi la sfârşitul şedinţei de tratament. Unii clienţi, cum ar fi oamenii în vârstă, vor aprecia în mod deosebit dacă vei insista mai mult asupra acestor mişcări, întrucât acestea reduc durerile şi disconfortul, îmbunătăţind circulaţia sângelui. Aceste tehnici de relaxare pot fi folosite de asemenea de sine stătător asupra copiilor mici, înainte de culcare, pentru a-i ajuta să doarmă mai bine. Nu trebuie să le prelungeşti foarte mult. Foloseşte-ţi intuiţia şi încearcă să răspunzi nevoilor curente ale persoanei cu care lucrezi.
Începe întotdeauna cu piciorul drept, şi continuă apoi cu cel stâng. Atingerea trebuie să fie delicată, iar mişcările trebuie să decurgă unele din celelalte. Pentru o mai mare eficacitate a mişcărilor, îţi voi sugera inclusiv perioadele aproximative pentru fiecare dintre ele.
Atunci când faci un tratament, începe întotdeauna cu mişcările de relaxare ale labelor picioarelor.
Respiraţia de energizare interioară
Plasează-ţi degetul mare de la mâna stângă pe zona reflexă a plexului solar de pe talpa dreaptă şi degetul mare de la mâna dreaptă pe zona reflexă a plexului solar de pe talpa stângă. Centrează-te pentru o clipă prin închiderea ochilor şi imaginează-ţi un flux de energie care coboară din creştetul capului către degetele de la mâini şi picioare.
Spune-i clientului să inspire adânc timp de cinci secunde şi execută mici cercuri pe zonele reflexe ale plexului solar. În continuare, spune-iu clientului să îşi reţină suflul timp de cinci secunde şi continuă să lucrezi asupra zonelor reflexe. În final, spune-i clientului să expire timp de cinci secunde şi redu presiunea aplicată zonelor reflexe ale plexului solar. Continuă să respiri astfel la unison cu clientul tău, în acest ritm. Atunci când inspiri, exprimă-ţi mental intenţia de a contribui la vindecarea clientului şi de a-l încărca cu energie. Repetă de patru ori această suită de mişcări şi de respiraţii.
Atingerea îngerului
Plasează-ţi ambele palme pe talpa dreaptă şi deplasează-le delicat în sus şi în jos, pe întreaga lungime a tălpii. Presiunea aplicată de ambele mâini trebuie să fie medie. După ce ai terminat, repetă mişcările pe talpa stângă. Lucrează un minut pentru fiecare talpă.
Respiraţia lui Apollo
Plasează-ţi ambele pe laba dreaptă a piciorului, cu degetele mari pe talpă şi celelalte degete pe partea dorsală. Degetele mari trebuie plasate pe zona reflexă plămânilor, la o distanţă de 2,5 cm una de cealaltă. Trage uşor degetele de pe partea dorsală către tine, aplicând o presiune ceva mai mare asupra degetelor mari. Spune-i clientului să îşi imagineze că aerul pe care îl inspiră se concentrează în zona corporală care are cea mai mare nevoie de energie şi o vindecă. Reia această mişcare de cinci ori, apoi treci la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior.
Globul lui Atlas
Susţine piciorul drept cu o mână ţinută sub călcâi. Prinde laba piciorului cu cealaltă mână, chiar sub degete, şi roteşte-o uşor, mai întâi în sensul acelor de ceasornic, iar apoi în sens invers acelor de ceasornic, făcând cercuri mari. Treci apoi la piciorul opus. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior.
Tracţiunea lui Poseidon
Plasează-ţi arătătorul pe aspectul dorsal şi degetul mare pe talpa piciorului drept, între degetul mare şi al doilea deget. Avansează în sus cât de mult poţi, în adâncitura dintre oasele tarsiene. Opreşte-te când nu mai poţi avansa. Aplică apoi o presiune uşoară şi revino către baza degetelor. În continuare, repetă suita de mişcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior.
Tornada vindecătoare
Susţine laba dreaptă a piciorului cu o mână şi fă cercuri mici cu mâna opusă la jumătatea părţii dorsale a labei piciorului. Fă cercuri din ce în ce mai mari, până când ajungi să acoperi întreaga labă a piciorului. Repetă această tehnică de cinci ori, aplicând o presiune medie, şi imaginează-ţi că energia vindecătoare se acumulează în mâinile tale şi te pregăteşte pentru tratament. Este posibil să simţi cum mâinile ţi se încălzesc. În continuare, repetă suita de mişcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior.
Rotaţia degetelor mari de la picioare
Susţine piciorul drept şi foloseşte-ţi degetul mare şi arătătorul de la o mână pentru a face cercuri în sensul acelor de ceasornic şi în sens invers acelor de ceasornic, începând cu degetul mare de la piciorul clientului. Repetă apoi mişcările – pe rând – asupra următoarelor patru degete. În continuare, repetă suita de mişcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior.
Întinderea lui Hermes
Susţine cu o mână piciorul drept al clientului. Foloseşte-te de mâna opusă pentru a împinge uşor laba piciorului înapoi, întinzând astfel tendonul lui Ahile. Rămâi în această poziţie timp de zece secunde. Repetă apoi suita de mişcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior.
Înălţarea păsării phoenix
Plasează-ţi ambele palme pe părţile laterale ale piciorului drept. Avansează uşor de la vârful labei piciorului către călcâi. Susţine călcâiul şi readu din nou mâinile către vârful labei piciorului. Repetă această mişcare foarte importantă de cinci ori. În continuare, repetă suita de mişcări la piciorul stâng. Continuă astfel timp de 30 de secunde pentru fiecare picior.
Tehnicile de bază
În această secţiune vei găsi descrierea a patru tehnici de reflexologie extrem de importante, care te vor ajuta să accesezi zonele reflexe. Cu cât vei practica mai mult aceste tehnici, cu atât mai lin se va desfăşura suita de mişcări, fapt extrem de important pentru relaxarea clientului tău.
