Vindecarea glandei tiroide (Medium Medical) - Anthony William, carte

Cuvânt înainte xv

O notă pentru cititor xvii

Partea I: Revelaţii referitoare la glanda tiroidă

Capitolul 1 Adevărul despre glanda tiroidă 3

Capitolul 2 Factorii care declanşează boala virală a tiroidei 11

Capitolul 3 Cum operează virusul glandei tiroide 17

Capitolul 4 Adevăratul scop al glandei tiroide 31

Capitolul 5 Explicarea simptomelor şi afecțiunilor de care suferi 35

Capitolul 6 Cancerul la tiroidă 67

Capitolul 7 Testele ambigue pentru evaluarea tiroidei 73

Capitolul 8 Medicaţia pentru tiroidă 77

Partea a II-a: Marile greşeli care te împiedică să te vindeci

Capitolul 9 O punte de legătură către o stare mai bună de sănătate 87

Capitolul 10 Marea Greşeală nr. 1: Confuzia autoimună 95

Capitolul 11 Marea Greşeală nr. 2: Perspectiva greşită asupra bolilor misterioase 99

Capitolul 12 Marea Greşeală nr. 3: Prezentarea de etichete în loc de răspunsuri 101

Capitolul 13 Marea Greşeală nr. 4: Inflamaţia – cauză a bolii 103

Capitolul 14 Marea Greşeală nr. 5: Mitul metabolismului 107
Capitolul 15 Marea Greşeală nr. 6: Jocul de-a „daţi vina pe gene” 111

Capitolul 16 Marea Greşeală nr. 7: Ignorarea celor patru factori care nu iartă 115

Capitolul 17 Marea Greşeală nr. 8: „Nu există decât în mintea ta” 119

Capitolul 18 Marea Greşeală nr. 9: „Ţi-ai creat singur boala” 121

Partea a III-a: Regenerarea glandei tiroide

Capitolul 19 A sosit timpul să îţi reconstruieşti corpul 127

Capitolul 20 Viaţa fără glanda tiroidă 131

Capitolul 21 Concepţii greşite comune şi ce anume trebuie să eviţi 133

Capitolul 22 Alimente, plante medicinale, plante aromatice şi suplimente cu efecte

vindecătoare extrem de puternice 141

Capitolul 23 Un program de recuperare a glandei tiroide în 90 de zile 153

Capitolul 24 Reţete pentru vindecarea tiroidei 163

Capitolul 25 Tehnici pentru vindecarea tiroidei 227

Capitolul 26 În sfârşit vindecată – Povestea unei femei 231

Partea a IV-a: Secretele somnului

Capitolul 27 Insomnia şi glanda tiroidă 239

Capitolul 28 Somnul – sursă a stării de bine 243

Capitolul 29 Identificarea problemelor legate de somn 247

Capitolul 30 Vindecarea problemelor legate de somn 255

Capitolul 31 De ce sunt benefice visele „urâte” 261

Cuvânt de încheiere: Aurul sufletului tău 263

Index 265

Mulţumiri 281

Despre autor 282

A apărut în: 2018-07

Capitolul 1

Adevărul despre glanda tiroidă

Te trezeşti devreme pentru marea zi. Te îmbraci cu atenţie, mănânci un mic dejun consistent şi laşi un mesaj pentru şeful tău pentru a-i reaminti că vei întârzia. În maşină, în drum spre cabinetul medicului, simţi un firicel de speranţă la gândul că data viitoare când te vei afla la volanul maşinii, vei avea un control ceva mai mare asupra vieţii tale.

Poate că doctorul îţi va da în sfârşit un răspuns, explicându-ţi de ce ţi-ai pierdut somnul, de ce nu reuşeşti să îţi controlezi deloc greutatea, de ce te lupţi cu ceaţa mentală, de ce îţi cade părul sau de ce te simţi tot timpul atât de obosit. În sfârşit, te gândeşti, voi înţelege de ce am aceste bufeuri de căldură, de ce am extremităţile mâinilor şi picioarelor atât de reci, de ce mi-au devenit unghiile fragile şi pielea uscată, de ce am palpitaţii la inimă, picioare agitate, probleme cu memoria, puncte care îmi plutesc prin faţa ochilor, muşchii slăbiţi, fluctuaţii hormonale, ameţeli, furnicături şi amorţeală, de ce aud un bâzâit sau un ţiuit în urechi, de ce mă dor toate şi de ce sufăr de anxietate sau de depresie. În sala de aşteptare, abia reuşeşti să te concentrezi asupra revistei pe care o ţii în mână, aşteptând să fii chemat în cabinetul medicului.

În sfârşit, soseşte şi momentul cel mare. Eşti condus în sala de examinare, unde iei loc şi încerci să respiri adânc. Câteva minute mai târziu soseşte şi doctorul. După câteva momente de conversaţie uşoară, îţi dă verdictul:

- Suferi de tiroidita lui Hashimoto.

Te simţi uşurat auzind că simptomele de care suferi au un nume… dar acesta nu îţi spune nimic în privinţa problemei tale.

- Ce este asta? întrebi.

- Analizele sângelui arată că ai o prezenţă ridicată a anticorpilor pentru tiroidă. Dacă adăugăm şi nivelul ridicat al hormonului care stimulează tiroida (TSH), glanda tiroidă mărită pe care am văzut-o la ultima examinare şi simptomele de hipotiroidie pe care le manifeşti, totul indică faptul că sistemul tău imunitar a devenit confuz. Noi numim acest lucru: reacţie autoimună, ceea ce înseamnă că organismul tău îţi atacă tiroida, ca şi cum aceasta ar fi o prezenţă străină. Acest lucru inflamează glanda şi o distruge în timp, reducându-i treptat funcţionalitatea.

Parcă nu te mai simţi la fel de uşurat în timp ce îţi imaginezi această glandă micuţă şi inocentă de la baza gâtului tău atacată de propriul tău sistem imunitar. Ţi-ai dori ca diagnosticul să poată fi la fel ca pantofii pe care i-ai comandat online şi pe care i-ai returnat când ai văzut că te strâng. Nu mi s-au potrivit, ai indicat în caseta de returnare, şi astfel ai scăpat de ei, fiind liber să îţi alegi o altă pereche, mai potrivită. De această dată însă, eşti nevoit să priveşti în faţă realitatea.

- Cum s-a întâmplat aşa ceva?

- Este posibil să ai o susceptibilitate genetică la autoimunitate, declanşată de diferiţi factori de mediu precum bacteriile, dieta sau stresul.

- Totuşi, nu înţeleg… De ce s-ar ataca organismul meu pe el însuşi? Cum s-a născut această confuzie?

- Ei bine, îţi răspunde doctorul, cauza exactă a bolilor autoimune nu este cunoscută. Îţi oferă apoi un zâmbet plin de simpatie. Dar cercetările avansează de la o zi la alta. Acum, haide să discutăm despre medicamente.

În timp ce te afli la volanul maşinii pe drumul de întoarcere, nu te simţi deloc mai bine decât la venire. Dimpotrivă, te simţi trădat. Cum a putut propriul tău corp să îţi facă aşa ceva? Cu ce ai greşit ca să meriţi un sistem imunitar care a luat-o razna? În cine să mai ai încredere, dacă nici măcar în propriul tău corp nu poţi avea!?

Poate că scenariul de mai sus nu descrie exact povestea ta. Poate că ai fost diagnosticat cu boala lui Graves, o boală autoimună, după cum ţi-a spus doctorul, care face ca tiroida să funcţioneze excesiv.

Poate ţi s-a spus că suferi de hipotiroidie, de o producţie deficitară de hormoni tiroidieni, lucru indicat de o analiză a sângelui sau intuit de un doctor de medicină funcţională care ştie să interpreteze semnele. Poate că ai un nodul la tiroidă, un chist sau chiar o tumoare. Dacă îţi întrebi doctorul cum s-a întâmplat acest lucru, el îl răspunde că este posibil să îmbătrâneşti prematur, mesaj destul de dramatic, mai ales dacă ai 20 sau 30 şi ceva de ani.

Poate că doctorul tău nu s-a oprit la un diagnostic al tiroidei. Pe lângă boala lui Hashimoto sau a lui Graves, hipotiroidie sau hipertiroidie, tiroidită sau o tumoare, poate că mai suferi şi de boala Lyme, de artrită reumatoidă (AR), de fibromialgie, sau poate treci prin perimenopauză sau menopauză. Alţi doctori ţi-ar putea spune că eşti ipohondru şi că totul există „numai în mintea ta”, lucru care te răneşte cel mai tare, dat fiind că eşti primul care şi-ar dori să nu ai nici un fel de probleme. Într-un astfel de caz, ţi se pare că nu ai cui să te plângi, căci nimeni nu te ascultă.

Poate că, atunci când ai fost prima dată la medic, analizele şi examinarea fizică nu au revelat nici o problemă de sănătate. Te-ai dus de la un medic la altul, în căutare de răspunsuri, dar nimeni nu ţi-a găsit nimic. Ai început să îţi pierzi încrederea în medici, dar şi în tine însuţi. Convins pentru o vreme că simptomele tale există doar în mintea ta, ai citit tot ce ai găsit în literatura de specialitate şi ai ajuns la propriile tale concluzii referitoare la sănătatea ta. Ai încercat să îţi schimbi dieta şi ai simţit o anumită uşurare, dar fiecare zi continuă să fie un efort, căci în continuare nu te simţi la apogeu.

Poate că te-ai simţit prea nervos la gândul de a-ţi vizita doctorul în legătură cu oboseala, anxietatea, ceaţa mentală şi ameţelile pe care le simţi. Ai citit mai multe articole despre glanda tiroidă şi te întrebi dacă aceasta este cauza problemelor tale.

Alternativ, astfel de simptome persistente şi inexplicabile, sau poate o boală identificată a tiroidei, ar putea afecta o persoană dragă de lângă tine. Asişti astfel la drama unei fiinţe iubite afectată de această boală cronică şi îţi doreşti să o poţi face să dispară cumva, astfel încât ruda sau prietenul tău să revină la persoana care a fost înainte.

Poate că eşti tu însuţi doctor şi te doare inima să vezi pacient după pacient în dureri cronice sau într-o stare de disconfort. Citeşti ultimele teorii legate de autoimunitate şi de sănătatea glandei tiroide. Citeşti printre rânduri simptomele, nu consideri că analizele sângelui oferă un răspuns final, le prezinţi pacienţilor tăi ultimele instrumente de gestionare a bolii cronice şi observi medicamentele care nu le oferă nici o alinare, dar continui să aştepţi un studiu revoluţionar care să rezolve o dată pentru totdeauna misterele glandei tiroide.

Dacă ai trăit o experienţă similară unuia din scenariile de mai sus, află că nu eşti singurul, ci doar unul din milioanele de oameni care se confruntă cu simptome misterioase pe care comunităţile medicale au început să le conecteze cu boala glandei tiroide. Deşi povestea ta este cât se poate de personală, iar detaliile ei particulare sunt unice, aparţinându-ţi numai ţie, alături de tine există milioane de oameni care nu sunt dispuşi să accepte decât adevărul suprem referitor la sănătatea glandei tiroide.

În pofida dificultăţilor legate de experienţa ta personală, simţi nevoia să îţi continui căutarea. Indiferent de câte ori ţi s-a spus că boala autoimună constă într-un atac al corpului împotriva sa, indiferent câte autorităţi susţin că problemele glandei tiroide sunt genetice, indiferent câţi alţii te-au făcut să te îndoieşti de suferinţele tale, câte griji ţi-ai făcut tu însuţi că eşti cumva „defect” sau cât te-ai întrebat dacă nu cumva nu încerci suficient de mult să te vindeci, ceva te împinge de la spate, făcându-te să crezi că ceva nu este în regulă în toată această poveste.

De ce s-ar ataca organismul tău pe el însuşi? Dacă este adevărat că problemele glandei tiroide sunt genetice, de ce s-au răspândit ele doar în ultimele generaţii? Cum este posibil ca toată suferinţa ta fizică să existe doar în mintea ta, sau să fie un fel de răzbunare cosmică?

Cu siguranţă trebuie să existe o explicaţie mai bună, te gândeşti, nişte revelaţii care să dea sens întregii poveşti. Cel puţin, aşa îţi spune inima.

Şi are dreptate.

 

Jocul aruncării vinovăţiei la unul la altul

Doresc să te asigur că nu tu eşti vinovat pentru simptomele sau pentru boala ta.

Ai înţeles? Doresc să repet acest lucru, căci condiţionarea opusă este incredibil de puternică: nu tu eşti vinovat pentru simptomele sau pentru boala ta.

Nu tu ţi-ai creat boala. Nu tu ai atras-o şi nu tu ai manifestat-o. În nici un caz nu ţi-ai imaginat-o. Nu te simţi bolnav pentru că eşti nebun, leneş, „defect”, plictisit, sau pentru că ai voinţa slabă. Nu tu ai atras simptomele asupra ta prin gânduri negative sau prin focalizarea pe teamă. Genele tale nu au nimic de-a face cu problemele cu care te confrunţi. Nu îţi refuzi subconştient vindecarea pentru că îţi doreşti atenţia celor din jur. Suferinţa ta nu este o pedeapsă de la Dumnezeu sau de la univers, nici o răsplată karmică pentru ceva ce ai făcut în această viaţă sau într-o alta.

Mai mult decât atât, corpul tău nu te-a trădat. Simptomele şi bolile glandei tiroide nu reprezintă o revoltă a corpului tău împotriva ta. El nu te-ar trăda niciodată. Corpul nu face altceva decât să lucreze zi şi noapte pentru a te susţine – căci te iubeşte necondiţionat.

