Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști - Doreen Virtue, carte

3100 Lei
in stoc
CRT250729

Cartile nu sunt incluse in promotie!

  • Informatii si Beneficii
    • — 30 de zile drept de retur GRATUIT!
    • — Transport gratuit peste 199 lei
    • — Certificat garanție și conformitate
    • — Program de fidelizare
    • — Livrare rapidă în 1-3 zile oriunde în România, transport 12 lei Easybox, 15 lei DPD/Sameday, 18 lei Fan Courier, gratuit peste 199 lei.

Descriere

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști - Doreen Virtue, carte

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

Îngerii sunt o punte de legătură între cer și pământ. La urma urmelor, cuvântul înger înseamnă „mesagerul lui Dumnezeu”. Îngerii pot ajunge la noi și ne pot învăța, indiferent cât de stresați sau de speriați suntem.

Citind această carte nereligioasă, vei afla 10 mesaje de la îngeri care te vor mângâia și te vor inspira. Îngerii cunosc deja întrebările pe care ți le pui în inima ta. Mesajele sunt primite de mediumul intuitiv Doreen Virtue și elucidează din perspectiva înțelepciunii divine subiecte importante precum:

· Care este identitatea ta reală și de ce te afli aici, în această lume fizică

· Liberul arbitru

· Relațiile

· Vindecarea

· Împlinirea spirituală și terestră

… și multe altele.

Această carte te poate ajuta inclusiv dacă o vei deschide la o pagină aleatorie. Rândurile pe care le vei citi pe pagina respectivă pot fi considerate un mesaj personalizat pentru tine.

Cartea Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști te va ajuta să îți dezvolți și mai mult conexiunea cu Raiul. Fie ca aceste mesaje să te ajute să descoperi călăuzirea lui Dumnezeu strict în ceea ce te privește.

Un mesaj de la îngerii tăi

Preaiubitule, începem aceste mesaje prin a te asigura de respectul nostru total pentru dificultățile pe care trebuie să le înduri în calitate de ființă umană. Avem cea mai profundă compasiune pentru provocările cu care te confrunți. Privim din lumea noastră conflictele umane și facem tot ce ne stă în puteri pentru a interveni atunci când suntem invitați să facem acest lucru. Dorința noastră este să trezim în tine amintirile străvechi, călăuzindu-te să te întorci în siguranță înapoi acasă.

Atunci când citești cuvintele noastre, noi ne conectăm automat cu tine. Vei auzi astfel o voce care îți va repeta în gândurile și în emoțiile tale cuvintele citite. Această voce va trezi în tine înțelegeri pe care le-ai blocat până acum, uitând de ele.

Căci tu ai amintiri din ce în ce mai conștiente legate de adevăratul tău eu, cel care trăiește în ceea ce tu numești „Rai”, care nu este altceva decât o stare existențială pe care ți-o vom explica imediat…


Numărul de pagini
136
Formatul în cm. (l x L x g)
13 x 20 x 0.95
I.S.B.N.
978-606-756-026-8
Traducerea din limba engleză
Cristian HANU
Titlul original
10 Messages Your Angels Want You to Know
Greutate
0.142 kg.
Coperta
Paper back
Publicat online
2022-08-21

 

Specificatii

Autor
  • Doreen Virtue
Colectia
  • Lumea îngerilor
Editura
  • Adevar Divin

Review-uri

Nicio recenzie gasita. Fii primul care scrie!

Scrie o recenzie

Cuprins carte

INTRODUCERE

Ce își doresc îngerii să știi ix

VISUL LUCID

Un mesaj referitor la adevărata ta identitate 1

DE CE 2 + 2 ≠ 3

Un mesaj referitor la liberul arbitru 14

TREZIREA LA UNISON

Un mesaj referitor la relațiile tale 31

PERFECȚIUNEA SPIRITUALÃ

Un mesaj despre iertare 38

CELE PATRU CORPURI ALE TALE

Un mesaj despre vindecare 49

DARUL ABANDONÃRII DE SINE

Un mesaj despre detașare 62

DUMNEZEU ESTE FERICIRE

Un mesaj despre rugăciunile cărora Dumnezeu le răspunde 75

LUMINA TREZIRII SPIRITUALE

Un mesaj despre alegeri 84

ÎNSUFLEȚIREA SENINÃ

Un mesaj despre adevărata împlinire 99

„PREMIUL” VIEȚII

Un mesaj despre fericirea durabilă 108

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Misiunea ta, câștigarea traiului și existența ta 119

DESPRE AUTOARE 122

Fragmente din carte

Introducere

Ce își doresc îngerii să știi

Această carte a avut nevoie de foarte mult timp pentru a se naște.