Aplicarea presiunii corecte se învaţă în timp şi oricum variază pe parcursul şedinţei de reflexologie. Ca principiu de ordin general, dacă lucrezi cu un client în vârstă sau cu un copil mic, presiunea trebuie să fie uşoară, pentru a evita astfel o criză puternică de vindecare (vezi pagina 92). În schimb, viteza de lucru trebuie să fie întotdeauna aceeaşi.
Susţinerea labei piciorului
Este foarte important să susţii corect laba piciorului clientului, pentru ca acesta să se simtă tot timpul confortabil. Suportul calm şi reconfortant al labei piciorului îl ajută pe client să se simtă în siguranţă şi relaxat, ştiind că piciorul său este susţinut în mod adecvat. Aplică o presiune uşoară spre moderat.
Secretul unui suport adecvat este aplicarea reflexologiei cu o mână şi susţinerea labei piciorului cu mâna opusă. Cu alte cuvinte, trebuie să lucrezi cu o mână şi să susţii laba piciorului clientului cu cealaltă mână. Mânca care susţine laba piciorului trebuie folosită pe partea opusă celei care lucrează (degetelor de la aceasta). În acest fel, te asiguri că persoana cu care lucrezi se simte în permanenţă confortabil.
Dacă îţi vei folosi în mod excesiv degetele mari, fără pauză, rişti să le luxezi sau să faci sindromul tunelului carpian. Cel mai bun sfat pe care ţi-l pot oferi în această direcţie este să le ţii cât mai aproape de mână cât de mult timp posibil, de-a lungul întregii şedinţe de tratament. Dacă mâna sau degetul mare încep să te doară, redu presiunea. Printre cele mai bune şedinţe de tratament care mi-au fost oferite vreodată au fost efectuate cu o presiune delicată, insistând însă asupra cauzei simptomelor, care de multe ori este pur şi simplu stresul.
Tratamentul este mult mai relaxant pentru client dacă îţi foloseşti buricul degetului mare, nu vârful lui.
Aplicarea presiunii corecte asupra fiecărui client se învaţă din experienţă. Controlează presiunea aplicată în funcţie de situaţia şi de nevoile fiecărui client în parte.
Avansarea pas cu pas
Imită mersul pe jos în pas de plimbare cu degetul mare sau cu arătătorul unei mâini, avansând pas cu pas. Pe cât posibil, foloseşte buricul degetului. Avansează cu paşi mici pe întreaga lungime a piciorului, întotdeauna către unghiile de la mâinile tale (niciodată invers / cu spatele). Scopul acestor mişcări este să descoperi cristalele acumulate într-o zonă reflexă şi să le spargi. Atunci când aplici această tehnică, foloseşte o presiune medie.
Cercurile
Ori de câte ori lucrezi asupra unui punct sau a unei zone reflexe, foloseşte-ţi degetul mare sau arătătorul pentru a trasa cercuri. Aceste mişcări nu numai că stimulează punctul respectiv, dar activează şi mecanismele de autovindecare ale corpului, care aduc zonele corporale corespondente la o funcţionare optimă. Dacă descoperi cristale, foloseşte aceleaşi mişcări circulare pentru a le sfărâma şi pentru a activa din nou canalele energetice. Aplică o presiune medie şi insistă asupra fiecărui punct 6-20 de secunde.
Cârligul
Aplică această tehnică pentru a accesa punctele reflexe ascunse sub ţesuturi şi muşchi. Formează un cârlig prin îndoirea degetului mare de la mâna ta şi plasează buricul degetului pe un punct reflex. Foloseşte cârligul pentru a scobi punctul respectiv. Sparge astfel depozitele de acid uric şi de calciu acumulate în zona respectivă prin mişcarea degetului tău. Aplică o presiune medie atunci când faci această tehnică.
Tehnica vibratorie
Această tehnică te ajută să accesezi punctele reflexe aflate pe nivele mai profunde fără a-ţi epuiza prea tare degetele mari. Plasează-ţi arătătorul pe partea dorsală a labei piciorului şi degetul mare pe talpă. Aplică o mişcare vibratorie cu arătătorul punctului reflex asupra căruia lucrezi. Această tehnică este extrem de utilă dacă – dintr-un motiv sau altul – nu îţi poţi folosi degetele mari. Aplică o presiune medie (la modul general) şi insistă asupra fiecărui punct reflex între 6-20 de secunde.
Ghid de referinţă rapidă
În paginile următoare vei găsi o serie de ilustraţii pentru referinţă rapidă cu care este bine să te familiarizezi înainte de a începe tratamentele propriu-zise. O scurtă recapitulare a acestor ilustraţii te va ajuta să urmezi tratamentul general al labelor picioarelor (vezi paginile 136-167). În plus, consultă cât mai des ilustraţiile de la paginile 40-49, pentru a-ţi reaminti de diferitele zone reflexe.
Zonele corpului
Este foarte uşor să identifici zonele de la unu la cinci pe fiecare talpă. Prima zonă începe cu degetul mare, iar zona a cincea se termină cu degetul mic. Ca principiu general extrem de util, este bine să ştii că prima zonă este cea mai importantă, incluzând sistemul nervos central, glanda pituitară, coloana vertebrală, creierul şi organele reproducătoare. Nu întâmplător, vei descoperi că această zonă este de regulă şi cea mai sensibilă.
Zona 1 – degetul mare
Zona 2 – al doilea deget
Zona 3 – al treilea deget
Zona 4 – al patrulea deget
Zona 5 – al cincilea deget
Oasele labelor picioarelor
Înainte de începerea tratamentului, consultă rapid paginile 54-57 pentru a-ţi reaminti care sunt oasele labelor picioarelor, astfel încât dacă o suită de tratament îţi sugerează să lucrezi sub un anumit os metatarsian specific, să ştii exact la care os se referă aceasta.