Nici chiar cele mai avansate informaţii referitoare la glanda tiroidă de pe piaţă nu descriu aceste adevăruri fundamentale. De ce? Deoarece trăim într-o societate în care toată lumea dă vina pe altcineva. Oamenii încearcă întotdeauna să umple golurile, indiferent dacă dispun sau nu de soluţiile corecte. Noi putem trăi fără probleme cu misterele universului, conştienţi că deşi nu deţinem toate răspunsurile referitoare la timp şi la spaţiu, putem aştepta ca generaţiile următoare să descopere aceste răspunsuri. Dacă suntem afectaţi însă de un lucru care ne influenţează direct, cum ar fi o durere fizică, absenţa răspunsurilor nu ne mai satisface deloc.

De aceea, noi avem tendinţa să umplem acest gol. Atunci când ceva nu merge aşa cum trebuie, ne dorim o explicaţie, cât mai rapid posibil. Spre exemplu, dacă un proiect dă greş la serviciu, toată lumea doreşte să ştie cine este de vină. La baza acestei dorinţe stă un principiu foarte nobil: responsabilitatea. Cu cât obţinem mai rapid răspunsurile pe care le căutăm, ne gândim noi, cu atât mai uşor vom putea evita pe viitor repetarea unor greşeli similare.

Ce se întâmplă însă dacă dăm vina pe cine nu o merită? De pildă, ce se întâmplă dacă în graba de a afla de ce sunt greşite datele dintr-o fişă de lucru, un manager dă vina pe tine, preşedintele executiv, susţinând că instrucţiunile tale au fost greşite de la bun început? Ce se va întâmpla dacă de acum înainte, toţi subalternii şi şefii tăi (ba poate chiar şi tu însuţi) îşi vor pierde încrederea în sarcinile transmise de tine? În mod paradoxal, ceilalţi se vor simţi mai confortabil, căci au obţinut un răspuns şi au dat vina pe cineva.

Dar dacă acest răspuns este greşit din start? Dacă instrucţiunile tale au fost corecte de la bun început, adevăratul vinovat fiind un virus de calculator, lucru pe care nimeni nu şi-a dat osteneala să îl stabilească, iar acum toată lumea dă vina pe tine?

Exact aşa se petrec lucrurile cu boala glandei tiroide. Ideea de a nu avea o explicaţie pentru faptul că un segment din ce în ce mai mare de populaţie suferă dureri sau o stare de disconfort pe termen lung lezează imaginea autoritară a establishment-ului medical, aşa că acesta se vede nevoit să umple cu orice preţ acest gol. În absenţa altor răspunsuri, cercetătorii creează teorii precum cea a autoimunităţii, care aruncă povara vinovăţiei pe corpul bolnavului. Aceste concepţii medicale greşite sunt Marile Erori asociate cu bolile cronice, pe care le vom explora în Partea a II-a a cărţii de faţă. Ele sunt bazate pe bune intenţii. Ştiinţa medicală îşi doreşte să le prezinte oamenilor un motiv pentru care aceştia suferă de insomnie, se îngraşă necontrolat sau suferă de o oboseală copleşitoare, astfel încât bolnavii să nu mai creadă în misterul simptomelor lor.

Problema este că aceste teorii au rapid priză la public, iar dacă sunt repetate de suficiente ori, ele devin erori unanim acceptate, nemaifiind puse la îndoială. Aşa se face că cercetarea medicală modernă operează pe premisa că prezumţia autoimunităţii este corectă, explorând diferitele motive pentru care sistemul imunitar atacă glanda tiroidă. Această premisă nu poate conduce la răspunsuri, căci boala autoimună nu are nimic de-a face cu un atac al corpului împotriva sa, iar boala glandei tiroide nu are nimic de-a face cu procesul de îmbătrânire, cu genetica, emiterea de gânduri negative, ancorarea în anumite emoţii sau consumul anumitor alimente care declanşează inflamaţii.

Primirea unui diagnostic referitor la glanda tiroidă este dificilă la orice vârstă. Primirea mai multor diagnostice care te fac să crezi că organismul tău te-a trădat, atacându-se pe el însuşi, este o povară foarte greu de dus. La fel de neplăcute sunt şi simptomele misterioase care nici măcar nu au un nume, astfel încât să îţi poţi explica măcar parţial ce se întâmplă în corpul sau în mintea ta.

Dacă te afli la vârsta pensionării, această povară pare extrem de nedreaptă. Tocmai când ai reuşit să te degrevezi de o bună parte din obligaţii şi simţi că poţi începe să te bucuri plenar de viaţă, apar aceste simptome care te împiedică să o faci.

Dacă problemele tiroidei apar la 30, 40 sau 50 de ani, ele te pot face să te simţi îmbătrânit înainte de vreme. Viaţa pe care te-ai străduit din greu să ţi-o construieşti – familia pe care ţi-ai făcut-o, cariera ta – încep să se destrame. Ajungi să te întrebi astfel cum ai putea avea grijă de cei care depind de tine, făcând tot ceea ce trebuie să faci.

Dacă te afli la o vârstă la care abia ai devenit adult, apariţia acestor simptome ţi se pare o sentinţă pe viaţă. Aflat la începutul unei căsnicii sau al carierei, ori poate chiar înainte de a fi apucat să îţi întemeiezi o familie sau să ai o viaţă profesională, eşti silit dintr-o dată să treci pe banca de rezerve, întrebându-te cum te vei putea susţine vreodată sau cum vei putea iniţia ori menţine o relaţie.

Indiferent în ce etapă a vieţii apar aceste simptome, tu ai deja foarte multe lucruri de făcut. Ultimul lucru din lume de care ai nevoie este să crezi că ţi-ai atras singur boala prin comportamentul, gândurile sau emoţiile tale greşite. De altfel, această convingere este extrem de departe de adevăr. Prin urmare, putem scoate auto-vinovăţia din start din această ecuaţie. În continuare, îţi propun să vorbim despre adevăraţii factori care stau la baza îmbolnăvirii glandei tiroide, astfel încât să descoperim în final şi soluţiile pentru vindecarea acesteia.

 

Tiroida şi viruşii

Nu putem decât să sperăm că în următoarele două sau trei decenii, comunităţile medicale vor deţine testele şi răspunsurile care ţi-ar putea aduce o alinare autentică. Din păcate, dacă suferi chiar acum, nu cred că eşti dispus să mai aştepţi 20 sau 30 de ani pentru a obţine aceste răspunsuri. Cu siguranţă, ai aşteptat suficient de mult. Ai suferit mai mult decât suficient. Ai avut suficientă răbdare. A sosit timpul să afli adevărul şi să descoperi răspunsurile referitoare la cauzele reale ale suferinţei tale.

Dacă ai fost diagnosticat cu boala lui Hashimoto, hipotiroidie sau orice altă problemă legată de glanda tiroidă, există o probabilitate foarte mare să nu primeşti un tratament adecvat, căci atât timp cât nu cunosc cauza reală a îmbolnăvirii tiroidei, comunităţile medicale nu pot oferi remedii care să o corecteze.

Chiar dacă ţi-ai făcut analizele cerute în general pentru tiroidă, iar acestea ţi-au ieşit normale, este posibil totuşi să ai un deficit sau o superactivitate a glandei tiroide, căci analizele curente nu sunt în totalitate corecte.

Unii terapeuţi şi medici mai intuitivi încep să înţeleagă acest lucru, căci au văzut prea mulţi pacienţi cu simptome clasice de hipotiroidie, în pofida analizelor care nu indică ceva nelalocul lui, aşa că ajung la concluzia corectă că mult mai mulţi oameni suferă de probleme ale glandei tiroide decât arată diagnosticele tradiţionale. Aceşti specialişti încep să creadă că boala glandei tiroide tinde să devină o pandemie.

Din păcate, nici chiar cele mai avansate informaţii referitoare la tiroidă din zilele noastre nu sunt suficiente. Mai mult decât atât, cea mai mare parte dintre ele sunt greşite. Din cauza faptului că boala glandei tiroide este înţeleasă greşit, chiar şi cele mai recente cărţi referitoare la sănătatea acestei glande sunt depăşite, chiar înainte ca ele să ajungă pe rafturi. Experţii consultaţi de reporteri la programele de ştiri continuă să propage teorii referitoare la tiroidă care sunt complet învechite.

Mi-aş dori ca răspunsurile corecte să fie cunoscute de aceşti experţi, astfel încât să te poţi face bine! Din păcate, ele nu sunt cunoscute, şi este important să înţelegi acest lucru pentru a nu-ţi mai pierde timpul preţios încercând să studiezi resursele curente, căci acestea sunt bazate pe teorii referitoare la bolile cronice care ar trebui să fie considerate demult depăşite. Dacă o carte îţi spune că boala lui Hashimoto sau cea a lui Graves se datorează faptului că organismul tău se atacă singur (aşa cum pretind toate cărţile moderne de specialitate), gândeşte-te la ea ca la o relicvă. Orice încercare de a înţelege teoriile legate de glanda tiroidă echivalează cu o căutare printr-un anticariat. Aceste teorii sunt simple vechituri ce pot fi colectate pentru a-ţi aminti cum gândeau oamenii din vremurile de demult. Altminteri, nu te vor ajuta cu nimic să îţi rezolvi problemele din prezent.

Deşi informaţiile care există la ora actuală pe piaţă nu ajută pe nimeni, ele îi conduc pe foarte mulţi oameni pe căi greşite. De ce spun acest lucru? Din două motive: 1) aceste surse operează pe premisa că bolile autoimune reprezintă un atac al organismului împotriva sa, lucru extrem de departe de adevăr, aşa cum vom vedea imediat, şi 2) cu cât specialiştii se focalizează mai mult asupra tiroidei, cu atât mai puţin înclinaţi se simt ei să facă un pas înapoi şi să vadă imaginea de ansamblu.

Iar această imagine este într-adevăr mult mai amplă.

Teoriile moderne nu sesizează decât momeala, similară unei raţe din lemn plasată într-un iaz ca să atragă raţele sălbatice, pentru a le putea împuşca mai uşor. Această momeală – ideea greşită că glanda tiroidă este de vină pentru nenumăratele boli – reprezintă o distragere a atenţiei. Dacă ne luăm binoclul de la ochi şi urcăm pe o movilă mai înaltă, observăm că există un loc sigur pentru păsările care ştiu să îl caute. Ce vreau să spun prin această metaforă este că tu te poţi salva pe tine şi pe cei dragi dacă ştii unde să găseşti adevărul legat de glanda tiroidă.

Este tiroida oamenilor atacată? Da, este. Reprezintă ea un aspect important al stării de sănătate? Mai mult chiar decât ai putea crede. Este o tiroidă compromisă motivul pentru care milioane de oameni suferă de boli? Nu!

Acesta este adevărul fundamental care trece neobservat în jurnalele medicale, pe Internet şi în literatura de specialitate de ultimă oră: nu problemele tiroidei sunt cauza supremă a îmbolnăvirii oamenilor. Dimpotrivă, ele sunt doar un alt simptom al adevăratei lor boli.

Cauza îmbolnăvirii tiroidei este cu mult mai amplă decât această glandă micuţă de la baza gâtului. Problemele asociate cu aceasta nu explică miriadele de simptome pe care le poate experimenta cineva, căci tiroida nu este sursa ultimă a acestora. Există ceva mult mai invaziv, care afectează întregul organism, ceva omniprezent, care este responsabil pentru lunga listă de simptome atribuite glandei tiroide: virusul tiroidei.

Orice om care are acest virus comun fie experimentează deja probleme ale acestei glande, fie urmează să le experimenteze. Iar virusul nu afectează exclusiv glanda tiroidă. Atunci când ajunge în aceasta, el se află deja în cea de-a treia etapă a evoluţiei sale, dar ţi-a afectat deja sănătatea inclusiv înainte, chiar dacă nu ţi-ai dat seama de acest lucru. Virusul cauzează foarte multe simptome şi condiţii, nu doar pe cele asociate direct cu tiroida, aşa că este posibil ca toate problemele tale legate de sănătate să fi avut ca singură cauză această sursă. Chiar dacă a ajuns la nivelul tiroidei, virusul nu se opreşte aici. Scopul lui este să meargă mai departe şi să îţi dea peste cap întregul sistem nervos, generând zeci de alte simptome misterioase care vor genera un haos şi mai mare în organismul tău.

Din fericire, acum că deţii adevărul prin citirea acestei cărţi, tu ai puterea de a opri acest haos.

În capitolele care vor urma din Partea I, „Revelaţii referitoare la glanda tiroidă”, vom examina în detaliu virusul tiroidei: cum funcţionează acesta, cum generează el simptomele cu care te confrunţi şi ce trebuie să ştii dacă ţi-ai făcut analizele pentru tiroidă sau dacă ai încercat medicamentele pe care le prescriu în general doctorii pentru problemele asociate cu aceasta. În Partea a II-a, „Marile greşeli care te împiedică să te vindeci”, vom analiza principalele erori care conduc la înţelegerea greşită a simptomelor şi a bolilor cronice, împiedicând astfel vindecarea acestora. În partea a III-a, „Regenerarea glandei tiroide”, vei descoperi o trusă cu instrumente pentru vindecarea acestei glande. Vom examina ce trebuie să ştii dacă ţi-ai extirpat deja tiroida, complet sau parţial, cum poţi opri evoluţia virusului, şi vei afla câteva secrete pentru vindecarea şi revitalizarea glandei tale tiroide, dar şi a restului organismului tău. Între aceste secrete se va număra şi Metoda de Reabilitare a Glandei Tiroide de 90 de Zile, precum şi o serie de reţete menite să ajute acest proces.