Când eram copil, simțeam prezența îngerilor fără a înțelege ce văd, ce aud sau ce experimentez. Tot ce știam era că ori de câte ori mă simțeam supărată, niște ființe de lumină veneau și mă mângâiau. Ele îmi calmau inima extrem de sensibilă și mă asigurau că sunt iubită și în siguranță.

De asemenea, îmi predau multe lucruri – lecții pe care sunt încântată să ți le împărtășesc – legate de maniera în care viața se poate transforma chiar acum într-un „rai pe pământ”.

Îngerii sunt gardienii noștri. Cuvântul înger înseamnă „mesager al lui Dumnezeu”. Există foarte multe ființe în împărăția spirituală care transmit mesaje, dar nu toate sunt demne de încredere, căci nu toate trăiesc la unison cu Lumina Divină. În timp, am învățat să discern și să practic diferite tehnici de protecție spirituală, pentru a mă asigura că nu vorbesc decât cu îngerii autentici lui Dumnezeu.

Este ușor să deosebești un înger de o ființă spirituală inferioară, căci există anumite caracteristici esențiale care îi disting. Astfel, îngerii autentici…

· … nu cunosc altceva decât dăruirea și generozitatea, fără a cere vreodată ceva în schimbul serviciilor lor.

· … sunt la fel ca și Dumnezeu în toate privințele: sunt plini de iubire, înțelepți, plini de compasiune și dornici întotdeauna de iertare.

· … nu obosesc niciodată, întrucât, la fel ca și Dumnezeu, dispun de o energie nelimitată.

· … pot răspunde simultan oricâtor oameni, întrucât dispun de corpuri alcătuite din energie pură, nu de corpuri fizice limitate.

Uneori, oamenii cred că persoanele dragi care i-au părăsit au devenit îngerii lor păzitori. Deși aceste spirite ajunse în rai pot fi într-adevăr extrem de utile, uneori la fel de mult ca un înger autentic, ele continuă totuși să aibă un ego uman (pe care îngerii autentic nu îl au).

Dat fiind că am fost toată viața mea o persoană intuitivă și receptivă, am ajuns să înțeleg că fiecare om are unul sau doi îngeri păzitori, care o însoțesc în permanență, staționați de regulă în apropierea umerilor săi. Așa cum vei afla din această carte, aceștia sunt guvernați de Legea divină a Liberului Arbitru, respectând întocmai hotărârile noastre. Așa se explică de ce pe pământ continuă să existe tragedii și fapte rele, căci oamenii fac alegeri libere prin care își rănesc semenii.

Mesajele din această carte analizează realitatea atât din perspectiva dualității cât și din aceea a non-dualității, întrucât îngerii pot vedea ambele aspecte ale lumii: cel real și cel iluzoriu:

· Dualitatea este lumea iluzorie în care ni se pare că suntem separați unii de ceilalți, că Dumnezeu este foarte departe și că de multe ori nu ne răspunde la rugăciuni.

· Lumea non-dualității este lumea reală, cea pe care a creat-o Dumnezeu. Ea include conștientizarea plenară a faptului că suntem una cu Dumnezeu (și prețuirea acestui lucru), cu îngerii și cu semenii noștri.

Îngerii înțeleg ambele perspective, întrucât noi avem tendința de a oscila între cele două lumi.

Sunt întrebată adeseori de ce obișnuiesc să vorbesc cu îngerii, și nu direct cu Dumnezeu sau cu Iisus. Răspunsul meu de fiecare dată este că eu chiar vorbesc în permanență cu Dumnezeu și cu Iisus, lucru pe care îl recomand tuturor. Mesajele primite de la îngeri reprezintă vocea colectivă a mesajelor lui Dumnezeu (fiind totodată una cu Sfântul Duh, cu Iisus și cu sinele nostru superior), transmise nouă de către mesagerii celești. Dat fiind că îngerii nu au un ego, putem spune necondiționat că mesajele lor provin sută la sută de la Dumnezeu.

Așa cum vei afla din această carte, perspectiva lui Dumnezeu – iubirea sută la sută pură – reprezintă o vibrație extrem de înaltă. De fapt, ea este cea mai înaltă vibrație posibilă.

Noi ne putem pune la unison cu această vibrație prin deschiderea inimii noastre, prin cultivarea rugăciunii, a meditației, a iertării, prin conectarea cu natura, și așa mai departe. În astfel de momente, noi dobândim simțul unității și ajungem să iubim toate creaturile în sufletul nostru.