Aspect plantar (talpa) – Laba piciorului drept
Punctul ochiului
Zona reflexă a tubului lui Eustachio
Urechea externă Urechea internă
Creier
Cap Hipotalamus Glanda pituitară
Sinusuri (degetele)
Zona generală pentru ochi şi urechi
Plămâni
Occipital
Gât (ceafă)
Glandele paratiroide Glanda tiroidă
Esofag
Plexul solar
Pancreas
Vezica biliară
Flexura hepatică
Ficat
Diafragmă
Punctul herniei hiatale
Stomac Colonul transversal
Glanda suprarenală
Rinichi
Colonul ascendent
Intestinul subţire
Tubul uretral
Valva ileo-cecală
Apendice
Zona reflexă a nervului sciatic
Aspect plantar (talpa) – Laba piciorului stâng
Punctul ochiului
Zona reflexă a tubului lui Eustachio
Urechea externă Urechea internă
Creier
Cap Hipotalamus Glanda pituitară
Sinusuri (degetele)
Zona generală pentru ochi şi urechi
Plămâni
Occipital
Gât (ceafă)
Glandele paratiroide Glanda tiroidă
Esofag
Plexul solar
Pancreas
Vezica biliară
Ficat
Diafragmă
Punctul herniei hiatale
Stomac Colonul transversal
Glanda suprarenală
Flexura splenică
Splină
Rinichi
Colonul descendent
Intestinul subţire
Tubul uretral
Colonul sigmoid
Flexura sigmoidă
Zona reflexă a nervului sciatic
Aspect dorsal – laba piciorului stâng
Dinţi
Maxilar
Gât
Sistemul limfatic superior
Umăr
Sân
Aspect dorsal – laba piciorului drept
Dinţi
Maxilar
Gât
Sistemul limfatic superior
Umăr
Sân
Direcţia de aplicare a presiunii
În ilustraţiile legate de tratamentul de reflexologie din această carte, direcţia aplicării presiunii este indicată de linia punctată. Presiunea aplicată trebuie să varieze în funcţie de persoana tratată. Aplică întotdeauna o presiune mai redusă atunci când tratezi copii, oameni în vârstă sau bolnavi.
Harta aspectului median al labei piciorului
Vertebre lombare 1 2 3 4 5
Uter / Prostată
Vertebre toracice 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Vertebre cervicale 1 2 3 4 5
Vezica urinară
Harta aspectului lateral al labei piciorului
Ovar / Testicul
Sacrum
Şold
Genunchi
Umăr
Cot
Încheietura mâinii
Tratamentul general al labei piciorului
Începe şi încheie întotdeauna şedinţa de tratament cu tehnicile de relaxare descrise la paginile 122-127. Aplică suita de mişcări care urmează mai întâi asupra piciorului drept, iar apoi asupra celui stâng, folosind mişcări lente, dar sigure. Dacă ai terminat cu piciorul drept, acoperă-l cu un prosop pentru a-i ţine de cald şi pentru a-l menţine într-o stare confortabilă cât timp lucrezi asupra piciorului stâng.
Tratamentul general al labei piciorului este special conceput pentru a crea o stare de relaxare pură, dar şi pentru a uşura simptomele afecţiunilor cele mai comune. Folosirea acestei suite de mişcări de 1-3 ori pe săptămână va contribui la întărirea sistemului imunitar, care va lupta mult mai eficient cu infecţiile şi cu bolile. Întregul tratament ar trebui să dureze aproximativ 30 de minute. Aplică o presiune uşoară asupra tuturor zonelor reflexe, dar ţine întotdeauna cont de eventualele contraindicaţii.
Cristalele şi ecologia corpului Nu uita nicio clipă că dacă descoperi cristale, trebuie să lucrezi asupra lor pentru a le dispersa.
În cazul în care clientul tău simte o durere, redu presiunea aplicată pentru a evita prelungirea disconfortului şi continuă să lucrezi mai uşor asupra zonei respective. Cristalele şi durerile clientului indică zone reflexe dezechilibrate, ceea ce înseamnă că în zonele corporale corespondente ar putea exista probleme. Există însă şi cazuri în care ele se datorează pur şi simplu ecologiei corpului, ceea ce înseamnă că un anumit aspect din mediul clientului – cum ar fi o schimbare a dietei alimentare, a programului de exerciţii fizice (în sensul intensificării sau reducerii acestora) sau stresul acumulat în decursul săptămânii – a modificat fiziologia acestuia.
Zona reflexă a capului
Susţine degetul mare de la piciorul clientului cu degetele unei mâini. Foloseşte-ţi degetul mare de la cealaltă mână pentru a avansa pas cu pas dinspre linia gâtului către vârful degetului. Lucrul asupra acestei zone reflexe este ideal atunci când clientul suferă de dureri de cap sau de alte afecţiuni la nivelul capului.
Zona reflexă a creierului
Susţine degetul mare de la piciorul clientului cu degetele unei mâini. Foloseşte-ţi degetul mare de la mâna cu care lucrezi pentru a avansa pas cu pas de-a lungul porţiunii din partea de sus a degetului mare al clientului. Repetă această mişcare de şase ori. În acest fel, clientul va experimenta o senzaţie de bunăstare şi de echilibru. În plus, mişcarea alină durerile de cap şi stresul. Lucrul asupra zonei reflexe a creierului este util inclusiv în caz de depresie şi pentru adoptarea unei atitudini pozitive în faţa dificultăţilor vieţii.
Zonele reflexe ale dinţilor şi maxilarului / Punctul reflex al gâtului
Susţine laba piciorului clientului cu o mână. Pentru zona reflexă a dinţilor, începe să lucrezi sub unghie şi foloseşte-ţi arătătorul pentru a avansa orizontal pas cu pas de-a latul degetului mare. Repetă mişcarea de trei ori. Continuă apoi cu zona reflexă a maxilarului: începe de sub încheietura degetului mare şi foloseşte-ţi arătătorul pentru a avansa orizontal pas cu pas de-a latul degetului mare. Repetă mişcarea de trei ori. În continuare, apasă asupra punctului reflex al gâtului şi fă cercuri mici în jurul lui, pentru a-l stimula. Uită-te în ochii clientului şi dacă sesizezi vreun disconfort cât de mic, redu presiunea aplicată. Stimularea acestui punct reflex este utilă în cazul oricăror afecţiuni ale gâtului.