În sfârşit, din Partea a IV-a, „Secretele somnului”, vei afla cum poţi să îţi depăşeşti problemele legate de somn, de la trezirea în timpul nopţii şi până la trezirea de dimineaţă fără a te simţi odihnit sau chiar la incapacitatea de a pune geană pe geană de-a lungul întregii nopţi. Problemele legate de somn sunt citate adeseori ca un simptom al tulburărilor tiroidiene, dar adevărul este că insomnia are cauze mult mai profunde. Somnul este un mister pentru comunităţile medicale, dar reprezintă o componentă chintesenţială a vindecării de virusul tiroidei şi a procesului de menţinere a sănătăţii pe viitor. De aceea, am decis să îi acord o întreagă secţiune în cadrul acestei cărţi. Cu toţii merităm un somn odihnitor, iar acesta ne stă la dispoziţie, dacă ştim ce trebuie să facem.

 

Noul expert în domeniul glandei tiroide: tu însuţi

În această carte vei găsi numeroase răspunsuri clare pe care le-ai aşteptat foarte mult timp. Ele provin de la o sursă superioară şi îţi explică cum ai ajuns să te îmbolnăveşti şi ce poţi face pentru a inversa acest proces. De altfel, poţi spune că ai început deja acest proces. Aflarea adevărului reprezintă întotdeauna primul pas.

Când vei ajunge la ultima pagină a cărţii, vei deţine cunoştinţe la nivel de expert referitoare la glanda tiroidă, care vor depăşi cu mult teoriile existente la ora actuală pe piaţă. Vei fi astfel mai informat ca oricine altcineva în privinţa acestei glande. La urma urmelor, ce este un expert în domeniul glandei tiroide? Este el o persoană care cunoaşte foarte bine ipotezele care circulă la ora actuală, sau una care înţelege realitatea profundă care stă la baza bolii şi vindecării acestei glande? În scurt timp vei începe să înţelegi realitatea care stă la baza funcţionării glandei tale tiroide, dar şi a restului organismului tău, şi te vei putea folosi de acest adevăr pentru a te vindeca singur. Cu alte cuvinte, tu vei fi noul expert în glanda tiroidă.

Iar lucrurile nu se opresc aici. Pe măsură ce te vei transforma, ceilalţi vor asista la acest proces, şi te vor întreba care este secretul tău. La supermarket, la librărie, online sau în mediul prietenilor şi al familiei, îi vei putea călăuzi pe ceilalţi către adevărul legat de glanda tiroidă. Vei contribui astfel la naşterea unei veritabile mişcări a vindecării. Expertiza ta va ajuta foarte mulţi oameni, mult mai mulţi decât îţi imaginezi la ora actuală, sau chiar decât vei ajuta direct (căci fenomenul va continua să se răspândească prin intermediul acestora).

Haide aşadar să începem.

 

Capitolul 2

Factorii care declanşează boala virală a tiroidei

Dacă te confrunţi cu o problemă a glandei tiroide, ţi-ai pus probabil anumite întrebări, de gen: „Cum s-a întâmplat acest lucru? De ce eu? De ce acum?”

De altfel, sunt convins că chiar şi înaintea apariţiei actualelor simptome te-ai confruntat cu diferite dificultăţi. Noi trecem prin foarte multe probleme de-a lungul vieţii: despărţiri, trădări, decesul celor dragi, îngrijirea membrilor de familie bolnavi, problemele financiare, traumatismele şi multe altele. Încă de când eram mic, am asistat la astfel de încercări dificile, tensiuni şi conflicte prin care au trecut toţi cei din jurul meu. Am văzut extrem de multă suferinţă, aşa că ştiu cât de greu le este celor care trec prin ea.

Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, a venit o zi în care ai început să nu te mai simţi bine. Energia ta a început să scadă, nu ai mai încăput în blugi, inima ta a început să bată haotic, fără să o poţi opri, părul a început să îţi cadă în ghemotoace din ce în ce mai mari la duş, ai început să ai frisoane sau bufeuri de căldură, muşchii au început să te doară, nu te-ai mai putut concentra iar memoria ta a început să devină neclară.

Poate că a trebuit să îţi dai demisia de la slujbă, să renunţi la cursuri, să nu mai poţi avea grijă de copiii tăi aşa cum ţi-ai dori, să spui adio anumitor prieteni sau oportunităţi, ori să îţi declini responsabilităţile, căci ţi-a devenit din ce în ce mai greu să funcţionezi pur şi simplu.

Poate că momentul în care ţi-au apărut simptomele asociate cu glanda tiroidă ţi s-a părut nepotrivit: tocmai când viaţa ta era mai dificilă, te-ai mai şi îmbolnăvit pe deasupra, pierzându-ţi şi ultima fărâmă de echilibru.

Sau poate că simptomele ţi-au apărut din senin. Totul mergea perfect, când deodată, fără nici un avertisment, viaţa ta a încetat să mai fie cea pe care o ştiai. Peste noapte, nu ai mai fost persoana de altădată.

În ambele scenarii – fie că boala a fost ultima picătură care a umplut paharul, fie că a apărut din senin – la baza ei au stat nişte factori care au declanşat-o. Aceştia sunt întotdeauna diferite evenimente, experienţe emoţionale, factori de mediu şi alte circumstanţe care îi dau virusului glandei tiroide exact combustibilul de care are nevoie pentru a intra într-o stare activă de înmulţire, conducându-te la criza stării de sănătate prin care treci la ora actuală.

 

Cum funcţionează factorii care declanşează boala

Atunci când cineva contractează virusul glandei tiroide, obiectivul acestuia este să treacă rapid din sânge în nodulii limfatici, iar apoi într-un organ (cum ar fi ficatul), urmat de glanda tiroidă, iar în final de sistemul nervos central. Procesul se poate derula în etape, ceea ce explică de ce este posibil să fi avut perioade mai bune şi mai proaste de-a lungul evoluţiei bolii. În diferite momente ale evoluţiei sale, virusul se poate ascunde în organism, înmulţindu-se discret şi aşteptând momentul ideal pentru a face următoarea mişcare. Ce anume determină aceste „momente ideale” pentru el? Factorii de declanşare.

Îţi mai aminteşti de primul moment în care parcă nu ai mai fost tu însuţi, sau cel în care simptomele care până nu demult ţi se păreau uşor de gestionat s-au agravat? S-au petrecut acestea în timpul unor griji financiare majore, după un divorţ, după o traumă sau după ce ai născut? Aceştia sunt doar câţiva dintre cei mai comuni factori de declanşare a bolii, care pot activa virusul glandei tiroide din starea sa latentă, trecând într-un mod de atac şi conducând la o problemă a tiroidei, la fel ca un urs grizzly care iese din hibernare.

Nu este deloc o coincidenţă faptul că boala glandei tiroide apare de regulă atunci când te simţi deja sub o mare presiune. Asta nu înseamnă însă că ai atras boala din cauza stresului prin care treci. Nici vorbă de aşa ceva. Nu tu i-ai spus subconştient corpului tău să se îmbolnăvească prin focalizarea asupra gândurilor sau emoţiilor tale negative. Pur şi simplu, astfel de experienţe intense declanşează reacţii fiziologice precise, cum ar fi secreţia anumitor hormoni, inclusiv a unui exces de adrenalină, care acţionează ca un combustibil pentru virus. Simultan, aceste experienţe şi evenimente îi semnalează virusului că sistemul tău imunitar nu mai este la fel de puternic ca de obicei, aşa că poate profita de acest lucru.

Există însă şi alţi factori de declanşare a bolii, care nu au nimic de-a face cu starea emoţională. Este posibil să îţi fi eliminat o plombă cu metal din gură, eliberând astfel mercurul din aceasta (unul din alimentele favorite ale virusului tiroidei) în sânge. Sau poate că ai fost expus la un alt aliment favorit al virusului, cum ar fi un insecticid sau un pesticid, ori o substanţă care secătuieşte sistemul imunitar, cum ar fi mucegaiul.

Vei auzi din alte surse că viruşii se multiplică prin auto-replicare. Această informaţie este însă greşită. Indiferent de ceea ce au descoperit până acum ştiinţa şi cercetarea medicală, adevărul este că viruşii au nevoie de hrană, fie sub forma hormonilor, fie sub cea a toxinelor sau chiar a anumitor alimente pe care le consumi (vezi capitolul 21, „Concepţii greşite şi ce anume trebuie să evităm”) pentru a se putea reproduce.

Deşi fiecare factor individual poate scoate virusul din starea sa latentă, situaţia cea mai frecvent întâlnită este cea în care mai mulţi astfel de factori colaborează unii cu alţii, de multe ori de-a lungul anilor. Să spunem spre exemplu, că problemele tale au apărut în copilărie, când ai fost influenţat de stresul prin care treceau părinţii sau persoanele care te îngrijeau. După ce ai crescut, poate că ai trecut tu însuţi printr-o relaţie dificilă sau două, printr-un accident de maşină, printr-o perioadă în care nu ai mai mâncat corect sau în care ţi-ai pierdut somnul. Toate aceste dificultăţi combinate ţi-au secătuit organismul, creând astfel o oportunitate ideală pentru ca virusul glandei tiroide – pe care l-ai fi putut contracta în orice perioadă din viaţa ta, de la naştere până la perioada şcolii sau chiar la o masă recentă – să înceapă să se reproducă rapid.

 

Lista factorilor de declanşare a bolii

Pe măsură ce citeşti lista de mai jos cu cei mai comuni factori de declanşare a bolii virale a glandei tiroide, vezi dacă ţi se aprind nişte beculeţe de avertizare. Începe să capete mai mult sens apariţia simptomelor tale în lumina acestei perspective noi?

Nu uita că mulţi din aceşti factori de declanşare se numără printre cei de care nu ai fost conştient la vremea respectivă. Este posibil să fi fost expus la pesticide fără să fi avut habar, să fi avut un deficit nutriţional pe care analizele sângelui nu l-au detectat sau să fi experimentat un alt factor de declanşare, precum curăţarea chimică a covoarelor tale, pe care nu ai considerat-o un eveniment major din viaţa ta.

În timp ce te gândeşti la aceşti factori, este posibil ca piesele de puzzle să contureze o imagine nouă. Vei înţelege astfel de ce te-ai îmbolnăvit într-o anumită perioadă din viaţa ta. Factorii de declanşare a bolii sunt enumeraţi în ordinea prevalenţei lor, cei mai comuni fiind în vârful listei, iar cei mai puţin comuni în partea de jos a acesteia.

1. Mucegaiul: Expunerea prelungită la mucegai într-o clădire în care îţi petreci multe ore pe zi, cum ar fi locuinţa personală sau biroul, poate secătui sistemul imunitar, permiţând virusului tiroidei să profite de acest lucru.

2. Plombele dentare cu mercur: Dacă ai plombe metalice (numite şi plombe cu argint), fii foarte prudent atunci când le scoţi. Mercurul pe care îl conţin tinde să rămână stabil acolo unde se află, dar procesul de eliminare a plombelor poate conduce la deversarea sa în fluxul de sânge, hrănind astfel virusul. Dacă doreşti să îţi înlocuieşti plombele metalice, cere-i dentistului să ţi le înlocuiască pe rând.

3. Mercurul în alte forme: Dat fiind că mercurul este unul din alimentele favorite ale virusului glandei tiroide, evită-l sub orice formă. Spre exemplu, evită să mănânci prea multe alimente marine, cum ar fi peştii mari precum tonul şi peştele-spadă, care conţin cantităţi semnificative de mercur. De aceea, consumul frecvent al acestor alimente îţi poate împinge la limită sistemul imunitar, conducând la o infestare cu virusul glandei tiroide. De asemenea, mercurul are tendinţa de a se transmite de la o generaţie la alta, îmbolnăvind nenumărate generaţii succesive, fapt pe care medicii îl atribuie în mod greşit unor cauze genetice. În plus, fii precaut în privinţa expunerii curente la mercur, căci chiar şi în epoca noastră modernă suntem în permanenţă vulnerabili la contactul cu acest metal extrem de toxic. Fă cercetări şi nu accepta tot ce ţi se oferă, nici pentru tine, nici pentru copiii şi pentru familia ta.

4. Deficitul de zinc: Deficitul de zinc poate fi moştenit la rândul lui, putându-se agrava de la o generaţie la alta. Dacă se întâmplă să ai un deficit considerabil de zinc, acesta poate contribui la îmbolnăvirea cu virusul glandei tiroide.

5. Deficitul de vitamina B12: Chiar dacă analizele sângelui îţi arată că ai un nivel normal de vitamina B12, acest lucru nu înseamnă automat că organismul tău poate folosi această substanţă, absorbind-o atunci când are nevoie de ea. Este posibil ca deficitul de vitamina B12 să fie foarte mare la nivelul sistemului nervos central, al ficatului sau al altor organe, permiţând astfel înmulţirea rapidă a virusului glandei tiroide.

6. Pesticidele şi erbicidele, inclusiv DDT: Expunerea la aceste otrăvuri din surse precum gazonul, grădinile, parcurile şi terenurile de golf stropite, îţi poate slăbi organismul şi poate conduce la hrănirea virusului glandei tiroide cu toxine care îl fac să se înmulţească rapid. Pesticidele şi erbicidele, îndeosebi DDT-ul, se transmit şi ele de la o generaţie la alta, generând simptome confundate de medici cu cele genetice.

7. Insecticidele de acasă: Spray-urile pentru ţânţari, furnici, gândaci de bucătărie şi alte otrăvuri folosite cu scopul de a ucide insectele sunt la fel de otrăvitoare şi pentru oameni. Aceste toxine se pot acumula în organe, conducând la depresie şi la alte probleme de sănătate, inclusiv la activarea virusului glandei tiroide.

8. Un deces în familie: Orice traumă emoţională poate slăbi sistemul imunitar, făcând glandele suprarenale să secrete hormonii asociaţi cu emoţiile „negative”, care pot hrăni viruşii. Îndeosebi decesul unei persoane dragi este unul din principalii factori de declanşare a bolii glandei tiroide.

9. Inima rănită sau trădarea: Un divorţ dificil, o despărţire sau o trădare reprezintă alţi factori care slăbesc sistemul imunitar şi declanşează secreţia de hormoni ai stresului, creând astfel reţeta ideală pentru hrănirea virusului glandei tiroide.