Din păcate, cel mai adesea astfel de momente se dovedesc a fi efemere, căci „lumea reală” ne atrage din nou către o vibrație joasă sau alta, în care ne judecăm și ne criticăm singuri, pe noi sau pe semenii noștri. Ajungem astfel să ne simțim din nou separați, fapt care ne conduce la izolare și la o stare de durere emoțională.

Aici intervin îngerii. Aceștia construiesc o punte de legătură între lumea non-duală și cea duală între care oscilăm noi. Ei pot ajunge cu ușurință la noi și ne pot învăța ce să facem, indiferent cât suntem de stresați, de critici sau de speriați.

Este posibil să cunoști deja o parte din mesajele descrise în această carte, caz în care ele nu vor face decât să îți reamintească ceea ce știi deja. Personal, am învățat foarte multe lucruri cât timp am primit aceste mesaje, descoperind perspective noi și foarte multe sfaturi practice.

O manieră alternativă de a folosi această carte constă în a o deschide aleatoriu. Poți interpreta pagina la care se deschide ca pe un mesaj personalizat pentru tine.

În afară de această introducere, tot restul cărții conține exclusiv vocea îngerilor, exact așa cum le-am primit eu mesajele. La fel ca în cazul cărților mele anterioare, Terapia cu îngeri și Mesaje de la îngerii tăi, cartea Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști mi-a fost dictată integral de îngeri după ce le-am cerut ajutorul. Ei sunt cei care au ales acest subiect, după care mi-au spus exact ce trebuie să scriu. În cărțile mele anterioare, îngerii mi-au dat răspunsuri la întrebările mele legate de viață și de lumea în care trăim. În această carte nu am pus nici o întrebare, întrucât îngerii aveau deja o dizertație completă pe acest subiect. În astfel de momente, eu le aud simultan vocile colective, dar percep inclusiv imagini și descărcări de informații intelectuale.

Cândva, mi-am plătit colegiul lucrând ca secretară foarte mulți ani la rând. În acei ani obișnuiam să bat la mașină scrisorile pe care mi le dictau șefi mei. Astăzi, atunci când tastez la calculator mesajele primite de la îngeri, mă simt ca o secretară celestă. La fel ca în acei ani de studenție, când transcriam mesajele altora fără să intervin în nici un fel în ele, și acum transcriu mesajele primite de la îngeri exact așa cum le aud, fără a-mi prezenta opiniile sau gândurile personale. Această carte mi-a fost dictată în întregime, așa că vei putea simți vibrația înaltă a îngerilor atunci când o vei citi.

Speranța mea este că lectura cărții de față te va ajuta să îți dezvolți un canal de comunicare mai clar cu propria ta călăuzire divină. Fie ca mesajele din aceste pagini să îți deschidă inima și simțurile interioare, astfel încât să poți auzi mesajele personale pe care dorește Dumnezeu să ți le adreseze.

Cu dragoste și cu respect, Doreen

Capitolul 1

Visul lucid

Un mesaj referitor la adevărata ta identitate

Preaiubitule, începem aceste mesaje prin a te asigura de respectul nostru total pentru dificultățile pe care trebuie să le înduri în calitate de ființă umană. Avem cea mai profundă compasiune pentru provocările cu care te confrunți. Privim din lumea noastră conflictele umane și facem tot ce ne stă în puteri pentru a interveni atunci când suntem invitați să facem acest lucru. Dorința noastră este să trezim în tine amintirile străvechi, călăuzindu-te astfel încât să te întorci în siguranță înapoi acasă.

Nu avem nimic nou să te învățăm sau să îți împărtășim. Tot ce putem face noi este să îți aducem aminte ceea ce știi deja în sufletul tău. Căci noi avem aceeași substanță ca și tine, fiind creații ale aceluiași Creator Divin.

Noi suntem mesagerii Creatorului, forme-gânduri ale lui Dumnezeu care își doresc să ajungă la tine și să te trezească, reamintindu-ți adevărurile capabile să te facă fericit. Această înțelegere nouă te va ajuta să trăiești inclusiv un vis mai fericit. Căci este foarte adevărat ce se spune, că „viața nu este altceva decât un simplu vis”. Noi te vom ajuta să înțelegi mai bine acest lucru, într-o manieră practică, astfel încât să îți poți „îmbunătăți” viața.

Atunci când citești cuvintele noastre, noi ne conectăm automat cu tine. Vei auzi astfel o voce care îți va repeta în gândurile și în emoțiile tale cuvintele citite. Această voce va trezi în tine înțelegeri pe care le-ai blocat până acum, uitând de ele.