Punctul reflex al occipitalului
Susţine piciorul drept al clientului şi avansează pas cu pas cu degetul mare de-a lungul bazei degetului mare al piciorului clientului. Aplică metoda „cârligului” asupra muchiei dintre degetul mare şi cel de-al doilea deget. Vei găsi aici un os care iese în afară. Plasează-ţi degetul mare pe el şi aplică metoda cârligului timp de zece secunde. Acest punct este sensibil la marea majoritate a oamenilor din cauza stresurilor de zi cu zi care le afectează baza craniului.
Punctul reflex al urechii interne
Fă doi paşi mari în sus, către vârful degetului mare, pornind de la punctul reflex al occipitalului. Plasează-ţi degetul mare pe punctul reflex al urechii interne şi aplică metoda cârligului asupra lui timp de zece secunde, pentru a stimula această zonă.
Zona reflexă a sinusurilor
Susţine degetele de la piciorul clientului cu o mână. Foloseşte-ţi degetul mare de la mâna opusă pentru a avansa pas cu pas în sus de-a lungul aspectului median al degetelor, iar apoi de-a lungul aspectului lateral, începând cu al doilea deget şi terminând cu cel de-al cincilea. Fă paşi foarte mici pentru a acoperi astfel o suprafaţă cât mai mare. Continuă în acest fel până când termini cu toate degetele şi reia suita de mişcări încă o dată. Lucrul asupra sinusurilor poate genera rezultate uimitoare în privinţa desfundării şi întăririi acestora.
Zona reflexă generală pentru ochi şi urechi
Avansează pas cu pas cu degetul mare, de la baza celui de-al doilea deget de la piciorul clientului până la baza celui de-al cincilea. Această secţiune acoperă zona reflexă generală pentru ochi şi urechi. Execută tehnica avansării pas cu pas de patru ori. În acest fel, vei alina multe probleme care afectează ochii şi urechile.
Punctul reflex al ochiului
Plasează-ţi degetul mare între al doilea şi al treilea deget de la piciorul clientului. Apasă în jos şi aplică metoda cârligului către degetul mare, lucrând acest punct timp de şase secunde. În mod evident, punctul reflex al ochiului de pe laba piciorului drept reprezintă ochiul drept, iar cel de pe laba piciorului stâng reprezintă ochiul stâng. Această mişcare alină toate problemele care afectează ochii.
Punctul reflex al tubului lui Eustachio
Plasează-ţi degetul mare între al treilea şi al patrulea deget de la piciorul clientului. Apasă în jos şi aplică metoda cârligului către degetul mare, lucrând acest punct timp de şase secunde. Această mişcare alină toate problemele care afectează urechea internă, inclusiv durerile şi infecţiile. În plus, ajută urechea internă să se adapteze la diferite altitudini, de pildă, atunci când zbori cu avionul sau atunci când te scufunzi în apă.
Punctul reflex al urechii externe
Plasează-ţi degetul mare între al patrulea şi al cincilea deget de la piciorul clientului. Apasă în jos şi aplică metoda cârligului către degetul mare, lucrând acest punct timp de şase secunde. Este posibil să identifici astfel afecţiuni precum eczema urechii externe.
Punctul reflex al umărului
Acest punct reflex este situat pe aspectul dorsal al labei piciorului, între metatarsienele patru şi cinci. Cea mai simplă modalitate de a-l găsi constă în a-ţi plasa arătătorul şi degetul mare la baza degetelor patru şi cinci de la piciorul clientului. Fă lent patru paşi în jos, urmând muchia labei piciorului. Când ajungi la punctul reflex al umărului, opreşte-te şi aplică tehnica vibratorie timp de şase secunde. Stimularea acestui punct poate alina multe probleme care afectează umărul, poate elimina tensiunile şi poate amplifica mobilitatea în această zonă.
Zona reflexă a diafragmei
Susţine piciorul clientului cu o mână şi foloseşte-ţi degetul mare de la mâna opusă pentru a lucra sub capetele metatarsienelor de-a latul tălpii, dinspre aspectul median către cel lateral. Aplică paşi mici şi repetă această mişcare de patru ori. Lucrul asupra zonei reflexe a diafragmei poate alina atacurile de anxietate, stresul de ordin general şi problemele respiratorii.
Zona reflexă a glandei tiroide
Împinge degetele labei piciorului în spate cu o mână, astfel încât să poţi găsi mai uşor eventualele cristale. Lucrează cu degetul mare de la mâna opusă asupra proeminenţei tălpii, de la linia diafragmei până la cea a gâtului. Repetă încet această mişcare de şase ori, timp de aproximativ 30 de secunde. Lucrul asupra zonei reflexe a glandei tiroide ajută la reglarea nivelului energetic al corpului şi la menţinerea greutăţii corporale adecvate.
Punctul reflex al glandei pituitare
Acest punct este situat la mijlocul aspectului plantar al degetului mare de la piciorul clientului. Susţine acest deget cu o mână şi fă o cruce cu degetul mare de la mâna opusă pentru a găsi centrul degetului mare de la piciorul clientului. Plasează-ţi degetul mare pe acest punct central şi aplică metoda cârligului cu o presiune medie timp de zece secunde. Stimularea acestui punct ajută la echilibrarea hormonală prin reglarea şi controlul activităţilor hormonale şi ale multor alte procese fiziologice. Este un punct reflex foarte important pentru problemele şi afecţiunile sistemului endocrin masculin şi feminin.
Punctul reflex al hipotalamusului
Deplasează-ţi degetul mare cu un pas în sus, către vârful degetului mare de la piciorul clientului, şi fă un mic pas lateral. Aplică aici metoda cârligului timp de zece secunde. Împreună cu glanda pituitară, hipotalamusul reglează temperatura corpului şi ciclul somn / veghe, şi îi ajută pe oameni să facă faţă efectelor stresului.