10. Îngrijirea unei persoane dragi bolnave: Puţine poveri sunt mai mari decât îngrijirea unei persoane dragi care se stinge sub ochii tăi, suferind foarte mult. În astfel de cazuri, aproape că poţi simţi durerea acesteia. Şi această experienţă poate slăbi sistemul imunitar, întărind virusul glandei tiroide.

11. Medicamentele cu prescripţie medicală „care stimulează sarcina virală”: Antibioticele şi benzodiazepinele pot slăbi sistemul imunitar, hrănind virusul glandei tiroide. Dacă suspectezi faptul că ai deja virusul, discută cu doctorul tău şi reevaluează împreună cu el medicamentele pe care ţi le prescrie.

12. Medicamentele prescrise excesiv: Luarea unor doze prea mari de medicamente, îndeosebi combinate, poate crea un cocteil exploziv, care poate copleşi sistemul imunitar, deschizând astfel poarta pentru un atac viral. Dacă ai mai mulţi doctori care îţi prescriu medicamente diferite, asigură-te că toţi ştiu ce alte medicamente ţi-au prescris ceilalţi şi verifică dozele prescrise, astfel încât acestea să fie ideale.

13. Schimbările hormonale: O schimbare hormonală majoră, cum ar fi cea din perioada pubertăţii, a sarcinii sau a naşterii, poate hrăni virusul glandei tiroide cu unul din alimentele sale favorite: hormonii. O abundenţă a acestor hormoni care circulă liber prin fluxul de sânge îi poate oferi virusului glandei tiroide combustibilul de care are nevoie pentru a înflori. Din cauza presiunii generate de schimbarea hormonală, sistemul imunitar poate fi dat la rândul lui peste cap, oferindu-i astfel virusului un avantaj în plus. Acest factor de declanşare este principalul motiv pentru care mulţi adolescenţi şi multe femei care au născut recent cad pradă bolii.

14. Abuzul de droguri recreaţionale: Drogurile ilegale care conţin toxine pot da peste cap sistemul imunitar şi pot hrăni o infecţie cu virusul glandei tiroide.

15. Greutăţile financiare: Atunci când devii îngrijorat că ţi-ai putea pierde casa sau slujba, că nu-ţi vei mai putea plăti facturile sau că trebuie să munceşti în plus pentru a-ţi acoperi nişte cheltuieli neaşteptate, aceste emoţii negative pot deveni copleşitoare. Teama de eşec, de moarte, de pierderea imaginii de sine, şi ruşinea pot fi implicate la rândul lor în aceste experienţe, slăbind capacitatea sistemului imunitar de a stăvili infecţia cu virusul glandei tiroide.

16. Rănile fizice: O gleznă sucită, un picior rupt, un accident de maşină sau alte răni şi traumatisme fizice pot epuiza organismul, lăsând cale liberă virusului glandei tiroide să iasă din adormirea sa, înmulţindu-se rapid. Dacă ai nevoie şi de o operaţie chirurgicală, virusul vede în aceasta o oportunitate în plus, căci operaţiile sunt însoţite de regulă de un aport de antibiotice.

17. Curăţarea profesională a covoarelor: Multe covoare tradiţionale conţin toxine, la care se adaugă soluţiile de curăţare care conţin substanţe chimice de sinteză extrem de toxice pentru organismul uman. Prin urmare, curăţarea chimică a covoarelor adaugă noi otrăvuri la cele existente. Inhalarea zilnică a acestor gaze toxice ore în şir în fiecare zi poate slăbi sistemul imunitar, trezind şi hrănind virusul glandei tiroide. Dacă eşti extrem de sensibil la aceste substanţe chimice, cel mai bine ar fi să renunţi complet la covoare. În caz contrar, optează pentru covoarele ecologice, pentru soluţiile de curăţare organice şi pentru curăţătoriile ecologice de covoare.

18. Zugrăvitul proaspăt: Majoritatea vopselurilor proaspete umplu aerul cu gaze toxice. Dacă stai într-o casă sau într-un birou recent zugrăvite şi fără o circulaţie foarte bună a aerului, aceste toxine îţi pot slăbi sistemul imunitar, activând virusul glandei tiroide. Alege întotdeauna vopsele fără VOC sau cu conţinut redus de VOC (VOC înseamnă substanţe organice volatile), şi chiar şi aşa, aeriseşte bine camera înainte de a sta în ea.

19. Înotul din timpul verii: Algele roşii care se acumulează în lacuri şi pe ţărmul mării atunci când este foarte cald afară creează un deficit de oxigen care poate conduce la o înmulţire a bacteriilor, slăbind astfel sistemul imunitar şi activând virusul adormit al glandei tiroide. Dacă îţi propui să ieşi la scăldat vara, citeşte cu grijă eventuale indicatoare referitoare la algele roşii.

20. Deşeurile: Deşeurile din gropile de gunoi şi din alte surse toxice pot conţine metale grele şi alte substanţe nocive, care ajung în lacurile din apropiere, îndeosebi când este foarte cald afară. Înotul în aceste ape contaminate te expune la aceste toxine şi îţi slăbeşte capacitatea sistemului imunitar de a lupta împotriva virusului glandei tiroide.

21. Insomnia: Tulburările prelungite ale somnului perturbă organismul, oferind în timp virusului glandei tiroide oportunitatea de a se înmulţi considerabil. (De altfel, principiala cauză a problemelor cu somnul sunt de cele mai multe ori chiar infecţiile virale. Pentru informaţii suplimentare referitoare la aceste probleme şi la cauzele insomniei, dar şi la modalităţile de vindecare a ei, vezi Partea a IV-a a cărţii, „Secretele somnului”.)

22. Muşcăturile şi înţepăturile de insecte: Muşcătura unui păianjen, înţepătura unei albine, muşcătura unei căpuşe sau alte astfel de incidente pot lăsa în piele veninul sau chiar o parte din insectă, care se pot infecta. Această infecţie slăbeşte imediat sistemul imunitar, iar dacă ai deja în organism virusul glandei tiroide, iar momentul este oportun pentru acesta, virusul poate profita răspândindu-se în organismul tău.

 

Adevărul legat de factorii de declanşare a infecţiei virale la nivelul glandei tiroide

Nu pot decât să sper că citirea listei de mai sus te-a ajutat să înţelegi mai bine circumstanţele îmbolnăvirii tale. Atunci când înţelegi de ce te-ai îmbolnăvit, acest lucru te ajută să te vindeci mai uşor. Prin eliminarea misterului legat de îmbolnăvirea ta într-o anumită perioadă a vieţii, tu preiei din nou controlul asupra puterii tale interioare.

Dacă ai fost pe la diferiţi doctori sau ai citit foarte multe lucruri despre sănătatea glandei tiroide, ai aflat cu siguranţă faptul că experţii bănuiesc că o parte din factorii de mai sus sunt într-adevăr implicaţi în boala tiroidei, ba chiar că ei stau la baza îmbolnăvirii acestei glande. Doresc să fiu foarte clar: aceşti factori nu trebuie să fie confundaţi cu cauzele simptomelor generate de virusul glandei tiroide. Indiferent ce ai auzit şi ce factor ţi-a declanşat boala, nu el este principalul motiv care te-a făcut să te îmbolnăveşti. Mai mult, aceşti factori nu aruncă vina asupra ta. Nu ei sunt cauza bolii tale, şi nu viaţa pe care ai dus-o.

Un factor de declanşare nu este altceva decât un factor de declanşare. Doresc să repet acest lucru: un factor de declanşare nu este altceva decât un factor de declanşare. Pentru ca el să poată hrăni virusul glandei tiroide, acesta trebuie să existe deja în organismul tău. (Vei afla mai multe informaţii referitoare la uşurinţa cu care te poţi infesta cu acest virus din capitolul următor.) Metaforic vorbind, virusul glandei tiroide este ca un incendiu, în timp ce un factor de declanşare este ca benzina aruncată în foc. Ea face ca flăcările să devină mai mari şi să se răspândească mai rapid.

Aşa se explică de ce este posibil ca doi soţi să fie expuşi în acelaşi timp mucegaiului, dat fiind că trăiesc, respiră şi chiar îl consumă în aceeaşi casă, dar soţul să îşi păstreze o sănătate perfectă, iar soţia să se îmbolnăvească, fapt care îi nedumereşte la culme pe experţii în mucegai şi în sănătate. În mod evident, soţia a avut din start virusul glandei tiroide în organismul ei, iar mucegaiul nu face decât să i-l activeze, în timp ce soţul nu l-a avut. Alternativ, o familie alcătuită din cinci persoane poate fi expusă zilnic mucegaiului, dar numai trei membri se îmbolnăvesc. Aceştia aveau din start virusul glandei tiroide în organismul lor, iar acesta este activat de mucegai, generând probleme de sănătate majore. Dacă toţi membrii familiei se îmbolnăvesc, acest lucru arată că toţi au fost infestaţi cu virusul glandei tiroide. Ce-i drept, există varietăţi de mucegai atât de toxic încât nici un om expus la el nu se va simţi perfect. Cu toate acestea, dacă o persoană (sau mai multe) expusă acestui mucegai toxic de acasă, de la serviciu, din maşină sau dintr-o altă sursă se îmbolnăveşte mai tare decât altele, acest lucru arată de regulă că ea avea din start virusul glandei tiroide, iar mucegaiul i-a secătuit sistemul imunitar, permiţându-i virusului să profite.

Deşi virusul pe care eu îl numesc „virusul glandei tiroide” apare uneori în discuţiile medicale referitoare la problemele glandei tiroide, acest agent patogen incredibil de comun nu este identificat de regulă ca atare, fiind considerat secundar bolii glandei tiroide. Nimeni nu îşi dă seama că virusul atacă glanda tiroidă şi provoacă tot haosul de la nivelul acesteia. Observatorii au remarcat pur şi simplu că anumitor oameni care au probleme cu tiroida le ies pozitive testele care arată că sunt infestaţi cu acest virus, ajungând la concluzia că între cele două aspecte ar putea exista o legătură vagă. Alţi teoreticieni emit ipoteza că virusul ar putea declanşa reacţia autoimună, dar nici această explicaţie nu este corectă. Acum, tu eşti expertul în factorii de declanşare a bolii.

Deşi citirea listei factorilor de declanşare poate fi eliberatoare, ea poate conduce inclusiv la o reacţie de copleşire. La urma urmelor, nimeni nu poate controla faptul că altcineva i-a frânt inima sau l-a trădat. Nimeni nu poate sili pe altcineva să trăiască de-a pururi. Nimeni nu poate preveni toate rănile şi accidentele din viaţă. Înseamnă oare că trebuie să te îmbolnăveşti ori de câte ori treci printr-un astfel de eveniment nefericit?

Deloc. Intenţia mea atunci când ţi-am prezentat lista de mai sus nu a fost să te fac să devii speriat de viaţă. În această direcţie, doresc să îţi prezint un alt adevăr: noi avem dreptul dat de Dumnezeu să trecem prin dificultăţile vieţii fără a suferi suplimentar. Aceste dificultăţi ne sunt necesare, fiind planificate chiar de sufletul nostru, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne prăbuşim complet. În consecinţă, tu ai dreptul fundamental de a nu te teme de factorii de declanşare a bolii. Cu alte cuvinte, tu ai dreptul de a experimenta plenar viaţa fără a te îmbolnăvi.

În acest caz, cum te poţi folosi de această cunoaştere? Scopul listei factorilor de declanşare este doar de a-ţi acutiza luciditatea, astfel încât să te protejezi pe tine şi familia ta de acei factori de declanşare pe care îi poţi evita. În plus, tu poţi lua măsurile pe care le vei găsi în această carte pentru a îmblânzi virusul glandei tiroide, pentru a-ţi întări sistemul imunitar şi pentru a-ţi resuscita glanda tiroidă. Dacă vei avea grijă de tine însuţi, tu vei putea face cu uşurinţă faţă diferitelor provocări pe care ţi le-a pregătit viaţa.

 

Capitolul 3

Cum operează virusul glandei tiroide

De fapt, cât de uşor este să contractezi virusul glandei tiroide? Extrem de uşor. De pildă, este posibil să îl fi contractat atunci când ai împărţit o bere cu un prieten în timpul facultăţii, atunci când ai sărutat pe cineva, atunci când ai mâncat la restaurant o mâncare gătită de un bucătar infestat care şi-a tăiat degetul, în urma unei transfuzii de sânge, a unei băi comune, a unui simplu strănut al unui coleg din şcoala elementară care te-a stropit, sau chiar din concepţie, de la părinţii tăi, căci nu este deloc o întâmplare rară ca virusul să se transmită de la o generaţie la alta.

În timp ce primele tulpini ale virusului glandei tiroide erau mai greu de transmis de la o persoană la alta, fiind transmise de regulă prin intermediul sângelui şi al salivei, cele mai recente mutaţii ale acestuia (există deja peste 60 de varietăţi diferite) pot fi luate la fel de uşor ca răceala sau gripa. Sângele, saliva, lacrimile, un nas care curge, etc. – toate expunerile intenţionate sau nu la aceste fluide corporale ale unui om infestat cu virusul în etapa contagioasă a acestuia conduc automat la contractarea lui. Aşadar, nimic nu este mai uşor decât să fii infestat cu virusul glandei tiroide; este suficient un simplu strănut sau o băutură împărtăşită din acelaşi pahar.

De asemenea, este foarte posibil să contractezi virusul fără să fii conştient de acest lucru, căci în primele sale etape, virusul glandei tiroide nu conduce la alte simptome decât la o durere moderată în gât şi la o oboseală uşoară. Poate că a existat o perioadă de o săptămână sau două când erai copil, adolescent sau adult (ori chiar un bebeluş), când te-ai simţit obosit fără nici un motiv aparent, după care starea proastă a trecut de la sine. Este posibil ca respectiva perioadă să ţi se fi părut atât de banală încât să fi trecut complet neobservată de către tine sau de familia ta, astfel încât nici măcar nu îţi mai aduci aminte de ea.