Ne-ai cerut să îți accelerăm procesul de învățare spirituală, iar noi vom face acest lucru atât de rapid cât vom putea, astfel încât să te simți în continuare confortabil. În ultimă instanță, tu singur ești cel care controlează acest proces.

Noi putem vedea simultan dualitatea și unitatea ta, deși percepem dualitatea ca pe un simplu vir, ce-i drept, extrem de realist, pe care noi îl numim „aventurile egoului”. Prin urmare, ceea ce percepem noi este eul tău, care visează că se simte singur, frustrat și abandonat. El se întreabă – în visul lui – unde este Dumnezeu și de ce nu îi răspunde acesta la rugăciuni.

Noi percepem tot ce există în esența ta, de la vibrațiile cele mai joase până la cele mai înalte, care coexistă în simultaneitate. Căci tu ai amintiri din ce în ce mai conștiente legate de adevăratul tău eu, cel care trăiește în ceea ce tu numești „rai”, care nu este altceva decât o stare existențială pe care ți-o vom explica imediat.

Tu îți aduci aminte că ești nelimitat, că a existat o vreme în care mediul exterior reacționa imediat la gândurile și la sentimentele tale. Îți reamintești o iubire necondiționată atât de intensă că sufletul tău tânjește după ea, după experiența fuziunii cu semenii săi.

Uneori, sufletul tău călătorește în timpul nopții înapoi în lumea sa de origine, în ceea ce tu numești rai. Aici, el se reconectează cu familia sa sufletească și cu educatorii care predau cursuri în temple de cristal. Inima ta spirituală se deschide atunci foarte larg, căci acolo te simți într-o siguranță deplină. Nu mai ai un ego, un corp sau altceva de protejat. Acolo te afli acasă.

Te „trezești” apoi – ce ironie – înapoi în starea de vis pe care o numiți cu toții „realitate”. Îți mai amintești vag de vizitele din vis și tânjești să te întorci acasă. Mai mult decât atât, îți dorești să îți reamintești adevărurile profunde și conexiunile pe care le-ai stabilit în timpul vizitei din vis. Din păcate, viziunile și adevărurile care ți-au fost oferite în lumea multidimensională nu au nici o noimă în cea tridimensională. De aceea, mintea ta conștientă le blochează, până când o experiență sau alta scoate din nou la lumină amintirile străvechi.

Lucrul după care tânjești cel mai mult este sentimentul de acceptare totală și de apartenență pe care îl experimentezi în lumea celestă. Acolo nu există nici un efort pentru „a-ți dovedi valoarea”, nici o grijă legată de prețuirea pe care ți-o acordă ceilalți, căci toate spiritele strălucesc la fel de intens. Iubirea din acea lume este o cascadă constantă a abundenței, așa că acolo nu există nici o competiție.

Acestea sunt lucrurile pe care ți le reamintești uneori – poate – pe un nivel din ce în ce mai conștient. În lumea stării de veghe, tu trăiești momente care par să oglindească aceste plăceri. Un pahar cu vin, o ciocolată, o întâlnire romantică sau realizările din cariera ta profesională îți dau uneori senzația efemeră că ai găsit ceea ce căutai.

Încă și mai durabile sunt relațiile profunde dintre părinți și copii, caracterizate prin speranțe mai mari, dar și prin griji proiectate asupra viitorului. La fel, este posibil să experimentezi starea de unitate alături de un animal de companie, într-o relație armonioasă de cuplu sau atunci când privești apusul de pe un vârf de munte.

În ultimă instanță, instinctele tale nu te mână către găsirea hranei sau către dobândirea puterii, ci către fuziunea prin iubire. Tu aspiri către o acceptare totală, inclusiv către acceptarea de sine.

Atunci când nu te simți acceptat în totalitate, tu ai tendința de a te condamna singur. Îți faci griji legate de defectele tale sociale și încerci să le compensezi încercând să îi impresionezi pe ceilalți, distanțându-te astfel… de tine însuți.

Alternativ, tu îi acuzi pe ceilalți, de regulă pentru a-ți proteja sentimentele rănite. Adevărul este că presiunea exercitată asupra porții ce separă raiul de pământ este atât de mare încât foarte mulți oameni își închid în mod automat inima, printr-o reacție firească de teamă. Noi o comparăm adeseori cu senzația de schimbare a atmosferei atunci când te afli într-un avion care coboară rapid sau atunci când te afli sub apă. Atunci când cobori în mediul fizic dens tu simți o greutate care te presează, care te face să simți că totul este greoi și ciudat… inclusiv tu însuți.

Principala temă a vieții trăite pe pământ este „incompletitudinea”, ceea ce pare o ironie, căci Dumnezeu te-a creat complet. Acest lucru presupune inclusiv faptul că tu ai puterea desăvârșită de a-ți împlini toate nevoile corpului tău fizic.