Punctul reflex al glandei paratiroide
Acest punct este situat între degetul mare şi al doilea deget de la piciorul clientului. Foloseşte-ţi arătătorul şi degetul mare pentru a ciupi porţiunea de piele dintre primul şi al doilea deget de la piciorul clientului. Susţine presiunea şi fă cercuri delicate timp de şase secunde. Acest punct reflex contribuie la controlul nivelului calciului din sânge, şi implicit la reglarea activităţii muşchilor, densităţii osoase şi funcţiei nervilor, precum şi la alinarea tuturor problemelor glandei paratiroide.
Zona reflexă a esofagului
Susţine piciorul clientului cu o mână şi plasează-ţi degetul mare de la mâna opusă pe linia diafragmei, între zonele 1 şi 2. Avansează în sus cu degetul mare, între metatarsiene, de la linia diafragmei către zona reflexă generală pentru ochi şi urechi (vezi pagina 140). Repetă acest proces de patru ori. Lucrul în această zonă alină problemele esofagului, reduce respiraţia urât mirositoare, dificultăţile de înghiţire şi refluxul esofagian (arsurile / aciditatea la stomac).
Zona reflexă a plămânilor
Susţine piciorul clientului cu o mână şi avansează cu degetul mare de la mâna opusă dinspre linia diafragmei către zona reflexă generală pentru ochi şi urechi (vezi pagina 140). Lucrează între metatarsiene, pentru a stimula corect plămânii. Repetă acest proces de două ori, având grijă să lucrezi între toate metatarsienele. Lucrul în această zonă alină problemele plămânilor şi le stimulează acestora funcţiile.
Zona reflexă a stomacului
Această zonă reflexă este localizată chiar sub proeminenţa tălpii. Susţine piciorul clientului cu o mână şi plasează-ţi degetul mare de la mâna opusă chiar sub zona reflexă a glandei tiroide (vezi pagina 143). Avansează cu blândeţe în sus, către plexul solar, de trei-patru ori. Oamenii care au probleme cu stomacul pot considera această zonă sensibilă, sau este posibil să identifici aici cristale. Lucrul în această zonă alină problemele stomacului, cum ar fi ulcerele, şi stimulează producţia de sucuri gastrice.
Punctul reflex al herniei hiatale
Acest punct este localizat de-a lungul liniei diafragmei, între zonele 1 şi 2. Flexează piciorul înapoi cu o mână şi plasează-ţi degetul mare de la mâna opusă pe punctul herniei hiatale. Fă cercuri pe acest punct timp de 12 secunde. Hernia hiatală este o condiţie medicală comună, reprezentând pătrunderea unei părţi a stomacului printr-o zonă slăbită a diafragmei. Lucrul cu acest punct reflex alină simptomele asociate, inclusiv refluxul acid, arsurile la stomac şi durerile.
Punctul reflex al pancreasului
Acest punct reflex nu apare decât pe piciorul drept. Plasează-ţi degetul mare pe cel de-al treilea deget şi trasează în jos o linie, până mai jos de linia diafragmei. Împinge-l către încheietură şi aplică metoda cârligului în sus timp de şase secunde. Lucrul cu punctul reflex al pancreasului poate alina problemele legate de digestie prin secreţia de enzime digestive care descompun grăsimile şi prin echilibrarea glicemiei din sânge prin secreţia de insulină.
Punctul reflex al vezicii biliare
Acest punct reflex nu apare decât pe piciorul drept. Plasează-ţi degetul mare pe cel de-al patrulea deget şi trasează în jos o linie, până mai jos de linia diafragmei. Împinge-l către încheietură şi aplică metoda cârligului în sus timp de şase secunde. Vezica biliară produce „detergentul” organismului, respectiv bila, care spală grăsimile pe care le mâncăm. Lucrul cu acest punct reflex poate alina problemele legate de vezica biliară.
Zona reflexă ficatului
Această zonă reflexă nu apare decât pe piciorul drept. Susţine piciorul clientului cu mâna dreaptă şi plasează-ţi degetul mare de la mâna stângă chiar sub linia diafragmei. Lucrează lent şi precis, orizontal de-a latul labei piciorului, de la zona 5 la zona 3. Avansează numai în această direcţie. Continuă astfel până când ajungi deasupra călcâiului. Repetă mişcarea de două ori. Lucrul cu zona reflexă a ficatului poate regla nivelele multor substanţe chimice din sânge, inclusiv cel al glicemiei. În plus, contribuie la eliminarea hormonilor uzaţi şi a medicamentelor şi toxinelor din sânge.
Zona reflexă a splinei
Această zonă reflexă nu apare decât pe piciorul stâng. Susţine laba piciorului cu mâna stângă şi plasează-ţi degetul mare de la mâna dreaptă chiar sub linia diafragmei. Lucrează încet şi precis, orizontal, de-a latul piciorului, deasupra zonelor 5 şi 4, şi intră puţin în zona 3. Avansează într-o singură direcţie. Repetă mişcarea de patru ori (în linii orizontale), apoi reia încă o dată întregul proces (cele patru linii orizontale). Lucrul asupra acestei zone reflexe ajută organismul să lupte mai bine cu infecţiile şi să îşi distrugă vechile celule ale sângelui.
Zona reflexă a nervului sciatic
Această zonă traversează orizontal pielea mai roşie a călcâiului. Susţine laba piciorului cu o mână şi plasează-ţi degetul mare de la mâna opusă la jumătatea acestei porţiuni a călcâiului. Aplică tehnica avansării pas cu pas pe talpă de la aspectul median la cel lateral, apoi schimbă mâinile şi mergi înapoi. Lucrul asupra acestei zone reflexe ajută nervul sciatic şi ambele picioare, până la tălpi. Repetă mişcarea de cinci ori.
Punctul reflex al apendicelui
Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului drept. Plasează-ţi degetul mare de la mâna stângă pe cel de-al patrulea deget de la piciorul clientului şi lasă-l să alunece în jos către pielea roşie a călcâiului. Apasă şi fă cercuri timp de şase secunde. Dat fiind că apendicele conţine foarte mult ţesut limfatic, lucrul asupra acestui punct reflex contribuie la dinamizarea sistemului imunitar şi la ferirea corpului de infecţii locale în această zonă.