Alternativ, este posibil ca virusul să îşi fi făcut mai activ cunoscută prezenţa după perioada sa de incubare, făcându-te să treci printr-o lună întreagă de oboseală extremă, febră, dureri de gât sau de cap, glande umflate, ori chiar o urticarie. Deşi îţi poţi aduce aminte de această perioadă de boală prelungită, în cele din urmă aceasta a trecut de la sine.

În realitate, chiar şi după dispariţia primelor simptome, virusul s-a instalat din ce în ce mai bine în organismul tău, continuând să îşi multe locul de reşedinţă şi să se înmulţească, până când – într-o bună zi, săptămâni sau poate decenii mai târziu, atunci când factorii de declanşare şi circumstanţele exterioare favorabile s-au suprapus – el a ajuns la nivelul glandei tiroide, cea mai bună platformă pentru ca el să devină suficient de puternic pentru a-ţi provoca inflamaţii sau pentru a-ţi ataca sistemul nervos.

 

Ce este virusul glandei tiroide?

Este posibil ca o parte din informaţiile de mai sus să ţi se pară familiare. Un virus pe care îl poţi lua cu uşurinţă în timpul colegiului, când împărtăşeşti cu alţii băuturile şi dormitorul, asociat cu sărutul şi care conferă oboseală, febră şi dureri de gât timp de luni de zile… Nu-i aşa că-ţi aminteşte de mononucleoză (numită şi febra glandulară sau „boala sărutului”)? Ei bine, chiar despre asta vorbim.

Aşa este: agentul patogen pe care eu îl numesc „virusul glandei tiroide” este exact cel care cauzează mononucleoza: virusul Epstein-Barr (VEB). Ceea ce nu ştiu încă comunităţile medicale este faptul că mononucleoza este etapa a doua a evoluţiei virusului nostru, care are de fapt patru etape. În etapa a treia, acesta atacă glanda tiroidă, fapt care explică 95% din problemele acestei glande. (Celelalte 5% sunt asociate cu expunerea la radiaţii în timpul radiografiilor cu raze X ale pieptului, dentare, etc.; tomografiile axiale computerizate; alimentele şi apa contaminate; călătoriile cu avionul; telefoanele celulare; moştenirea genetică de la părinţii şi de la bunicii expuşi radiaţiilor; şi radiaţiile atmosferice continue care cad pe pământ, generate de dezastrele nucleare din trecut).

 

Tipurile de viruşi Epstein-Barr

Epstein-Barr este un virus din familia herpesului care există de peste o sută de ani. În tot acest timp, el a trecut prin nenumărate generaţii de oameni, suferind mutaţii şi îmbunătăţindu-şi diferiţii hibrizi şi diferitele tulpini. Aceste tulpini (aşa cum spuneam mai devreme, există peste 60 la număr) pot fi împărţite în şase categorii cu un grad de severitate din ce în ce mai mare, în fiecare existând aproximativ zece tipuri de viruşi. Cercetările şi ştiinţa medicală nu au găsit până acum decât patru din aceste tulpini, toate din aceeaşi categorie. Atunci când Anthony Epstein, Yvonne Barr şi Bert Achong au anunţat descoperirea VEB în anul 1964, ceea ce au descoperit ei a fost de fapt ceea ce eu numesc viruşii nr. 6 şi 7 din Grupa a doua. (Această numerotare nu trebuie confundată cu cea oficială a viruşilor herpesului, care numeşte virusul Epstein-Barr: HHV-4. Acest număr nu face decât să identifice virusul ca o categorie de ansamblu.) La scurt timp după descoperirea de referinţă a VEB, finanţarea pentru alte cercetări a fost tăiată, şi totul s-a oprit aici. La ora actuală, decenii mai târziu, comunităţile medicale continuă să ignore faptul că există atâtea grupuri de viruşi şi mutaţiile suferite de aceştia.

Unele tulpini ale VEB (cele din Grupa 1) sunt extrem de slabe şi se deplasează încet. Multe dintre ele nu conduc decât cel mult la o durere de cap şi adeseori nu ajung la nivelul glandei tiroide. Alte tulpini sunt însă mai agresive şi se deplasează mai rapid. Ele sunt responsabile pentru o bună parte din cele mai teribile boli ale epocii noastre, inclusiv pentru scleroza multiplă şi pentru diferite cancere. Dacă doreşti să afli mai multe despre aceste grupuri de VEB, poţi găsi aceste informaţii în capitolul intitulat „Virusul Epstein-Barr, sindromul oboselii cronice şi fibromialgia” din prima mea carte, Medium Medical.

Aceste tipuri diferite de VEB explică de ce virusul generează manifestări atât de diferite de la un om la altul, dar şi gama largă de probleme ale glandei tiroide care au apărut. Spre exemplu, guşa apare din cauza primei tulpini virale din Grupa 1. Pe de altă parte, hipertiroidia şi boala lui Graves apar datorită varietăţilor de VEB din Grupele 4 şi 5. Aceste tulpini sunt foarte agresive, silind glanda tiroidă să producă mai mult ţesut pentru a se apăra, generând astfel o supraproducţie de hormoni tiroidieni. Tulpinile VEB din Grupele 4 şi 5 reprezintă inclusiv cauza cancerului tiroidian (poţi găsi mai multe informaţii referitoare la maniera în care apare acest cancer în capitolul 6, „Cancerul tiroidian”). Tumorile benigne, nodulii şi chisturile sunt cauzate de varietăţile VEB din Grupele 2-6. În sfârşit, tiroidita lui Hashimoto şi hipotiroidia pot fi cauzate de oricare tulpină VEB, din orice grupă.

Virusul Epstein-Barr se răspândeşte într-o manieră atât de epidemică în momentul de faţă că în următorii 20 de ani va ajunge la aproape 100 de varietăţi, cele mai noi dintre acestea lovindu-i îndeosebi pe tineri. Este deja suficient de rău faptul că 17% dintre studenţii de colegiu nu se mai întorc la şcoală după un an sau doi din cauza efectelor asupra sănătăţii lor generate de ultimele mutaţii ale VEB. Ei sunt nevoiţi să rămână acasă, luptându-se cu simptomele debilitante ale virusului, mulţi dintre ei fiind diagnosticaţi cu boala Lyme, despre care vom vorbi mai târziu în această carte. Fără să înţeleagă ce se întâmplă cu ei, aceşti studenţi sunt cuprinşi de disperare, neştiind cum vor reuşi să se întreţină sau să ducă viaţa pe care şi-au imaginat-o. Iar acum, gândeşte-te la numărul copiilor şi tinerilor care vor fi traşi pe banca de rezerve în următoarele două decenii, dat fiind că virusul suferă mutaţii atât de rapide.

Tocmai de aceea, acest virus necesită – mai mult ca oricând – întreaga noastră atenţie. A sosit timpul să devii un expert prin citirea cărţii de faţă. Înţelegerea modului în care operează acest virus este singura modalitate prin care te poţi proteja pe tine şi pe cei dragi de problemele potenţiale pe care le poate cauza acesta.

 

Otrăvurile virale

Până să citeşti despre etapele evoluţiei VEB din secţiunea următoare, există o serie de concepte pe care este bine să le înţelegi. Este vorba de deşeurile toxice pe care le creează virusul pe măsură ce se înmulţeşte, care pot genera probleme în Etapele a Treia (în care virusul atacă glanda tiroidă) şi a Patra (când el atacă sistemul nervos central). Aceste deşeuri sunt unul din principalele motive pentru care virusul generează atât de multe probleme.

Deşeuri virale: pe măsură ce îşi consumă alimentele favorite, între care se numără metalele grele toxice, excesul de adrenalină şi chiar ouăle, virusul excretă propriile sale deşeuri toxice. Cu cât se înmulţeşte mai mult, producând noi şi noi celule virale, cu atât mai multe deşeuri produc acestea şi cu atât mai grave sunt problemele pe care le generează ele, cum ar fi înfundarea valvei mitrale şi crearea palpitaţiilor la inimă.

Celulele virale moarte: celulele virale au o durată de viaţă de aproximativ şase săptămâni, după care mor. Aceste celule virale moarte sunt la rândul lor toxice, iar pe măsură ce VEB se înmulţeşte, numărul lor creşte direct proporţional. Te poţi gândi la celulele virale moarte ca la nişte carapace de crabi aduse de apă pe plajă, fie complet goale, fie cu nişte carne putrezită rămasă în ele. Dat fiind că celulele VEB îşi schimbă forma, aceste „cadavre” au la rândul lor forme diferite. Acumularea de celule virale moarte în ficat şi în sistemul limfatic creează o stare de amorţeală a acestora, conducând adeseori la oboseală, creştere în greutate, retenţia fluidelor, constipaţie, balonare, bufeuri de căldură, palpitaţii cardiace, ceaţă mentală şi simptome asociate cu perimenopauza/menopauza. Atunci când o persoană are o sarcină virală foarte mare în organism, celulele moarte sfârşesc prin a ajunge în intestine. Sutele sau miile de celule virale moarte din eşantioanele de fecale duse la analize îi uimesc adeseori pe tehnicienii de laborator şi pe medici, care le confundă cu paraziţii intestinali.

Neurotoxinele: în etapele finale ale evoluţiei virusului, VEB produce neurotoxine, nişte otrăvuri care perturbă funcţia sistemului nervos. Aceste neurotoxine fac parte integrantă din reziduurile vâscoase (un fel de biofilm) create de virus. Ele se răspândesc şi inflamează nervii, putând genera dureri atroce. (Neurotoxinele există inclusiv în celulele virale moarte, dacă acestea mai conţin ceva „carne”, ieşind din ele şi răspândindu-se prin organism.) Aceste excreţii ale VEB sunt alcătuite din ceea ce consumă virusul, cum ar fi mercurul şi alte metale grele toxice, iar când acest combustibil iese „pe partea opusă” a virusului, el devine încă şi mai corupt, mai perturbator şi mai alergenic, aproape la fel de mult ca şi veninul unui păianjen sau al unui şarpe otrăvitor. VEB produce nişte neurotoxine extrem de nocive, care au puterea de a distruge şi de a ucide celulele sănătoase din organe şi din ţesuturile conective. Dacă virusul consumă din nou neurotoxinele excretate pe care le găseşte în calea sa, aceste materiale toxice sunt recondiţionate, iar puterea lor nocivă creşte direct proporţional, putând distruge şi mai abitir celulele, sau irita şi inflama nervii încă şi mai intens. VEB se foloseşte de aceste otrăvuri în perioadele strategice din Etapa a Treia, iar apoi continuu în Etapa a Patra, pentru a împiedica sistemul imunitar să mai identifice şi să atace celulele virale propriu-zise.

Dermatotoxinele: similare neurotoxinelor, aceste otrăvuri sunt excretate de VEB atunci când se hrăneşte cu cuprul şi unele pesticide precum DDT-ul din ficat. (La fel ca în cazul neurotoxinelor, dermatotoxinele pot rămâne în celulele virale moarte, scurgându-se în timp în organism.) Dat fiind că VEB tinde să reducă eficacitatea ficatului şi a sistemului limfatic, făcându-le disfuncţionale, acestea nu mai reuşesc să filtreze corect aceste otrăvuri, astfel încât toxinele tind să iasă prin piele, cauzând iritaţii, dureri, mâncărimi şi/sau urticarii. Aceste dermatotoxine interne sunt foarte diferite de versiunile cunoscute ale dermatotoxinelor, care sunt nişte substanţe chimice nocive care afectează pielea din exterior. Dermatotoxinele VEB provin din interior şi ies prin piele, putând conduce la un diagnostic precum eczema, psoriazisul sau artrita psoriazică. Dat fiind că DDT-ul şi cuprul, la fel ca alte toxine, se pot transmite de la o generaţie la alta, chiar şi ficatul noilor născuţi poate conţine aceste substanţe, motiv pentru care mulţi bebeluşi se îmbolnăvesc de eczeme, psoriazis sau icter, fapt care nu încetează să uimească lumea medicală.

 

Etapele evoluţiei Virusului Epstein-Barr

Aşa cum spuneam mai devreme, VEBB evoluează în patru etape, iar boala glandei tiroide apare întotdeauna în Etapa a Treia. Înţelegerea detaliată a tuturor etapelor te poate ajuta să înţelegi mai bine prin ce treci, dar şi cum poţi preveni această evoluţie.

 

Etapa Întâi: Stadiul iniţial

Atunci când cineva contractează VEB (sau dacă se naşte cu el), virusul pluteşte prin fluxul de sânge, rămânând de regulă adormit. Dacă ai contractat VEB, dar te afli în această etapă incipientă, cel mai probabil nu ţi se pare că eşti bolnav. Între simptomele pe care le poţi experimenta se numără agitaţia, o uşoară oboseală şi o susceptibilitate ceva mai mare la răceli, gripă, dureri de gât şi la nivelul urechilor. În cazul oamenilor care au contractat o tulpină mai puţin agresivă de VEB sau care au un sistem imunitar foarte robust, virusul poate rămâne în această etapă iniţială latentă în fluxul de sânge, fără să cauzeze aproape nici un disconfort, de-a lungul întregii vieţi.

În cazul celor care au contractat o tulpină mai agresivă a VEB, care va sfârşi prin a cauza probleme ale tiroidei şi alte simptome, acesta este numai începutul însă. În astfel de cazuri, virusul se înmulţeşte discret în sânge, sporindu-şi efectivele de-a lungul zilelor, săptămânilor, lunilor sau chiar anilor, şi aşteptând circumstanţele potrivite şi factorii necesari de declanşare pentru a trece la Etapa a Doua: mononucleoza, urmată de o infestare a organelor precum ficatul şi splina.