Tu ai învățat de la părinții tăi nevoia de a te proteja de pericolele percepute și de a concura cu alți oameni pentru a-ți satisface nevoile materiale.

Din perspectiva noastră, tot ce ai nevoie există deja în conștiința ta, sub forma unui gând-forță care se poate materializa rapid. Pentru a manifesta însă această putere, va trebui să te dezveți de ceea ce ai învățat și să îți reamintești ceea ce știai înainte de încarnarea ta pe pământ.

Prin urmare, haide să pășim împreună înapoi către originile sufletului tău, pentru a te ajuta să îți aduci aminte cine ești, care este identitatea ta autentică și de ce te afli aici.

Cine este Dumnezeu?

Viziunea tradițională asupra lui Dumnezeu este aceea a unui bătrân cu barba albă, aflat în cer, care stă pe un tron. Această personalizare a lui Dumnezeu îi ajută pe unii să își creeze mai ușor o punte de legătură cu acesta, imaginându-și-l ca pe un unchi drag care știe să îi asculte, fiind gata să îi ajute oricând.

Viziunea asupra lui Dumnezeu privit ca un om aflat la mare distanță este una din originile „gândirii ce a condus la separare”, făcându-i pe oameni să creadă că în timp ce ei se află într-un mediu dens și rigid, Dumnezeu și îngerii săi se află dincolo de norii pufoși ai cerului. Aceste proiecții antropomorfe au reprezentat la origini o modalitate de a explica experiențele terestre precum furtunile, cutremurele și incendiile. Poveștile romantice legate de zeii satisfăcuți sau supărați îi ajutau pe oameni să simtă că dețin într-o mai mare măsură controlul asupra destinului lor.

Astfel au apărut ritualurile superstițioase menite să aline supărarea lui Dumnezeu și să influențeze protecția și favorurile primite de la acesta. Observațiile de tip cauză-efect au creat un întreg folclor popular. Spre exemplu, dacă cineva realiza o ceremonie particulară de sădire, iar a doua zi germenii răsăreau deja din pământ, oamenii puneau acest miracol pe seama ceremoniei, considerată a fi cauza, în timp ce recolta bună era considerată efectul acesteia.

Energia creatoare a lui Dumnezeu conduce într-adevăr la rezultatele dorite. Așa s-au născut convingerile oamenilor din acele timpuri referitoare la satisfacerea și la influențarea lui Dumnezeu. Au apărut astfel religii și texte bazate pe aceste convingeri, care confirmau ce anume dă rezultate și ce nu. În esența ei, această dogmă a reprezentat un act plin de iubire pentru a-i învăța pe alții cum să primească binecuvântările lui Dumnezeu.

Așa cum știi însă, religia poate deveni ușor o reflectare a energiei mai dense a fricii. Dacă o religie propovăduiește teama ca o modalitate de a-l mulțumi pe Dumnezeu, ea îi îndepărtează pe oameni de capacitatea lor de a conștientiza iubirea Creatorului lor.

Adevărul există întotdeauna undeva la mijloc, așa că în textele religioase pot fi găsite anumite linii directoare referitoare la stilul de viață care îi poate ajuta pe oameni să se simtă mai apropiați de Dumnezeu. Spre exemplu, cultivarea unei minți liniștite și clare, neîmpovărată de griji, mânie sau substanțe chimice, permite într-adevăr mai buna înțelegere a mesajelor primite de la Dumnezeu printr-o mai bună racordare la lungimea de undă a energiei acestuia.

Nu se pune problema că Dumnezeu este nemulțumit de un anumit stil de viață, căci el este sută la sută iubire, necunoscând nici o altă emoție. Dacă te gândești la un cerc în interiorul căruia nu există altceva decât puritate, este evident că în acesta nu poate pătrunde nici o impuritate. Într-o manieră similară, dacă cercul nu conține altceva decât iubire pură, este evident că el nu poate conține simultan judecăți critice, teamă, mânie sau alte emoții așa-zis „negative”.

Fiind iubire pură, Dumnezeu nu judecă pe nimeni. El nu cunoaște teama, mânia sau negativitatea. Învățăturile referitoare la mânia lui Dumnezeu se bazează pe convingerea că acesta distruge realitatea fizică pentru a se răzbuna. Aceasta a fost maniera pe care au găsit-o strămoșii oamenilor de a se simți în siguranță, prin explicarea motivului pentru care recoltele sunt distruse sau pentru care se produc dezastre naturale. Deși se temeau de o distrugere potențială venită din partea unui „Dumnezeu răzbunător”, oamenii din acele vremuri erau convinși că pot evita aceste probleme prin oferirea de sacrificii lui Dumnezeu.