Punctul reflex al valvei ileo-cecale
Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului drept. Plasează-ţi degetul mare de la mâna stângă pe punctul reflex al apendicelui (vezi pagina 149) şi avansează cu o jumătate din lungimea buricului degetului către cel de-al patrulea deget de la piciorul clientului. Apasă şi fă cercuri timp de şase secunde. Această valvă previne revenirea deşeurilor din intestinul gros în cel subţire şi asistă buna digestie şi echilibrul mucoaselor din corp.
Zona reflexă a colonului ascendent
Această zonă reflexă nu apare decât pe piciorul drept. Foloseşte-ţi degetul mare de la mâna stângă pentru avansa pas cu pas în sus de-a lungul zonei 4, pornind de la punctul valvei ileo-cecale (vezi stânga), pentru a lucra această primă porţiune a colonului. Continuă în acest fel până când ajungi la punctul flexurii hepatice (vezi ilustraţia din dreapta), care este situat la jumătatea lungimii tălpii, în sus. Lucrează de două ori asupra zonei reflexe a colonului ascendent cu mişcări lente, pentru a stimula astfel acţiunea musculară peristaltică a acestuia.
Punctul reflex al flexurii hepatice
Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului drept. Continuă mişcarea în sus pornind de la punctul colonului ascendent şi opreşte-te în punctul flexurii hepatice. Aplică aici metoda cârligului timp de şase secunde. Lucrul asupra acestui punct reflex ajută la buna funcţionare a colonului, stimulând secundar ficatul.
Zona reflexă a colonului transversal
Această zonă reflexă traversează orizontal talpa piciorului, de la aspectul lateral la cel median. Porneşte din punctul flexurii hepatice şi termină chiar sub zona reflexă a stomacului (vezi pagina 146). Repetă încă o dată întreaga mişcare, pentru a ajuta astfel buna funcţionare a colonului (funcţia de evacuare).
Zona reflexă a colonului sigmoid
Această zonă reflexă nu apare decât pe laba piciorului stâng. Plasează-ţi degetul mare de la mâna stângă pe aspectul median al labei piciorului, chiar deasupra pielii roşii a călcâiului. Avansează pas cu pas pe această porţiune de piele până în zona 4. Colonul sigmoid are funcţia specializată de a se contracta viguros pentru a menţine presiunea ridicată şi pentru a regla mişcarea fecalelor către rect. Lucrul asupra acestei zone reflexe poate ajuta în caz de constipaţie, hemoroizi şi diverticulită.
Punctul reflex al flexurii sigmoide
Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului stâng. Schimbă degetele mari în zona 4, plasând degetul de la mâna dreaptă pe punctul reflex al flexurii sigmoide. Apasă şi aplică metoda cârligului timp de şase secunde. În acest fel, poţi ajuta colonul să funcţioneze mai eficient.
Zona reflexă a colonului descendent
Această zonă reflexă nu apare decât pe laba piciorului stâng. Pentru a lucra această porţiune a colonului, avansează pas cu pas în sus cu degetul mare de la mâna dreaptă către zona 4, pornind din punctul reflex al flexurii sigmoide. Continuă în acest fel până când ajungi la jumătatea lungimii tălpii. Lucrează de două ori zona reflexă a colonului descendent, pentru a promova astfel activitatea enzimatică a acestuia, absolut necesară pentru buna funcţionare a aparatului gastrointestinal.
Punctul reflex al flexurii splenice
Acest punct reflex nu apare decât pe laba piciorului stâng. Avansează în sus pornind de la zona reflexă a colonului descendent şi opreşte-te la jumătatea lungimii tălpii, în punctul reflex al flexurii splenice. Aplică aici metoda cârligului timp de şase secunde. Lucrul asupra acestui punct alină sindromul flexurii splenice, care constă în ţinerea captivă a gazelor în flexura splenică (o curbură a colonului), fapt care generează balonare şi dilatare.
Zona reflexă a colonului transversal
Această zonă reflexă traversează orizontal talpa, de la aspectul lateral către cel median. Porneşte de la punctul reflex al flexurii splenice şi termină chiar sub zona reflexă a stomacului (vezi pagina 146). Repetă de două ori această mişcare, pentru a asigura astfel buna funcţionare a mişcărilor de evacuare ale colonului. Dacă vei lucra această zonă pe ambele tălpi, vei obţine rezultate mai bune.
Zona reflexă a intestinului subţire
Avansează orizontal pas cu pas de-a latul piciorului cu ambele degete mari. Începe chiar sub zona reflexă a colonului transversal (vezi stânga) şi continuă în acest fel până la baza călcâiului. Intestinul subţire este organul în care se derulează cea mai mare parte a digestiei. Majoritatea substanţelor nutritive sunt absorbite aici. De aceea, lucrul asupra acestei zone reflexe stimulează buna absorbţie a vitaminelor esenţiale.
Punctul reflex al uterului / prostatei
Lucrează asupra aspectului median al labei piciorului. Plasează-ţi degetul arătător la aproximativ jumătatea distanţei dintre spatele călcâiului şi osul gleznei. Apasă uşor şi fă cercuri timp de zece secunde. Lucrul asupra punctelor reflexe ale uterului şi prostatei îmbunătăţeşte starea de sănătate a sistemului reproducător.
Zona reflexă a sistemului limfatic din regiunea inghinală
Această zonă reflexă se găseşte de o parte şi de alta a osului gleznei. Basculează-ţi lent degetul arătător de o parte şi de cealaltă a osului gleznei timp de zece secunde. Lucrul asupra acestei zone reflexe stimulează mecanismele de autoapărare ale organismului împotriva infecţiilor şi cancerului în partea de jos a trunchiului. Zona poate fi considerată sensibilă în cazul în care clienta se află la menstruaţie.