Din fericire, această evoluţie nu este un dat absolut necesar. Nu este deloc inevitabil ca odată contractat, virusul Epstein-Barr să treacă direct în organe. În această primă etapă, el este vulnerabil. Dacă ştii că ai intrat în contact cu o persoană aflată în faza contagioasă a mononucleozei şi dacă descoperi măsurile antivirale din Partea a III-a, „Regenerarea glandei tiroide”, acesta este momentul ideal pentru a scăpa de virus şi pentru a menţine sub control eventualele celule virale rămase.

 

Etapa a Doua: Etapa Războiului

VEB devine adeseori activ şi intră în Etapa a Doua a evoluţiei sale, care începe cu mononucleoza, atunci când persoana infestată trece printr-un moment dificil. Aşa se explică de ce atât de mulţi studenţi se îmbolnăvesc de mononucleoză după ce petrec până dimineaţa, atunci când studiază foarte mult sau nu mai au o dietă foarte adecvată de când au plecat de acasă. Dintre toate bolile care fac ravagii în colegii şi universităţi, nu există alta mai prevalentă şi mai devastatoare ca mononucleoza, care reprezintă începutul Etapei a Doua a virusului Epstein-Barr. Ceea ce nu ne spun statisticile este că 70% dintre studenţii de colegiu fac mononucleoză în timpul celor patru ani de şcoală.

De bună seamă, este perfect posibil să faci mononucleoză şi înainte sau după colegiu. Dacă ai o problemă cu glanda tiroidă, dar nu îţi aminteşti să fi suferit de mononucleoză, gândeşte-te că este posibil să fi avut această boală când erai copil mic. Deşi în zilele noastre doctorii încep să pună diagnosticul de mononucleoză copiilor de 6, 7 sau 8 ani, în trecut ei nu puneau această etichetă decât copiilor mai mari. În acea epocă, era împotriva „regulilor” să pui diagnosticul de mononucleoză unui copil mai mic de şase ani, indiferent de analizele sângelui. Acesta este un caz clasic de decizie birocratică din domeniul medical care poate împiedica progresul. În cazul copiilor mici şi al bebeluşilor, mononucleoza era etichetată drept „febră reumatică” sau „febră glandulară”, deşi vorbim efectiv de aceeaşi boală: Etapa a Doua (cea activă) a infecţiei cu VEB.

Alternativ, este posibil să fi făcut mononucleoză când erai adult, iar dacă a fost un atac minor, să nu îţi fi dat seama ce a fost. Mulţi oameni nu experimentează decât o senzaţie neplăcută la nivelul gâtului şi o oboseală uşoară timp de o săptămână. Aceste simptome trec de la sine, iar ei nu îşi dau seama că au suferit de mononucleoză.

Această fază a evoluţiei virusului este una infecţioasă. Dacă ai virusul Epstein-Barr în organism şi nu l-ai moştenit de la părinţii tăi (adică dacă nu l-ai avut de la naştere), înseamnă că l-ai luat de la cineva din viaţa de zi cu zi care avea mononucleoză, indiferent dacă ştia sau nu acest lucru. Atunci când ai intrat tu însuţi în faza mononucleozei, nici dacă te-ai fi dus la doctor nu este sigur că acesta ţi-ar fi pus acest diagnostic. Analizele sângelui pentru această boală nu sunt foarte sigure, aşa că depinde de interpretarea fiecărui doctor referitoare la anticorpii care apar în sânge sau la inconsistenţele subtile referitoare la numărul de celule albe, care nu sunt predate la facultatea de medicină. Aşadar, este cât se poate de posibil ca nimeni să nu îţi fi pus vreodată eticheta de „mononucleoză”.

În timpul mononucleozei, sistemul imunitar al organismului se războieşte cu virusul Epstein-Barr. Acesta din urmă nu mai rămâne invizibil, la fel ca în Etapa Întâi, când nu a generat aproape nici un simptom, ci începe să secrete o substanţă chimică are anunţă sistemul imunitar că există un invadator prezent. Este ca şi cum ar sufla într-o trompetă. În acest moment, scopul VEB este să atace sistemul limfatic, care este mecanismul de apărare al corpului. Sistemul imunitar reacţionează prin trimiterea unor celule care să identifice şi să „marcheze” virusul printr-un hormon care demarchează celulele virale din sânge şi din limfă ca invadatori. În continuare, el trimite nişte celule soldaţi care să caute şi să ucidă celulele virale marcate.

Cât timp durează această bătălie, persoana experimentează simptomele mononucleozei, care pot fi uşoare sau severe, în funcţie de tulpina şi de varietatea virusului contractat. Aceste simptome, între care se numără durerile de gât, febra, durerile de cap şi urticaria, nu sunt în nici un caz semne că organismul tău se revoltă împotriva ta, ci dimpotrivă, sunt indicii care arată că sistemul tău imunitar încearcă să îţi vină în ajutor. Uneori, ele apar şi dispar, ceea ce înseamnă că sistemul tău imunitar reuşeşte să ţină o vreme virusul sub control, după care îşi adună puterile pentru o nouă bătălie.

La un moment dat, virusul primeşte mesajul că nu poate rămâne activ pentru totdeauna, aşa că începe să îşi caute din nou un sălaş pe termen lung în interiorul organismului. În cele din urmă, după circa o săptămână (sau poate mai multe luni) de mononucleoză, el îşi alege unul sau mai multe organe şi se instalează în ele, ieşind complet din fluxul de sânge. Acest lucru opreşte războiul cu virusul, iar VEB intră în a doua fază a Etapei a Doua, în care rămâne latent, dar totuşi viu şi alert, aşteptând un mediu mai favorabil şi un factor care să îi permită declanşarea următorului atac.

Din păcate, acest joc de-a v-aţi ascunselea nu împiedică virusul să cauzeze probleme. Dacă cineva se află în Etapa a Doua a evoluţiei VEB şi nu urmează protocolul antiviral extrem de eficient pe care îl vei găsi recomandat mai târziu în această carte, virusul sfârşeşte în ficat în timpul acestei faze de cuibărire. De ce tocmai în ficat? Deoarece acesta este principalul filtru al organismului, în care se acumulează toxine precum mercurul, dioxinele, grăsimile nesănătoase şi alte otrăvuri transmise de la generaţiile anterioare, precum şi alte deşeuri, iar acestea se întâmplă să fie exact alimentele favorite ale VEB, care îi permit să rămână în viaţă şi să se regenereze.

Dacă încerci să înţelegi cum te-a afectat virusul în această etapă a evoluţiei sale, întreabă-te dacă a existat un moment în care ai început să te îngraşi în pofida unei diete relativ sănătoase şi a exerciţiilor fizice, sau dacă ai trecut printr-o perioadă în care ai început să te simţi mai obosit şi mai agitat decât de obicei, poate chiar lipsit de motivaţie şi cu o uşoară ceaţă mentală. Acesta a fost probabil momentul în care VEB s-a instalat confortabil în cea de-a doua fază a Etapei a Doua. VEB şi toxinele sale toxice s-au acumulat în ficatul tău, făcându-l să devină „leneş”, iar un ficat ineficient explică în bună măsură creşterea misterioasă în greutate şi schimbările energetice şi asociate cu claritatea mentală (vei găsi mai multe informaţii referitoare la acestea în capitolul 5).

Din păcate, doctorul sau antrenorul tău nu ţi-ar fi putut spune că principala cauză a îngrăşării tale a fost acumularea VEB în ficat, întrucât testele curente pentru VEB sunt concepute pentru a detecta exclusiv prezenţa virusului în sânge, nu şi în organe. În schimb, este foarte posibil ca doctorul tău să fi dat vina pentru îngrăşarea ta pe perimenopauză sau pe hormoni, iar dacă ţine cont de teoriile cele mai recente, pe glanda tiroidă. La rândul lui, este posibil ca antrenorul tău de la sală să fi pus creşterea ta în greutate pe seama lipsei tale de voinţă sau a meselor de seara târziu. Nici unul nici altul nu au avut dreptate însă. Această creştere în greutate nu a fost vina ta.

Atunci când VEB se instalează confortabil într-un organ, testele de sânge arată o infecţie trecută cu acest virus, nu una prezentă. Educaţia medicală modernă îi învaţă pe studenţi că în această etapă virusul nu mai cauzează probleme. Nimeni nu realizează însă că virusul nu numai că nu a dispărut, dar chiar s-a instalat mai adânc în organism, ieşind din modul său activ şi războinic. El continuă să fie cât se poate de viu şi de în formă, dar pe un alt nivel şi într-o manieră diferită. Această interpretare greşită a analizelor sângelui pentru VEB i-a permis acestui virus să se strecoare printre crăpăturile sistemului, împiedicând comunităţile medicale să înţeleagă plenar cât de nociv este acesta. Cu tot respectul, nu pot să nu declar că aceasta este una din cele mai grave erori din istoria medicinii.

Această situaţie nu se va putea schimba decât cu o finanţare masivă a cercetării care să schimbe interpretarea nivelului limfocitelor, bazofilelor, neutrofilelor, monocitelor şi chiar a trombocitelor, împreună cu cel al anticorpilor pentru VEB, astfel încât specialiştii să poată determina ce înseamnă de fapt diferitele nuanţe ale variaţiilor acestor celule în analizele sângelui. Cu alte cuvinte, este nevoie de o veritabilă revoluţie a manierei de citire şi de interpretare a analizelor sângelui. O „infecţie trecută” este probabil cât se poate de activă şi de prezentă într-o altă parte din corp dacă aceste celule albe din sânge arată că s-au luptat cândva cu ea. Spre exemplu, specialiştii ar trebui să determine dacă există o activitate neobişnuită a limfocitelor atunci când analizele arată o „infecţie trecută” cu VEB tratată cu antibiotice. O astfel de activitate arată de regulă că VEB este foarte activ în diferite organe, acesta fiind explicaţia simptomelor pacientului. Nu trebuie să uiţi că datorită faptului că analizele sângelui sunt încă imperfecte, aşa cum vei afla în capitolul 7, „Testele ambigue pentru evaluarea tiroidei”, se poate întâmpla frecvent ca analizele sângelui să nu arate nimic nelalocul lui în condiţiile în care organismul pacientului este infestat cu VEB. În alte situaţii, indiciile există în analizele sângelui, dar specialiştii nu ştiu cum să le interpreteze. Se pregăteşte VEB să treacă din ficat în glanda tiroidă? Se află el deja la nivelul acestei glande, dând naştere unui nodul sau unei hipotiroidii? Este el pe punctul de a declanşa o altă boală din cele enumerate în capitolul 5? În multe cazuri, marcatorii există, dar trebuie interpretaţi ca atare. Abia când vor face acest lucru vor putea stăvili comunităţile medicale epidemia de VEB.

Alte probleme care pot apărea ca rezultat al cuibăririi VEB în ficat sunt: nivelul ridicat al A1C; diabetul de tip 2; nivelul ridicat al colesterolului; hepatita A, B, C şi D; fibromul; inflamarea ficatului; apariţia unei sensibilităţi la alimente care nu au creat anterior probleme; şi un nivel scăzut al acidului clorhidric din stomac, care conduce automat la balonare, constipaţie, digerarea dificilă a hranei şi un tract intestinal toxic. Acestea din urmă sunt puse adeseori pe seama aşa-zisului sindrom al intestinelor permeabile, o teorie greşită a medicilor despre care am discutat pe larg în cartea Medium Medical.

În cazul unora, virusul se instalează exclusiv la nivelul ficatul în acest moment al evoluţiei sale. În cazul multor altora, el se instalează simultan în splină şi/sau în organele reproducătoare. Dacă s-a instalat în splină (un alt filtru al organismului), VEB inflamează în timp acest organ. Astfel apare splina mărită (splenomegalia) şi anormalităţile splinei care dau senzaţia de balonare sau sensibilitate în partea stângă a corpului, chiar sub coaste.

Atunci când VEB pătrunde în organele reproducătoare ale unei femei, el poate conduce la fibroame, sindromul ovarian polichistic şi complicaţii legate de naştere. În cazul bărbaţilor, o ţintă comună a VEB este prostata, în care virusul se îngroapă adânc, fapt care poate conduce pe termen lung la cancer. Aşa este: VEB este cauza ascunsă a cancerului la prostată.

Această perioadă de cuibărire specifică Etapei a Doua poate dura de la o lună la 20 de ani. Ea depinde de tulpina virusului contractat, de grupul acestuia, dar şi de condiţiile de viaţă şi de expunerea la factorii de declanşare a bolii. În cazul multor oameni, VEB rămâne în stare semi-latentă în ficat timp de decenii, fără să treacă la etapa următoare până când persoana trece de 50 de ani, îndeosebi dacă este o varietate mai puţin agresivă de virus. În cazul altora, VEB poate progresa de la mononucleoză la infestarea ficatului şi apoi a glandei tiroide în doar trei luni. Un scenariu extrem de comun este cuibărirea timp de 4-5 ani.

Indiferent cât timp durează perioada de cuibărire, virusul aşteaptă cu răbdare. În final, atunci când apare în sfârşit factorul (sau factorii) de declanşare – de pildă atunci când persoana trece printr-o perioadă de durere sufletească profundă sau printr-un traumatism fizic, atunci când ia o doză prea mare de medicamente sau când apare orice alt factor din lista de mai sus – virusul simte excesul de hormoni ai stresului care însoţesc tensionarea sistemului imunitar. El identifică vulnerabilitatea şi începe să treacă la acţiune. Următoarea sa ţintă este glanda tiroidă.

 

Etapa a Treia: Atacarea glandei tiroide

În acest moment, unii oameni experimentează ceea ce pare să fie o altă criză uşoară de mononucleoză. De bună seamă, ea nu apare ca atare în analizele sângelui, întrucât persoana a avut deja mononucleoză, aşa că doctorii nu sesizează decât anticorpii care indică o infecţie din trecut şi stabilesc că virusul nu mai poate fi activ.