La origini erau sacrificate animale sau chiar oameni, pentru a-i „oferi” ceva lui Dumnezeu în schimbul compasiunii acestuia. Din perspectiva înțelegerii moderne, sacrificiile de sânge par niște acte primitive și inutile de cruzime. Această superstiție străveche legată de sacrificii s-a transformat între timp în comportamentul modern al sacrificiului de sine care neagă propriile nevoi fizice și emoționale de bază.

Există o convingere larg răspândită că celorlalți oameni (inclusiv lui Dumnezeu) le va părea rău din cauza suferințelor tale și te vor lăsa în pace. Această convingere este confirmată de relațiile interumane. În lumea voastră, suferința este într-adevăr răsplătită adeseori cu simpatie, cu pensii de invaliditate, prin procese juridice sau prin primirea îngrijirilor din partea altor persoane.

Uneori, suferința sacrificială este practicată în tăcere și în secret, la fel ca animalele care sunt izgonite din turmă dacă revelează că sunt bolnave, din cauza instinctului de autoprezervare care le face pe celelalte animale să evite astfel răspândirea bolilor contagioase. Animalele care pot deveni cel mai ușor victime ale prădătorilor își ascund la rândul lor boala sau rănile, pentru a nu părea slabe.

Foarte mulți oameni își ascund și ei suferințele personale. Alții și le afișează cu mândrie, ca un martir care spune: „Uite câte am făcut pentru tine!”, dar nu sunt puțini nici cei care își ascund aceste suferințe, din rușine sau pentru că nu doresc să îi împovăreze pe ceilalți.

Ascunderea sau ignorarea suferințelor le poate reduce acestora impactul într-o anumită măsură, căci este adevărat că lucrurile asupra cărora îți focalizezi atenția par să crească și să devină mai puternice. Pe de altă parte, suferința în tăcere și de unul singur poate prelungi perioada dureroasă. Solicitarea și acceptarea ajutorului din partea celorlalți – inclusiv a noastră, a îngerilor – poate reduce durata și intensitatea durerii.

Din păcate, foarte mulți oameni resping această cale a păcii, întrucât se îndoiesc că merită să fie fericiți. Prin urmare, haide să discutăm puțin despre meritele tale.

Meritele și încrederea în sine

Așa cum ne place să repetăm adeseori, cel care te-a creat a fost Dumnezeu. Magnificul Creator al universului, această ființă omniprezentă, te-a creat pe tine.

Tot ce creează Dumnezeu este deliberat. Nu există accidente sau erori. Tot ce a creat Dumnezeu are un rost și un rol precis.

Dumnezeu nu s-a folosit de elemente aleatorii pentru a te crea. Tu ai fost creat din el și de către el. Prin urmare, substanța din care ești alcătuit derivă din Dumnezeu.

Tot ceea ce există derivă din Dumnezeu, aflându-se în interiorul lui. Oricât de dilatat ar fi universul, el există în totalitate în interiorul lui Dumnezeu. Cel mai mic quarc și cel mai infim atom există în interiorul lui Dumnezeu. Tu exiști în interiorul lui Dumnezeu, la fel ca toți ceilalți oameni, ca animalele, păsările, peștii și copacii. Cu toții aveți același cămin, care transcende cu mult posibilitățile unei biete planete. Acest cămin rezidă în mintea și în inima lui Dumnezeu, și aici te afli tu, chiar în timp ce citești aceste cuvinte.

Prin urmare, căminul tău este însăși puterea lui Dumnezeu.

Tu trăiești în interiorul iubirii lui Dumnezeu.

Sănătatea lui Dumnezeu îți aparține chiar în acest moment.

La fel și înțelepciunea și inteligența lui Dumnezeu.

Întreaga ta ființă sălășluiește în Dumnezeu.

Nu există nici o parte a ființei tale care să fie separată sau la distanță de Dumnezeu.

Dat fiind că Dumnezeu reprezintă o stare permanentă de iubire necondiționată pură, tu te scalzi continuu în cea mai înaltă frecvență, cea a iubirii. Cu alte cuvinte, tu te afli chiar acum în rai, la modul cel mai literal!

Dacă nu ți se pare că așa stau lucrurile, înseamnă că pășești pe calea fricii, a cărei vibrație este infinit mai joasă. Din păcate, cei mai mulți dintre oameni pășesc pe această cale, încurajându-i și pe alții să facă la fel ca ei. Dramele vieții lor de zi cu zi le perpetuează temerile, iar conștientizarea acestora este considerată un semn de inteligență umană.