Punctul reflex al ovarelor / testiculelor
Lucrează asupra părţii laterale a labei piciorului. Plasează-ţi degetul arătător la aproximativ jumătatea distanţei dintre spatele călcâiului şi osul gleznei. Apasă uşor şi fă cercuri timp de zece secunde. Lucrul asupra punctelor reflexe ale ovarelor şi testiculelor contribuie la producerea de hormoni feminini, la reglarea ovulaţiei şi la producerea unei sperme sănătoase.
Zona reflexă a trompelor uterine / vasului deferent
Această zonă reflexă este localizată deasupra labei piciorului. Foloseşte-ţi arătătorul şi degetul mijlociu pentru a avansa pas cu pas dinspre partea laterală către cea mediană a labei piciorului, conectând osul gleznei (fluierul piciorului) de pe o parte cu cel de pe partea opusă, şi înapoi. Continuă în acest fel timp de şase secunde. Lucrul asupra acestei zone reflexe îmbunătăţeşte fertilitatea.
Masajul muşchiului gambei
Masează cu ambele mâini muşchiul gambei din partea din spate a piciorului şi avansează în sus, către genunchi. Continuă delicat această mişcare timp de zece secunde. Masajul stimulează circulaţia sângelui şi limfei către inimă, pentru a fi reoxigenat şi pentru a transporta deşeurile.
Zona reflexă a rectului / anusului
Apasă uşor cu degetul mare şi cu arătătorul în spatele tendonului lui Ahile, în jos către călcâi. Lucrul asupra acestei zone reflexe stimulează defecaţia şi reduce durerile asociate cu inflamarea rectului. Continuă astfel timp de zece secunde.
Punctul reflex al încheieturii mâinii
Avansează pas cu pas cu degetul mare în josul aspectului lateral al labei piciorului, pornind de la al cincilea deget. Lucrul asupra acestui punct reflex alină condiţiile medicale ale încheieturii mâinii, cum ar fi sindromul tunelului carpian şi luxaţiile repetate.
Punctul reflex al cotului
Fă un pas pornind de la punctul reflex al încheieturii mâinii pentru a ajunge în cel al cotului. Apasă pe acest punct înainte şi înapoi, timp de şase secunde. Acest punct reflex alină problemele nervilor din braţ, artrita cotului, „cotul de tenisman sau de jucător de golf”, şi accelerează vindecarea fracturilor în această zonă.
Punctul reflex al genunchiului
Fă doi paşi cu degetul mare pornind de la punctul reflex al cotului pentru a ajunge la cel al genunchiului. Punctul reprezintă o mică proeminenţă osoasă în partea laterală a labei piciorului. Apasă şi aplică metoda cârligului asupra acestui punct timp de şase secunde. Acest punct reflex contribuie la reducerea durerilor asociate cu întinderile de ligament şi cu artrita şi întăreşte încheietura genunchiului în vederea unor performanţe sportive optime.
Punctul reflex al şoldului
Fă doi „paşi” diagonali cu degetul mare pornind din punctul reflex al genunchiului, până când ajungi la fluierul piciorului (osul gleznei). Stimulează această zonă prin aplicarea tehnicii vibratorii timp de şase secunde. În acest fel, poţi alina artrita şoldurilor, poţi accelera vindecarea unei fracturi sau recuperarea în urma unei operaţii chirurgicale la acest nivel, şi poţi uşura durerile în general.
Zona reflexă a spatelui inferior / sacrumului
Aplică tehnica vibratorie pentru a stimula întreaga zonă dintre punctul reflex al genunchiului (vezi pagina 159) şi secţiunea din spate a călcâiului. Lucrează cu mişcări lente şi precise timp de zece secunde. Nu avansa prea mult, pentru a nu relua stimularea punctelor reflexe ale ovarelor şi testiculelor (vezi pagina 156). Lucrul asupra acestei zone uşurează durerile lombare.
Zona reflexă a vezicii urinare
Fă cu degetul mare o serie de mişcări care imită spiţele unei roţi de bicicletă deasupra zonei moi a aspectului median al labei piciorului până când ajungi la zona reflexă a coloanei vertebrale. Întoarce-te întotdeauna în punctul din care ai plecat. Lucrează asupra acestei zone de şase ori. Nu trebuie să fii surprins dacă vei găsi aici cristale în cazul în care clientul suferă de cistită. Continuă să lucrezi până când dispersezi cristalele.
Zona reflexă a tubului ureter
Flexează puţin piciorul înapoi şi execută lent tehnica avansării pas cu pas de-a lungul tendonului pe care îl vei găsi la o treime din lungime în interiorul piciorului. Majoritatea oamenilor nu beau suficientă apă pentru a-şi acoperi nevoile corporale, fapt care se manifestă sub forma cristalelor în zona reflexă a tubului ureter.
Punctele reflexe ale rinichilor / glandelor suprarenale
Glandele suprarenale sunt situate deasupra rinichilor, iar zonele lor reflexe se află deasupra celei a tubului ureter. Dacă ai ajuns în partea de sus a zonei reflexe a tubului ureter, apropie-ţi degetele mari şi separă-le printr-o mişcare de împingere pentru a găsi punctele reflexe ale rinichiului şi glandei suprarenale. Creşte şi redu alternativ presiunea aplicată. Lucrează în acest fel timp de zece secunde. Aceste puncte reflexe sunt în mod natural foarte sensibile, dar lucrul asupra lor poate reduce durerile corporale şi poate ajuta organismul să facă mai uşor faţă stresului.
Tratamentul coloanei vertebrale
Zonele reflexe ale coloanei vertebrale sunt astfel aranjate încât fiecare mişcare a degetelor tale reprezintă o vertebră specifică. De aceea, dacă vei lucra cu atenţie, vei putea identifica uşor vertebrele care cauzează probleme. Lucrează sub sau pe os pentru a accesa coloana, şi aplică o presiune uşoară. Adeseori, tratamentele uşoare conduc la alinarea durerilor. Poţi folosi oricare din mişcările indicate la paginile 164-165, în funcţie de nevoile clientului tău.
Grupele de vertebre sunt următoarele:
· Cele şapte vertebre cervicale susţin capul şi gâtul.