Şi totuşi, acesta devine cât se poate de activ, umplând ficatul cu toxine care sunt eliberate în sistemul limfatic şi în fluxul de sânge, inducând o stare de confuzie limfocitelor care protejează glanda tiroidă. Acestea sunt special concepute pentru a proteja zona glandei tiroide (şi amigdalele, dacă este necesar). Ceea ce nu au descoperit încă cercetările şi ştiinţa medicală este faptul că glanda tiroidă are propriul său sistem imunitar individualizat şi că aceste limfocite specifice tiroidei reprezintă o componentă principală a acestuia. În timp, virusul distrage şi secătuieşte întregul sistem imunitar, într-o măsură suficient de mare pentru ca sistemul imunitar al glandei tiroide să fie chemat să se disperseze în alte părţi ale corpului pentru a ajuta sistemul general, fapt care face ca aceste limfocite speciale să părăsească zona glandei tiroide. Este ca şi cum ofiţerii generalului ar fi chemaţi din tabără pentru a intra în bătălie, lăsându-l pe general expus în cortul său. De îndată ce limfocitele glandei tiroide devin active în alte părţi ale corpului, VEB poate profita, pătrunzând în glanda tiroidă.

Când virusul se instalează în tiroidă, simptomele de mononucleoză dispar, căci VEB începe să se îngroape adânc în interiorul ţesutului tiroidian, provocând probleme ale acestei glande confundate adeseori cu simptomele generate de procesul de îmbătrânire, de bolile autoimune şi de menopauză. Aceste celule mature ale virusului îşi schimbă forma în acest moment, răsucindu-se şi infiltrându-se literalmente ca nişte burghie în interiorul glandei tiroide, omorând celulele acesteia şi producând cicatrice profunde glandei.

Pe măsură ce aceste celule mor şi sunt înlocuite, carcasele lor pătrund în fluxul de sânge, fiind confundate la analizele sângelui cu spirocheţii precum bacteria Borrelia, din cauza formei lor. În consecinţă, foarte mulţi oameni primesc diagnosticul de boala Lyme.

Cu cât virusul pătrunde mai adânc în interiorul glandei tiroide, cu atât mai greu îi este sistemului imunitar să îl marcheze pentru a-l distruge. De altfel, neurotoxinele, dermatotoxinele, deşeurile virale şi celulele moarte otrăvitoare ale virusului încearcă să distragă sistemul imunitar, care nu îşi mai poate folosi în totalitate resursele pentru a opri celulele active ale virusului, îndeosebi dacă persoana consumă aşa-numita „dietă americană standard” sau dacă se confruntă cu unul din factorii de declanşare enumeraţi în capitolul 2. (Etapa a Treia este cea în care persoana se poate îmbolnăvi de lupus, din cauza neurotoxinelor, deşeurilor virale şi mai ales dermatotoxinelor în exces eliberate în această etapă. Voi explica mai detaliat această condiţie medicală în capitolul 5.)

Înainte de a trece la prezentarea mai multor detalii legate de glanda tiroidă, doresc să precizez că o parte din celulele virusului rămân întotdeauna în urmă – continuând să campeze în ficat, splină şi/sau sistemul reproducător – chiar dacă cea mai mare parte a celulelor virusului s-au deplasat ca să colonizeze tiroida. Celulele VEB rămase continuă să se hrănească cu sursele alimentare din aceste organe, ceea ce înseamnă că mult după apariţia haosului la nivelul glandei tiroide virusul continuă să afecteze organele respective, generând un ficat leneş, stagnant sau gras; infertilitate; palpitaţii cardiace; disconfort digestiv; sau ceaţă mentală. În plus, virusul se înmulţeşte rapid în interiorul glandei tiroide, eliminând din ce în ce mai multe deşeuri, toxine şi chiar excreţii, iar cum principalele filtre pentru aceste substanţe nocive sunt ficatul şi splina, aceste organe devin încă şi mai împovărate în Etapa a Treia decât până atunci.

În unele cazuri de boală a tiroidei, atacul viral asupra acestei glande rămâne moderat, fie pentru că persoana a contractat o tulpină a virusului mai puţin agresivă, fie pentru că nu a fost expusă foarte multor toxine de-a lungul vieţii, fie pentru că nu a întâlnit foarte mulţi factori de declanşare a bolii. O astfel de persoană experimentează doar o formă minoră de hipotiroidie, care apare datorită infiltrării virusului în ţesutul tiroidian, fapt care reduce secreţia hormonului specific pe care îl produce glanda. Dat fiind că acest proces este foarte lent, derulându-se de-a lungul mai multor ani, hipotiroidia este înlocuită adeseori cu un diagnostic de gen: „Îmbătrâneşti, ce să-i faci…”.

Aşa cum vei afla din următoarele două capitole, această hipotiroidie nu are în sine un efect foarte profund asupra sănătăţii, căci organismul uman este foarte bine echipat pentru a compensa deficitul de hormoni tiroidieni. De fapt, milioane de femei suferă de o hipotiroidie ascunsă (de care nu au habar), pentru simplul motiv că acest lucru nu le dă viaţa peste cap. Hipotiroidia nu este decât unul din simptomele generate de VEB. Aproape toţi oamenii la care virusul Epstein-Barr ajunge la nivelul tiroidei experimentează mai devreme sau mai târziu o reducere a activităţii acestei glande. Aşa se explică de ce această afecţiune este atât de răspândită la nivel global, fără ca cercetările şi ştiinţa medicală să îşi poată explica adevărata ei cauză.

În cazul în care persoana experimentează şi alte simptome debilitante pe lângă hipotiroidie, acest lucru se datorează faptului că virusul devine din ce în ce mai activ în interiorul corpului. Contrar celor mai recente opinii ale surselor medicale, marea majoritate a simptomelor asociate cu hipotiroidia nu sunt legate de leziunile produse la nivelul glandei tiroide, ci sunt chiar simptome produse de VEB. Înţelegerea acestui adevăr te poate ajuta foarte mult să te vindeci.

În timp, şi dacă tulpina virală este mai agresivă, VEB poate câştiga din ce în ce mai multă putere şi forţă, forând în interiorul glandei tiroide cu o intensitate sporită. Acest lucru inflamează glanda tiroidă (tiroidită), explicând tiroida mărită pe care o au foarte mulţi oameni. Aşa cum vei afla din Partea a II-a, „Marile greşeli care te împiedică să te vindeci”, inflamaţia nu este un semn că organismul a luat-o razna, dar nici o cauză sau o explicaţie a altor boli. Ea este doar unul din simptomele leziunilor şi/sau invaziei produse de o prezenţă străină.

La nivelul tiroidei, inflamaţia apare din cauza ambilor factori: distrugerea (leziunile) cauzată de celulele virale îngropate în ea şi prezenţa (invazia) virusului propriu-zis. Ca reacţie, sistemul imunitar creează anticorpi care atacă celulele VEB, pe care comunităţile medicale îi confundă cu un atac al sistemului imunitar pentru a distruge ţesutul tiroidian. Această confuzie se îndepărtează foarte mult de la adevăr. Aceşti anticorpi nu distrug ţesutul tiroidian, ci celulele virale, adevărata cauză a inflamaţiei. Aceşti anticorpi sunt exact opusul ideii că sistemul imunitar funcţionează greşit, distrugând corpul. Dimpotrivă, ei arată că organismul lucrează din greu pentru a te proteja de acest invadator viral.

Tiroidita lui Hashimoto este o formă mai avansată de hipotiroidie. Deşi unele surse susţin că boala lui Hashimoto este cea care cauzează hipotiroidia, realitatea este exact pe dos. Evenimentele din viaţa curentă, stresurile asupra sistemului imunitar, dieta şi ceilalţi factori din capitolul 2 determină cât de rapid poate avansa virusul de la simpla hipotiroidie (mici leziuni şi o funcţionare relativ ineficientă a glandei tiroide) la boala lui Hashimoto plenar dezlănţuită (inflamarea gravă şi leziuni ample la nivelul glandei tiroide). Naşterea unui copil este unul din factorii cei mai comuni de declanşare a bolii lui Hashimoto, fapt care explică de ce atât de multe mame tinere fac această boală.

Pe de altă parte, boala glandei tale tiroide poate merge într-o altă direcţie, către hipertiroidie şi/sau către boala lui Graves. Aşa cum spuneam mai devreme, acestea sunt cauzate de diferite varietăţi de VEB, care silesc în Etapa a Treia glanda tiroidă să producă mai mult ţesut, şi implicit mai mulţi hormoni tiroidieni, care au un impact unic asupra sănătăţii, aşa cum vom vedea mai târziu în această carte. Ceea ce contează este că şi de această dată, corpul tău este de partea ta. Problemele sunt cauzate de virusul Epstein-Barr (virusul glandei tiroide), nu de proasta funcţionare a sistemului tău imunitar.

În toate aceste cazuri asociate cu Etapa a Treia a evoluţiei VEB, virusul se poate deplasa foarte rapid către următoarea sa ţintă, sau bătălia poate continua ani la rând pe terenul glandei tiroide, cu perioade de pauză, în funcţie de factorii de care vorbim în permanenţă în această carte, cum ar fi de factorii de declanşare, deficitele, toxinele, etc. La fel ca în cazul mononucleozei, se întâmplă frecvent ca în Etapa a Treia simptomele să alterneze cu perioade de respiro, căci virusul şi sistemul imunitar continuă să încerce să se surclaseze reciproc. Printre simptomele pe care le poţi experimenta în această perioadă se numără oboseala, ceaţa mentală, palpitaţiile cardiace, balonarea, confuzia, bufeurile de căldură, anxietatea, problemele legate de somn, durerile cronice în gât, alte dureri, febra uşoară, furnicăturile şi amorţeala, subţierea părului, unghiile fragile, pielea uscată şi ameţeala, fără a se limita la acestea. (Pentru o listă mai exhaustivă şi explicarea tuturor simptomelor, vezi capitolul 5.) Toate acestea sunt simptome virale, unele fiind cauzate de virusul dintr-un alt organ, nu de la nivelul tiroidei.

Prioritatea sistemului imunitar în timpul acestei bătălii continue este să protejeze glanda tiroidă. Dacă virusul se află de ceva vreme în interiorul acesteia, se întâmplă frecvent să apară noduli pe această glandă. Acestea sunt închisori din calciu create de corp pentru a încerca să încercuiască virusul. În timp, dacă celulele virale captive rămân extrem de active, nodulii se pot transforma în chisturi. Alternativ, se poate întâmpla ca mici chisturi să apară pe ţesutul cicatrizat al glandei tiroide, care se pot transforma în tumori benigne. În cazul varietăţilor foarte agresive ale VEB (din fericire mai rar întâlnite) din Grupele 4 şi 5, în tiroidă pot apărea tumori canceroase, care arată de regulă că persoana are un nivel foarte ridicat de toxine în organele sale.

Atunci când ţinteşte glanda tiroidă, scopul virusului este să slăbească sistemul endocrin. O tiroidă compromisă sileşte glandele suprarenale să funcţioneze excesiv pe termen lung, iar excesul de adrenalină produs de acestea este un veritabil festin pentru virus. VEB foloseşte adrenalina şi cortizolul pentru a deveni mai mare şi mai puternic. El continuă să aştepte de pe această platformă factorul de declanşare potrivit (cum ar fi o inimă frântă sau un divorţ) ori combustibilul adecvat (cum ar fi excesul de adrenalină sau prea multe sandviciuri cu ouă şi brânză) pentru a avansa către scopul său suprem: sistemul nervos central. Din fericire, acest proces nu este inevitabil, putând fi oprit, inversat şi controlat.

 

Etapa a Patra: Boala Misterioasă

La fel ca în cazul tranziţiei de la Etapa a Doua la cea de-a Treia, unele celule virale rămân în spate, continuând să genereze probleme, în timp ce cele din primele rânduri creează noi dificultăţi. Cu alte cuvinte, pe măsură ce virusul începe să afecteze persoana neurologic, el continuă să distrugă glanda tiroidă, dar şi organele în care s-a instalat în Etapa a Doua. Virusul Epstein-Barr poate trece din Etapa a Treia în a Patra într-o singură zi, ceea ce înseamnă că nici nu a atacat bine glanda tiroidă că atacă aproape simultan şi sistemul nervos central.

Din fericire, foarte mulţi oameni nu ajung deloc în această etapă. Dacă te vei folosi de informaţiile din această carte, vei putea menţine virusul în Etapa Întâi, a Doua sau a Treia, fără a ajunge în ultima sa fază de evoluţie, cea mai debilitantă dintre toate. De altfel, chiar dacă ai intrat deja în această ultimă etapă, nu-ţi face probleme, căci există metode pentru a te simţi mai bine. Te asigur că bătălia poate fi câştigată.

Pe măsură ce virusul va suferi noi mutaţii şi va continua să infiltreze în rândul populaţiei, din ce în ce mai mulţi oameni cu vârste din ce în ce mai mici vor ajunge la Etapa a Patra a evoluţiei virusului, dacă nu vor cunoaşte pe cineva familiarizat cu adevărul descris în aceste pagini. Tot mai mulţi adolescenţi şi tineri sunt afectaţi astăzi de simptome misterioase precum oboseala, confuzia, anxietatea, depresia, deznădejdea, durerile de stomac şi gândurile haotice. Uneori, aceste probleme sunt ignorate, alteori sunt puse pe seama tulburărilor specifice adolescenţei, sau capătă etichete precum sindromul deficitului de atenţie/hiperactivităţii (ADHD), sindromul bipolar, Candida sau depersonalizare. Aceste diagnostice sunt însoţite adeseori de prescrierea de medicamente, dar acestea nu îi ajută prea mult pe tineri, întrucât nu se adresează cauzei virale care stă la baza simptomelor lor. Adeseori, tineri primesc un diagnostic greşit, lucru valabil pentru toţi cei care suferă de VEB în Etapa a Patra a evoluţiei sale.