Noi te putem ajuta să optezi pentru calea iubirii, dizolvând calea fricii, astfel încât aceasta să nu mai reprezinte o opțiune pentru tine.

Analogia cu o cale nu este sută la sută corectă, întrucât presupune că progresezi sau călătorești către o anumită destinație. De ce ar avea nevoie cineva care sălășluiește deja în cunoașterea, iubirea și înțelepciunea supremă să călătorească, să crească sau să progreseze? Această metaforă pare valabilă doar în iluzia asemănătoare unui vis pe care voi o numiți viață, a inadecvării și a separării. Datorită acestei iluzii, viața vi se pare un coșmar în care încercați să fugiți de un monstru sau să vă găsiți calea înapoi către casă după ce v-ați rătăcit. Atunci când vă treziți, vă dați însă seama că nu există monștri și că sunteți deja acasă.

Încrederea în sine nu se referă la identitatea ta individuală, ci la ceea ce ești și la locul în care exiști. Tu ești o creație a Creatorului, și la fel ca orice alt părinte plin de iubire, acesta dorește să îți satisfacă toate nevoile.

Tu simți și auzi gândurile lui Dumnezeu, care sunt traduse în pașii pe care trebuie să îi urmezi. Unii dintre aceștia te-ar putea conduce către o carieră satisfăcătoare sau către o altă realizare care să te susțină pe calea iubirii.

Atunci când Dumnezeu îți dă o misiune, poți fi convins că te-a selectat personal pentru ea și că ți s-a explicat tot ce este necesar pentru a ți-o îndeplini. Dacă vei asculta și dacă vei urma indicațiile primite, îți va fi imposibil să „eșuezi”. Succesul misiunii tale este asigurat din start.

Ai încredere și credință în călăuzirea divină primită de la Dumnezeu, care te conduce întotdeauna pe calea iubirii.

Cuvântul merit pare să implice că unii oameni merită mai multe lucruri bune decât alții. Acesta nu este însă decât un gând de separare bazat pe teamă. Adevărul spiritual al acestui concept derivă din analogia cu soarele, care își revarsă continuu lumina și căldura asupra tuturor, fără discriminare. Se plâng vreodată plantele că „merită” să primească această lumină mai mult decât altele? Nu, căci toate au nevoie în egală măsură de ea. La fel stau lucrurile și în cazul tău.

Atunci când primești o susținere de la Dumnezeu sub forma experiențelor frumoase pe care le trăiești sau a împlinirii nevoilor tale, tu ești la fel ca o plantă care se bucură cu recunoștință de lumina razelor de soare. Acest lucru te ajută să rămâi puternic și să îți împărtășești puterea cu ceilalți oameni.

Meritarea grației divine nu se referă numai la împlinirea nevoilor tale individuale. Această calitate nu are nimic de-a face cu egoismul. A merita grația divină înseamnă mai degrabă să te deschizi astfel încât să primești întreaga iubire pe care o emană continuu Dumnezeu, dar și să îi inspiri la rândul tău pe alții. Cu cât te vei deschide mai mult, cu atât mai mult vei putea dărui.

Suferința este reală din punct de vedere fizic, dar nu și din punct de vedere spiritual

Haide să revenim la discuția noastră despre Creator și despre natura ta reală, inclusiv despre aceea a lumii în care trăiești…

Am căzut așadar de acord că Dumnezeu este iubire pură, necunoscând nici o vibrație negativă. Foarte mulți oameni și-au pus întrebarea logică: unde se află Dumnezeu, dată fiind suferința umanității? „De ce nu previne sau de ce nu vindecă Dumnezeu această situație?” – este o întrebare aflată pe buzele tuturor. Dorim să răspundem acum la ea.

Mai întâi de toate, ne dăm seama că acest răspuns i-ar putea ofensa sau șoca pe unii, dar el reprezintă un adevăr spiritual. De aceea, te rugăm să citești cu atenție rândurile următoare, pentru a le putea înțelege:

Dumnezeu nu vede și nu cunoaște suferința.

Pentru că el este iubire pură, și nu poate cunoaște altceva decât iubirea pură. Orice cunoaștere a suferinței ar presupune că Dumnezeu are un aspect inferior ca vibrație iubirii pure, lucru absolut imposibil.

Prin atotcunoașterea sa, Dumnezeu îi percepe pe oameni așa cum sunt aceștia în esența lor: ca ființe strălucitoare alcătuite din iubirea divină, cu toate aspectele ei pozitive. Prin urmare, el îi percepe pe oameni ca niște ființe puternice, înțelepte, inteligente, creative, pline de iubire, care trăiesc în abundență, sănătoase, echilibrate, și așa mai departe.