· Cele 12 vertebre toracice ancorează coastele.
· Cele cinci vertebre lombare din partea de jos a coloanei vertebrale sunt foarte puternice şi susţin părţile grele ale corpului, asigurând totodată centrul de greutate al corpului în timpul mişcărilor.
· Cele cinci vertebre sacrale şi cele patru vertebre coccigiene sunt fuzionate.
Atunci când aplici reflexologia asupra zonelor reflexe spinale, lucrezi practic pe mai multe nivele:
1. Contribui la alinarea unor probleme precum durerile de cap şi leziunile sau afecţiunile spinale. Atunci când lucrezi asupra coloanei vertebrale, anumite zone ţi se vor părea sensibile. Acestea sunt vertebrele specifice care pot cauza probleme. Dacă vei lucra cu blândeţe asupra lor, în timp vei putea reduce durerile / tensiunile / spasmele musculare, întărind zona.
2. Oferi asistenţă pentru problemele emoţionale, căci sistemul nervos central este alcătuit din creier şi din măduva spinării, care este protejată de coloana vertebrală. Lucrând asupra coloanei, contribui la neutralizarea reacţiei de tip „luptă sau fugi” şi activezi sistemul nervos parasimpatic, care promovează o stare de echilibru şi de bunăstare.
3. Lucrezi asupra întregului corp prin intermediul rădăcinilor nervoase care conectează măduva spinării cu toate părţile corpului.
(7) Vertebre cervicale
(C1) (C2) (C3) (C4) (C5) (C6) (C7)
(12) Vertebre toracice
(T1) (T2) (T3) (T4) (T5) (T6) (T7) (T8) (T9) (T10) (T11) (T12)
(5) Vertebre lombare
(L1) (L2) (L3) (L4) (L5)
(5) Sacrum
(4) Coccis
Zona reflexă a vertebrelor cervicale
Această zonă se întinde de-a lungul aspectului median al degetului mare şi între încheieturi (nu trebuie să lucrezi însă asupra încheieturilor, datorită numeroşilor factori care le pot afecta). Susţine degetul mare de la piciorul clientului cu o mână. Foloseşte degetul mare de la mâna opusă pentru a face şapte „paşi” mici. Nu uita că fiecare pas reprezintă o vertebră specifică. Avansează pas cu pas către laba piciorului. Repetă mişcarea de cinci ori.
Zona reflexă a vertebrelor toracice
Fă 12 paşi pornind de la baza încheieturii degetului mare pentru a lucra zona reflexă a vertebrelor toracice. Încheie în dreptul osului navicular, care se simte ca un bumb şi este situat la jumătatea distanţei între zona reflexă a vezicii (vezi pagina 160) şi gleznă. Cheia lucrului cu coloana vertebrală este aplicarea unei presiuni uşoare pentru a evita o criză de vindecare (vezi pagina 92), dar şi frecvenţa crescută a tratamentelor – de trei-patru ori pe săptămână.
Zona reflexă a spatelui inferior / sacrumului
Aplică tehnica vibratorie avansând dinspre punctul reflex al genunchiului către partea din spate a călcâiului. Lucrează cu mişcări lente şi precise timp de zece secunde. Nu avansa prea mult, ca să nu te suprapui cu punctele reflexe ale ovarelor şi testiculelor (vezi pagina 156). Dacă vei lucra de două ori la rând asupra acestei zone, vei obţine rezultate mai bune.
Zona reflexă a vertebrelor lombare
Fă paşi în jurul osului navicular, care reprezintă prima vertebră lombară. Fă cinci paşi în sus, până la adâncitura din faţa osului gleznei, care reprezintă cea de-a cincea vertebră lombară. Apasă acest punct şi fă cercuri mici timp de şase secunde. Repetă de două ori această mişcare.
Zona reflexă a coccisului
Plasează-ţi degetul mare pe zona reflexă a vezicii urinare (vezi pagina 160) şi fă doi paşi mari de-a lungul aspectului median al călcâiului. Apasă şi fă cercuri mici la acest nivel.
Zona reflexă a sistemului limfatic superior
Aplică tehnica vibratorie asupra aspectului dorsal, lucrând de la baza degetelor de la piciorul clientului către gleznă, între metatarsiene. Aplică o presiune medie cât de departe poţi, apoi revino şi fă cercuri mici în zona dintre degete. Repetă mişcarea de două ori pentru a întări astfel sistemul imunitar.
Zona reflexă a sânilor
Această zonă reflexă este localizată la jumătatea lungimii aspectului dorsal al piciorului, în jos. Susţine piciorul cu o mână şi plasează trei degete de la mâna opusă la jumătatea labei piciorului, în sus, între zonele 4 şi 5. Fă cercuri mari, fără a aplica o presiune prea mare, pentru a lucra această zonă. Prin stimularea acestei zone reflexe poţi alina problemele sânilor, inclusiv infecţiile, tumorile benigne şi sensibilitatea la nivelul sânilor datorată ciclului menstrual.
Încheierea şedinţei de tratament
Îngrijire ulterioară
Acum că ai terminat şedinţa de tratament, prima întrebare pe care ar trebui să i-o pui clientului este: cum se simte? După ce îţi răspunde, acoperă-i picioarele cu un prosop şi du-te să te speli pe mâini. La întoarcere, oferă-i clientului un pahar cu apă. Aceasta îl va ajuta să elimine mai uşor toxinele eliberate în fluxul de sânge în timpul şedinţei de reflexologie.
Rotaţia degetelor
Susţine baza degetelor de la piciorul clientului cu degetele de la o mână şi roteşte-le cu degetele mâinii opuse pentru a le energiza. După ce ai terminat cu piciorul drept, treci la cel stâng. După ce ai terminat şi cu acesta, aplică tehnicile de relaxare a picioarelor (vezi paginile 122-127) şi încheie şedinţa de tratament cu o respiraţie de energizare interioară.
Apa (caldă sau rece) băută după un tratament de reflexologie ajută la eliminarea toxinelor din sistem.
A apărut în: 2014-08