Spre exemplu, în cazul ADHD-ului, este posibil ca adevărata cauză a bolii să fie ceaţa mentală şi starea de confuzie generată de virus, care împiedică persoana să se concentreze. Neurotoxinele VEB îi conferă acesteia gânduri haotice şi agitaţie interioară. „Adevăratul” ADHD este cauzat de mercur. Un alt diagnostic greşit poate fi sindromul bipolar. Este posibil ca cineva să experimenteze perioade de oboseală neurologică epuizantă şi o depresie indusă de neurotoxine, care alternează cu perioade de activitate intensă care apar atunci când virusul este ţinut ceva mai bine sub control de sistemul imunitar, conferindu-i acestuia suficientă energie pentru a manifesta întreaga anxietate generată de virus. La rândul ei, Candida este confundată adeseori cu disfuncţiile ficatului cauzate de VEB, care generează probleme intestinale. Nu este vorba aşadar de această ciupercă benefică, de paraziţi sau de un „intestin (aşa-zis) permeabil”. (Pentru mai multe informaţii referitoare la adevăratul ADHD – nu cel cauzat de virus, de adevărul legat de Candida şi de sănătatea sistemului digestiv, şi de depresie, vezi capitolele consacrate acestora în prima mea carte, Medium Medical.)

În ceea ce priveşte depersonalizarea, aceasta este confundată cu deznădejdea, detaşarea şi incapacitatea de focalizare a atenţiei. Ceea ce se ascunde adeseori în spatele acestor simptome sunt neurotoxinele VEB, care scurtcircuitează comunicaţiile neurologice, interferând cu creierul adolescenţilor, care încă încearcă să se dezvolte. Creierul nu este pe deplin dezvoltat decât după vârsta de 20 de ani. De aceea, aceste probleme generate de Etapa a Patra a VEB sunt foarte larg răspândite, făcându-i pe foarte mulţi tineri să se simtă izolaţi şi pe cei apropiaţi lor să se simtă incapabili de a-i ajuta. Acesta este unul din cele mai mari dezastre care se petrec la ora actuală în lume, care ar putea fi evitat însă, dacă informaţiile referitoare la VEB s-ar răspândi.

Indiferent de vârstă, dacă te confrunţi cu una din aceste probleme sau cu o boală misterioasă precum fibromialgia, sindromul oboselii cronice, artrita reumatoidă (AR), ţiuitul în urechi, vertijul, boala lui Meniere, fibromul pulmonar, fibromul chistic, boala interstiţială a plămânilor, sindromul Ehlers-Danlos, alte boli ale ţesuturilor conective, sarcoidoza, sindromul picioarelor agitate sau scleroza multiplă, poţi spune că eşti deja un expert în perturbaţiile fizice şi emoţionale cauzate de Etapa a Patra a VEB.

Foarte mulţi pacienţi care suferă de Etapa a Patra a VEB sunt acuzaţi că sunt nebuni, leneşi, mincinoşi şi/sau că se autoamăgesc. Analizele sângelui, razele X, RMN-urile şi tomografiile computerizate nu pot diagnostica această boală, fapt care îi lasă pe medici foarte confuzi în privinţa misterioaselor simptome neurologice ale pacienţilor lor. Membrilor de familie şi prietenilor le vine la fel de greu să valideze pe cineva căruia medicii nu îi pot oferi vreo explicaţie pentru care nu reuşeşte să îşi îndeplinească funcţiile normale. Aceasta este perioada în care cei care suferă de VEB se simt extrem de singuri, fiind conştienţi că nu ar inventa niciodată durerile profunde pe care le simt, ceaţa mentală, ameţelile, oboseala extremă şi celelalte simptome, dar întrebându-se fără să vrea dacă nu cumva se amăgesc singuri, inventându-şi boala sau cauzând-o într-un fel sau altul.

Ei bine, nu-ţi mai pune astfel de întrebări. Această carte conţine explicaţia fizică reală a tuturor simptomelor tale. În Etapa a Patra a evoluţiei VEB, neurotoxinele virale inundă sistemul circulator al persoanei şi călătoresc către creier, unde scurtcircuitează neurotransmiţătorii; în plus, virusul inflamează sau atacă nervii din întregul corp, făcându-i să devină sensibili sau chiar alergici la neurotoxine. În consecinţă, se întâmplă frecvent ca persoana să experimenteze o stare de ceaţă mentală, pierderi ale memoriei, o stare de confuzie, de depresie, de anxietate, migrene, dureri la nivelul încheieturilor, dureri la nivelul nervilor, palpitaţii cardiace, puncte care plutesc prin faţa ochilor, sindromul picioarelor agitate, un ţiuit în urechi, insomnie, dificultatea de a-şi vindeca rănile, şi multe altele. Când vei ajunge la capitolul 5, vei afla numeroase detalii referitoare la aceste simptome şi condiţii.

Atunci când nervii sunt răniţi, fie din cauza unui accident, fie a VEB, ei trimit un hormon „de alarmă” pentru a informa organismul că sunt expuşi şi că au nevoie de reparaţii. În timpul Etapei a Patra, VEB detectează hormonul şi invadează imediat scena, pentru a se infiltra în cilii rădăcinii care atârnă din nervul rănit.

Pe măsură ce virusul se instalează confortabil în sistemul nervos central (sau în jurul acestuia), el inflamează nervii. Intenţia lui este să încetinească funcţiile întregului organism, astfel încât sistemul vascular (vasele de sânge) să nu mai poată livra suficient oxigen organelor. Oxigenul menţine puternic sistemul nervos şi este un accesoriu antiviral absolut necesar pentru vindecare. Atunci când oxigenul nu este prezent într-o cantitate suficientă în organism, el creează un teren ideal pentru înmulţirea şi proliferarea VEB, contribuind astfel la problemele ţesuturilor conective. Aşa se explică de ce dietele bogate în grăsimi atât de la modă în zilele noastre sunt nocive pentru oamenii care suferă de simptome şi de condiţii neurologice, întrucât un nivel ridicat de grăsimi în fluxul de sânge reduce nivelul de oxigen, permiţându-i virusului să înflorească.

În Etapa a Patra, la fel ca şi în celelalte faze ale sale, VEB este întotdeauna pregătit pentru acele momente din viaţa persoanei în care aceasta secretă o cantitate masivă de adrenalină, hormonul stresului pe care virusul îl iubeşte atât de mult. Orice experienţă care induce o reacţie de tip „luptă sau fugi”, orice reacţie de teamă – cum ar fi un accident de maşină, primirea unei veşti proaste, un atac emoţional (eventual pe la spate), un divorţ sau o altă despărţire traumatică, ori naşterea unui copil – acţionează ca un combustibil pentru ca virusul să progreseze chiar mai departe în cadrul Etapei a Patra.

Spre exemplu, dacă ţi-a apărut un fibrom după o ceartă devastatoare cu partenerul tău, este posibil să crezi că ai manifestat singură boala prin emoţiile tale negative legate de respectivul eveniment. Nu te mai tortura însă. Acum îţi poţi percepe boala într-o lumină nouă, mult mai autentică. Dacă ai trecut printr-o perioadă de disperare, de durere sufletească şi de depresie după cearta respectivă, din care nu ai mai putut ieşi, nu se pune problema că ai dat dovadă de slăbiciune, fiind incapabilă să îţi vezi mai departe de viaţă, la fel ca o persoană „normală”. Mai mult decât atât, nu tu ţi-ai creat singură durerile musculare şi starea de ceaţă mentală prin emoţiile tale negative. Tu ai avut pur şi simplu o reacţie umană firească şi biologică la trauma suferită, de care virusul din sângele şi din sistemul tău nervos s-a grăbit să profite. Pentru a înrăutăţi şi mai mult lucrurile, simptomele virale te-au lovit mai tare decât de obicei, generând o nouă traumă, ca să nu mai vorbim de povara fizică. (Pentru mai multe informaţii referitoare la sindromul stresului post-traumatic sau SSPT, vezi capitolul dedicat acestuia în cartea Medium Medical.)

Este foarte important să înţelegi că indiferent ce evenimente din viaţa ta în care ai secretat foarte multă adrenalină ţi-au produs diferite inflamaţii, tu nu ai fost captiv în cercul vicios al auto-îmbolnăvirii prin energia „negativă” pe care ai emanat-o sau prin gândurile tale „greşite”. Explicaţia întregului proces este cât se poate de fiziologică.

Inflamaţiile pot apărea inclusiv în urma bătăliei dintre sistemul tău imunitar şi virus. Uneori, atunci când VEB este vânat din greu într-o anumită parte a corpului, el încearcă să compenseze pierderea suferită prin trimiterea unei alte proliferări din ciclurile 2 şi 3 ale evoluţiei sale, reiterând simptome de altădată care te umplu de frustrare.

Adeseori, doctorii confundă Etapa a Patra a evoluţiei VEB cu oboseala glandelor suprarenale. Deşi această oboseală există cu adevărat, putând pune la grea încercare puterile bolnavului (i-am dedicat şi eu un capitol întreg în prima mea carte), comunităţile medicale nu realizează deocamdată care este adevărata verigă lipsă. Indiferent ce auzi în alte părţi în privinţa prevalenţei oboselii glandelor suprarenale, aceasta nu reprezintă alfa şi omega stării de sănătate. Oboseala glandelor suprarenale (ca şi problemele glandei tiroide de altfel) nu explică nici pe departe toate problemele lumii.

Adevărata epuizare care pune în pericol viaţa este oboseala neurologică, un simptom al Etapei a Patra a evoluţiei VEB pe care îl vom explora în detaliu în această carte, împreună cu alte simptome şi condiţii cauzate de VEB. Cercetarea medicală se află abia la primele stadii ale identificării acestui simptom, la nivelul său de suprafaţă.

Comunităţile medicale nu înţeleg deocamdată cauza şi sensul oboselii neurologice, sau legăturile acesteia cu evoluţia VEB în ultima sa etapă, pentru simplul motiv că ele nu au habar că există o astfel de evoluţie. Această oboseală neurologică este principala cauză pentru care 17% dintre studenţii de colegiu care suferă de VEB nu se mai întorc la şcoală, şi de multe ori nici la o viaţă normală, întrucât de-abia reuşesc să supravieţuiască.

Din fericire, Etapa a Patra a evoluţiei VEB nu este neapărat o sentinţă pe viaţă. Dacă înţelegi cauza reală care te îmbolnăveşte şi dacă începi să aplici instrumentele recomandate în această carte pentru restaurarea stării tale de sănătate, tu ai puterea de a-ţi reface sistemul imunitar şi de a redobândi controlul asupra vieţii tale. Nu se pune doar problema redobândirii controlului asupra ficatului, sistemului reproducător, glandei tiroide sau sistemului tău nervos, ci chiar asupra întregii tale vieţii.

 

Conexiunea autoimună

Să recapitulăm: nu sistemul tău imunitar este responsabil pentru hipotiroidia (activitatea glandei tiroide sub capacitatea ei), hipertiroidia (activitatea excesivă a glandei tiroide), tiroidita (inflamarea glandei tiroide) sau nodulii, tumorile, chisturile şi ţesuturile deteriorate ale glandei tale tiroide, ci virusul glandei tiroide – VEB – într-o etapă avansată a evoluţiei sale. Sistemul tău imunitar nu este vinovat nici măcar pentru tiroidita lui Hashimoto sau pentru boala lui Graves, considerate autoimune de medicina oficială. Şi de această dată, cel vinovat este virusul. Sistemul tău imunitar este întotdeauna de partea ta. Înţelegerea acestui aspect este absolut critică pentru vindecarea ta. Ea reprezintă unul din cei mai importanţi factori ai procesului de vindecare.

Virusul Epstein-Barr explică nu doar bolile „autoimune” ale glandei tiroide, ci şi alte afecţiuni autoimune. Dacă te simţi îngrijorat că din cauza diagnosticului bolii lui Hashimoto sau Graves ai o tendinţă către autoimunitate în general, şi deci către a face şi alte boli autoimune, sau dacă suferi deja de alte condiţii autoimune alături de acestea – linişteşte-te. Există o probabilitate extrem de mare ca toate problemele tale să derive din aceeaşi sursă ca şi cele ale tiroidei: VEB. Prin urmare, chiar dacă ai zece simptome sau etichete de boli diferite, cel mai probabil nu suferi de zece afecţiuni separate, ci de una singură: VEB. Dacă îţi vei trata această boală, le vei trata pe toate. Această înţelegere este la fel de critică pentru procesul de vindecare.

Virusul Epstein-Barr este responsabil pentru un număr copleşitor de mare de condiţii aşa-zis autoimune, inclusiv pentru sindromul oboselii cronice; fibromialgie; eczeme şi psoriazis; artrita psoriazică; hepatitele A, B C şi D; artrita reumatoidă şi lupus. Nici una din aceste condiţii nu se datorează agresiunii corpului tău, ci dimpotrivă, încercării sistemului tău imunitar de a combate adevăratul invadator din organismul tău. În capitolul 5 vom examina mai detaliat câteva din aceste boli. Până atunci, este bine să reţii doar că înţelegerea virusului Epstein-Barr echivalează cu înţelegerea fenomenului autoimunităţii. Tot ce vei citi în această carte depune mărturie în această direcţie.

De asemenea, tot ce vei citi în capitolele care urmează te va ajuta să înţelegi mai bine unde te situezi în momentul de faţă şi ce trebuie să faci pentru a avansa către un viitor mai bun şi mai luminos. Vom începe această călătorie cu o serie de explicaţii menite să te ajute să îţi înţelegi şi să îţi apreciezi mai bine glanda tiroidă, pentru tot ceea ce face aceasta pentru tine.

A apărut în: 2018-07