Sinele tău real, numit și sinele superior, este sută la sută una cu Dumnezeu. Prin urmare, el nu experimentează și nu percepe suferința. Nu vrem să spunem cu asta că suferința sau durerea nu sunt reale din punct de vedere fizic, căci în calitatea noastră de îngeri, noi o putem percepe prin asociere cu voi. Ea nu este însă reală din punct de vedere spiritual, ci doar din punct de vedere fizic. Înțelegerea acestui aspect te poate conduce la vindecare, la protecție și la pace.

Întreaga suferință din această lume derivă din opusul lui Dumnezeu: teama, cu atributele sale înrudite – vinovăția, invidia, spiritul competiției, percepția lipsurilor, și așa mai departe. Teama derivă din uitarea de sine, adică a iubirii pure și a puterii acesteia, care reprezintă adevărata identitate a oamenilor. Din cauza acestei uitări, oamenii experimentează o stare de neajutorare și de neputință, din care se naște teama și toate relele asociate cu ea.

Visul fricii

De bună seamă, la nivelul adevărului spiritual este imposibil ca o creație a lui Dumnezeu să fie neajutorată sau neputincioasă. Dumnezeu le-a dăruit oamenilor toate darurile sale spirituale, care îi fac similari cu el și pe care voi le-ați numi „superputeri”, întrucât vă permit să creați la fel ca Dumnezeu, prin simpla voastră intenție focalizată.

Noi, îngerii, și Sfântul Duh suntem „punți de legătură” între conștiința iubirii pure a lui Dumnezeu (care este inclusiv conștiința iubirii pure a sinelui vostru) și lumea suferinței și a separării. Noi percepem realitatea fizică și cea spirituală ca pe niște manifestări ale fricii și respectiv iubirii.

Noi, îngerii, suntem trimiși ca intermediari pentru a vă ajuta pe voi oamenii să vă ridicați vibrația pe nivelele cele mai înalte. La fel ca și voi, noi suntem una cu vibrația supremă a iubirii pure a lui Dumnezeu, dar avantajul nostru este că putem pătrunde în coșmarul separării. Noi percepem nu doar lumina albă, ci și culorile curcubeului din care este alcătuită aceasta, așa că ne putem pune la unison cu vibrațiile mai dense, cu scopul de a ne conecta cu voi pentru a vă ajuta să vă înălțați pe vibrațiile superioare.

Așa se explică de ce vi se pare mai ușor să vă conectați cu Sfântul Duh sau cu îngerii, în timp ce Dumnezeu vi se pare extrem de îndepărtat. Singurul motiv pentru care trăiți această experiență este faptul că voi vă focalizați asupra fricii voastre, creând astfel o vibrație inferioară care nu se poate conecta – pe nivelul minții voastre conștiente – cu vibrația supremă a iubirii pure.

Atunci când voi cădeți pradă gândurilor sau emoțiilor pline de teamă, Dumnezeu vi se pare distant. Ajungeți să vă simțiți astfel la fel ca un copil care intră în panică deoarece a fost separat de părinții săi. În realitate, Dumnezeu nu este însă niciodată departe de voi, întrucât el este omniprezent (adică există „pretutindeni”). El se află inclusiv în interiorul tău, dar și al celorlalți oameni, și în orice situație. Cu alte cuvinte, iubirea pură rezidă în interiorul tău, al celorlalți oameni și al tuturor situațiilor.

Nu există nici un spațiu, oricât de mic, în care iubirea pură a lui Dumnezeu să nu existe, cu excepția visului fricii. Iar cum acest vis nu este real din perspectiva adevărului spiritual, teama nu există cu adevărat.

Ce putem spune însă despre teama unui pericol de moarte sau despre coșmarul neîmplinirii nevoilor fizice? Acestea sunt griji ale corpului, pe care le vom comenta imediat. Până atunci, tot ce trebuie să știi este că sinele real nu are nici un fel de griji, temeri sau preocupări legate de protejarea sau de hrănirea corpului său fizic. Toate aceste griji derivă din sinele tău inferior (egoul tău).

Noi, îngerii, și Sfântul Duh putem coborî în interiorul visului fricii pentru a vă salva și pentru a vă conduce din nou până la conștiința iubirii pure a sinelui vostru real. Noi suntem cavalerii lui Dumnezeu, trimiși pe pământ cu misiunea de a vă menține centrați în sinele vostru real și de a vă trezi din coșmarul durerii, al suferinței, al victimizării și al celorlalte aspecte ale fricii.